Ştirile autorului

Ana Olaru

La ce etapă se află dosarul Șor
23 oct. 2017,, 15:20  
La ce etapă se află dosarul ȘorDosarul în care primarul de Orhei, Ilan Șor, a fost condamnat pentru escrocherie și spălare de bani, a fost transmis Curții de Apel Chișinău, cînd însă vor fi reluate ședințele de judecată pe acest caz nu e cert. Informația a fost oferită portalului Noi.md de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.
PSRM propune ca judecătorilor să le fie interzisă dubla cetățenie
23 oct. 2017,, 14:46  
PSRM propune ca judecătorilor să le fie interzisă dubla cetățenieFracțiunea parlamentară a socialiștilor a elaborat un proiect de lege privind introducerea interdicției de a deține cetățenia altor state pentru membrii Curții Constituționale, informează Noi.md. Potrivit deputaților PSRM, la ora actuală Curtea Constituțională protejează interesele unui singur partid, în detr
Rezultatele vizitei întreprinse de Babuc la Kiev
23 oct. 2017,, 11:30  
Rezultatele vizitei întreprinse de Babuc la KievMinistrul Educației, Monica Babuc, a avut mai multe întrevederi oficiale la Kiev, în cadrul cărora a discutat despre efectele negative ale noii legi a educației din Ucraina, comunică NOI.md. Babuc a subliniat în fața colegilor săi ucraineni necesitatea garantării drepturilor minorităţilor naţionale la educ
Un fost viceministru se apucă de televiziune
23 oct. 2017,, 10:50  
Un fost viceministru se apucă de televiziuneFostul viceministru de externe Iulian Groza, în prezent director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, se lansează în televiziune, notează NOi.md. Groza va modera o emisiune de politică externă, alături de fostul ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanie, scriitorul Iulian F
Care sînt cele mai transparente raioane din Moldova
21 oct. 2017,, 12:30  
Care sînt cele mai transparente raioane din MoldovaRaionale Strășeni, Fălești și Soroca sînt cele mai transparente autorități publice locale de nivelul doi din Republica Moldova, comunică NOI.md. Aceasta este concluzia experților de la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, care a realizat un clasament pentru anul 2016 al autori
Reacții după hotîrîrea Curții Circul continuă
20 oct. 2017,, 16:41  
Reacții după hotîrîrea Curții: „Circul continuă”Consilierul președintelui în domeniul juridic, Maxim Lebedinschi, a condamnat decizia de astăzi a Curții, prin care atribuția de numire a ministrului apărării i-a fost delegată spicherului sau premierului, notează NOI.md. Funcționarul a adus drept argument în favoarea respingerii candidaturii lui Eugen Sturza
Parlamentul a aprobat cererea de demisie a Cristinei Țărnă
20 oct. 2017,, 14:39  
Parlamentul a aprobat cererea de demisie a Cristinei ȚărnăUpdate. 14.40 - Parlamentul a adoptat cu majoritate de voturi cererea de demisie a Cristinei Țărnă din funcția de vicedirector CNA. 11:05 - Parlamentul a examinat astăzi cererea de demisie a directorului adjunct al Centrului Național Anticorupție, Cristina Țarină, informează NOI.md. Comisia juridică a
Curtea Constituțională respinge demersul privind recuzarea judecătorilor
20 oct. 2017,, 13:26  
Curtea Constituțională respinge demersul privind recuzarea judecătorilorCurtea Constituțională a respins ca fiind abuzivă și neîntemeiată cererea de recuzare a întregului complet de judecători, înaintată astăzi de consilierul președintelui Maxim Lebedinschi, informează NOI.md. Potrivit Curții, cererea de recuzare depusă nu întrunește condițiile de formă și de fond. Membrii CCM au
Președinția cere recuzarea întregului complet de judecători ai Curții Constituționale
20 oct. 2017,, 12:21  
Președinția cere recuzarea întregului complet de judecători ai Curții Constituționale Reprezentanții președintelui Igor Dodon au cerut astăzi recuzarea tuturor judecătorilor Curții Constituționale, în cadrul ședinței instanței, informează NOI.md. Cererea de recuzare a fost înaintată de consilierul președintelui în domeniul juridic, Maxim Lebedinschi, care a argumentat că judecătorii au încălca
Ce salarii vor primi pretorii și vicepretorii în urma modificării legislației
20 oct. 2017,, 11:41  
Ce salarii vor primi pretorii și vicepretorii în urma modificării legislațieiFuncţiile de pretor şi vicepretor vor deveni funcţii de demnitate publică, iar primarul general al Chişinăului va putea obţine dreptul de a-şi crea propriul cabinet, informează NOI.md. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege examinat astăzi la Parlament. Scopul proiectului este de a aduce în concordan
A fost adoptată o nouă lege a Serviciului Vamal
19 oct. 2017,, 16:23  
A fost adoptată o nouă lege a Serviciului VamalParlamentul a adoptat astăzi în prima lectură noua lege cu privire la Serviciul Vamal, informează NOI.md. Potrivit autorităților, grație acestei legi, Serviciul Vamal va deveni unul profesionist, neutru din punct de vedere politic, care își exercită atribuțiile în interesul cetățeanului și al comunității. Pro
Decis Guvernul cere Curții să declare interimatul funcției de președinte
19 oct. 2017,, 14:56  
Decis! Guvernul cere Curții să declare interimatul funcției de președinteGuvernul a sesizat astăzi Curtea Constituțională în vederea constatării circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte în cazul desemnării ministrului apărării, informeză NOI.md. Decizia a fost luată la o ședință specială de Guvern. Adresarea repetată a Guvernului către Curtea Constituționa
Bolnavii de cancer din Moldova se vor putea trata și la clinicile private
19 oct. 2017,, 14:50  
Bolnavii de cancer din Moldova se vor putea trata și la clinicile privateRestricțiile impuse instituțiilor medicale private în ceea ce privește prestarea serviciilor medicale pentru bolnavii de cancer vor fi anulate, informează NOI.md. Un proiect de lege în acest sens, elaborat încă în anul 2015, a fost votat astăzi în prima lectură de către deputați. În prezent, Institutul Oncolo
La nivel local vor fi desemnați responsabil pentru relația cu diaspora
19 oct. 2017,, 12:51  
La nivel local vor fi desemnați responsabil pentru relația cu diasporaÎn cadrul autorităților publice locale din toată țara vor fi desemnate persoane responsabile de relațiile cu diaspora, comunică NOI.md. Măsura este prevăzută în Planul de acțiuni pentru anii 2017-2020 privind reintegrarea cetățenilor reîntorși de peste hotare. Persoanele numite în aceste funcții vor urma un c
Opoziția nemulțumită că Guvernul tace întro problemă importantă
19 oct. 2017,, 12:01  
Opoziția, nemulțumită că Guvernul tace într-o problemă importantăProblema închiderii școlilor cu predare în limba moldovenească din Ucraina a fost abordată la ședința de astăzi a Parlamentului, informează NOI.md. Deputații socialiști s-au arătat revoltați că pînă la ora actuală Guvernul nu a luat nicio poziție publică față de noua lege a educației adoptată de Rada ucrainea
Lupu sare în apărarea Monicăi Babuc
19 oct. 2017,, 10:40  
Lupu sare în apărarea Monicăi BabucDeputații PSRM au cerut astăzi organizarea unor audieri parlamentare pe marginea presupuselor nereguli de la Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, instituție subordonată Ministerului Educației, comunică NOI.md. Socialiștii au insistat ca ministrul Monica Babuc să se prezinte în plenul Parlamentu
Candu despre impactul deciziei de ieri a Curții Constituționale
18 oct. 2017,, 15:48  
Candu, despre impactul deciziei de ieri a Curții ConstituționaleSpicherul Andrian Candu a explicat astăzi ce urmează după hotărîrea pronunțată ieri de Curtea Constituțională, comunică NOI.md. El a remarcat că decizia de ieri nu suspendă mandatul președintelui Dodon, ci doar clarifică o situație de blocaj instituțional și oferă soluții la depășirea acesteia, în cazul da
Demisie la Guvern
18 oct. 2017,, 15:10  
Demisie la GuvernDirectorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), Grigore Varanița, și-a depus astăzi demisia, informează NOI.md. Cererea de demisie survine după ce săptămîna trecută premierul Pavel Filip a semnalat probleme serioase în activitatea regulatoru
Ce presupune hotărîrea de ieri a Curții Constituționale expert
18 oct. 2017,, 11:07  
Ce presupune hotărîrea de ieri a Curții Constituționale - expert Prin pronunțarea hotărîrii de ieri a Curții Constituționale, instanța nu a făcut decît să-l suspende din funcție temporar pe președintele Igor Dodon, consideră expertul în drept constituțional Alexandru Arseni, citat de NOI.md. Potrivit lui, doar Curtea Constituțională poate stabili cazurile în care este nece
Țărnă explică motivele demisiei sale
18 oct. 2017,, 10:11  
Țărnă explică motivele demisiei saleVicedirectorul Centrului Național Anticorupție, Cristina Țărnă, confirmă că a demisionat din funcție, după ce ieri în presă au apărut zvonuri în acest sens, notează NOI.md. Ea afirmă că motivele invocate pînă acum în presă nu sînt veridice, și nici complete. „Este adevărat că mi-am depus cererea de demisie di
Democrații comentează zvonurile despre înlocuirea lui Filip
18 oct. 2017,, 09:48  
Democrații comentează zvonurile despre înlocuirea lui FilipInformaţiile privind posibila înlocuire în funcţie a prim-ministrului Pavel Filip sînt false şi au fost lansate cu scopul de a intoxica opinia publică, se arată într-o declarație a PDM, citată de NOI.md. Precizarea a fost făcută după ce, în urma hotărîrii de ieri a Curții Constituționale, mai mulți politicien
Dodon nu cedează nici după decizia Curții Constituționale
17 oct. 2017,, 17:10  
Dodon nu cedează nici după decizia Curții ConstituționaleAltfel decît uzurpare a puterii de stat decizia de astăzi a Curții Constituționale nu poate fi calificată, a declarat Igor Dodon în urma pronunțării hotărîrii CCM, notează NOI.md. „Curtea Constituțională poate interpreta Constituția, dar categoric nu poate institui noi norme constituționale. Altfel decît uzu
Ultima oră Curtea Constituțională dă undă verde pentru suspendarea lui Dodon
17 oct. 2017,, 15:54  
Ultima oră! Curtea Constituțională dă undă verde pentru suspendarea lui DodonRespingerea de către președinte a candidaturii propuse de premier la funcția de ministru al apărării reprezintă o obstrucționare deliberată a procesului legal și o sfidare a Constituției. Constatarea aparține Curții Constituționale, care s-a expus astăzi asupra sesizării depuse de premierul Pavel Filip privin
Abuzurile polițiștilor de patrulare luate la ochi de guvernare
17 oct. 2017,, 15:50  
Abuzurile polițiștilor de patrulare, luate la ochi de guvernarePolițiștii de patrulare îi vor putea opri pe conducătorii auto în traficul rutier doar în cazul constatării unor încălcări sau în timpul unor acțiuni speciale pentru creșterea siguranței în trafic, notează NOI.md. Stoparea șoferilor fără temei de către agenții de patrulare este o practică pe care Guvernul
Michalko deschide parantezele de ce a fost sistată asistența în justiție
17 oct. 2017,, 15:01  
Michalko deschide parantezele: de ce a fost sistată asistența în justițieȘeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a făcut unele precizări pe marginea deciziei UE de a stopa finanțarea pentru Moldova în sectorul justiției, comunică NOI.md. Potrivit diplomatului, obiecțiile UE au fost legate de restanțele la revizuirea cadrului legislativ în perioada anilor 2014-2015, dar și
Moldova are nevoie de un parteneriat strategic cu Ucraina experți
17 oct. 2017,, 12:39  
Moldova are nevoie de un parteneriat strategic cu Ucraina – experți În ciuda intensificării contactelor dintre premierul Ucrainei și cel al Republicii Moldova în ultima perioadă, relația moldo-ucraineană este marcată de anumite dificultăți, susțin experții Asociației pentru Politică Externă (APE), citați de NOI.md. Potrivit lor, este necesar un parteneriat strategic mult mai
Plahotniuc anunță despre stoparea procesului de închidere a școlilor
17 oct. 2017,, 12:09  
Plahotniuc anunță despre stoparea procesului de închidere a școlilorModul în care a fost implementată reforma educației demarată de PLDM a avut consecințe dramatice pentru zeci de comunități din Moldova, a declarat astăzi liderul PDM, Vlad Plahotniuc, citat de NOI.md. Consecințele reformei, cu precădere problema închiderii școlilor, au fost puse în discuție în cadrul ședinței
Plahotniuc face haz pe seama denunțului depus de Sandu
17 oct. 2017,, 11:30  
Plahotniuc face haz pe seama denunțului depus de SanduLiderul PDM, Vlad Plahotniuc, s-a referit astăzi în premieră la denunțul depus împotriva sa de președinta PAS, Maia Sandu, la Procuratura Generală, comunică Noi.md. Politicianul a făcut o remarcă ironică la adresa Maiei Sandu. „Dacă acum ne privește și Maia Sandu, o anunț că am uzurpat și astăzi atenția coleg
Pedepse aspre pentru neexecutarea deciziilor Curții Constituționale
17 oct. 2017,, 10:30  
Pedepse aspre pentru neexecutarea deciziilor Curții ConstituționaleFuncționarii cu funcții de răspundere care nu vor executa hotărîrile Curții Constituționale riscă să fie sancționați penal, informează NOI.md. Un proiect de lege în acest sens, privind completarea Codului penal, a fost propus de deputații grupului Partidului Popular European din Moldova, condus de Iurie Leanc
Înregistrarea lui Dorin Chirtoacă în cursa electorală a fost amînată
16 oct. 2017,, 17:08  
Înregistrarea lui Dorin Chirtoacă în cursa electorală a fost amînatăConsiliul electoral de circumscripție Chișinău nu a putut adopta astăzi o decizie cu privire la înregistrarea lui Dorin Chirtoacă în calitate de participant la referendum, notează NOI.md. Examinarea solicitării lui Chirtoacă a fost amînată din cauza unor lacune legislative care prevăd că persoanele fizice nu
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale nu va mai fi în subordinea CNA
16 oct. 2017,, 16:00  
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale nu va mai fi în subordinea CNAAgenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale va fi redenumită în serviciul cu același nume și va trece din subordinea CNA în cea a Serviciului Fiscal de Stat, informează NOi.md. Potrivit unui proiect de lege propus de deputații PD, Serviciul de Recuperare a Bunurilor Infracționale este o autoritate adminis
Ciocan distins cu Diploma de onoare a Parlamentului de către Candu VIDEO
16 oct. 2017,, 15:08  
Ciocan, distins cu Diploma de onoare a Parlamentului de către Candu (VIDEO)Fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale Iurie Ciocan și alți cîțiva funcționari electorali au fost decorați astăzi de spicherul Andrian Candu cu distincții de stat, informează NOI.md. Distincțiile au fost acordate cu prilejul marcării a 20 de ani de activitate permanentă a CEC. „CEC rămîne a fi unul
Bilanțul Zilei Vinului cîți vizitatori au participat la eveniment VIDEO
16 oct. 2017,, 12:00  
Bilanțul Zilei Vinului: cîți vizitatori au participat la eveniment (VIDEO)Autoritățile au făcut bilanțul celei de-a 16-a ediții a Zilei Naționale a Vinului, desfășurate în zilele de 7 și 8 octombrie, informează NOI.md. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Agriculturii, în cele două zile de sărbătoare, la eveniment au participat peste 100 de mii de vizitatori, dintre care circa
Decizia luată de PAS și PDA privind participarea la alegeri
16 oct. 2017,, 10:40  
Decizia luată de PAS și PDA privind participarea la alegeriPartidul Acțiune și Solidaritate va participa în comun cu platforma „DA” la următoarele alegeri parlamentare din 2018, notează NOI.md. Luînd în considerație că s-a schimbat sistemul de vot, cele două formațiunii vor avea candidați comuni și în circumscripțiile uninominale, și pe listele de partid, se arată în
Noi reguli de finanțare a campaniei electorale
13 oct. 2017,, 16:20  
Noi reguli de finanțare a campaniei electorale Comisia Electorală Centrală a aprobat astăzi o serie de modificări la Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale, informează NOI.md. Una dintre deciziile adoptate prevede micșorarea plafonului donațiilor virate în contul concurenților electorali pentru desfășurarea campaniei. Astfel, persoanele fi
Filip întrebat dacă rîvnește funcția de primar al capitalei
13 oct. 2017,, 14:00  
Filip, întrebat dacă rîvnește funcția de primar al capitaleiImplicarea tot mai activă a lui Pavel Filip în soluționarea problemelor capitalei în ultima perioadă a stîrnit unele suspiciuni că șeful Executivului s-ar pregăti de alegeri. Întrebat astăzi de jurnaliști dacă pregătește terenul pentru a candida la funcția de primar al capitalei la următorul scrutin, Filip a
Candu către socialiști Vrabia mălai visează
13 oct. 2017,, 11:40  
Candu către socialiști: Vrabia mălai visează Spicherul Parlamentului i-a luat astăzi peste picior pe socialiști, care se arată tot mai convinși că vor obține victorie la următoarele alegeri parlamentare, informează NOI.md. Andrian Candu a admis că lupta pentru dominație în Parlament va fi una dură, dar le-a sugerat socialiștilor să fie mai cumpătați în
Filip vorbește despre o nouă condiție a UE pentru alocarea banilor
13 oct. 2017,, 11:09  
Filip vorbește despre o nouă condiție a UE pentru alocarea banilorPremierul Pavel Filip susține că a fost surprins să audă că partenerii europeni vor lua în calcul și componenta politică la acordarea suportului bugetar pentru Republica Moldova, comunică NOI.md. Șeful Executivului susține că, anterior, în discuțiile cu comisarul european pentru Politică Europeană de Vecinăta
Cebotari despre modificarea procedurii de numire a judecătorilor
13 oct. 2017,, 10:41  
Cebotari, despre modificarea procedurii de numire a judecătorilorAccederea în posturile de judecători ar putea fi realizată în baza evaluării făcute de Institutul Național de Justiție, și nu în cea a deciziei Consiliului Superior al Magistraturii, cum este în prezent, comunică NOI.md. Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari. El și-a exprimat conving
CSJ dezaprobă verificarea judecătorilor de către SIS
12 oct. 2017,, 18:10  
CSJ dezaprobă verificarea judecătorilor de către SISCurtea Supremă de Justiție consideră neconstituțională practica verificării judecătorilor de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS), comunică NOI.md. Această practică este prevăzută de Legea privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice. Astfel, CSJ pune la îndoială mai mult
Ziua opoziției în Parlament fără izbîndă Ce sa întîmplat cu proiectele PSRM
12 oct. 2017,, 16:02  
Ziua opoziției în Parlament, fără izbîndă. Ce s-a întîmplat cu proiectele PSRMInițiativele legislative prezentate astăzi în plenul Parlamentului de deputații socialiști au fost respinse de majoritatea parlamentară, informează NOI.md. Fruntașii PSRM au criticat comportamentul guvernării, acuzînd-o că urmărește doar interese de partid și ignoră grosolan nevoile cetățenilor simpli. „Cu pă
PLDM sare în apărarea guvernelor Leancă și Streleț
12 oct. 2017,, 15:00  
PLDM sare în apărarea guvernelor Leancă și Streleț Reprezentanții PLDM au ținut să-și expună poziția față de decizia UE de a sista finanțarea reformelor în sectorul justiției, informează NOI.md. Potrivit șefului fracțiunii parlamentare a formațiunii, Tudor Deliu, acuzațiile precum că vinovate de sistarea finanțării s-ar face guvernele din anii 2014, 2015, în
Voronin face glume pe seama lui Diacov Este un provocator
12 oct. 2017,, 13:20  
Voronin face glume pe seama lui Diacov: Este un provocatorÎn contextul dezbaterilor desfășurat astăzi la Parlament privind înăsprirea condițiilor de comercializare a alcoolului, Vladimir Voronin a făcut o remarcă pipărată la adresa colegului său democrat Dumitru Diacov, notează NOI.md. Autorii inițiativei, un grup de deputați socialiști, au propus interzicerea come
Deputații dornici să afle cine sînt marii corupți din teritoriu
12 oct. 2017,, 12:10  
Deputații, dornici să afle cine sînt marii corupți din teritoriuParlamentarii moldoveni și-au asumat astăzi, prin intermediul unei declarații publice, angajamentul de a lupta împotriva corupției prin toate instrumentele legale, comunică NOI.md. Declarația, întocmită de Biroul național din Moldova al Organizației Globale a Parlamentarilor împotriva Corupției (GOPAC), a fos
Condițiile de comercializare a alcoolului sar putea înăspri
12 oct. 2017,, 11:52  
Condițiile de comercializare a alcoolului s-ar putea înăspriComercializarea băuturilor alcoolice tinerilor cu vîrsta de pînă la 21 de ani ar putea fi interzisă în Moldova, informează NOI.md. O inițiativă legislativă în acest sens a fost înaintată Parlamentului spre examinare de un grup de deputați socialiști. Aceștia au propus instituirea unor amenzi pentru comerci
Sandu atenționată asupra consecințelor unui denunț fals
12 oct. 2017,, 11:30  
Sandu, atenționată asupra consecințelor unui denunț falsPreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a fost invitată astăzi la Procuratura Generală, pentru a fi audiată pe marginea denunțului depus împotriva lui Vlad Plahotniuc, notează NOI.md. Sandu a declarat că procurorii au informat-o despre răspunderea penală pe care o poartă în cazul unui denun
Cebotari comentează decizia UE de a sista finanțarea în sectorul justiției
11 oct. 2017,, 17:10  
Cebotari comentează decizia UE de a sista finanțarea în sectorul justițieiMinistrul Justiției, Vladimir Cebotari, nu s-a arătat surprins de decizia Uniunii Europene privind stoparea finanțării reformelor în sectorul justiției, informează NOI.md. Potrivit lui Cebotari, responsabilitatea pentru ratarea acestor fonduri importante în sectorul justiției o poartă cei care au fost la guve
Guvernul a decis unde își va avea sediul Judecătoria Chișinău
11 oct. 2017,, 16:51  
Guvernul a decis unde își va avea sediul Judecătoria ChișinăuToate instanțele de judecată din municipiul Chișinău vor fi concentrate într-o singură clădire, cea a Ministerului Agriculturii, informează NOI.md. Guvernul a adoptat astăzi decizia de a transmite clădirea de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 162, din gestiunea Ministerului Agriculturii în cea a Ministerului J
Pensiile pentru unele categorii de beneficiari vor fi majorate
11 oct. 2017,, 16:00  
Pensiile pentru unele categorii de beneficiari vor fi majorateÎncepînd cu 1 noiembrie curent, pensiile a circa 65 de mii de persoane vor fi majorate, informează NOI.md. Executivul a aprobat astăzi efectuarea anticipată a următoarei etape de majorare a pensiilor pentru limită de vîrstă şi a celor de dizabilitate. Astfel, pensiile vor fi valorizate începînd cu 1 noiembrie
Filip le recomandă unor funcționari să se ridice din fotoliile moi
11 oct. 2017,, 15:38  
Filip le recomandă unor funcționari „să se ridice din fotoliile moi”Premierul Pavel Filip a criticat astăzi activitatea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), comunică NOI.md. Șeful Executivului s-a arătat deranjat de calitatea proastă a serviciilor de telefonie mobilă și comunicații prestate de operatorii din Re
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4069