Analitică şi Interviuri

În ajunul Anului Nou, am decis să o intervievăm pe una dintre cele mai sclipitoare moderatoare radio (Novoe Radio) și TV (RTR Moldova) din țară, vocea căreia, dar și capacitatea de a transmite în dire ...

Acest interviu are deja douăzeci de ani. A fost publicat în primul număr al revistei «Современная Книга» în iunie, 2000. Însă cugetările lui Iacob Burghiu – regizorul, poetul, creatorul, – sună surpri ...

Pe 27 decembrie este Ziua Internațională a actorului. În ajunul acestei sărbători, discutăm cu actrița Teatrului dramatic de stat pentru tineret "De pe strada Trandafirilor" Iu. A. Harmelin, Artista e ...

În prima parte a interviului său, liderul formației Gîndul Mîței a relatat despre aceea cum a devenit muzician fără a avea auz și voce în copilărie, de ce dintre toate artele pentru el cea mai importa ...

Am decis să înregistrăm un interviu amplu cu Nicu Țărnă, cunoscutul actor și muzician rock, liderul grupului Gîndul Mîței. Motive avem cel puțin două – recent, Nicu a devenit director al teatrului TFN ...

Așa se numește documentarul filmat în Republica Moldova, care abordează problemele familiilor care educă copii cu sindromul Down. Autoarea lui Ecaterina Digol, fostă lucrătoare de birou care a însușit ...

Ieri Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor președintelui Moldovei, în care a învins Maia Sandu. Dar pînă la inaugurarea ei, președinte în acțiune rămîne Igor Dodon. Se pare că el n ...

Recent, am avut ocazia să-l intervievăm pe psihologul și psihanalistul Marian Fusu, concetățeanul nostru întors din Franța. Tema centrală a conversației a fost opinia unui psihoterapeut practician de ...

În perioada pandemiei coronavirusului au fost anulate sau transferate numeroase concerte și show-uri. Lumea spectacolului s-a pomenit în situația lipsei totale de certitudine, fără nici măcar un indic ...

Interviu cu deputatul Millie Majlis (Parlamentul) al Republicii Azerbaidjan, Rufat Guliev Stimate domnule Guliev, ați făcut parte din misiunea de observare a Adunării Parlamentare a CSI, care a sosit ...

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova din 1 noiembrie vor fi monitorizate de observatorii Adunării Interparlamentare a CSI. Misiunea este condusă de vicepreședintele Parlamentului Azerbaidjanu ...

Interviu cu Marian Fusu, psiholog, psihanalist, candidat la funcția de membru al Societății Psihanalitice din Paris Acum un an am publicat un interviu cu compatriotul nostru, Marian Fusu, care a ales ...

Noul invitat al proiectului lui Artur Efremov, jurnalist din Moldova, numit «Созвездия Молдовы с Артуром Ефремовым (Constelațiile Moldovei cu Artur Efremov)» este din Republica Belarus. Alexandr Șpako ...

De la sfîrșitul lunii septembrie, în Karabah a început acțiuni militare. Ambele părți se acuză reciproc. Ce se întîmplă în "zona fierbinte", se poate face ceva pentru a opri vărsările de sînge? La ace ...

Recent, liceul în numele lui N.Necrasov din Strășeni și-a marcat jubileul de 60 ani. În acest răstimp, l-au absolvit destui oameni, care au obținut succese în diverse domenii și un renume nu doar în M ...

Acest interviu a fost planificat în prealabil și trebuia să fie dedicat problemelor cooperării moldo-azere, perspectivelor dezvoltării sale în diferite domenii. Cu toate acestea, viața a făcut corectă ...

Ca regulă, problemele și relațiile reciproce ale autorităților locale nu depășesc localitatea în sine, și rareori devin subiect de discuție în mass-media. Însă conflictul dintre Boris Ochișor, primaru ...

Astăzi Moldova își ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari oameni de cultură din epoca noastră – regizorul Iuri Arcadievici Harmelin. Numele și creația fondatorului și conducătorului artistic de n ...

În cadrul proiectului ”Constelațiile Moldovei cu Artur Efremov”, jurnalistul intervievează persoane cunoscute, personalități marcante din republica noastră. O parte a proiectului lui Artur Efremov est ...

”Credeți că pentru cineva mai prezintă interes asemenea interviuri?” - a întrebat cu îndoială Serghei Mureico, multiplu medaliat al campionatelor mondiale și europene, medaliat cu bronz la Jocurile Ol ...

Vestitul chitarist Andrei Chifiac, deja de aproape douăzeci de ani cîntă în legendara trupă rusească "СерьГа". Puțini oameni știu că Andrei este moldovean, originar din satul Scumpia, raionul Fălești. ...

După ce în luna mai deputatul socialist Oleg Teterea și-a depus mandatul, următorul deputat al PSRM a devenit Nicolae Pascaru. Tînăr, activ, în opinia colegilor de fracțiune el este ”nu numai un sport ...

Schimbarea viitoare a lumii spre realitatea digitală, în care corona-criza a devenit un punct de neîntoarcere, îngrijorează mințile multor oameni. Sub forma unui interviu, vă prezentăm opinia media ma ...

Platforma DA are cel puțin trei candidați la funcția de prim-ministru și un program bine gîndit de gestionare a țării. Liderul acestui partid, Andrei Năstase, susține acest lucru în prima parte a inte ...
Întrebări - Răspunsuri
Întrebări arzătoare și răspunsuri la ele găsiți la noua noastră rubrică „Întrebări-Răspunsuri”
Sondaj Toate

Convertor valutar
- 0.0328USD17MDL
- 0.1026EUR21MDL
- 0.0211RON 4MDL
- -0.0029RUB 0MDL
- 0.004 UAH 0MDL
TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile
- Limba rusă în Moldova stiri:
- OMG și vaccinurile stiri:
- Coronavirus stiri:
- Puterea stiri:
- Preşedintele actualizat
- Noi condiții de plecare peste hotare stiri:
- Știrile Chișinăului stiri:
- Problema deşeurilor stiri:
- Prețurile la carburanți stiri:
- Percheziții și rețineri stiri:
- Furtul miliardului stiri:
- Incendii stiri:
- Rețele de socializare stiri:
- Alegeri în Moldova stiri:
- Acțiuni de protest stiri:
- Evenimente în Belarus stiri:
- Conflictul din Nagorno-Karabah stiri:
- Patimi în jurul Stadionului Republican stiri:
- Soarta lui Plahotniuc stiri:
- ONG Moldova stiri:
- Sărbătorile de iarnă stiri:
- Diaspora stiri:
- Transnistria stiri:
- Pregătirea pentru revoluția colorată stiri:
- Cazul Orizont stiri:
- Evenimente în Kîrgîzstan stiri:
- Cazul Platon stiri:
- Aeroportul Chișinău. Coliziuni stiri:
- Consecinţele intemperiei stiri:
- Frumusețile Moldovei stiri:
- Cazul Șor stiri:
- Sănătatea copiilor stiri:
- Internetul și copiii stiri:
- Cazul Filat stiri:
- Cazul Carinei Țurcan stiri:
- Cutremure stiri:
- Cursa înarmării stiri:
- Brand autohton stiri:
- Cazul Braguța stiri:
- Tăierea arborilor stiri:
- Unionism VS Statalitate stiri:
- Cazul Duty Free stiri:
- Închiderea școlilor stiri:
- Ucraina - Rusia: Cronică a confruntării stiri:
- Parcările cu plată stiri:
- Dosarul Chirtoacă stiri:
- Migranții în Europa stiri:
- Alegeri în SUA stiri:
- Obiectiv european stiri:
- Sandu vs Șor stiri:
- Știri vesele stiri:
- Scandal diplomatic stiri:
- Explozia din capitală stiri:
- Cazul Roșca stiri:
- Eurovision stiri:
- Cazul Tranga stiri:
- Dosarul gărilor auto stiri:
- Air Moldova în faţa unei noi schimbări stiri:
- Știri Bălți stiri:
- Știri Taraclia stiri:
- Știri Rîșcani stiri:
- Știri Comrat stiri:
- Aminitiri din Copilărie stiri:
© Promo