Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4063

«Dați-le copiilor cărți, și le veți da aripi»

3 mai. 19:33   Interviuri
7751 0

Recent, la Chișinău s-au desfășurat concomitent două expoziții ale cunoscutului grafician moldovean Alexei Colîbneac, maestru emerit în arte, consacrate jubileului său de 80 de ani. Vizitatorii vernisajului din incinta Bibliotecii Naționale a Moldovei au făcut cunoștință cu minunatele gravuri și ilustrații ale pictorului, care au împodobit multe ediții ale clasicilor literaturii moldovenești și universale. Iar expoziția, prezentată la galeria BUNKER, s-a dovedit a fi așa de ne-standardă în esență, că a șocat și pictorii începători, și maeștrii consacrați.

- Domnul Colîbneac, se știe că alături de Emil Childescu și Vladimir Melnic, Dvs. faceți parte din trei cei mai buni ilustratori de carte din țară. Mai bine de jumătate de secol, din a. 1971, desenele Dvs. însoțesc operele lui Creangă și Pușkin, Alecsandri și De Coster, Druță și Maiakovscki. În același timp, expoziția de la Biblioteca Națională a reflectat și data jubiliară de 50 de ani de activitate a Dvs. ca pictor-ilustrator în două reviste pentru copii – «Alunelul» și «Noi». La prezentarea vernisajului, redactorii acestor publicații au subliniat că pentru Dvs. colaborarea cu ei nu a fost niciodată ceva secundar. Așa este ?

- Prin ilustrațiile mele, încerc să altoiesc tinerilor cititori curiozitatea, implicarea, atitudinea atentă față de tot ce este nou. Nu-s doar vorbe goale. Există un aforism minunat, atribuit ba lui Chukovsky, ba lui Marshak: «Pentru copii trebuie să scrii ca pentru maturi, dar mai bine ». Se referă pe deplin și la ilustrații. «Noi» - o revistă pentru adolescenți. Desenele inexpresive, superficiale ca spirit nu-i vor «agăța». Adolescenții de azi sunt persoane instruite, sensibile. Și jurnaliștii, și pictorii trebuie să le vorbească din paginile edițiilor periodice sincer, fără cochetării.

«Alunelul» se adresează preșcolarilor, în provincie el deseori este un fel de primă carte a copiilor. Dar cartea este una dintre primele opere de artă, pe care le cunoaște copilul. Și aici o ilustrare bună rezolvă multiple sarcini: ajută la perceperea mai profundă a textului, la memorarea mai rapidă a conținutului, oferă cunoștințe despre lumea din jurul nostru și dă spațiu imaginației. Fiecare dintre noi își va aminti lesne de imaginile colorate din cărțile copilăriei sale. Anume ele începeau să formeze gustul nostru artistic, ne îndemnau să deprindem cititul. Menționez că azi în republică mai că nu mai există reviste pentru copii. De aceea pentru aceste două publicații există o cerere mare, cu ele lucrează și învățătorii, și bibliotecarii.


Ilustrație a povestirilor lui Spiridon Vangheli

- Lucrările Dvs. se păstrează în Muzeul național de Arte al Moldovei, în Galeria Tretiakov, în muzeele Japoniei, României. Dvs. ați creat stemele Muzeului național de Istorie și a Muzeului național de Etnografie, recunoscute drept adevărate opere de artă. De ce la expoziția din galeria BUNKER nu ați prezentat o expoziție «solidă, de paradă», da acest vernisaj original, neașteptat ? Știu că el a provocat o rezonanță deosebită și printre colegii Dvs., și printre discipolii profesorului Colîbneac – studenții Academiei de muzică, teatru și arte plastice.

- Voi începe cu faptul, că activitatea mea pedagogică în instituțiile artistice de toate nivelurile – de la licee la academii – numără deja 53 de ani. Ei bine, în ultimii 20 de ani, în care ne bazăm pe sistemul de la Bologna, noi pierdem rapid și catastrofal mulți ani de evoluții fundamentale în domeniul formării viitorilor artiști. Altă dată la institutul nostru de arte activau pedagogi foarte buni, care au absolvit cele mai bune universități din Moscova, Leningrad, Minsk.

- Mi s-a spus că aici au activat pedagogi de ceramică minunați, veniți din Tallinn.

- Le-am păstrat, și nu în zadar. Cu ajutorul acestor lucrări de program, făcute strict în conformitate cu planurile de studii, am putut demonstra ce și cum ne învățau pe noi la mijlocul secolului trecut niște pedagogi remarcabili. Expoziția permite să urmărești cum, sub îndrumarea lor, noi pășeam treptat de la simplu la complex, cum era construită metodica transmiterii aptitudinilor profesionale. Pot spune fără modestie falsă, că numărul și calitatea actualelor lucrări academice se deosebește mult de ceea ce altă dată eram obligați să facem noi în timpul studiilor. Anume asta am vrut să demonstrez – degradarea evidentă a actualului proces de studii, îndepărtarea neîntemeiată de conservatismul sănătos, ce permitea acumularea experienței valoroase a predecesorilor. Sper că expoziția a demonstrat convingător: pentru a păși înainte, uneori este bine să privești înapoi. Toate aceste 300 de lucrări am decis să le transmit școlii de arte în numele lui A. Plămădeală. Cred că ele vor fi un material didactic util, la care să fie ”aliniată” organizarea lecțiilor teoretice și practice ale viitorilor pictori.

- Chiar ați păstrat, timp de 66 de ani, de la 13 ani, sute de lucrări din anii de studii?

- Le-am păstrat, și nu în zadar. Cu ajutorul acestor lucrări de program, făcute strict în conformitate cu planurile de studii, am putut demonstra ce și cum ne învățau pe noi la mijlocul secolului trecut niște pedagogi remarcabili. Expoziția permite să urmărești cum, sub îndrumarea lor, noi pășeam treptat de la simplu la complex, cum era construită metodica transmiterii aptitudinilor profesionale. Pot spune fără modestie falsă, că numărul și calitatea actualelor lucrări academice se deosebește mult de ceea ce altă dată eram obligați să facem noi în timpul studiilor. Anume asta am vrut să demonstrez – degradarea evidentă a actualului proces de studii, îndepărtarea neîntemeiată de conservatismul sănătos, ce permitea acumularea experienței valoroase a predecesorilor. Sper că expoziția a demonstrat convingător: pentru a păși înainte, uneori este bine să privești înapoi. Toate aceste 300 de lucrări am decis să le transmit școlii de arte în numele lui A. Plămădeală. Cred că ele vor fi un material didactic util, la care să fie ”aliniată” organizarea lecțiilor teoretice și practice ale viitorilor pictori.

- Ați ilustrat multe cărți pentru copii ale scriitorilor moldoveni consacrați. În a. 2006, în China, Vi s-a conferit așa numitul «Premiul Nobil mic» - Diploma de onoare a Consiliului Internațional pentru Literatura pentru Copii și Tineret al UNESCO (IBBY) – pentru ilustrarea cărții lui Ion Creangă «Punguța cu doi bani». Ideea instituirii lui aparține Ellei Lipman, personalitate culturală în domeniul literaturii mondiale pentru copii, care a spus: «Dați-le copiilor cărți, și le veți da aripi ». Răsfoind «Punguța cu doi bani» înțelegi, că Lipman are dreptate: expresivitatea ilustrațiilor Dvs. oferă copilului o adevărată sărbătoare.

- Eu doream nu doar să prezint spectaculos eroii poveștii lui Creangă – cocoșul brav, baba zgîrcită, boierul rău. Aici conta mult coloratura moldovenească, care se vede din numeroase amănunte – cușma, bundița de blană, covorașul multicolor, ce «alerga» în fiece pagină. Chiar și coperta, pe care domnește viteazul cocoș, ajută copiilor să perceapă ideea că binele neapărat va învinge răul.

- Cred că în copilăria postbelică Dvs. nici nu visați la cărți colorate. Cum a apărut pasiunea Dvs. pentru desen?

- Noi trăiam la Drepcăuții din nordul republicii. Era greu. Eu încercam să ajut părinții, vara munceam ca ajutor de cioban. Era clar că după 7 clase va trebui să plec la oraș, la muncă. După ce la Chișinău a comunicat cu niște pictori, tata brusc a decis: «Mergi să înveți de pictor, ei nu stau fără bani. La școală ne spun că tu desenezi binișor». La rugămintea lui, unul dintre învățători m-a pregătit rapid pentru admitere, și eu ca prin minune am susținut examenele la Școala republicană de arte în jumele lui I. Repin. Acolo a început o nouă viață. Acolo am avut parte și de pedagogi minunați, și de prieteni buni. Învățătorul de desen Anatolii Ivanovici Colceac, care de la primele lecții a văzut neajutorarea mea, a spus sever: «Ca să fii la nivelul celorlalți, va trebui să muncești întreit ». Atunci am început să studiez la modul serios, cu plăcere, absorbind lacom tot ce mi se preda. Avem îndrumători ca pictorii străluciți Igor Dorofeevici Necitailo, Aurel Alexandrovici David. Grație soției lui Colceac, Nina Grigorievna, care ne preda desenul liniar, pătrundeam cu sete în tainele caligrafiei.

Menționez, erau oameni cu o soartă foarte interesantă. Necitailo a luptat eroic pe front. Și tiraspoleanul Colceac a luptat, devenind un fiu al regimentului, cum se spunea pe atunci. Aurel David în copilărie a vagabondat, da ulterior a absolvit cu brio Institutul ”V. Surikov” din Moscova, a devenit un pictor irepetabil. Ani în șir lucrările sale monumentale – mozaici enorme, deosebit de expresive, - au împodobit Chișinăul.

Cu timpul, m-am împrietenit mult cu învățătorii mei, care ne transmiteau generos cunoștințele și aptitudinile lor. M-am împrietenit și cu colegii, în special cu un grup de băieți din Odesa. Împreună, închiriam o odaie în sectorul privat, munceam împreună la descărcarea vagoanelor cu ciment și pietriș pentru uzina de beton armat. Da vara mergeam pentru două luni la Odesa, unde sosea flotila balenieră «Слава». Pe una dintre nave ne era rezervată o încăpere, și noi zile în șir munceam la lucrările de încărcare-descărcare: căram saci și lăzi cu carne de balenă, cu făină de oase. Primeam bani buni, dar principalul – prietenii mei îmi ofereau mie, băiat de la țară, noi puncte de orientare în viață. Cu toții desenau mult și inspirat, citeau mult. La Odesa am comunicat cu mulți poeți, pictori locali.

Pe atunci mă împrietenisem cu Valera Bocearov, originar din satul Cosaia Gora de sub Tula. El a învățat cu noi doar un an, apoi s-a transferat la școala din Moscova. Odată el a propus: «Vino vara la Tula, îți voi arăta Iasnaia Poleana ». Bani pentru călătorie nu aveam, desigur, și împreună cu prietenii am mers în trenuri de marfă. O săptămînă am trăit în patria lui Lev Tolstoi, într-o anexă a conacului. Atunci, în 1958, muzeul era în devenire, începeau lucrările de restaurare. Țin minte cum ne-a uimit frumusețea acelui loc, emoțiile încercate la mormîntul modest al scriitorului pe malul unei prăpastii. Hoinăream fără oboseală prin pădurile și livezile de meri de acolo, pe la iazurile pitorești. Ne interesa totul - cum este construit grajdul, fierăria, cotețul păsărilor, sera. După această călătorie am citit mult din Tolstoi, am vizitat locurile pe unde a fost el. Dar în memorie mereu reveneam la livezile de meri din Iasnaia Pioleana. Iată ce cadou neprețuit mi-a făcut prietenul meu din tinerețe, Valera Bocearov.

- Ați absolvit școala cu diplomă roșie?

- Da, și asta mi-a permis să nu muncesc trei ani conform repartizării - eu am decis să aplic imediat la Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Leningrad, acum Academia de Arte Ilya Repin. Am picat la compunere, dar soarta din nou mi-a făcut un cadou – mi s-a permis să frecventez lecțiile ca voluntar. Lucram tot acolo pe post de fochist. Acolo am primit prima mea carte de muncă, în care prima inscripție era: «Кочегар-истопник». Iar peste o jumătate de an cineva fiind exmatriculat pentru absențe, eu am devenit student cu acte în regulă. Însă chiar după primul an am fost luat la armată pentru trei ani. Am făcut serviciul militar în apropiere de capitala nordică, în faimosul sat Kuokkala, într-un regiment de tancuri.

- Cu siguranță, ați fost lăsat la statul major, ca pictor.

- Exact. Desenam lozinci interminabile, afișe, chiar și hărți militare pentru exerciții. Dar, în același timp, obțineam specialitatea de țintaș în echipajul unui mic tanc amfibiu PT-76 nu numai în teorie, ci și în practică. Armata mi-a dăruit un alt prieten bun - Borea Tuleanțev, fost student la filologie. Era originar din Leningrad, și după armată, în timpul studenției mele de 5 ani, ne vedeam des, hoinăream prin oraș, ore în șir ascultam poeziile, pe care Borea le știa pe de rost. Cunoștea detaliat Leningradul și mi-a transmis și mie această dragoste a lui. Mama sa a devenit cu timpul o persoană foarte apropiată pentru mine.

- Această dragoste pentru orașul de pe Neva s-a reflectat cumva în munca asupra ilustrațiilor pentru culegerea de proză pușkinistă?

- Cred că s-a reflectat. Cu Borea, am vizitat de multe ori muzeul de pe Moica,12, multe alte adrese ”pușkiniste”. Iar în a 2006 cunoscuta editură moscovită «Белый город» mi-a încredințat ilustrarea cărții de proză a lui Alexandr Sergheievici, eu m-am apucat cam timid de lucru. Eram prea sensibil la acest nume. Lucrările pregătitoare pentru schițe au durat 8 luni. Treptat, am colectat informațiile necesare în domeniul literaturii, etnografiei și arhitecturii. Am pătruns în detaliile vieții și a îmbrăcămintei acelei epoci. Am studiat atent ilustrațiile ”pușkiniste” făcute de 36 de diverși pictori. În rezultat, au apărut 50 de lucrări ale mele – 16 ilustrații color și 34 negru-alb . Am fost fericit, desigur, că cei de la «Белый город» le-au apreciat, și cartea mult așteptată a apărut. Eu am dăruit un exemplar ale acestei cărți Casei-muzeu ”A.S.Pușkin” din Chișinău.

Ilustrație la povestirea lui Pușkin «Dubrovschii»

Apropo, încă în anii de studii la Leningrad, grupa noastră a avut norocul unei practici de creație la Mihailovscoe. A fost o vreme fermecată. Practica era condusă de minunatul pedagog de gravură și acvaforte Vasilii Mihailovici Zvonțov. El ne-a ajutat să ne pătrundem de spiritul acelor locuri, ne-a făcut cunoștință cu poetul Mihail Dudin, care întreaga sa viață a popularizat creația lui Pușkin. Îmi amintesc cum el povestea despre activitatea sa de jurnalist în Leningradul asediat.

- Da ce vă amintiți despre directorul Rezervației Muzeului Mihailovscoe, legendarul Semion Stepanovici Geicenko?

- Îl țin minte pentru simplitatea sa, orizonturile incredibile și dăruirea față de munca căreia și-a dedicat viața pe acest teritoriu blagoslovit - Pskov. Mihailovscoe, Trigorscoe, Petrovscoe … În tinerețe, era așa de dulce să-mi dau seama, că pe moșia Hannibal ramurile copacilor foșneau deasupra ta, amintindu-și de strămoșii poetului...

- Mi s-a spus că fiecare ilustrator de carte are un șir de lucrări, făcute nu la comandă, da din chemarea sufletului. Ele pot sta nesolicitate mult timp, pot străluci neașteptat într-un vernisaj. Aveți asemenea lucrări?

- Am. Este seria de ilustrații la lucrările lui Ivan Bunin. Nu degeaba el este numit poetul naturii ruse, maestrul liricii intime. Iubindu-i stilul, i-am citit multe opere și am pregătit ilustrații la ele. Viața va arăta dacă acestea vor apare odată pe coperta unei noutăți editoriale a operelor acestui clasic. Oricum, mă bucur că am contactat cu creația persoanei care a scris așa de subtil despre iubirea pierdută, capabilsă transmită în cuvinte parfumul florilor sau jocul luminii soarelui pe frunzele copacilor.

- Alexei Afanasievici, decenii în șir ați fost prieten cu artistul poporului din URSS Ilie Bogdesco. Cum îl țineți minte?

- Înțelept, omenos, foarte îndrăgostit de munca sa. Și – genial. Nu doar extrem de talentat, da anume genial.

- Ce coincidență interesantă: Bogdesco este originar din satul transnistrean Botușeni, Rîbnița. Da nu departe se află satul Vîhvatințî – patria altui geniu – compozitorul și pianistul Anton Rubinștein, învățătorul lui P.Ceaikovski, fondatorul învățămîntului muzical profesional în Rusia.

- Da, acești creatori mari au fost compatrioți. Apropo, Bogdesco a făcut parte din top-10 cei mai buni caligrafi ai planetei. El a creat propria garnitură tipografică, care se numește «Alfabetul Bogdesco». Dar culmea măiestriei sale a fost grafica de carte. În Spania, patria lui Cervantes, ilustrațiile sale la «Don Quijote» au fost recunoscute drept cele mai bune din lume. Da în Rusia el este considerat cel mai bun ilustrator al poemului «Țiganii» de Pușkin. Da ce lucrări minunate a făcut pentru «Iarmarocul Sorocinschii» de Gogol, pentru romanul «Călătoriile lui Gulliver ». Această serie este realizată în cea mai complexă tehnică de gravură pe metal, cunoscută pe vremea lui Jonathan Swift.

- Cunosc că aveați multe în comun cu Ilia Trofimovici: ați absolvit aceeași universitate din Leningrad, cu efort comun ați ridicat la un nivel total nou activitatea Uniunii artiștilor plastici din RSSM, pe care Bogdesco a condus-i timp de 12 ani.

- În esență, el mi-a fost învățător nu numai în plan profesional. Ilia Trofimovici știa să îmbine fantastic activitatea fructuoasă de creație cu cea nu mai puțin fructuoasă în diverse funcții de conducere. Devenind pictor principal al editurii «Cartea moldovenească», Bogdesco a ridicat arta cărții la un nivel foarte înalt pentru acele timpuri. Din 10 edituri create pe atunci, 2 lucrau pentru întreaga Uniune Sovietică. Ei bine, grație autorității lui Bogdesco, la Chișinău erau repartizate grupe întregi de absolvenți ai Institutului poligrafic din Lvov.

Iar la Uniunea artiștilor plastici, rațiunea lui strategică și talentul organizațional contribuiau la soluționarea celor mai complicate probleme. O vreme eu am fost secretar responsabil al acestei structuri și încercam să-l sprijin în toate. Grație insistenței, principialității sale, în capitală a fost creat Fondul artistic al RSSM – o bază mare de creație pentru pictori, sculptori, ceramiști, cioplitori în lemn. A fost construit un bloc cu trei etaje cu ateliere pentru membrii UAP. În centrul orașului și-a deschis larg ușile sala de expoziții în numele lui C. Brâncuși. Toate aceste edificii servesc creatorilor și azi. Anume Bogdesco a depus mult efort pentru crearea Școlii republicane specializate pentru copiii dotați din toată Moldova și a rețelei de școli de artă în teritorii – o astfel de instituție publică a fost deschisă în fiecare dintre cele 44 de raioane care existau pe atunci.

La mijlocul anilor 80, fiind la ministerul culturii, eu îl ajutam pe Bogdesco să deschidă facultatea de arte plastice în cadrul principalei noastre universități de creație. Multe dintre sfaturile sale mi-au fost de mare folos după ce am devenit decanul acestei facultăți.

- Ani mulți ați fost prieten cu Alexandr Cuzimin, cel care o vreme a ocupat funcția de pictor-șef al Chișinăului. El este considerat o personalitate artistică subapreciată. Împărtășiți această opinie?

- Fără doar și poate. Alexandr Nicolaevici era de loc din Costroma, dar a învățat la Leningrad, la Școala de artă industrială ”V. Muhina”. Spiritul Petersburgului, tinerețea noastră, asociată cu orașul de pe Neva, ne-a apropiat mult. Îmi amintesc că în acei ani în timpul vizitelor noastre interminabile la muzee, ne înțelegeam perfect. Cu regret, la Chișinău nu toate au mers ușor pentru Alexandr. El așa și nu a reușit să devină ”al nostru”, să intre în Uniunea artiștilor plastici. Dar era un desenator strălucit. Are picturi – naturi moarte, peisaje, portrete – foarte interesante . Însă principala urmă a lăsat-o în arta monumentală. În Moldova mică artiști monumentaliști erau puțini, vreo 15. În șirul acestora, numele lui Cuzimin suna foarte autoritar. Mozaicele originale, mari, create cu participarea sa, împodobesc fațadele CTE Chișinău, a fabricii de confecții din Dubăsari. Este minunat panoul mozaic «Deșteptarea» de pe Casa de cultură din satul Mocra, Rîbnița. La fel de talentat era el și în pedagogie. A predat la școala republicană specializată, la catedra de arhitectură a Institutului Politehnic, la Universitatea pedagogică în numele lui Ion Creangă, și a educat multe generații de artiști plastici. Cuzimin era un îndrumător sever, dar discipolii îl iubeau mult – pentru cunoștințele profunde, pentru capacitatea și dorința de a transmite aceste cunoștințe cu răbdare, binevoitor.

- Da rolul de pictor principal al capitalei îl inspira ?

- Pe timpul lui Cuzimin Chișinăul a început să se schimbe, să capete o imagine nouă, ca în piesa «Orașul meu cu umeri albi de piatră». Apropo, anume el a început să implementeze în structura urbană bannerele mari, panourile. Azi ele nu mai miră pe nimeni, da pe atunci aceste proiecte monumentale erau ceva nou.

- Soarta v-a apropiat și de o altă personalitate eminentă – Iacob Burghiu. Regizor de film, scenarist, scriitor talentat, poet, el a fost un minunat organizator în funcția de consilier al președintelui Lucinschi pentru problemele de cultură ?

- Nu doar el, ci și soția sa – solista operei naționale Svetlana Paicova-Burghiu – au fost personalități remarcabile. Numele lor erau cunoscute departe de hotarele Moldovei: în multe țări s-a bucurat de succes filmul lui Burghiu «Fii fericită, Iulia!». Iar soția sa, o strălucită mezzo-soprană, a evoluat adesea pe scena Teatrului mare, în alte săli de concerte din străinătate. Devenind, în a. 1997, consilier al președintelui țării, Burghiu s-a revelat ca un organizator în domeniul culturii. Spre exemplu, el soluționa multe probleme de organizare a festivalului internațional «Invită Maria Bieșu». Burghiu a participat activ la proiectul unic – montarea legendarului balet ”Spărgătorul de nici” pe scena chișinăuiană. Cu ajutorul său, au urmat negocierile cu reputatul coregraf Iurie Grigorovici, au fost soluționate problemele livrării neprețuitelor decoruri, pe care ni le-a dăruit Teatrul Mare.

Iacob Burghiu a fost unul dintre fondatorii ș conducătorii comisiei heraldice pe lîngă președintele RM. Am lucrat ani mulți în această structură, unde erau soluționate numeroase probleme privind elaborarea însemnelor și premiilor de stat, respectarea regulilor de utilizare a simbolurilor de stat, aprobarea bannerelor și emblemelor diferitor așezări. Rolul lui Burghiu în organizarea acestei activități nu poate fi supraapreciat.

De fapt, a fost o personalitate neordinară - cu un temperament enorm, cu capacitatea de a asculta și a accepta opinia altora. În orice auditoriu, știa să ”țină sala”, era un orator perfect, spiritual, convingător.

- Dacă ați decide să organizați expoziția unei singure cărți ilustrate de Dvs., ce ați alege?

- Cred că ar fi «Pasteluri» - o culegere de versuri ale clasicului moldovean Vasile Alecsandri despre frumusețea naturii, despre dragostea pentru patria natală. Ele-s incredibil de lirice, de aceea am proiectat coperta și fiecare dintre cele 27 de pagini ale acestei cărți în stilul transparenței acuarelei ușoare și a „fluidității” culorii. Într-o tandrețe pastelată, aici planează pajiștile de malachit, zăpada albastră pe străzile satului, berzele în zbor… Aș vrea să cred, că această carte este una dintre acelea care, după spusele lui Elle Lipman, le oferă copiilor aripi.

A intervievat Tatiana Borisova

13
0
0
5
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?