X 

PL

Liberalii din nou la Curtea Constituțională
14 mai. 2013,, 15:16  
Liberalii, din nou la Curtea Constituțională Partidul Liberal a depus astăzi la Curtea Constituțională o sesizare privind neconstituționalitatea a două legi promulgate de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Este vorba despre legea nr.110, prin care au fost stabilite competențele prim-ministrului interimar, şi legea nr. 107, prin care au
PLul condus de Ghimpu ar putea avea un copreședinte
8 mai. 2013,, 11:53  
PL-ul condus de Ghimpu ar putea avea un copreședinte Reformatorii liberali își propun să introducă mai multe schimbări în statutul și programul PL. Despre aceasta a anunțat deputatul Ion Hadârcă în cadrul unei conferințe de presă la care au fost participat toți reformatorii PL, relatează NOI.md. Cei prezenți au apreciat drept gravă situația în care se află ac
Hadârcă UE își va retrage proiectele inițiate în Moldova
8 mai. 2013,, 11:00  
Hadârcă: UE își va retrage proiectele inițiate în Moldova Reformatorii liberali fac apel către partidele de dreapta să se unifice pentru a crea o majoritate parlamentară. Îndemnul a fost lansat în cadrul unei conferințe de presă de către liderul grupului reformatorilor, deputatul Ion Hadârcă, care consideră că viitorul european al Moldovei este în pericol, iar pri
Procedura de demitere a reformatorilor PL din partid a fost ilegală
3 mai. 2013,, 12:45  
Procedura de demitere a reformatorilor PL din partid a fost ilegală Ministerul Justiției a stabilit că deputații, miniștrii, viceminiștri și membrii Consiliului republican au fost excluși ilegal din rîndul membrilor și organele de conducere ale Partidului Liberal. Decizia a fost luată ca urmare a demersului depus de reformatorii PL la Ministerul Justiției la sfîrșitul lu
Un consilier liberal a îndemnat organele de drept să ancheteze încălcările comise în CMC
2 mai. 2013,, 10:29  
Un consilier liberal a îndemnat organele de drept să ancheteze încălcările comise în CMC Consilierul municipal de la Partidul Liberal, Oleg Cernei, a făcut marţi în cadrul şedinţei Consiliului municipal Chişinău, o solicitare către Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie cu cererea de a fi anchetate încălcările comise în activitatea CMC. Liberalul consideră ilegală votarea la pach
Hadârcă face dezvăluiri din culisele negocierilor privind crearea AIE3
30 apr. 2013,, 11:49  
Hadârcă face dezvăluiri din culisele negocierilor privind crearea AIE-3 Ministerul Transporturilor și Industriei Alimentare urma să revină Partidului Democrat, după semnarea acordului privind crearea unei coaliții. Despre aceasta a declarat în cadrul unei emisiuni la PROTV deputatul din grupul reformatorilor PL Ion Hadârcă, relatează NOI.md. Potrivit lui, parte a acordului urma
Reformatorii PL solicită Curții Constituționale săși revizuiască DECIZIA
29 apr. 2013,, 16:46  
Reformatorii PL solicită Curții Constituționale să-și revizuiască DECIZIA Deputații liberali Ion Hadârcă, Oleg Bodrug și Vadim Cojocaru solicită Curții Constituționale revizuirea hotărîrii din 22 aprilie, prin care a fost declarat neconstituțional decretul șefului statului privind desemnarea lui Vlad Filat candidat la funcția de prim-ministru, relatează NOI.md. Deputații își m
PDM și PL comentează decizia lui Filat de a nu candida la funcția de premier
27 apr. 2013,, 11:08  
PDM și PL comentează decizia lui Filat de a nu candida la funcția de premier Partidul Democrat salută disponibilitatea colegilor din PLDM la dialog. Democraţii recunosc însă, că după ultimele evoluţii pe scena politică, negocierile nu vor fi tocmai uşoare. Iar liderul PL, Mihai Ghimpu, îi avertizează că va trece în opoziţie dacă vor accepta să negocieze cu Filat în lipsa lui, relate
Ședința parlamentului a început cu BOICOT
26 apr. 2013,, 10:55  
Ședința parlamentului a început cu BOICOT Deputații Partidului Liberal boicotează ședința de astăzi a Parlamentului, care este continuarea ședinței de ieri. Totul din cauza că deputații s-ar fi întrunit ilegal în ședință. Liderul fracțiunii PL, Valeriu Munteanu, susține că desfășurarea ședințelor este imposibilă, deoarece, după demiterea președinte
Legea privind votul uninominal va fi contestată de liberali la Curtea Constituțională
25 apr. 2013,, 12:24  
Legea privind votul uninominal va fi contestată de liberali la Curtea Constituțională Legea privind sistemul electoral mixt va fi contestată la Curtea Constituţională. Anunțul a fost făcut de către deputatul liberal Valeriu Munteanu în cadrul şedinţei în plen a Parlamentului, notează NOI.md. De asemenea, Munteanu i-a persiflat pe liberal-democrați, care au declarat că vor crearea unei com
Democrații și liberalii se întrec în organizarea ședințelor
24 apr. 2013,, 14:30  
Democrații și liberalii se întrec în organizarea ședințelor Activul Partidului Democrat s-a întrunit în seara zilei de 23 aprilie într-o ședință. După cum informează TV7, ședința a durat mai bine de 2 ore, iar la finele acesteia, membrii PD au evitat să discute cu presa, relatează NOI.md. “Am discutat despre situația politică care s-a creat. Nu sînt eu cel care c
Liberalii consideră că Moldova nu este pregătită pentru implementarea sistemului electoral mixt
22 apr. 2013,, 17:03  
Liberalii consideră că Moldova nu este pregătită pentru implementarea sistemului electoral mixt Moldova nu este pregătită deocamdată pentru implementarea sistemului electoral mixt, consideră vicepreşedintele Partidului Liberal, Corina Fusu. Potrivit Agenţiei "Infotag", ea a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că "sistemul electoral mixt va genera haos". "Sistemul de vot în baza ci
Vicepreşedinte PL Filat nu poate fi primministru
22 apr. 2013,, 16:28  
Vicepreşedinte PL: Filat nu poate fi prim-ministru Chiar dacă au mai rămas doar trei zile pînă cînd Parlamentul urmează să-și exprime votul pentru Vlad Filat la funcția de premier, reprezentanții Partidului Liberal insistă ca acesta să renunțe la funcție. O declarație în acest sens a făcut vicepreşedintele PL, Corina Fusu, în cadrul unei conferințe de presă
Consiliul de reformare al PL contestă la Ministerul Justiției demiterea lor din funcție
22 apr. 2013,, 15:01  
Consiliul de reformare al PL contestă la Ministerul Justiției demiterea lor din funcție Membrii Consiliul de Reformare al Partidului Liberal au expediat Ministerului Justiției un demers prin care contestă demiterea lor din funcțiile pe care le dețineau în cadrul Partidului Liberal. Despre acesta a declarat acum cîteva minute deputatul Ion Hadârcă, care, pînă a fi exclus din PL, ocupa funcți
Reformatorii PL vor semna un ACORD cu Filat
22 apr. 2013,, 14:33  
Reformatorii PL vor semna un ACORD cu Filat Membrii Consiliul de Reformare al Partidului Liberal au preconizat pentru ora 15.00 o întrevedere cu candidatul la funcția de premier, Vlad Filat. Despre aceasta a declarat acum cîteva minute deputatul Ion Hadârcă, relatează NOI.md. Acesta a spus că negocierile pe marginea noului guvern sînt pe ultima su
Chirtoacă despre scindarea PL Cine și în buzunarul cui se află
22 apr. 2013,, 12:11  
Chirtoacă despre scindarea PL: Cine și în buzunarul cui se află? Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, este indignat de decizia unor colegi de partid, care îl vor drept lider al PL. Acesta a declarat astăzi pentru jurnaliști că scandalul făcut public acum două săptămîni are drept scop acoperirea ilegalităților comise de unii membri de partid. ”Evident, situația nu este
Mihai Ghimpu este supărat pe Ana Guţu şi se bucură de prietenia cu Rusia
22 apr. 2013,, 10:01  
Mihai Ghimpu este supărat pe Ana Guţu şi se bucură de prietenia cu Rusia Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, este supărat pe fosta sa colegă Ana Guţu şi se bucură de prietenia cu Rusia. Despre aceasta el i-a spus vineri preşedintelui Ligii Tineretului Rus, Igor Tuleanţev, în timpul acţiunii de protest organizată de membrii Ligii. Potrivit Agenţiei "Infotag", Tulean
Ghimpu Gheorghe Șalaru revine în PL
19 apr. 2013,, 17:31  
Ghimpu: Gheorghe Șalaru revine în PL Ministrul în exerciţiu al Mediului, Gheorghe Şalaru, membru al Partidului Liberal, va reveni în formaţiune. Despre aceasta a anunțat liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferințe de presă. Amintim că, săptămîna trecută, Șalaru a anunţat că va face parte din grupul reformatorilor PL. Azi, Ghimpu a s
Doi deputaţi din partea Partidului Liberal au declarat oficial că sînt membri ai Consiliului de Reformare al PL
19 apr. 2013,, 17:25  
Doi deputaţi din partea Partidului Liberal au declarat oficial că sînt membri ai Consiliului de Reformare al PL Deputaţii din partea Partidului Liberal, Valeriu Saharneanu şi Vadim Cojocaru, au confirmat oficial că sînt membri ai Consiliului de Reformare al PL. Ei au declarat despre acest lucru în cadrul şedinţei de vineri a Parlamentului. Deputaţii au fost rugaţi să se pronunţe după ce vineri s-a iscat un nou con
CMC în derută
19 apr. 2013,, 15:08  
CMC în derută Scindarea Partidului Liberal ar putea afecta într-o măsură oarecare buna activitate a Consiliului municipal Chișinău. De această părere sînt reprezentanții unor partide majoritare din cadrul CMC. Solicitați de NOI.md, președinții fracțiunilor PLDM și PCRM din CMC au specificat că neînțelegerile apărute î
PL și PCRM critică dur proiectul coruptibil a lui Plahotniuc
18 apr. 2013,, 16:49  
PL și PCRM critică ”dur proiectul coruptibil” a lui Plahotniuc Inițiativa legislativă propusă de cîțiva deputați democrați, printre care Vlad Plahotniuc, privind trecerea la votul uninominal în Moldova a fost votată în primă lectură în cadrul Parlamentului. Inițiativa prevede că actualul sistem de alegeri parlamentare urmează să fie înlocuit cu circumscripţii uninomina
Reformatorii PL țin porțile deschise pentru oile rătăcite
18 apr. 2013,, 12:33  
Reformatorii PL țin ”porțile deschise pentru oile rătăcite” Cei cinci deputați reformatori excluși din PL au fost eliminați și din fracțiunea Partidului Liberal. Anunțul a fost făcut de deputatul PL, Corina Fusu, adăugînd că decizia a fost luată în cadrul ședinței fracțiunii PL, relatează NOI.md. Este vorba despre Ion Hadârcă, Ana Guțu, Oleg Bodrug, Vadim Vacarciuc
Deputații liberalii din grupul lui Hadârcă sau întîlnit cu Filat
18 apr. 2013,, 09:24  
Deputații liberalii din grupul lui Hadârcă s-au întîlnit cu Filat Candidatul la funcția de premier, Vlad Filat, a avut în seara zilei de ieri o întîlnire cu fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal, condusă de Ion Hadârcă, în cadrul căreia a discutat crearea noului guvern. Despre aceasta anunță serviciul de presă al Guvernului, care notează că la întîlnire au fost pre
Ghimpu și Marinuță clarifică relațiile cu ajutorul pumnilor VIDEO
17 apr. 2013,, 13:11  
Ghimpu și Marinuță clarifică relațiile cu ajutorul pumnilor. VIDEO Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, era cît pe ce să-l ia la bătaie pe ministrul în exerciţiu al Apărării, Vitalie Marinuţa. Potrivit site-ului jurnal.md, incidentul s-a produs ieri, în cadrul şedinţei organizaţiei teritoriale a Partidului Liberal din raionul Dubăsari, unde cei doi s-au întîlnit pe
Reformatorii PL îl vor vota pe Filat pentru a rămîne în Parlament declarație
17 apr. 2013,, 12:20  
“Reformatorii PL” îl vor vota pe Filat pentru a rămîne în Parlament – declarație Deputații excluși din Partidul Liberal vor vota candidatura lui Vlad Filat la funcția de prim-ministru al Moldovei, pentru a rămîne în Parlament. Declarația a fost făcută pentru NOI.md de către fostul viceministru de externe, expertul politic Valeriu Ostalep. Potrivit lui, în cazul în care deputații “reform
Ghimpu a dezvăluit numele oligarhului care stă în spatele scindării PL
17 apr. 2013,, 09:31  
Ghimpu a dezvăluit numele oligarhului care stă în spatele scindării PL Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, l-a acuzat pe unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din Republica Moldova de scindarea partidului. Conform politicianului, în spatele grupului de reformatori care cer destituirea lui Ghimpu din funcția de președinte al PL se află omul de afaceri Anatol Stati, scrie Mo
Situație dificilă în PL Munteanu și Hadârcă pretind aceeași funcție
16 apr. 2013,, 12:06  
Situație dificilă în PL: Munteanu și Hadârcă pretind aceeași funcție Liderul PL, Mihai Ghimpu, susține că deputatul PL, Valeriu Munteanu, va fi numit președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal. În cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, Mihai Ghimpu a spus că Munteanu va prelua funcția care pînă în prezent era ocupată de Ion Hadârcă, întrucît cel
Membrii Consiliului de Reformare al PL sînt oamenii Moscovei declarație
16 apr. 2013,, 11:10  
Membrii Consiliului de Reformare al PL sînt „oamenii Moscovei” – declarație Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, afirmă că membrii Consiliului de Reformare al Partidului Liberal sînt oamenii Moscovei. Această declarație Ghimpu a făcut-o pe 15 aprilie, într-o emisiune TV, scrie Pan.md. ”Ați văzut în blogul meu informația despre Marinuța? În teza de licență, el a scris c
Ghimpu Lovitura asupra PL a fost aplicată după întrevederea cu Vlad Filat
16 apr. 2013,, 10:39  
Ghimpu: Lovitura asupra PL a fost aplicată după întrevederea cu Vlad Filat Potrivit lui Ghimpu, foștii colegi de partid au dat o lovitură pe la spate, iar decizia au luat-o după o întrevedere cu Vlad Filat. ”Nu am avut divergențe pînă acum, decît după ce am avut o poziție dură față de Vlad Filat pentru corupție și trafic de influență, pentru că a pus la îndoială viitorul european
Guţu îi ripostează lui Ghimpu că nu ia dat funcţia promisă
15 apr. 2013,, 23:35  
Guţu îi ripostează lui Ghimpu că nu i-a dat funcţia promisă Parlamentara Ana Guţu susţine că liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, i-a promis funcţia de vicepreşedinte al PL atunci cînd a convins-o să intre în politică. În cadrul unei emisiuni la PRO TV Chişinău, Ana Guţu, care a fost exclusă din partid deoarece face parte din Consiliul Reformator al PL, a de
Guțu dispusă să voteze pentru Filat Află cu ce condiții
15 apr. 2013,, 18:19  
Guțu dispusă să voteze pentru Filat. Află cu ce condiții Deputatul PL, Ana Guțu, care solicită să nu fie numită deputat neafiliat, chiar dacă a fost exclusă din rîndurile PL, susține că excluderea mai multor persoane din partid a avut loc cu încălcarea gravă a normelor procedurale. În cadrul unei emisiuni la Publika TV, Guțu a spus că, pentru excluderea unor pers
Alegerile anticipate echivalează cu moartea PL declarație
15 apr. 2013,, 16:49  
Alegerile anticipate echivalează cu moartea PL – declarație Cu toate meritele pe care le-au avut atît membrii Partidului Liberal, cît și liderul acestuia, PL riscă să-și piardă electoratul și să nu poată trece pragul electoral pentru a accede în Parlament. Declarația a fost făcută de expertul Nicolae Osmochescu, solicitat de NOI.md să comenteze consecințele care
Valeriu Saharneanu a explicat poziţia deputaţilor care au pledat pentru reformarea PL
15 apr. 2013,, 16:16  
Valeriu Saharneanu a explicat poziţia deputaţilor care au pledat pentru reformarea PL Valeriu Saharneanu, care vineri a intrat în componenţa Consiliului de Reformare a Partidului Liberal, a explicat sarcinile grupului de iniţiativă în ceea ce priveşte reformarea formaţiunii. Potrivit Agenţiei "Infotag", în cadrul rubricii ”Considerente” de la postul de radio "Vocea Basarabiei", moderată de S
Scindarea din PL a complicat situația privind crearea noului guvern declarație
15 apr. 2013,, 13:27  
Scindarea din PL a complicat situația privind crearea noului guvern – declarație Liderul PLDM, candidatul la funcția de premier, Vladimir Filat, susține că de astăzi a început un proces mai larg de negocieri privind numirea noului guvern. Vladimir Filat a declarat că aceste negocieri au avut loc și pînă acum, însă într-un format mai restrîns, relatează NOI.md. “Negocierile nu sînt of
Munteanu îi ia locul lui Hadârcă
15 apr. 2013,, 11:48  
Munteanu îi ia locul lui Hadârcă Președinte al fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal va fi numit Valeriu Munteanu. Acesta va prelua locul lui Ion Hadârcă, care a fost exclus din PL. Solicitat de NOI.md, Valeriu Munteanu a spus că despre acesta au avut loc doar discuții cu liderul PL, Mihai Ghimpu, însă nu există o decizie finală.
Reformatorii PL nu renunță la debarcarea lui Ghimpu
15 apr. 2013,, 10:48  
Reformatorii PL nu renunță la debarcarea lui Ghimpu Consiliul de Reformare al Partidului Liberal se întruneşte în şedinţă. Deși majoritatea au fost excluși din rîndul partidului, membrii consiliului au început colectarea semnăturilor pentru organizarea congresului extraordinar al PL. Aceștia îşi propun destituirea lui Mihai Ghimpu din funcţia de preşedinte a
Mark Tkaciuk Sciziunea din cadrul PL a fost determinată de dorinţa de a rămîne la putere
15 apr. 2013,, 10:03  
Mark Tkaciuk: Sciziunea din cadrul PL a fost determinată de dorinţa de a rămîne la putere Sciziunea din cadrul Partidului Liberal a fost determinată doar de dorinţa de a rămîne la putere, consideră deputatul din partea PCRM, Mark Tkaciuk. Solicitat de Agenţia "Infotag" să comenteze crearea Consiliului de Reformare a Partidului Liberal, el a opinat că "prin această declaraţie, deputaţilor şi m
Criza din Partidul Liberal se aprofundează
14 apr. 2013,, 15:10  
Criza din Partidul Liberal se aprofundează? În contextul evenimentelor petrecute în ultimele zile în fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal, experții nu exclud că astfel de acțiuni se pot pot repeta și la nivel local și că fracțiunea PL din Consiliul municipal Chișinău se va dezintegra în curînd. Potrivit Ziarului Național, mai mult de jumătate
Ion Hadîrcă Co au fost excluși din Partidul Liberal
13 apr. 2013,, 15:36  
Ion Hadîrcă & Co au fost excluși din Partidul Liberal Șeful fracțiunii PL în parlament, deputatul Ion Hadîrcă a fost exclus din Partidul Liberal. Alături de acesta au fost excluși toți cei care au cerut schimbarea conducerii partidului. Astfel, din rîndurile PL au fost excluşi deputaţii Ana Guţu, Oleg Bodrug, Vadim Vacarciuc şi Anatol Arhire. Despre alţ
PL în criză Chirtoacă NU se dezice de Ghimpu
13 apr. 2013,, 12:19  
PL în criză: Chirtoacă NU se dezice de Ghimpu Prim-vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă nu va accepta să preia conducerea Partidului Liberal. Chirtoacă a spus că nu ştia despre existenţa unui consiliu de reformare a formaţiunii, informează Publika.md. "Voi propune ca cei din grupul de reformare a PL să fie excluşi din partid. Unii care au semnat
Ghimpu Trădătorii din PL vor fi daţi afară din partid
13 apr. 2013,, 00:01  
Ghimpu: Trădătorii din PL vor fi daţi afară din partid Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a spus că membrii partidului care se arată nemulţumiţi vor fi daţi afară din partid, adăugînd că liberalii care declară că vor reforme sînt de fapt trădători. Anunţul a fost făcut în această seară la emisiunea Fabrika la postul de televiziune Publika TV. "Le aducem la cunoş
Mihai Ghimpu Se vrea demisia mea din funcţia de preşedinte al Partidului Liberal
12 apr. 2013,, 16:28  
Mihai Ghimpu: Se vrea demisia mea din funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Mihai Ghimpu ar putea fi demis din funcţia de preşedinte al Partidului Liberal. Potrivit Agenţiei "Infotag", el a declarat vineri, la şedinţa Legislativului, că a aflat despre procedura de colectare a semnăturilor pentru demisia sa din funcţia de preşedinte al Partidului Liberal. "Am înţeles că se luc
Liberalii se răscoală împotriva lui Ghimpu
12 apr. 2013,, 15:44  
Liberalii se răscoală împotriva lui Ghimpu Un grup de membri ai Partidului Liberal, printre care miniștri, deputați, dar și președinți de filiale, consideră că liderul PL, Mihai Ghimpu, trebuie să renunțe la președinția partidului. Despre aceasta se menționează în declarația semnată de membrii Consiliul de Reformare al PL, format din deputații Io
Ghimpu aduce noi acuzații dure la adresa lui Filat
12 apr. 2013,, 12:53  
Ghimpu aduce noi acuzații dure la adresa lui Filat Liberalul Mihai Ghimpu susține că liderul PLDM, Vlad Filat, lucrează intens cu unii deputați din PL pentru a-i convinge să-l voteze la funcția de premier. Declarația a fost făcută după ședința Parlamentului, relatează NOI.md. "Am înţeles că se lucrează intens cu deputaţii din PL. Asta înseamnă că e FSB-u
Ghimpu îngrijorat Ana Guțu va vota pentru Filat
12 apr. 2013,, 10:18  
Ghimpu îngrijorat: Ana Guțu va vota pentru Filat Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu exclude că unii deputaţii din fracţiunea parlamentară a liberalilor ar putea vota pentru candidatura lui Vlad Filat în funcția de premier. În cadrul unui interviu pentru PublikaTV, Mihai Ghimpu a declarat că bănuieşte cine sînt "trădătorii" din PL și intuiește că
Streleț PL nu poate fi considerat parte a negocierilor
11 apr. 2013,, 15:02  
Streleț: PL nu poate fi considerat parte a negocierilor Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleț, susține că Partidul Liberal nu poate fi considerat în prezent parte a negocierilor privind crearea noului guvern. Declarația a fost făcută după ședința de astăzi a Parlamentului, relatează NOI.md. Valeriu Streleț a spus
Protest inedit al deputaților liberali împotriva PCRM
11 apr. 2013,, 13:54  
Protest inedit al deputaților liberali împotriva PCRM Deputații din cadrul fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal protestează împotriva membrilor Partidului Comuniștilor. Gestul vine ca răspuns la decizia PCRM, anunțată la ședința Parlamentului de săptămîna trecută de Vladimir Voronin, care a declarat că va vorbi doar în rusă pînă cînd liberalii nu vor r
PL solicită un nou premier interimar și se adresează la Curtea Constituţională
11 apr. 2013,, 13:21  
PL solicită un nou premier interimar și se adresează la Curtea Constituţională Fracţiunea liberalilor se va adresa Curţii Constituţionale. Liberalii vor solicita CC să se pronunţe pe marginea asigurării interimatului funcţiei de premier ca urmare a demisiei Cabinetului de miniştri, relatează publika.md. Solicitarea va fi depusă astăzi la ora 14.00. Anterior liderul liberali
Halterofilul Vadim Vacarciuc va ocupa locul liberalului Victor Popa în Parlament
11 apr. 2013,, 10:32  
Halterofilul Vadim Vacarciuc va ocupa locul liberalului Victor Popa în Parlament În Parlament, locul lui Victor Popa, ales în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, va fi ocupat de halterofilul Vadim Vacarciuc, următorul candidat pe lista deputaţilor Partidului Liberal. Astăzi, Curtea Constituțională a validat mandatul de deputat al acestuia la solicitarea Comisiei Electoral
Anticipatele nu convin nimănui și pot fi create alianțe fără PL declarație
10 apr. 2013,, 11:53  
Anticipatele nu convin nimănui și pot fi create alianțe fără PL – declarație Alianța pentru Integrare Europeană se va reface, deoarece niciunui partid parlamentar din fosta AIE, dar nici PCRM, nu-i convin alegerile anticipate. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni la Publika TV de jurnalistul Valeriu Reniță, care consideră că negocierile adevărate în cadrul AIE vor demara
PL
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 166
Transnistria stiri: 1415