X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Oazu Nantoi: ”cineva pune la cale o lovitură de stat”

16 sep. 2022,, 07:31   Politică
5216 1

Dacă premierul Natalia Gavrilița va considera ca sînt necesare remanieri guvernamentale, ele vor avea loc.

O spune deputatul PAS, Oazu Nantoi, potrivit căruia slăbiciunea Executivului, pe care o invocă opoziția parlamentară și extraparlamentară, este o chestiune subiectivă. De cealaltă parte, fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, califică actualul Guvern drept ineficient, dar chiar și în aceste condiții demiterea Executivului ar fi inoportună, notează IPN.

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că ineficiența și incapacitatea Guvernului de a face față crizelor sînt extrem de periculoase și ar putea genera destabilizări în societate. Potrivit lui Slusari, nemulțumirea crescîndă a oamenilor ar putea fi folosită de reprezentanții mai multor clanuri pentru a organiza proteste în masă și a încerca schimbarea puterii.

„Destabilizarea poate veni pe fondul unui guvern cu miniștri incompetenți, pe fondul unui Guvern slab și această slăbiciune se simte. Pentru ei acum este momentul de a destabiliza situația și de a încerca să revină la putere. La toamnă se va încerca mobilizarea forțelor diferitor grupuri de interese, dar în umbră sînt cîțiva fugari. E nevoie de remanieri guvernamentale. Ca cetățean sînt împotriva Guvernului, dar nu pentru că tare îmi place doamna Gavrilița, ci pentru că e bine de schimbat Guvernul doar atunci cînd în 24 de ore ai alt Guvern. Dar acum, în plină criză, acest lucru este foarte greu de realizat. Dar remanierile sînt deja mult prea întîrziate, această întîrziere ar putea să ne coste mult”, a spus ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

De cealaltă parte, deputatul PAS, Oazu Nantoi, respinge acuzațiile de incompetență a Guvernului Gavrilița și spune că dacă cetățnii vor ieși în număr mare la proteste, acest lucru va însemna o tentativă de lovitură de stat. Potrivit lui Nantoi, Republica Moldova are un Guvern și un Parlament legimitim ales, iar schimbarea guvernării nu este un scenariu plauzibil.

„Slăbiciunea Guvernului este o chestie subiectivă. Cel puțin nimeni nu ne poate reproșa că sîntem un Guvern corupt. Nu e cazul să ne cramponăm pe remanieri, ele vor fi. Dacă premierul le va considera necesare, ele vor avea loc. În cazul protestelor, este vorba despre faptul că cineva pune la cale o lovitură de stat. Și asta este grav. Și asta nu ține doar de cetățenii de rînd. Cetățenii de rînd pot protesta față de creșterile prețurilor, dar cetățeanul de rînd nu va merge la răsturnarea puterii. Oamenii care ies trebuie să aibă niște revendicări și niște lideri. Arătați-mi liderii? Dacă sînt critici concrete asupra acțiunilor sau inacțiunilor guvernării, noi sîntem deschiși pentru această critică”, a spus deputatul PAS, Oazu Nantoi.

Ieri, în timpul primei ședințe a Parlamentului din sesiunea de toamnă-iarnă, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au depus o moțiune de cenzură pentru a încerca demiterea Guvernului Gavrilița. Potrivit legii, moţiunea de cenzură se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămînii următoare datei depunerii și poate trece testul Parlamentului doar cu votul a cel puțin 51 de deputați.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?