Mircea Snegur

A murit fiul primului președinte al Republicii Moldova
18 apr. 09:49  
A murit fiul primului președinte al Republicii MoldovaDoliu în familia fostului primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. La data de 15 aprilie, a murit fiul primului președinte, Vitalie Snegur. Anunțul a fost făcut de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, într-un mesaj de condoleanțe publicat în rețelele sociale
Primul președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur ar fi împlinit 84 ani
17 ian. 11:31  
Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, ar fi împlinit 84 aniMircea Snegur, primul Preşedinte al Republicii Moldova, ar fi împlinit astăzi 84 de ani. Mircea Snegur a fost primul președinte al R. Moldova, între anii 1990-1997. A susținut proclamarea suveranității, obținerea independenței Republicii Moldova și a contribuit la recunoașterea tînărului stat de către Occi
Poșta Moldovei a emis mărci poștale în memoria lui Ion Druță și Mircea Snegur
15 noi. 2023,, 21:51  
"Poșta Moldovei" a emis mărci poștale în memoria lui Ion Druță și Mircea SnegurLa 15 noiembrie, "Poșta Moldovei" a emis seria de mărci poștale "Personalități. Comemorări", drept omagiu scriitorului moldovean Ion Druță și primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Compania de stat a precizat că această serie de timbre este un omagiu adus moștenirii unice pe care aceștia
Sa aflat cîți bani sau cheltuit pentru funeraliile lui Mircea Snegur și Ion Druță
30 oct. 2023,, 20:42  
S-a aflat cîți bani s-au cheltuit pentru funeraliile lui Mircea Snegur și Ion DruțăPentru funeraliile lui Ion Druță și Mircea Snegur s-au cheltuit circa 1,12 milioane de lei. Pentru acoperirea cheltuielilor, Guvernul alocă din fondul de rezervă peste 304.000 de lei Cancelariei de Stat și peste 820.000 de lei Ministerului Culturii. În cazul cheltuielilor aferente organizării funeraliilor
Parlamentul a ținut un minut de reculegere in memoria lui Mircea Snegur
21 sep. 2023,, 10:11  
Parlamentul a ținut un minut de reculegere in memoria lui Mircea SnegurDeputații, în debutul ședinței de astăzi, au ținut un minut de reculegere in memoria primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, care a murit la data de 13 septembrie, anul curent, notează Noi.md ”Este o pierdere irecuperabilă pentru țara noastră. Mircea Snegur a trăit în vremuri istorice și
Alexandr Lukașenko își exprimă condoleanțele în legătură la decesul lui Mircea Snegur
16 sep. 2023,, 21:18  
Alexandr Lukașenko își exprimă condoleanțele în legătură la decesul lui Mircea SnegurPreședintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a transmis condoleanțe familiei și prietenilor primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, care a decedat în noaptea de 14 septembrie și a fost înmormântat astăzi la Cimitirul Central din Chișinău. Despre aceasta a comunicat agenția BelTA cu refer
Mircea Snegur înmormîntat la Cimitirul Central din Chișinău
16 sep. 2023,, 17:00  
Mircea Snegur, înmormîntat la Cimitirul Central din ChișinăuPrimul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a fost înmormîntat la Cimitirul Central din Chișinău. Zeci de oameni și-au luat, pe 16 septembrie, adio de la cel numit arhitectul independenței țării noastre. Funeraliile primului şef al statului au început în dimineaţa zilei cu un serviciu divin
Mesajele lui Igor Grosu și Dorin Recean la funeraliile lui Mircea Snegur
16 sep. 2023,, 16:20  
Mesajele lui Igor Grosu și Dorin Recean la funeraliile lui Mircea SnegurPrimul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a fost omul care a deschis drumul către un stat puternic, prosper și independent. A declarat prim-ministrul Dorin Recean la mitingul de comemorare al primului președinte al țării, scrie radiomoldova.md. „Președintele Mircea Snegur a avut curajul și
Videoclip de colecție cu Mircea Snegur publicat de Poliția de Frontieră
16 sep. 2023,, 13:30  
Videoclip de colecție cu Mircea Snegur, publicat de Poliția de FrontierăPoliția de Frontieră a Republicii Moldova a publicat un videoclip din 10 iunie 1995, cu momentul în care primul președinte al țării, Mircea Snegur, înmînă Drapelul de Luptă al Trupelor de Grăniceri. Acesta a fost primul an de marcare a zilei profesionale a grănicerilor moldoveni. „Memorie vie primului P
Maia Sandu a adus un ultim omagiu lui Mircea Snegur Țara pierde nu doar un părinte fondator ci și un om politic veritabil
16 sep. 2023,, 12:45  
Maia Sandu a adus un ultim omagiu lui Mircea Snegur: „Țara pierde nu doar un părinte fondator, ci și un om politic veritabil”Mesajul Președintei Maia Sandu la funeraliile primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur Dragi compatrioți, Ne luăm astăzi rămas-bun de la cel care, însuflețit de o sinceră și profundă dragoste de neam, și-a condus țara pe calea suveranității și independenței, pe calea Renașterii naționale
Conducerea țării și cabinetul de miniștri își iau rămas bun de la Mircea Snegur
16 sep. 2023,, 12:30  
Conducerea țării și cabinetul de miniștri își iau rămas bun de la Mircea SnegurConducerea țării i-a adus omagiu primului președinte. Maia Sandu, Dorin Recean și Igor Grosu au ajuns la Palatul Republicii, unde are loc ceremonia funerară a lui Mircea Snegur. Sandu a venit cu flori albe în mîini, iar ceilalți doi oficiali - cu trandafiri roșii. Oficialii au exprimat condoleanțe fa
Guvernul lansează Cartea de Condoleanțe electronică în semn de respect și recunoștință pentru Mircea Snegur
16 sep. 2023,, 10:30  
Guvernul lansează Cartea de Condoleanțe electronică, în semn de respect și recunoștință pentru Mircea SnegurGuvernul Republicii Moldova informează că, în semn de respect și recunoștință pentru primul Președinte al țării noastre, domnul Mircea Snegur, a fost deschisă Cartea de Condoleanțe electronică. Președintele Mircea Snegur, o personalitate marcantă în istoria națională, a jucat un rol pivotant în consolidare
Primul președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur este condus pe ultimul drum
16 sep. 2023,, 10:04  
Primul președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur este condus pe ultimul drumPrimul președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur este condus pe ultimul drum. Ex-șeful statului va fi înmormîntat cu onoruri militare. Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a decedat pe 13 septembrie, la ora 23:30, din cauza unei boli incurabile. Anunțul a fost făcut de Constantin
Paginile instituțiilor de stat în straie de doliu
16 sep. 2023,, 10:00  
Paginile instituțiilor de stat, în straie de doliuPaginile web ale instituțiilor de stat au îmbrăcat astăzi straie de doliu, drept omagiu solemn pentru cel care a fost primul președinte al țării, Mircea Snegur, numit arhitectul independenței Republicii Moldova. Astfel, paginile web ale Guvernului, Președinția, Parlamentului și altor instituții publice sîn
Cuvînt de adio din partea fostului președinte Petru Lucinschi pentru Mircea Snegur
16 sep. 2023,, 09:48  
Cuvînt de adio din partea fostului președinte, Petru Lucinschi pentru Mircea Snegur Cu mare tristețe și durere în suflet am aflat despre plecarea în neființă a primului Președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur. Știam despre boala grea cu care se confrunta, ne vedeam și credeam totuși că boala se va retrage. Cu mare regret asta nu s-a întîmplat. Din păcate, realitatea a fost să fie a
Zi de doliu național cu drapele coborâte în bernă Mircea Snegur petrecut pe ultimul drum
16 sep. 2023,, 09:15  
Zi de doliu național cu drapele coborâte în bernă: Mircea Snegur, petrecut pe ultimul drumZi de doliu național în Republica Moldova. Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, este petrecut pe ultimul său drum. Mircea Snegur va fi înmormîntat astăzi, la Cimitirul Central din Chișinău, de pe strada Armenească. În țară este zi de doliu național. În această zi, în toate localități
Rămasbun de la primul Președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur
15 sep. 2023,, 19:37  
Rămas-bun de la primul Președinte al Republicii Moldova, Mircea SnegurSicriul primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a fost depus la Catedrală Mitropolitană „Nașterea Domnului”, unde cetățenii își pot lua rămas-bun pînă mîine. Persoanele care vor să-și ia rămas-bun și să aducă un ultim omagiu președintelui Mircea Snegur sînt așteptați astăzi la Catedrala M
Restricții de circulație mîine în capitală în legătură cu funeraliile lui Mircea Snegur
15 sep. 2023,, 18:31  
Restricții de circulație mîine în capitală în legătură cu funeraliile lui Mircea SnegurMîine, vor avea loc funeraliile primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. În acest context, în centrul capitalei, se vor desfășura mai multe evenimente, fiind create unele blocaje în traficul rutier. În intervalul orelor 10:00-11:00, circulația va fi suspendată pe bd.Ștefan cel Mare și Sfîn
Recomandarea Consiliului Audiovizualului pentru ziua de doliu național din 16 septembrie
15 sep. 2023,, 15:30  
Recomandarea Consiliului Audiovizualului pentru ziua de doliu național din 16 septembrieConsiliul Audiovizualului recomandă furnizorilor de servii media să își ajusteze grilele de emisie în contextul doliu național decretat în legătură cu trecerea din viață a primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. La ședința publică de azi, membrii CA au ținut un moment de reculegere în mem
Consătenii lui Mircea Snegur au vorbit cu emoții despre primul președinte al Republicii Moldova
15 sep. 2023,, 08:31  
Consătenii lui Mircea Snegur au vorbit cu emoții despre primul președinte al Republicii MoldovaPrimul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur a decedat pe 13 septembrie la vîrsta de 83 de ani. Vestea i-a lăsat îndurerați pe oamenii din Trifănești, raionul Florești, localitatea de baștină a politicianului. Peste sat, dar și în gimnaziul din localitate, care îi poartă numele, s-a lăsat o liniște
Diacov despre ultima discuție cu Mircea Snegur Dima mie greu chimioterapia mă doboară
15 sep. 2023,, 07:03  
Diacov, despre ultima discuție cu Mircea Snegur: ”Dima, mi-e greu, chimioterapia mă doboară”Fostul lider democrat, ex-speaker și unul dintre cei mai longevivi deputați în Parlamentul Republicii Moldova, a povestit despre ultima discuție pe care a avut-o cu primul președinte al țării, Mircea Snegur. A avut loc recent, acum patru zile. Astăzi, fostul șef de stat a fost răpus de boala cu care lupta de
Programul funeraliilor primului președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur
14 sep. 2023,, 19:28  
Programul funeraliilor primului președinte al Republicii Moldova, Mircea SnegurPreședintele Maia Sandu a semnat xun decret privind constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor în legătură cu decesul primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Toți cei care vor să-și ia rămas bun și să aducă un ultim omagiu Președintelui Mircea Snegur sînt așteptați vine
Mitropolitul Vladimir transmite condoleanțe în legătură că decesul lui Mircea Snegur
14 sep. 2023,, 15:45  
Mitropolitul Vladimir, transmite condoleanțe în legătură că decesul lui Mircea Snegur Mitropolitul Moldovei, Vladimir a transmis cu un mesaj de condoleanțe pentru familia primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, care s-a stins din viață. "Am aflat cu multă tristețe despre trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire tatălui Dvs, Mircea Snegur, Primul Președinte al Rep
Recean Ne amintim cu recunoștință de curajul lui Mircea Snegur
14 sep. 2023,, 15:06  
Recean: "Ne amintim cu recunoștință de curajul lui Mircea Snegur"Premierul Dorin Recean a transmit un mesaj de condoleanțe în legătură cu decesul primului președinte al R.Moldova Mircea Snegur. Recean a remarcat că Mircea Snegur a fost un om de stat devotat, un arhitect al independenței țării.
Zi de doliu național în legătură cu funeraliile lui Mircea Snegur Mesajul șefei statului
14 sep. 2023,, 09:36  
Zi de doliu național, în legătură cu funeraliile lui Mircea Snegur. Mesajul șefei statuluiZiua de 16 septembrie va fi decretată de șefa statului drept zi de doliu național, în legătură cu funeraliile primului președinte al R.Moldova Mircea Snegur. Maia Sandu a exprimat condoleanțe familiei și apropiaților lui Mircea Snegur, precizînd că primul președinte va rămîne în memoria noastră ca "Omul ca
Mircea Snegur internat în spital
8 sep. 2022,, 11:19  
Mircea Snegur, internat în spitalPrimul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, se află la spital. Fostul șef de stat a fost internat acum cîteva săptămîni și a suportat o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală. Informația a fost confirmată pentru TV8.md de Alexandru Arseni, fost deputat în primul Parlament. Potrivit a
Mircea Snegur a adresat o scrisoare deschisă președintei Maia Sandu
30 iun. 2022,, 09:00  
Mircea Snegur a adresat o scrisoare deschisă președintei Maia SanduFostul șef de stat Mircea Snegur a adresat o scrisoare deschisă președintei Maia Sandu în care se arată îngrijorat de „intenția de lichidare a Universității de Stat din Tiraspol”. Primul președinte al Republicii Moldova face referire la comasarea mai multor instituții superioare de învățămînt, anunțată de Min
Expreşedintele Mircea Snegur își sărbătorește ziua de naștere
17 ian. 2021,, 13:16  
Ex-preşedintele Mircea Snegur își sărbătorește ziua de nașterePrimul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a împlinit astăzi, 17 ianuarie, 81 de ani, comunică MOLDPRES. Mircea Snegur s-a născut pe 17 ianuarie 1940, în satul Trifănești, județul Soroca. În 1956, a absolvit școala medie din satul Frumușica, raionul Florești și în 1961 - Institutul Agricol di
Mircea Snegur împlinește astăzi 80 de ani
17 ian. 2020,, 07:30  
Mircea Snegur împlinește astăzi 80 de aniAstăzi, 17 ianuarie, primul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur împlinește frumoasa virstă de 80 de ani, scrie Noi.md. Portalul de știri Noi.md îi dorești un sincer la mulți ani. De menționat că Mircea Snegur s-a născut la 17 ianuarie 1940 la Trifăneşti, raionul Florești. A absolvit în 1961 Instit
Soţia expreşedintelui Mircea Snegur petrecută pe ultimul drum
25 dec. 2019,, 16:25  
Soţia ex-preşedintelui Mircea Snegur, petrecută pe ultimul drumGeorgeta Snegur, soția primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur a fost condusă astăzi pe ultimul drum. La Biserica de la Cimitirul Central din strada Armenească s-au adunat rude, prieteni, oameni apropiați, persoane oficiale din stat, ce asistă la liturghia funerară.
Greceanîi mesaj de condoleanțe privind decesul soției lui Mircea Snegur
23 dec. 2019,, 20:41  
Greceanîi, mesaj de condoleanțe privind decesul soției lui Mircea SnegurPreședintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj de condoleanțe lui Mircea Snegur, la scurt timp după decesul soției acestuia, transmite Noi.md. ,,Cu multă tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice a soției Dumneavoastră Georgeta și țin să Vă transmit, pe această cale, cele mai sincere
Snegur Avem nevoie de un mecanism real de garantare a supremației Constituției
29 iul. 2019,, 17:34  
Snegur: Avem nevoie de un mecanism real de garantare a supremației Constituției Moldova mai are mult de muncit pentru a obține succesul pe calea creării statului de drept, a declarat primul președinte al R.Moldova, Mircea Snegur, în cadrul ceremoniei dedicate aniversării a 25-a a adoptării Constituției. Fostul președinte a subliniat că deși Constituția este fundamentată pe democrație, ea
Petru Lucinschi și Mircea Snegur Vă rugăm ca pe niște copii cuminți Nu vă faceți de rîs DOC
13 iun. 2019,, 11:58  
Petru Lucinschi și Mircea Snegur: Vă rugăm ca pe niște copii cuminți. Nu vă faceți de rîs (DOC.)Doi foști președinți ai Republicii Moldova, Mircea Snegur și Petru Lucinschi, au expediat un mesaj de susținere actualului șef de stat Igor Dodon, dar și-au expus și părerea în legătură cu criza politică din țară, transmite Noi.md. Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Igor Dodon le-a mulțumit ex-p
Mircea Snegur și Petru Lucinschi lau vizitat pe Igor Dodon FOTO
3 ian. 2019,, 15:10  
Mircea Snegur și Petru Lucinschi l-au vizitat pe Igor Dodon (FOTO)La început de an, președintele Igor Dodon i-a invitat la sediul renovat al Președinției Republicii Moldova pe toți ex-președinții țării, anunță Noi.md Potrivit lui Dodon, împreună cu Mircea Snegur și Petru Lucinschi, care au dat curs invitației, a efectuat o excursie prin sălile de ședințe ale instituției pre
Snegur Cetățenii au acordat o ultimă șansă partidelor proeuropene VIDEO
23 iun. 2015,, 13:19  
Snegur: Cetățenii au acordat o ultimă șansă partidelor proeuropene (VIDEO) Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, i-a îndemnat pe liderii partidelor proeuropene să asigure în cel mai scurt timp formarea unei majorități parlamentare stabile, pentru continuarea cursului european al țării. Mesajul a fost transmis de fostul șef de stat astăzi, în cadrul ceremoniei
Snegur În anul 1990 nu a fost nici o alternativă pentru tricolorul moldovenesc și nici acum nu este
27 apr. 2015,, 13:20  
Snegur: În anul 1990 nu a fost nici o alternativă pentru tricolorul moldovenesc, și nici acum nu este „Sînt convins că Drapelul de Stat al Moldovei corespunde totalmente menirii sale în ultimii 25 de ani, a spus pentru NOI.md primul președinte al Moldovei, Mircea Snegur. Ținînd cont de experiența din ultimii ani, nu văd nici o alternativă pentru tricolorul moldovenesc. Cum s-ar spune, înainte, în Uniunea Eu
Snegur Tricolorul a fost atacat și pe malul drept al Nistrului
27 apr. 2015,, 10:55  
Snegur: Tricolorul a fost atacat și pe malul drept al Nistrului Drapelul și stema de stat ale Republicii Moldova au fost adoptate în condiții deloc favorabile, dar au rezistat provocărilor peste ani. Declarația aparține primului președinte Mircea Snegur și a fost făcută în cadrul ședinței solemne a Parlamentului, cu ocazia marcării a 25 de ani de la desemnarea oficia
Snegur Nu iam decorat pe șefii statelor străine cu distincții înalte
22 apr. 2015,, 16:10  
Snegur: Nu i-am decorat pe șefii statelor străine cu distincții înalte Primul președinte al Republicii Moldova a răspuns la întrebarea adresată de NOI.md dacă este îndreptățită practica decorării președinților altor țări cu distincții înalte de stat. „În perioada cînd dețineam funcția de președinte al țării, așa ceva nu se practica. Nu-i pot critica pe acei care au devenit
Mircea Snegur Conflictul de pe Nistru a fost provocat de separatişti cu sprijinul Rusiei
3 mar. 2015,, 10:15  
Mircea Snegur: Conflictul de pe Nistru a fost provocat de separatişti cu sprijinul Rusiei Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, consideră că "conflictul armat de pe Nistru a fost provocat de separatiştii de pe malul stîng al Nistrului, cărora le-a acordat sprijin politic, logistic şi militar Federaţia Rusă". O declarație în acest sens a fost făcută de Snegur luni, la mitingul m
Președintele a remarcat aporturile expreședinților dar nu ale tuturor
30 ian. 2015,, 11:45  
Președintele a remarcat aporturile ex-președinților, dar nu ale tuturor Președintele Moldovei, Nicolae Timofti, a menționat „meritele deosebite în consolidarea statalității Republicii Moldova și contribuția la consolidarea instituțiilor democratice și instaurarea concordiei în societate” ale ex-președintelui Moldovei Petru Lucinschi, precum și „aportul personal la formarea R
Ce îi îndeamnă primul preşedinte al Moldovei pe liderii partidelor proeuropene
19 ian. 2015,, 10:30  
Ce îi îndeamnă primul preşedinte al Moldovei pe liderii partidelor proeuropene Cele trei partide proeuropene, care au acces în Parlament, trebuie să ajungă la un compromis şi să creeze cît mai curînd coaliţia de guvernare. Esteîndemnul primului preşedinte al Moldovei, Mircea Snegur. El a precizat însă că, în cazul unui impas, o soluţie rămîne cooperarea dintre PLDM, PDM şi PCRM.
Primul președinte al Moldovei împlinește 75 de ani
17 ian. 2015,, 11:52  
Primul președinte al Moldovei împlinește 75 de ani Primul șef de stat al Republicii Moldova, Mircea Snegur, își serbează astăzi ziua de naștere. Politicianul a împlinit 75 de ani, notează NOI.md. Mircea Snegur s-a născut pe 17 ianuarie 1940 în satul Trifănești, județul Soroca, actualmente raionul Florești, și este de specialitate agronom-savant. Stu
Snegur Partidele de stînga sînt mai agresive în campanie
21 oct. 2014,, 13:35  
Snegur: Partidele de stînga sînt mai agresive în campanie Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, îndeamnă partidele pro-europene să se abțină de la atacuri reciproce în campania electorală și să aibă un comportament corect. Fostul președinte a venit cu acest îndemn, în cadrul unui interviu despre alegerile parlamentare, acordat portalului moldova.
Snegur În Moldova sînt mulţi politicieni inteligenţi ei doar trebuie găsiți
4 aug. 2014,, 09:00  
Snegur: În Moldova sînt mulţi politicieni inteligenţi, ei doar trebuie găsiți Alegerea europeană a fost făcută de către Republica Moldova imediat după declararea independenţei, a afirmat într-un interviu pentru NOI.md primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. „Apropo, am scris despre aceasta în amintirile mele”, a menţionat el. „După declararea independenţei, am expe
Mircea Snegur și Petru Lucinschi au înaintat un demers clasei politice DOC
30 iun. 2014,, 11:15  
Mircea Snegur și Petru Lucinschi au înaintat un demers clasei politice (DOC) Foștii președinți ai Republicii Moldova Mircea Snegur și Petru Lucinschi au înaintat un demers fracțiunilor parlamentare prin care solicită introducerea cotei minime de reprezentare a femeilor în parlament și guvern. Cei doi foști președinți de stat susțin că problema sporirii numărului de femei în struc
Expreședinte despre neajunsurile lui Nicolae Timofti
18 apr. 2014,, 11:27  
Ex-președinte despre neajunsurile lui Nicolae Timofti Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, susține că dintre toți foștii șefi de stat ține cel mai mult legătura cu Petru Lucinschi. În cadrul unui interviu acordat pentru unimedia.md, ex-președintele Snegur și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că actualul președinte Timofti nu solicită
Mircea Snegur
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997