X 
Nicu Popescu întro vizită la sediul consulatului de la Odesa
17 sep. 2022,, 12:15   2837
Nicu Popescu, într-o vizită la sediul consulatului de la OdesaViceprim-ministruul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popscu, a efectuat o vizită la Consulatul țării noastre la Odesa, care în perioada de război nu și-a sistat nici pentru o zi activitatea. „M-am întîlnit cu angajații instituției consulare pentru a discuta despre problemele cetăț
Primministra țării Transnistria va trebui să plătească în avans pentru gaz
17 sep. 2022,, 10:30   4011
Prim-ministra țării: „Transnistria va trebui să plătească în avans pentru gaz”În eventualitatea în care Gazprom sistează total livrările de gaze naturale pentru Republica Moldova, regiunea transnistreană va trebui să plătească în avans pentru gazul procurat. O spune premierul Natalia Gavrilița, potrivit căreia regiunea transnistreană, la fel ca și malul drept al Nistrului, va fi apr
Parlamentul dă start săptămînii deschiderii parlamentare
16 sep. 2022,, 18:15   2683
Parlamentul dă start săptămînii deschiderii parlamentareLegislativul a anunțat că de lunea viitoare dă startul săptămînii deschiderii parlamentare. Astfel, pe parcursul unei săptămîni, cetățenii sunt așteptați la Parlament pentru un program variat de activități. În zilele de luni, marți și miercuri se vor desfășura vizitele de informare și tururile ghidate la P
Maia Sandu sa întîlnit cu președintele Marii Adunări Naționale a Turciei
16 sep. 2022,, 17:15   3553
Maia Sandu s-a întîlnit cu președintele Marii Adunări Naționale a TurcieiPreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Mustafa Şentop. Discuția s-a axat pe relațiile bilaterale moldo-turce, pe perspectivele de cooperare în diverse domenii și pe impactul războiului din Ucraina asupra regiunii
Cîți alegători sînt în localitățile unde la 16 octombrie vor avea loc alegeri locale noi
16 sep. 2022,, 16:45   2718
Cîți alegători sînt în localitățile unde la 16 octombrie vor avea loc alegeri locale noiComisia Electorală Centrală prezintă informații despre numărul de alegători în cele 3 localități din țară unde, la 16 octombrie 2022, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar. Astfel, potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, conform situației din 16 septembrie curent, numărul
Alexandr Stoianoglo un nou dosar penal
16 sep. 2022,, 16:22   4444
Alexandr Stoianoglo, un nou dosar penalPe numele procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo a fost pornită o nouă cauză penală. Acesta este bănuit de îmbogățire ilicită. Informația a fost confirmată pentru NM de procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale. „Confirmăm că de către procurorul dese
CEC a depus o sesizare la Procuratura Anticorupție privind finanțarea Partidului Șor
16 sep. 2022,, 16:15   3921
CEC a depus o sesizare la Procuratura Anticorupție privind finanțarea Partidului ȘorComisia Electorală Centrală (CEC) a expediat procurorei-șefe a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragălin, o scrisoare prin care solicită examinarea circumstanțelor cu privire la controlul reflectării veniturilor și cheltuielilor Partidului Politic „Șor” în campania electorală din cadrul alegerilor noi din
Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale al României primiți la MAEIE Subiectele discutate
16 sep. 2022,, 15:28   2570
Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale al României, primiți la MAEIE. Subiectele discutateSecretarul de stat Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu Simona Cojocaru, secretar de stat pentru politică de apărare, planificare și relații internaționale al Ministerului Apărării Naționale al României, aflată într-o vizită în Republica Moldova în contextul Reuniunii a 7-a a Comisiei militare mixte moldo
În cine au cea mai mare încredere moldovenii Rezultatele unui nou sondaj
16 sep. 2022,, 14:12   8982
În cine au cea mai mare încredere moldovenii. Rezultatele unui nou sondajȘefa statului, Maia Sandu, continuă să se bucure de cea mai mare încredere din partea cetățenilor. Potrivit unui nou sondaj, făcut astăzi public, cea mai mare încredere cetățenii o au în Maia Sandu 16,2%, Igor Dodon – 13,4%, și Ilan Șor – 12,5%, informează Noi.md Următorii în topul încrederii, cu mai puțin
Serebrian Chișinăul a vrut să discute cu Tiraspolul despre statutul politic al regiunii
16 sep. 2022,, 10:45   3496
Serebrian: "Chișinăul a vrut să discute cu Tiraspolul despre statutul politic al regiunii"Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că Chișinăul și-a dorit să discute cu Tiraspolul despre statutul politic al regiunii, însă reprezentanții din stînga Nistrului au declarat că „nu sînt condiții” pentru a începe astfel de discuții. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei e
Bătrîncea către deputați Concentrativă pe dialog și pace și îndeplinițivă obligațiunile
16 sep. 2022,, 08:31   3267
Bătrîncea, către deputați: ”Concentrati-vă pe dialog și pace și îndepliniți-vă obligațiunile”Contradicțiile între partidul de la guvernare și opoziție au fost la ordinea zilei în prima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă. De această dată, subiectul care a provocat neînțelegeri între Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) ține de conflictul mili
Un fruntaș al PSRM a vorbit despre viziunile diferite de cele ale PCRM
16 sep. 2022,, 08:13   3926
Un fruntaș al PSRM a vorbit despre viziunile diferite de cele ale PCRMVlad Bătrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, secretar executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), a spus ce se întâmplă în interiorul blocului format de PSRM și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), având în vede
Oazu Nantoi cineva pune la cale o lovitură de stat
16 sep. 2022,, 07:31   5684
Oazu Nantoi: ”cineva pune la cale o lovitură de stat”Dacă premierul Natalia Gavrilița va considera ca sînt necesare remanieri guvernamentale, ele vor avea loc. O spune deputatul PAS, Oazu Nantoi, potrivit căruia slăbiciunea Executivului, pe care o invocă opoziția parlamentară și extraparlamentară, este o chestiune subiectivă. De cealaltă parte, fostul vicepr
Nicu Popescu în vizită la Odesa Demonstrăm o abordare firească responsabilă și europeană
16 sep. 2022,, 07:15   2812
Nicu Popescu în vizită la Odesa: ”Demonstrăm o abordare firească, responsabilă și europeană”Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, precum și viceprim-ministrul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale Andrei Spînu, ministrul ener
Sergiu Litvinenco Reforma justiției nu se face peste noapte
16 sep. 2022,, 07:02   2789
Sergiu Litvinenco: „Reforma justiției nu se face peste noapte”Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a participat astăzi la cea de-a patra ediție a Forumului „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției 2022”, și anume la panelul de discuții despre integrarea europeană și cei nouă pași pe care trebuie să-i întreprindă Republica Moldova pentru aderarea la UE, șase dint
Parlamentul European a adoptat salariul minim pentru un trai decent
15 sep. 2022,, 21:30   3718
Parlamentul European a adoptat salariul minim pentru un trai decentParlamentul European a adoptat, miercuri, cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă şi 44 de abţineri, o nouă legislaţie privind salariile minime adecvate în UE, care prevede, printre altele, că țările trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc permit lucrătorilor să aibă un trai decent, ținînd se
Deputații au modificat componența nominală a mai multor comisii parlamentare permanente
15 sep. 2022,, 17:40   2859
Deputații au modificat componența nominală a mai multor comisii parlamentare permanenteDeputații au operat modificări în componența nominală a mai multor comisii parlamentare permanente. La ședința plenară de astăzi, un proiect de hotărîre în acest sens a fost susținut cu 74 voturi. Potrivit documentului, deputatul din Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate” Alexandr Trubca a fost numi
Comisia de control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare va avea un nou membru
15 sep. 2022,, 17:28   1979
Comisia de control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare va avea un nou membruDeputații au modificat componența nominală a Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova. Deputatul Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Roman Roșca, a fost inclus în componența acesteia, după c
A fost modificată componența Biroului permanent
15 sep. 2022,, 17:12   1961
A fost modificată componența Biroului permanentComponența nominală a Biroului permanent al Parlamentului a fost modificată. O hotărîre în acest sens a fost adoptată astăzi, în cadrul ședinței plenare a Legislativului.
Opoziția a înaintat o moțiune de cenzură asupra activității Guvernului
15 sep. 2022,, 17:10   2482
Opoziția a înaintat o moțiune de cenzură asupra activității GuvernuluiDeputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor înaintează o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Natalia Gavrilița. Vasile Bolea a declarat de la tribuna Parlamentului că acest guvern nu are legitimitate politică, deoarece îi lipsește susținerea suveranului în acest stat. „Acest guvern es
Parlamentul se întrunește în ședință LIVE TEXT
15 sep. 2022,, 16:54   3355
Parlamentul se întrunește în ședință (LIVE TEXT)16:54 // Socialiștii au înaintat o moțiune de cenzură asupra activității Guvernului. Vasile Bolea, deputat BCS: "R.Moldova este condusă în acest moment de un guvern care nu mai are legitimitate politică, deoarece îi lipsește susținerea poporului. Acest guvern este hotărît să sacrifice interesul general, bu
Popescu sa întîlnit cu miniștrii de externe ai Irlandei și Lituaniei Ce subiecte au fost abordate
15 sep. 2022,, 16:30   2074
Popescu s-a întîlnit cu miniștrii de externe ai Irlandei și Lituaniei. Ce subiecte au fost abordateViceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a găzduit la Chișinău vizita ministrului afacerilor externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, și a ministrului afacerilor externe și apărării al Irlandei, Simon Coveney, care se aflau în țară în contextul vizitei comune l
Grosu către deputați Fie ne ciondănim între noi fie ne unim eforturile
15 sep. 2022,, 14:46   2889
Grosu către deputați: "Fie ne ciondănim între noi, fie ne unim eforturile"Președintele Parlamentului Igor Grosu a ținu un discurs la începutul sesiunii de toamnă a Legislativului. Acesta a îndemnat parlamentarii să uite de culoarea politică și să muncească pentru același scop, pentru a ajuta cetățenii să treacă peste iarna grea care vine. „Ne așteaptă o sesiune mai complicată. A
Moment istoric în Parlamentul Republicii Moldova
15 sep. 2022,, 13:39   3434
Moment istoric în Parlamentul Republicii MoldovaMoment istoric în debutul sesiunii de toamnă a Parlamentului Republicii Moldova. Ședința a început cu intonarea imnului țării de către Moldovan National Youth Orchestra și corurile Lia ciocîrlia, Capriccio și Voices Moldova. Imnul a fost fredonat și de aleșii poporului, iar tinerii care au venit în fața
Sandu Reforma justiției se mișcă prea încet
15 sep. 2022,, 13:33   6633
Sandu: ”Reforma justiției se mișcă prea încet”Reforma justiției se mișcă „prea încet” în ciuda faptului că există voință politică de a crea un sistem de justiție veritabil. Declarația a fost făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Forumul Reformarea Justiției și Combaterea Corupției. Potrivit șefei statului, este important ca lucrurile
Deputații din opoziție boicotează ședința Parlamentului
15 sep. 2022,, 13:02   2180
Deputații din opoziție boicotează ședința ParlamentuluiDeputații din cadrul formațiunii Partidului Șor anunță într-un comunicat de presă că boicotează ședința de joi, 15 septembrie a Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit informațiilor, deputații Șor vor merge la Curtea de Apel, acolo unde are loc o ședință de judecată în cadrul căreia se examinează legali
România contribuie la creșterea vizibilității R Moldova la nivelul UE
15 sep. 2022,, 12:00   2099
România contribuie la creșterea vizibilității R. Moldova la nivelul UEVictor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România, s-a întîlnit cu Alina-Ștefania Gorghiu, președintele interimar al Senatului de la Bucureşti. Oficialii au discutat despre pregătirea celei de-a doua şedințe comune a Parlamentelor din Republica Moldova și România, transmite Știri.md cu referire la
Primarii nu vor să participe la răzbunarea politică a lui Șor
15 sep. 2022,, 11:15   1450
Primarii nu vor să participe la ”răzbunarea politică” a lui ȘorPrimarii din Republica Moldova nu vor să ia parte la ”răzbunarea politică” a Partidului Șor. Reacția aparține primarului orașului Leova, Alexandru Bujorean. ”Primarii din mai multe localități din țară sînt îndemnați să participe la protestele planificate pentru data de 18 septembrie. Chiar dacă avem și
Președintele Parlamentului a discutat cu noul ambasador al Statului Israel
14 sep. 2022,, 21:40   2288
Președintele Parlamentului a discutat cu noul ambasador al Statului IsraelPreședintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat astăzi cu noul ambasador al Statului Israel în Republica Moldova, Joel Lion. Discuția a vizat provocările politice, economice și de securitate cu care se confruntă țara noastră ca urmare a războiului din Ucraina, dar și consecințele războiului pentru regiu
Parlamentul se va convoca în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă
14 sep. 2022,, 18:41   1925
Parlamentul se va convoca în prima ședință plenară din sesiunea de toamnăPrima ședință plenară a Parlamentului din sesiunea de toamnă va avea loc joi, 15 septembrie. Biroul permanent al Legislativului a aprobat ordinea de zi pentru ședințele în plen în perioada 15-22 septembrie 2022. Deputații urmează să examineze, în prima lectură, inițiativa legislativă care prevede acordarea
Ministerul de Externe își mărește numărul de angajați
14 sep. 2022,, 17:24   2419
Ministerul de Externe își mărește numărul de angajațiNumărul angajaților Ministerului de Externe și Integrării Europene va crește. O hotărîre în acest sens a fost aprobată la ședința Guvernului de miercuri, 14 septembrie. Ministrul de Externe, Nicu Popescu a declarat că în prezent sînt formate 35 de grupuri, care lucrează în direcția europeană.
Germania are un nou ambasador la Chișinău
14 sep. 2022,, 17:15   2872
Germania are un nou ambasador la ChișinăuMargret Uebber este noua ambasadoare a Germaniei la Chișinău. Despre aceasta Consulatul a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook. „Dragi prieteni ai Germaniei, mă bucur mult să vă salut. Numele meu este Margret Uebber și începînd cu ziua de astăzi sînt noul ambasador al Germaniei la Chișinău. Germani
Marina Tauber eliberată de după gratii
14 sep. 2022,, 16:07   4058
Marina Tauber, eliberată de după gratiiMarina Tauber este eliberată din penitenciar. Asupra parlamentarei lipsite de imunitate se aplică măsura preventivă de arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău. La ieșirea din sala de ședințe, Tauber a mulțumit liderului Partidului ȘOR și echipaei, da și a chemat susținători
Ambasadorul României de la Chișinău în vizită la Guvern
14 sep. 2022,, 16:00   1668
Ambasadorul României de la Chișinău, în vizită la GuvernDumitru Udrea, Secretarul general al Guvernului s-a întîlnit astăzi pentru prima oară cu Cristian-Leon Țurcanu, noul ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova. Dumitru Udrea a subliniat suportul foarte important al României pentru Republica Moldova, inclusiv în contextul cri
Candidatura lui Esaulenco pentru funcția de ambasador avizată de Comisia de profil
14 sep. 2022,, 12:33   2546
Candidatura lui Esaulenco pentru funcția de ambasador, avizată de Comisia de profilFostul director al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Esaulenco a fost propus pentru funcția de Ambasador în Azerbaidjan. Un proiect pentru aviz în acest sens este în Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană. Alexandr Esaulenco este licențiat în drept și a acti
Ursula von der Leyen mesaj pentru Ucraina Moldova și Georgia Sînteți parte a familiei noastre
14 sep. 2022,, 12:03   2707
Ursula von der Leyen, mesaj pentru Ucraina, Moldova și Georgia: "Sînteți parte a familiei noastre!"Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, în cadrul discursului despre starea UE, că în aceste momente grele cînd avem un război în apropiere, țările europene trebuie să fie alături de Ucraina, Moldova și Georgia în parcursul lor european. Ursula von der Leyen a mai precizat
Mazeiks Investind în Moldova investești întrun viitor membru UE
14 sep. 2022,, 11:30   2329
Mazeiks: „Investind în Moldova, investești într-un viitor membru UE”Investind în Moldova, investești într-un viitor membru al UE. O asemenea opinie a fost exprimată de ambasadorul UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, care a vorbit, marți, la forumul "Moldova-România: Capital Bridges" de la București. Diplomatul a subliniat că acordarea Moldovei a statutului de candidat
Cînd va avea loc prima şedinţă de judecată în dosarul Energocom în care este vizat Igor Dodon
14 sep. 2022,, 11:15   3549
Cînd va avea loc prima şedinţă de judecată în dosarul "Energocom", în care este vizat Igor DodonPrima şedinţă de judecată în care ex-preşedintele Igor Dodon va apărea în calitate de inculpat în dosarul denumit generic ”Energocom”, a fost programată pentru data de 26 septembrie, ora 16.00. Dosarul a fost repartizat aleatoriu maistratei Angela Catană. Potrivit portalului instanţelor de judecată, prima
Moldova dezvoltă un parteneriat între Moldelectrica și omologii din Franța
14 sep. 2022,, 09:00   2109
Moldova dezvoltă un parteneriat între Moldelectrica și omologii din FranțaMinistrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Cécile Couprie, director regional al Agenției Franceze pentru Dezvoltare. ”Am discutat implementarea accelerată a unor inițiative în sprijinul țării noastre pentru a putea să facem mai ușor față impactului războiului
Bolea a explicat de ce a fost schimbat Ministrul Agriculturii
14 sep. 2022,, 08:00   2670
Bolea a explicat de ce a fost schimbat Ministrul AgriculturiiMinistrul Agriculturii a fost schimbat, pentru că s-a dorit fortificarea funcției în sine și nu fiindcă ex-ministrul Viorel Gherciu nu susținea inițiativa ca Universitatea Agrară să fie absorbită de Universitatea Tehnică. O spune Vladimir Bolea, invitat în cadrul ediției din 13 septembrie a emisiunii „Freedom
Năstase prezice o catastrofă pentru partidele proeuropene
14 sep. 2022,, 07:31   3742
Năstase prezice o catastrofă pentru partidele pro-europenePartidele pro-europene riscă să piardă următoarele alegeri, iar vina pentru aceasta ar fi inclusiv a Maiei Sandu. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Canal 2 de fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase. „Partidele pro-europene, partidele democratice în Republica Moldova riscă să
Ce а discutat vicepremierul Oleg Serebrian cu ambasadorul Georgiei
13 sep. 2022,, 19:55   2506
Ce а discutat vicepremierul Oleg Serebrian cu ambasadorul GeorgieiViceprim-ministrul Oleg Serebrian a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Georgiei în Republica Moldova Levan Diasamidze, comunică moldpres.md cu referire la Biroul politici de reintegrare. Oficialii au abordat tema securității regionale luînd în considerare particularitățile conflictelor teritoriale ne
Popescu în discuții cu ambasadorii UE și ai statelor G7 Ce probleme au fost abordate
13 sep. 2022,, 18:31   2924
Popescu, în discuții cu ambasadorii UE și ai statelor G7. Ce probleme au fost abordateVicepremierul Nicu Popescu s-a întîlnit cu șefii misiunilor diplomatice ale țărilor membre ale Uniunii Europene, statelor G7 și ai organizațiilor internaționale acreditate în Republica Moldova pentru a discuta despre pașii următori în procesul de implementare a reformelor pe calea aderării Republicii Moldova
Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu membrii AmCham de la București
13 sep. 2022,, 18:00   2661
Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu membrii AmCham de la BucureștiPrim-ministra Natalia Gavrilița a avut o discuție cu reprezentanții companiilor membre ale Camerei de Comerț Americane (AmCham) la București. Șefa Executivului le-a vorbit oamenilor de afaceri prezenți la eveniment despre contextul curent din domeniul politic și cel economic al Republicii Moldova și a expus ș
CEC a acreditat primii observatori pentru alegerile locale noi
13 sep. 2022,, 17:45   3368
CEC a acreditat primii observatori pentru alegerile locale noiComisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat, în cadrul ședinței de astăzi, 12 observatori naționali din partea Asociației „Promo - LEX” în vederea monitorizării alegerilor locale noi din 16 octombrie 2022. Termenul limită de depunere a cererilor privind acreditarea în calitate de observator este de 7 zil
Asigurarea securității energetice a țării discutată de Gavrilița la București
13 sep. 2022,, 11:56   2085
Asigurarea securității energetice a țării, discutată de Gavrilița la BucureștiPrim-ministra Natalia Gavrilița s-a întîlnit, astăzi, la București, cu omologul său român, Nicolae Ionel Ciucă. Oficialii au reconfirmat intenția de a avansa în implementarea proiectelor comune și realizarea agendei bilaterale dintre cele două țări.
Sandu a explicat cu ce partide de opoziție sînt dispuse să negocieze autoritățile
13 sep. 2022,, 11:00   3940
Sandu a explicat cu ce partide de opoziție sînt dispuse să negocieze autoritățileAutoritățile moldovenești sînt deschise pentru negocieri cu opoziția, dar numai cu cei care își finanțează legal și transparent partidele și condamnă războiul din Ucraina. Despre acest lucru a declarat președintele țării, MaIa Sandu, la TV 8. "Suntem deschiși pentru dialog cu opoziția. Sîntem deschiși pent
Natalia Gavrilița a ajuns la București
13 sep. 2022,, 10:36   2898
Natalia Gavrilița a ajuns la BucureștiPremierul Republicii Moldova Natalia Gavrilița a ajuns la București, unde va participa la Forumul „Moldova – Romania: Capital Bridges”. În capitala României, prim-ministrul a fost întîlnit de omologul său, Nicolae Ciucă. Natalia Gavrilița va ține un discurs la ceremonia de deschidere a primului forum la ni
Grosu exclude căderea Guvernului și organizarea alegerilor anticipate
13 sep. 2022,, 09:15   2876
Grosu exclude căderea Guvernului și organizarea alegerilor anticipatePreședintele Parlamentului, Igor Grosu, exclude căderea Guvernului și organizarea alegerilor anticipate. Acesta spune că într-adevăr iarna va fi una grea, însă Moldova are „vecini” care în caz de necesitate va ajuta țara, iar între timp autoritățile caută soluții și îndeamnă oamenii să economisească. „Vor
Plîngău Garnitura guvernamentală trebuie regîndită
13 sep. 2022,, 08:31   2414
Plîngău: ”Garnitura guvernamentală trebuie regîndită”Dinu Plîngău, președintele Platformei Demnitate și Adevăr (DA), e de părere că trebuie regîndită componența Guvernului și că trebuie să urmeze și alte remanieri, informează tribuna.. „Garnitura guvernamentală trebuie regîndită și asta o spun ca un prieten, ca un om care nu vrea destabilizări sau ca forțele
Ultimele știri din Moldova și în lume, la rubrica Politica, jocuri politice, acorduri, litigii și intrigi. Politică internă și externă a politicienilor din Moldova.
Cutremure stiri: 504