Adevărații eroi: Istoria moldovencei, pasionată de bule de săpun, care a ajuns în Cartea recordurilor Guinness

Moldoveanca Olga Buianovscaia, cea care dă viață bulelor de săpun, a făcut din pasiunea sa de o viață o carieră și a ajuns să fie nu doar cea mai bună expertă în această artă, dar a ajuns în Guinness World Records pentru crearea celei mai mari bule de săpun din lume.

Recordul a fost înregistrat pe 2 decembrie 2022 în Chișinău, Moldova. Olga este artistă de circ și a decis să încerce acest record pentru a promova arta bulelor.

De unde a apărut această pasiune de a face artă din bulele de săpun și care este cel mai mare vis al ei, aflați într-o nouă ediție a rubricii ”Adevărații eroi”.

***

Singura modalitate prin care poţi face lucruri extraordinare este să iubeşti ceea ce faci

Steve Jobs

Cine este de fapt Olga Buianovscaia?

În mod oficial, mă prezint întotdeauna ca artist de circ. Însă, fără lipsă de modestie pot să spun că profesia mea este cea mai bună din lume. O iubesc foarte mult, pentru că este asociată cu sărbătoarea, cu bucuria, cu frumusețea. A fost chiar un caz recent cînd un balon de săpun uriaș a apărut în aer la un meci de fotbal, iar cameramanul a filmat zîmbetele de pe fețele oamenilor, adică baloanele de săpun care reflectă curcubeul îi fac pe toți fericiți, indiferent de vîrstă. Doar la vederea baloanelor colorate oamenii zîmbesc automat. Acest lucru îmi aduce o mare bucurie.

Cum poți să devii un specialist al bulelor de săpun?

Această profesie poate fi învățată de la distanță - online. Eu deja predau oamenilor care vor să învețe această meserie. Am avut recent un ucenic din România, care a venit după ce a urmărit emisiunea Românii au talent. Eu am făcut totul pe cont propriu. Nu am avut altă posibilitate, pregătirea este scumpă, rețeta soluției este scumpă, iar eu am învățat din videoclipurile de pe YouTube.

Cînd ți-ai dat seama că este meseria vieții tale?

Cînd eram mică, am văzut clipurile, am văzut performanțele artiștilor care m-au cucerit. A fost superb, m-au uimit prin coloritul lor. Nu multă lume știe, dar bulele se comportă complet diferit în lumina artificială. Nu mai sînt atît de irizate, absorb lumina. Este un format complet diferit și am fost fascinată de acest tip de spectacol. Am decis să încep prin a încerca să fac doar bule gigantice, iar apoi mi-am dat seama că era posibil să îl dezvolt mai mult, să adun ceea ce lipsea, să includ coregrafie, să pun un regizor să regizeze în scenă numerele și a funcționat.

Care este adevărata dumneavoastră profesie?

Sînt filolog de profesie, vorbesc engleza și germana. Am lucrat ca profesor în școli și la universitate, am lucrat ca traducător în diverse sfere legate de această profesie. Dar după ce am învățat arta de a crea bule de săpun, ceea ce a durat aproximativ trei ani, am început să joc într-un circ. Acesta a fost începutul activității mele într-un domeniu nou pentru mine și încă lucrez la spectacole. Iar acum la 30 august s-au împlinit exact șase ani de cînd sînt în această profesie. Am propriul meu număr, nu fac turnee, adică nu am făcut turnee pînă de curînd, pentru că am un copil, un băiat de 9 ani, și nu am vrut să mă despart de familia mea. Viața unui artist este așa: ori sînt toți circari și călătoresc împreună, ori trebuie să se separe, iar eu nu am vrut să mă separ de familia mea. Dar acum copilul a crescut, a intrat în clasa a treia și putem încerca să mergem în turnee. În această iarnă intenționez să plec în turneu pentru prima dată, dar nu cu un circ. Acum pregătesc un program individual pentru mine și pentru dansatorii mei și vreau să încerc să testez acest program în afara țării.

Prin ce se deosebește show-ul realizat de dumneavoastră, de cel al colegilor?

Ei bine, desigur, văd o diferență uriașă între numerele mele și ceea ce poate aduce un animator de festivități. Eu mă concentrez pe spectacol, pe a arăta un număr maxim de trucuri, pe a face spectacol, îmi propun să captez atenția spectatorului. Eu ies în scenă cu un echipament foarte mare, spectacolul prezentat de mine necesită implicarea și de asistenți, este la fel ca și o piesă de teatru, implică: lumini, sunet, efecte speciale - totul pentru a face din moment un adevărat spectacol. Nimeni nu lucrează așa ca noi. În plus, eu însumi montez numărul, ceea ce înseamnă că sînt implicată și în producția întregului spectacol.

Cum ai reușit performanța de a ajunge în Cartea Recordurilor Guinness?

Avem o comunitate internațională specializată în arta baloanelor de săpun, iar eu sînt membru al acestei asociații. Asociația reunește artiști care se ocupă de baloane de săpun, ceea ce îmi permite să urmăresc calea de dezvoltare a colegilor mei. Mulți dintre ei au stabilit deja recorduri și au deja înregistrate chiar mai multe. Exemplul colegilor m-a împins să încerc și eu. Am încercat și pot să spun că este dificil, dar așa cum spune unul dintre prietenii mei, dacă ar fi ușor, nu ar fi un record Guinness. Am reușit abia după a treia încercare. Pentru prima dată, recordul nu a fost înregistrat pentru că, așa cum mi s-a explicat, specialiștii de la Cartea Recordurilor Guinness nu au știut cum să îl standardizeze. Primul meu balon de săpun a fost o figură uriașă, care în genul meu se numește carusel: între două bule uriașe de săpun există un lanț de bule mici care se rotesc. Este un record foarte dificil, mult mai dificil decît cel cu care am fost creditați în cele din urmă. Dar, cei de la Cartea Recordurilor Guinness au spus că nu știu care ar trebui să fie criteriile, care ar trebui să fie proporția acestei cifre, cîte bule mici ar trebui să existe în lanțul rotativ. Adică, totul ar trebui standardizat, deși pentru mine este ciudat, pentru că atunci cînd concurează pentru cea mai mare pizza sau cel mai mare kebab, cu siguranță, trebuie să fie comestibil, trebuie să corespundă rețetei. De fapt, a fost un record foarte frumos și foarte dificil și l-am stabilit pentru mine. Chiar dacă Guinness nu l-a recunoscut, acest record este în realizările mele, este înregistrat în comunitatea internațională a artiștilor. Și a doua oară, să zicem, am ales o cupolă cu bule. A existat un record stabilit în 2018 de un chinez pe nume Su Chun-Tai, iar sarcina mea a fost să bat acel record. Adică, am decis să aleg o categorie care exista deja, astfel încît să nu existe un astfel de eșec ca la prima încercare. A trebuit să bat recordul altcuiva cu 10% pentru fi acceptat, dar în cele din urmă l-am bătut cu 90%. Am reușit abia după a doua încercare. Prima dată nu am reușit din cauza condițiilor de umiditate din încăpere. Eram într-o sala de gimnastică, era aer foarte uscat și nu am reușit să umidificăm bine un spațiu atît de mare. Pînă la urmă arta bulelor de săpun, este o fizică curată, bula trebuia să reziste cel puțin 5 secunde, prima dată aceasta a rezistat doar 4 secunde. Adică imediat după ce am făcut-o aceasta s-a spart din cauza că aerul din încăpere era foarte uscat. La cea de-a doua încercare am ales o altă cameră care nu era încălzită. Atunci bula de săpun a rezistat 35 de secunde. Bula a fost imensă - un adevărat record guinness.

Ce schimbare a adus pentru tine acest record Guinness?

Pentru mine, nu sau schimbat prea multe. Aveam un sentiment interior că pot să o fac, că aveam o anumită realizare în spatele meu. Nu există alte schimbări, nu aș spune că există diferențe, nu am mai multe solicitări de spectacole - nu! Totuși, succesul meu depinde de ceea ce fac, de cît de des aduc spectacole noi în scenă, de frumusețea costumelor, de cît de activă sînt pe rețelele sociale, recordul Guinness mi-a dat doar o notă de greuitate, oamenii au început să mă ia în serios. Cînd te prezinți pentru prima dată și menționezi că ai înregistrat un record Guinnes, oamenii te privesc altfel, mai ales companiile străine.

Ați avut momente în care credeați că o să renunțați?

Acest gînd apare periodic în viața mea, pentru că, probabil, am un așa caracter: visez ceva de neatins, apoi îl împart în pași separați și încerc să merg treptat spre obiectivul propus și apoi, după atingerea obiectivului dorit vine o anumită etapă cînd nu pot face nimic, trebuie să mă odihnesc. Vreau să evadez undeva, la mare să mă odihnesc ca să repornesc organismul, iar apoi, cu o putere renăscută, continui să visez din nou. Dacă mă plictisesc de ceva, schimb acel lucru. Nu lucrez niciodată pentru un flux cu un singur program, adică în fiecare sezon, în fiecare an schimb costumele, programul, fundalul sonor. De cel puțin trei sau patru ori pe an fac această schimbare. În primul rînd, am nevoie de ea pentru mine, îmi place să cresc ca profesionist în mod continuu.

Spune-ne mai multe despre recordul înregistrat.

Este cea mai mare cupolă formată dintr-o bulă de săpun. Acum aștept o copie a cărții în care este indicat recordul meu. Chiar zilele trecute a fost lansată ediția pentru 2024, iar recordul meu a fost inclus în această ediție. Și acum aștept o copie a cărții, aștept să-mi fie adusă din Londra.

Cine sînt cei care te susțin pe parcursul tău?

Desigur, soțul și părinții mei mă ajută foarte mult, pentru că există o rutină de familie asociată cu copilul care îl avem: verific temele, îl duc la școală, la meditații, iar cînd sînt ocupată, lucrînd la un proiect, toate aceste griji sînt luate de soțul meu, de mama. Soțul mă susține foarte mult în toate, mai ales în ceea ce privește ieșirea pe piața europeană, pentru că un astfel de spectacol este foarte popular în străinătate. Colegii mei străini au totul rezervat cu cîteva luni în avans, au un domeniu larg de activitate, sînt foarte ocupați. Ei merg în turneu atît în țările lor, cît și în străine. Soțul meu mă susține activ pentru a mă dezvolta în această direcție.

Este arta baloanelor de săpun un talent sau o abilitate șlefuită în timp?

Ei bine, să spunem așa, este ca în genul iluzionismului, principalul lucru este să manevra cu el, adică unele elemente pot să îți reușească din prima și le folosesc adesea ca elemente interactive, astfel încît oamenii să poată face fotografii frumoase, să se joace cu bule, să le atingă. Atele, însă necesită multă practică și măiestrie., ele pot fi elaborate ore întregi. De exemplu, cînd am creat bule cu abur, nu am putut scoate o singură bulă din generatorul de abur timp de două ore. După aceea, m-am așezat, m-am liniștit și mi-am spus: "Ei bine, nu există cale înapoi, înainte, doar înainte", iar după aceea, probabil 15 minute mai tîrziu, a apărut prima bulă de abur. Bulele sînt foarte subțiri, au un perete de la 5 la 40 nanometri, sînt foarte sensibile la factori externi și ar trebui să existe o balanță între starea de spirit și mediul din jur, bulele simt imediat cînd sînteți entuziasmat, încercînd să realizați ceva din ele și în așa situații ele se sparg imediat. În astfel de momente, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să vă calmați, deoarece bulele sînt foarte delicate. Și, desigur, multe depind de aer. Aerul nu trebuie să fie prea uscat, nu trebuie să existe expunere directă la razele soarelui, deoarece atunci este dificil să manipulezi bulele. Și, bineînțeles este nevoie și de abilitățile artistului. Trebuie să știi exact ce faci, să nu uiți nimic, să ții cont de tot – planul A, planul B, planul C, pentru că trebuie să faci un fel de truc și dintr-o dată rămîi cu o recuzită în mînă și bula se sparge și, în acest caz, trebuie să existe un plan B: ce faci acum sau ca dintr-o structură în care o parte a explodat, faceți un design diferit, astfel încît spectatorul să nu observe că ceva nu a mers bine. Firesc că nu poți fi expert într-o clipă, toate abilitățile se depind în timp. Sînt surprinsă că un spectator care nu știe cum ar trebui să fie este întotdeauna fericit, întotdeauna entuziasmat de spectacol, pentru că probabil nu contează pentru el cît de complexă este structura sau sculptura. De aceea îmi dau mereu o directivă: indiferent ce se întîmplă să transmit emoții publicului. Spectacolul în sine este foarte scump. Dacă adunați toată recuzita atunci costurile sînt tare mari, nu voi da acum o sumă căci nu mi se pare corect. Pentru a umfla bule mari, trebuie să aveți cantități mari cu soluție. Soluția cu care lucrez eu am creat-o singură. Acesta este, de asemenea, unul dintre lucrurile de care pot fi mîndru, deoarece mulți artiști din acest gen lucrează cu un lichid cumpărat. Fie aduc concentrat din străinătate, fie îl comandă, foarte puțini oameni prepară singuri soluția. Inițial, am decis să găsesc această formulă, am analizat totul pe piață, m-am uitat la proporțiile medii, am început să experimentez și, să spunem, aproape imediat am reușit să găsesc formula perfectă. Am fost foarte surprinsă, pentru că atunci cînd am ajuns în comunitatea închisă a artiștilor, formula găsită de mine era una cu totul diferită de cea folosită de colegii mei. Poate că recordul în sine a fost stabilit pentru că lichidul folosit a făcut față mărimii bulei de săpun. În plus, lucrez pe rachete uriașe, lucrez cu foc – am țevi de foc, am bile de fum, care sînt foarte interesant colorate în lumină artificială, sînt saturate de culoare, de fapt spectacolul meu este o joacă cu bile colorate. Lucrez cu abur, așa cum am spus. Acestea sînt bule care se ridică, zboară în sus. Lucrez cu heliu, care permite să creez diverse structuri înzbor, lucrez pe un cadru vertical. Am birouri iluminate, echipamente iluminate, rachete iluminate. În general, o cantitate destul de mare de echipament. Să spunem doar că, de îndată ce apare ceva nou pe piață încerc imediat să-l cumpăr, pentru că sînt foarte interesată să mă joc cu el. Deși nu prea am timp să joc, pentru că echipamentul se acumulează și trebuie să-mi dau seama ce este și ce oportunități oferă. Trebuie să te obișnuiești cu totul, să-ți cizelezi măiestria.

Ce vise avea Olga Buianovscaia în copilărie?

Știți, cînd eram copil, am văzut un spectacol cu baloane uriașe de săpun în circul nostru. De fapt, este un vis uitat. Atunci a fost prima dată cînd am văzut bule jucîndu-se în lumină puternică, erau exact ca diamantele. Această strălucire irizată, este incomparabilă chiar și cu bulele din timpul zilei, cînd un tun ușor este îndreptat spre ele. Am fost fascinată. La ce visam atunci? Întotdeauna am visat să fiu pe scenă, îmi amintesc exact asta. Și eram mereu pe scenă, participînd la toate competițiile. Dacă ar exista ocazia să sar pe scenă în timpul unui concert și să-i dau artistului o ciocolată, aș putea alerga la el cu jumătate din ciocolata care mi-a rămas. Îmi doream foarte mult să fiu pe scenă. Și, în principiu, acest vechi vis al meu s-a împlinit. Pînă în 2014, am fost solistă într-un grup muzical. Așa că am avut experiență scenică, apoi mi-am dezvoltat abilitățile și totul a prins o altă culoare.

Ce înseamnă pentru tine familia și cuvîntul acasă?

Acasă este un loc sigur în care toată lumea te acceptă așa cum ești și te așteaptă mereu.

Care sînt obiectivele tale viitoare?

Alte obiective... Scopul meu imediat, dar și unul dificil, este să fac un program de o oră care să fie interesant pentru spectator, pentru că astăzi este foarte dificil să păstrezi atenția publicului. Oamenii au văzut deja totul, și e foarte dificil să îi captezi atenția mai mult de 15 secunde, chiar dacă totul se întîmplă în cadrul unui program de circ, oamenii nu vor avea răbdarea să îți privească spectacolul mai mult de trei minute. Prin urmare, viitorul meu obiectiv dificil și chiar foarte dificil este să fac un program de o oră care să fie urmărit dintr-o singură respirație. Voi atrage alți artiști, voi atrage dansatori pentru a-l face mai interesant, astfel încît să existe posibilitatea de a schimba recuzita. Un obiectiv îndepărtat care pare greu de atins, dar totuși realizabil, pentru că dacă cineva a reușit, atunci de ce nu aș reuși și eu, este să-mi deschid propriul teatru cu bule de săpun, care ar fi în același timp un muzeu cu exponate sub formă de dispozitive mecanice care eliberează bule de săpun, cu informații despre personalități interesante care au dezvoltat toate aceste trucuri și cu demonstrații de trucuri. Desigur, mi-ar plăcea să avem propria noastră scenă, astfel încît să nu fim nevoiți să tîrîm recuzita dintr-un loc în altul, pentru că, așa cum am spus, avem un număr mare de ustensile. Vreau să pot construi decoruri pentru a putea prezenta spectacole la un nivel mai înalt. Acesta este probabil cel mai dificil obiectiv de atins. În caz contrar, nu mă tem de nimic, îmi asum totul, principalul lucru este să mă pot opri la timp pentru a mă odihni și a mă reîncărca pentru următoarele obiective. Nu voi mai stabili recorduri Guinness, asta e sigur. Aceasta este o etapă depășită pentru mine, această etapă nu mai este interesantă pentru mine. Apoi mă concentrez mai mult pe creativitate, pe crearea numerelor.

Au existat situații în cariera ta care s-au memorat pentru că au fost altfel decît altele?

Da, au fost multe, însă una din cele mai recente s-a întîmplat la circ, în timpul prestației unui alt artist, stăteam în culise, auzeam muzica și mă pregăteam să ies în scenă. Desigur, în acest moment, nervii tăi sînt la limită, pentru că ești pe cale să intri pe scenă. Toată recuzita mea era aranjată în jurul meu, bolurile erau umplute cu lichid, iar asistenții stăteau în dreapta și în stînga mea, gata să ridice totul și să le scoată în arenă, încercînd să nu verse nimic. Și dintr-o dată unul din asistenții mei fie s-a întors cu neatenție, nu înțeleg cum s-a întîmplat, dar a dărîmat un raft, pe care erau recipientele cu soluție, și o mașină de fum, și o grămadă de lucruri mici care erau parte a recuzitei. Cînd lucrez, încerc să nu mă uit la recuzită, astfel încît să nu existe senzația că numărul este rupt, astfel încît basmul să nu fie întrerupt. Cu o mînă fac trucul, cu cealaltă iau automat recuzita necesară pentru a continua numărul, deci totul trebuie să fie așezat la locul său. Și cu doar cîteva secunde înainte de începerea prezentarea mea totul s-a dat peste cap, lichidul a fost vărsat, toate lucrurile mici s-au împrăștiat. În acel moment, un asistent a alergat să ia o canistră pentru a umple vasele cu lichid, al doilea a început să adune recuzita, le-a aruncat la întîmplare pe raft și l-a scos grăbit în arenă. În acel moment am înțeles că lumina reflectoarelor deja era îndreptată spre mine, iar eu nu știu unde și ce se află. Și în acel moment m-am gîndit: aceasta va fi cea mai bună performanță a mea, orice s-ar întîmpla. A fost uimitor, nimeni nu a observat nimic, am avut timp să văd ce și unde se afla. Chiar dacă mă panichez foarte repede am reușit să îmi adun puterea, să mă liniștesc, să scap de emoții și să ies în fața publicului și să fac spectacol. Au fost multe emoții în sală, emoții reciproce și o furtună de aplauze.

Interviu realizat de Moisei Cristina