X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

În ce țări armata României va apăra românii?

2 apr. 22:21 (reactualizat 3 apr. 07:44)   Societate
9212 3

Ministerul Apărării Naționale al României propune ca militarii să poată lua măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afară teritoriului național.

Acest lucru prevede un proiect de lege privind apărarea națională a României, supus dezbaterii publice, transmite adevarul.ro.

Legea elaborată de Ministerul român al Apărării ar permite, printre altele, intervenția în afara teritoriului României.

Astfel, articolul 4, alineatul 4 din proiectul de lege prevede că "Președintele României poate dispune, la propunerea prim-ministrului, măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afară teritoriului național".

Se preconizează că intervenția pentru prevenirea amenințărilor hibride, care include atît cele militare, cât și cele non-militare, pe teritoriului României sau în afara graniței sale, va avea loc la recomandarea Președintelui României și cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Proiectul de lege prevede, de asemenea, că în caz de mobilizare sau în timpul unui conflict armat, personalul Ministerului de Interne va fi înarmat și implicat în apărare.


În mod firesc, cetățenii Republicii Moldova, inclusiv acei moldoveni care dețin pașapoarte românești, se întreabă în care dintre țările vecine autorii proiectului de lege vor să protejeze românii prin intervenția armatei naționale a României?

Poate în Serbia, Ungaria sau Bulgaria? Exclus, pentru că în aceste țări cetățeni români sunt foarte puțini și se simt destul de confortabil.

Respectiv, este vorba despre crearea unei baze legislative pentru operațiuni militare ale armatei române fie în Ucraina, unde trăiesc peste 300,0 mii de cetățeni români, fie în Moldova, unde, conform diferitelor estimări, trăiesc între 500 și 800 de mii de cetățeni români.

În ce condiții este posibil acest lucru și de ce ar avea nevoie românii de aceasta.

Ucraina. Dacă, într-adevăr, Occidentul va decide să "predea" Ucraina Rusiei, atunci evident că Polonia va dori să își returneze cele 5 regiuni, Ungaria - Zakarpatia, iar România - teritoriile istorice ale Moldovei (regiunea Cernăuți și sudul regiunii Odesa). Desigur, toate acestea ar putea avea loc sub diverse pretexte plauzibile, dintre care principalul, în astfel de cazuri, este "apărarea cetățenilor săi".

Moldova. Aici totul este mult mai simplu - intervenția armatei române în Moldova sub pretextul protejării cetățenilor săi ar putea încununa eforturile de lungă durată ale țării vecine de a româniza moldovenii prin predarea în instituțiile de învățămînt moldovenești a unei istorii falsificate, prin înlocuirea denumirii limbii, prin corupția în rîndul intelectualilor și a clericilor moldoveni și, în cele din urmă, prin transformarea Moldovei într-una din provinciile României. Mă întreb dacă noi, inclusiv românii moldoveni, vom fi întrebați dacă avem nevoie de protecția lor?

Vă reamintim că, potrivit Constituției, Republica Moldova este o țară neutră, iar prezența trupelor străine pe teritoriul țării noastre este interzisă.

10
4
2
7
74

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?