X 
Eurovision stiri: 492
Transnistria stiri: 1304

«Recitiți-l mai des pe Cehov, domnilor!»

7 dec. 2023,, 11:56 (reactualizat 8 dec. 2023,, 18:35)   Interviuri
7497 0

Recent, artista poporului din RM Svetlana Tuz a marcat un frumos jubileu. Însă sărbătoarea a avut loc nu pe scena Teatrului dramatic rus în numele lui A.Cehov, unde a activat aproape o jumătate de secol. De ce a fost să fie așa, și de ce Svetlana Tuz oricum se consideră un om fericit , am discutat cu actrița iubită a mai multor generații de spectatori.

- Svetlana Dmitrievna, pe Dvs. «faza fierbinte» a conflictului care zguduie teatrul de ceva ani, V-a atins în această vară. Am înțeles că imediat după închiderea sezonului, contractul Dvs. Nu a mai fost prelungit pe motiv că aveți vîrsta de pensionare ?

- Nu au fost prelungite contractele cu patru pensionari, dintre care doi – eu și Vladimir Zavalionnîi – artiști ai poporului din RM. În prezent Vladimir se află peste hotare, la rude. Știu că Ludmila Colohina Piotr Peicev continuă să iasă pe scenă. Iar eu am rămas în afara teatrului. Personal, despre aceea că nu-mi este prelungit contractul m-a informat în vară șefa secției de cadre. Și m-a întrebat dacă accept să lucrez conform unor acorduri unice. Am răspuns, că această problemă trebuie să o discute cu mine conducerea teatrului, nu angajatul de la cadre. Însă directorul F.Gladii nu a catadicsit să mă invite pentru discuție. Fiți de acord, o atare atitudine față de o artistă a poporului, care a consacrat scenei 48 de ani din viață, vorbește elocvent despre personalitatea conducătorului. Eu am comentat această situație într-un interviu, după care F.Gladii, din cele spuse de colegi, s-a simțit jignit și nu a găsit de cuviință să discute cu mine careva condiții de colaborare.

- La închiderea sezonului, aveți rolurile principale în cinci spectacole –«Мещанe», «Идущие по небу», «Дядя Ваня», «Женщины без границ», «Привет с того света». Iar rolul mamei în «Мещанe» este unul extrem de complex, și psihologic, și fizic, iar Dvs. V-ați isprăvit de minune cu el. Iar pentru Mod din «Идущиe по небу» Vi s-a conferit chiar premiul mare al Uniunii artiștilor de teatru !

- Și mulți spectatori, colegi, regizori au rămas nedumeriți. Ei îi spuneau directorului verde în ochi, că demiterea mea aduce teatrului un prejudiciu evident. Dar înțeleg că acest fapt nu-l prea îngrijorează. Puțin probabil ca Vera Mariancic, noua conducătoare artistică a teatrului, să poată schimba cardinal atmosfera nesănătoasă din teatru. Este clar că mocnește conflictul de cca patru ani, în timpul căruia a fost demis directorul Constantin Haret.

În rolul Mod


- Ați fost acuzată direct de ”nepotism” - în teatru activează cu succes fiica Dvs. Ala Tuz-Haret, ginerele Constantin Haret, fiul lor Dumitru. Dar dinastiile artistice întotdeauna și peste tot au fost percepute pozitiv, glorificate, fiind un motiv de mîndrie!

- Era evident: Constantin le încurca celor care aspirau la putere, organizau scrisori absurde, necinstite în adresa diverselor instanțe și tot felul de controale. Deși toți știu că împotriva lui s-au pronunțat mai puțin de 10 persoane, iar în susținere – cca 100. În plus, lui Constantin nu i-au putut ierta medalia Pușkin, turneul strălucit al teatrului în Rusia – la Moscova, Sanct Petersburg, Yaroslav, Velichie Luki . La teatrul «Балтийский дом» din Petersburg spectacolul «Мещанe» a fost ovaționat. Iar la teatrul lui Alexandr Caleaghin din Moscova, după spectacolul «Идущие по небу» sala s-a ridicat în picioare și nu ne-a lăsat să plecăm de pe scenă un timp îndelungat. Deși, cum a recunoscut Caleaghin, la spectacolele în turneu «Moscova se ridică foarte rar». Menționez, că pe scenele teatrelor ruse noi ieșeam cu drapelul moldovenesc, proslăvind țara noastră.

- Svetlana Dmitrievna, ați sărbătorit de minune jubileul, chiar dacă nu pe scena natală.

- Da, rudele și prietenii mi-au făcut cadouri neprețuite. Constantin, Liudmila Colohina, Ghennadii Boiarchin, Olga Cosnițer au compus și interpretat piese minunate. M-au felicitat și regizorii, și discipolii preferați.

- Nu ați fost niciodată ostatica unui singur rol; ați jucat multe roluri principale. Nu ai fost niciodată ostaticul unui singur rol; ai jucat multe roluri principale. Nu asta este fericirea unei actrițe?!

- Desigur, mă consider fericită. Am ajuns pe scena mare fiind la anul trei de facultate, am interpretat cu drag roluri ingenue, travesti. Am jucat rolul de copil al străzii în «Интервенция», cel de marinar în «Гибель эскадры», am jucat prințese din povești. Apoi au fost roluri tragice, ca cel al Mariicăi în «Солдатская вдова». Am jucat mai toate rolurile lirice, primul fiind în «Ромео и Джульеттa». Întotdeauna am avut noroc de regizori. În diferiți ani, am lucrat cu așa profesioniști ca Ian Tsitsinovsky, Ilya Todorov, Veniamin Apostol, Veaceslav Sambridge, Dmitry Koev, Petru Hadîrcă … Amintirile personale despre Veniamin Apostol le-am scris într-o monografie, publicată în cartea lui despre Anatolii Efros. .

În tinerețe

- Da, o persoană talentată este talentată în toate: de multe ori ați reușit ca regizoare, ați scris versuri minunate pentru așa spectacole ca «Санта Крус», «Яблочный вор», «За двумя зайцами». În plus, aproape o jumătate de secol ați fost autoarea unor scenarii zglobii pentru serbările teatrale.

- Teatrul nostru era renumit pentru tradițiile lui. Este trist că sub ochii noștri el se transformă într-un oficiu obișnuit. Acum nu te mai poți reține după spectacol – timpul plecării acasă trebuie indicat în condică. Dispar tradițiile, care decenii în șir au consolidat colectivul. Altă dată organizam serate foarte calde, vesele, consacrate colegilor-jubiliari, altor date remarcabile. Cu familiile- sărbătoream Anul Nou pe vechi. La deschiderea și închiderea sezonului, directorul teatrului neapărat venea în fața publicului, rostea cuvinte calde în adresa artiștilor, împărtășea planurile de viitor. După care cu toții ne adunam, marcam evenimentul, comunicam. Da în acest an la închiderea sezonului directorul teatrului în general a absentat .

Acum nici nu se mai poate visa să fie tradusă în viață ideea mea despre un concert cu participarea artiștilor care cîntă. Acesta ar fi putut fi o sărbătoare pentru cei care cunosc și iubesc trupa ”cehovistă”, cultura rusă. Căci artiștii cîntă cu suflet, repertoriul lor constă din piese dragi și scumpe inimii.

O altă idee a mea – seria de serate in memoriam, consacrate corifeilor scenei noastre. Mihail Ghejenco, Vsevolod Gavrilov, Veniamin Apostol… Mulți locuitori ai Moldovei îi țin minte și îi iubesc. Același Vitalii Levinzon – este Pavel Luspecaev al nostru! Da Serghei Tiranin, o personalitate strălucită, da profunda și uimitoarea actriță Nelly Cameneva … Dar și această tradiție, desigur, nu va mai apare pe lume.

- Și nepotul Dvs. Dumitru cîntă bine. Știu că la comedia sa «Осторожно! Тетки!» admiratorii vin în mod repetat – așa de bine interpretează el un rol feminin.

- Dumitru este un artist foarte capabil, multilateral, plastic pentru înălțimea sa de 183 cm. Copii în adoră în «Золушкa», în alte povești. Iar în spectacolul «Поминальная молитва», să zicem, el s-a isprăvit de minune cu rolul mare și complex al lui Motl, a menționat regizorul Veaceslav Madan. Despre lucrările lui Dima au vorbit cu căldură fostul conducător artistic al teatrului Mihail Țarină, cunoscutul regizor Dumitru Acriș, care a recunoscut că este gata să monteze un spectacol «pentru Haret-junior ». Deocamdată nepotul are multe roluri, muncește mult. S-a filmat cu succes și în filmul muzical «Malul stîng, malul drept. 10 piese despre Nistru». Dar ce va fi mai departe – nu știu. Cum am mai spus, în teatru domnește o atmosferă nesănătoasă.

- Svetlana Dmitrievna, majoritatea jurnaliștilor și crainicilor de televiziune au trecut prin lecțiile Dvs. despre tehnica vorbirii pe scenă. În internet, putem găsi destule exerciții de volubilitate, lecții-video. Care este gradul lor de eficiența ?

- Aici este de neînlocuit un master-clas «viu». Este foarte important să auzi diverse nuanțe ale pronunției. Numai cu un auz acut, artistul sau crainicul învață să observe greșelile, devierile de la normă, începe să deosebească sunetul natural de cel deliberat. Mai mult, îndeplinirea eronată a exercițiului duce la suprasolicitarea coardelor, la alte probleme. Iar lecția mea este un proces de creație, în cadrul căruia noi perfecționăm aptitudinile practice în domeniul respirației, articulării, dicției, vocii.

- Citisem că deseori artiștii, pentru a soluționa aceste probleme, se văd nevoiți să apeleze la serviciile laringologului, psihologului, fiziologului, specialistului în kinetoterapie.

- Așa este. În general, trebuie să muncești foarte mult pentru a obține o voce sonoră, o dicție clară și o intonație expresivă.

- Au fost și politicieni printre elevii Dvs.?

- Eu am lucrat cu studenții mai multor universități, cu cei de la Liceul Teatral, cu angajații posturilor РТР, СТС, PublikaTV, cu jurnaliștii ТСВ – Televiziunea transnistreană a alegerii libere. Desigur, am lucrat și cu politicieni – cu Maia Sandu, Irina Vlah, Vadim Crasnoselschii și mulți alții.

La una dintre universități, lecția mea deschisă a fost prezentă de specialiști în discursuri scenice de la Institutul de Teatru din Moscova, numit după B. Şciukin”. Mi-a fost plăcut să aud de la ei cuvinte de laudă despre munca mea. Colegii s-au mirat: în instituțiile lor lecțiile de acest fel le dau specialiști «înguști» – dicție, respirație, logica vorbirii etc. Iar eu am inclus toate acestea într-un program unic. Căci eu personal am elaborat metodologia lecțiilor anume pentru au astfel de curs ”mixt”. Practica mea îndelungată a arătat eficiența lui. Așa că nu exclud, că ajunsă în afara scenei, voi deschide propria afacere în domeniul dat. Nu numai jurnaliștii, politicieni, dar și oamenii de afaceri, moderatorii diverselor evenimente doresc să pătrundă în subtilitățile retoricii, să înțeleagă secretele expresiilor faciale, ale gesturilor, ale plasticității în comunicarea cu publicul.

- Înainte de întrevederea noastră, ați pomenit că ieri ați filmat un spot publicitar. Cred că vor reacționa sceptic doar snobii, chipurile o artistă a poporului nu trebuie să coboare la nivelul spoturilor publicitare. Asta chiar dacă se știe, că artiști minunați ca Naghiev și Bezrucov fac cu plăcere această muncă. Spuneți-mi, în realitățile moldovenești aceste filmări au o atractivitate financiară?

- Nu este cazul să vorbim despre onorarii solide. Dar eu accept cu plăcere asemenea invitații. Pentru un artist de profesie orice rol este o posibilitate de a se realiza artistic, un drive. . Iar publicitatea cadourilor de revelion, în care m-am filmat ieri, a fost o adevărată plăcere. Pe platou, toți au lucrat eficient, armonios, într-o atmosferă de creație veselă. Apropo, anul trecut m-am filmat în aceeași atmosferă plăcută la uimitorul nostru regizor Valeriu Jereghi – în pelicula lui «Pandemia.md». Am lucrat lejer, din prima dublă. Și principalul – cu plăcere.

- În viață, nu ați avut un roman serios cu cinematografia?

- Eu mereu am fost foarte solicitată în teatru și nu visam la o carieră cinematografică. Unde mai pui că și circumstanțele nu mi-au fost favorabile. Cu Vladimir Cinchin, fostul meu coleg de studii, urma să joc rolul Tonei Tumanova în filmul «Așa s-a călit oțelul». Însă regizorul-șef al teatrului din Hmelnițk, unde activam pe atunci, nu li-a permis să merg la filmări, și Tonea, precum se știe, a fost jucată perfect de Natalia Saiko. «N-a fost să fie» nici în cazul studioului «Moldova-film». Filmările pe care le acceptasem urmau să se facă la Edineț, într-o toamnă rece. A trebuit să merg încolo cu fiica micuță. Dar filmările se tot amînau, și am fost nevoită să revin acasă. Aui mai fost și alte «neconcordanțe» de acest fel, dar eu nu mă întristam. Casa mea era teatrul.

- Care rol neinterpretată este în continuare visul de cristal?

- Un vis mai vechi – Liubovi Andreevna Ranevscaia. În ultima sa piesă, «Livada de vișini» , Cehov reflectă pătrunzător «dezorganizarea cronică» a vieții. Și e așa de palpabilă îmbinarea comicului cu tragicul, a veșnicului cu cotidianul. Ranevscaia – Freindlih, Ranevscaia – Doronina, Neiolova, Demidova… Chipuri mărețe, spectaculoase. Cum ar fi fost drumul mei prin labirintul acestui rol? Ce ar fi dominat – caracterul nepractic și sufletul zdrobit al ei? Talentul de a-și iubi patria? Izolarea de realitate? Generozitatea? Nu știu… Apropo, anume în aceste zile se împlinesc 120 de ani de la prima montare a «Livezii de vișini» la МHТ!

Apropo, în trecut am pus în scenă două spectacole după povestirile lui A.Cehov – la Academia de muzică, teatru și arte plastic a fost lucrarea de diploma a absolvenților, iar la Liceul Teatral – spectacolul celor din cl. 12. Îmi amintesc satisfacția cu care copiii se scufundau în acest material benefic.

Îmi mplace mult Cehov pentru omenia sa, pentru umorul trist, pentru chemarea de a nu te umili în fața unui portofel plin și a unui suspus. Dar și chemarea de a nu-ți pierde demnitatea, orice lovituri ar aduce soarta. Pentru mine această povață a scriitorului este deosebit de importantă. De aceea nu mă voi lăsa la nivelul unor rugăminți umilitoare în luptele necinstite de pe ”frontul” nostru teatral. Celor care se îndoiesc de aceasta, le recomand – recitiți-l mai des pe Cehov, domnilor!

A intervievat Tatiana Borisova

28
0
0
3
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?