X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

La ce etapă se află dosarul Șor

23 oct. 2017,, 15:20   Politică
7879 4

Dosarul în care primarul de Orhei, Ilan Șor, a fost condamnat pentru escrocherie și spălare de bani, a fost transmis Curții de Apel Chișinău, cînd însă vor fi reluate ședințele de judecată pe acest caz nu e cert.

Informația a fost oferită portalului Noi.md de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Procurorul-șef a menționat că o primă ședință de judecată la instanța de apel nu a fost deocamdată stabilită, dar a dat asigurări că examinarea nu va fi amînată la nesfîrșit.

„Din cîte știu, dosarul a fost transmis, este în procedură la Curtea de Apel Chișinău, dar nu Procuratura e responsabilă de toată procedura internă, ci instanța. Sperăm că în curînd va fi fixată o dată, fiindcă este un dosar de rezonanță și interes sporit. O să solicităm instanței ierarhic superioare să fixeze, dacă e posibil, mai repede o ședință de judecată, ca să putem avea o finalitate pe acest dosar. Depinde și de volumul de lucru pe care-l are instanța, dar pînă la nesfîrșit nu se va amîna. În timp de jumătate de lună cred că se va clarifica această problemă”, a remarcat Viorel Morari.

Între timp Ilan Șor a obținut, la începutul acestei luni, permisiunea instanței de judecată de a părăsi țara și a efectuat deja o vizită la Strasbourg. El a avut întrevederi cu cîțiva europarlamentari, inclusiv reprezentanți ai Partidului Popular European, în cadrul cărora s-a plîns de „constrîngerile la care a fost supus de către justiția moldovenească”. Liderul PPE, Joseph Daul, a negat însă această informație, precizînd că nu a existat niciun contact oficial al conducerii formațiunii sale cu Ilan Șor.

Omul de afaceri Ilan Șor a fost condamnat la sfîrșitul lunii iunie curent la șapte ani şi şase luni de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis de către Judecătoria Buiucani. Instanța a dispus atunci eliberarea lui Ilan Șor din arest, cu menținerea lui sub control judiciar pînă la pronunțarea unei sentințe definitive în acest caz. Procurorii au cerut 19 ani de închisoare, motivînd că acuzatul ar fi cauzat un prejudiciu de cinci miliarde de lei Băncii de Economii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?