credite

Volumul creditelor în R Moldova în creștere cu peste 40
23 ian. 2022,, 14:00  
Volumul creditelor în R. Moldova, în creștere cu peste 40%În luna decembrie 2021, creditele noi acordate în Republica Moldova au constituit 4 701,9 milioane lei, în creștere cu 41,4 la sută față de luna decembrie 2020, arată datele Băncii Naționale a Moldovei. Potrivit BNM, structura creditelor acordate în luna de raportare a evoluat astfel: 73,5 la sută repre
Edificiile a trei spitale municipale strategice vor fi renovate
21 ian. 2022,, 19:15  
Edificiile a trei spitale municipale strategice vor fi renovate Primăria Chișinău informează că edificiile a trei spitale municipale strategice vor fi reabilitate în cadrul proiectului „Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău". Instituțiile medicale sînt incluse în lotul de 23 obiective de menire socială din capitală unde v
Șeful Moldovagaz a numit motivele refuzului băncilor de a credita compania
19 ian. 2022,, 12:00  
Șeful Moldovagaz a numit motivele refuzului băncilor de a credita companiaVadim Ceban, Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz SA, a menționat motivele oficiale ale refuzului băncilor de a acorda un credit companiei, relatează Noi.md. El oferit astfel de informații pe canalul său Telegram. "Pentru a evita confuziile și speculațiile, vreau să conturez clar situați
Chicu despre călătoriile lui Sandu Ce discuți prin numeroasele călătorii peste hotare
18 ian. 2022,, 11:45  
Chicu, despre călătoriile lui Sandu: "Ce discuți prin numeroasele călătorii peste hotare"Costurile împrumuturilor interne pentru stat în ultima perioadă au crescut de aproape 3 ori. Despre aceasta a scris pe pagina sa de socializare fostul prim-ministru Ion Chicu, menționînd că acest lucru s-a întîmplat de cînd Maia a "scos țara din izolare", transmite Noi.md. ”La 4 ianuarie, ca să poată ac
Ce crede opoziția despre bugetul Republicii Moldova pentru 2022 Opinie
13 dec. 2021,, 12:45  
Ce crede opoziția despre bugetul Republicii Moldova pentru 2022? OpinieBugetul de stat al Republicii Moldova pentru anul 2022 este unul antisocial, nu conține măsuri de susținere a dezvoltării sectorului real al economiei și, de asemenea, sperie opoziția prin faptul că întregul deficit bugetar în valoare de peste 15 miliarde de lei se planifică a fi acoperit din împrumuturi inte
Moldovenii accesează tot mai multe împrumuturi de la bănci
21 oct. 2021,, 17:15  
Moldovenii accesează tot mai multe împrumuturi de la bănciMoldovenii accesează tot mai multe împrumuturi de la bănci. În luna septembrie, creditele noi acordate au însumat 4 481,5 milioane de lei. Cifra este în creștere cu 36,2% față de luna septembrie a anului trecut. Populația, de regulă, se împrumută în lei moldovenești, pe un termen de la doi la cinci ani, trans
Proiectul Livada Moldovei va fi extins pînă în luna mai 2023
13 oct. 2021,, 15:43  
Proiectul „Livada Moldovei” va fi extins pînă în luna mai 2023Agenții economici care activează în domeniul horticol vor putea accesa împrumuturi, în condiții avantajoase, pentru dezvoltarea afacerilor, în urma extinderii Proiectului ,,Livada Moldovei” pînă la 27 mai 2023. Guvernul a aprobat ratificarea Amendamentului nr. 3 la Contractul de Finanțare dintre Republica
Creditele AGRI de la Victoriabank în sprijinul IMMurile din agricultură
10 aug. 2021,, 10:10  
Creditele AGRI de la Victoriabank, în sprijinul IMM-urile din agriculturăVictoriabank pune la dispoziția agricultorilor o nouă ofertă de creditare avantajoasă, Creditele AGRI, destinate finanțării lucrărilor de toamnă și a capitalului de lucru. Termenul creditului – 12 luni Perioadă de grație – până la 5 luni Suma creditului – între 10 mii de lei și 1,5 milioane de lei
6 517 persoane au apelat la programul Prima Casă
30 iul. 2021,, 18:15  
6 517 persoane au apelat la programul „Prima Casă”Numărul beneficiarilor Programului „Prima Casă” a ajuns la 6 517 persoane, transmite PROVINCIAL. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,39 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,69 miliarde lei. Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperi
R Moldova ar putea pierde două granturi Cine ar fi de vină
12 mai. 2021,, 19:50  
R. Moldova ar putea pierde două granturi. Cine ar fi de vinăMinisterul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Ministerul Afacerilor Interne atenționează că pot rata granturi și împrumuturi financiare din cauza imposibilității juridice de semnare a acordurilor internaționale pentru valorificarea acestora. Parlamentul a aprobat mai devreme o inițiativă le
Motivul pentru care băncile moldovenești nu le mai oferă credite oamenilor de afaceri
1 apr. 2021,, 13:45  
Motivul pentru care băncile moldovenești nu le mai oferă credite oamenilor de afaceriRepublica Moldova se află într-o situație economică dificilă, băncile comerciale nu mai oferă credite oamenilor de afaceri din sectorul HoReCa - Hoteluri, restaurante, cafenele - iar industria se ține cu greu pe linia de plutire. Reprezentanții sectorului bancar își argumentează decizia afirmînd că împrumutur
Țeapă de 800000 de lei Victimele au credite deși nu au luat banii
30 mar. 2021,, 16:10  
Țeapă de 800.000 de lei: Victimele au credite, deși nu au luat baniiPeste 60 de persoane din Găgăuzia şi raionul Taraclia s-au trezit peste noapte că au de achitat credite de mii de lei, pe care nu le-au accesat. Așa că au depus plîngeri la poliție. Oamenii legii au stabilit că o angajată a unei companii de creditare nebancară din orașul Ceadîr-Lunga ar fi luat împrumuturi
Sugestii pentru ați amenaja casa pe timp de primăvară
24 mar. 2021,, 17:56  
Sugestii pentru a-ți amenaja casa pe timp de primăvarăPrimăvara este anotimpul noului început și a schimbărilor. Aceasta aduce schimbări pozitive pentru natură și starea ta spirituală. O bună metodă, pentru amplificarea perioadei în care totul revine la viață, este amenajarea locuinței. Partea bună este că poți face acest lucru cu cheltuieli minime, iar dacă nu
RunPay acum obținerea creditului va fi mai plăcut
15 mar. 2021,, 09:35  
RunPay: acum obținerea creditului va fi mai plăcut!Cum să obțineți un împrumut în numerar rapid fără a vizita bănci și companii de credit? Foarte simplu! Primul pas. Solicitați creditul și semnați contractul online, alegând metoda de primire „pe portmoneul RunPay”, pe unul dintre următoarele site-uri: Credit Bun - www.credite.md Credit Comod - w
În 2020 au fost acordate mai puține credite ipotecare ca în 2019
4 feb. 2021,, 08:45  
În 2020 au fost acordate mai puține credite ipotecare ca în 2019Pe parcursul anului 2020, în Republica Moldova au fost acordate credite ipotecare noi (creditele acordate pentru procurarea imobilului rezidențial) în valoare de 2,81 miliarde de lei sau cu 13% mai puțin decît în 2019. Portofoliul creditelor ipotecare acordate de bănci s-a triplat totuși în ultimii trei an
Victoriabank micșorează rata dobânzii de două ori
1 feb. 2021,, 16:37  
Victoriabank micșorează rata dobânzii de două oriVictoriabank propune soluții avantajoase pentru clienții noi și existenți, oferind posibilitatea de a beneficia de un credit de consum negarantat cu o rată a dobânzii introductivă fixă de 7 %, rată micșorată de două ori. Astfel, ai posibilitatea să obții un credit de două ori mai ieftin pentru îndeplinirea tu
Planificarea cumpărăturilor în timpul pandemiei de Covid cum să nu rămâi fără bani
23 dec. 2020,, 08:25  
Planificarea cumpărăturilor în timpul pandemiei de Covid, cum să nu rămâi fără baniPandemia COVID-19 a dat peste cap orice planificare de buget pentru o perioadă lungă de timp. Așa cum criza financiară abia urmează să înceapă, mulți dintre noi sunt nevoiți să gestioneze cu mare atenție finanțele. Însă, aceasta nu este o sarcină atât de complicată dacă urmezi câteva sfaturi simple și chiar p
Candu Deputații au declarat că au părăsit Pro Moldova din cauza creditelor
10 dec. 2020,, 13:20  
Candu: "Deputații au declarat că au părăsit Pro Moldova din cauza creditelor"Unii foști deputați ai Partidului Democrat, care s-au alăturat Pro Moldova, iar ulterior platformei parlamentare Pentru Moldova, părăsind partidul creat de Andrian Candu, susțin că au plecat din cauza datoriilor. Liderul "Pro Moldova", de asemenea, a declarat că plecarea colegilor l-a afectat și recunoaște
Creditele se vor ieftini BNM a micșorat din nou rata de bază
10 sep. 2020,, 10:44  
Creditele se vor ieftini. BNM a micșorat din nou rata de bazăBNM a micșorat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0,25 puncte procentuale pînă la 2,75 la sută anual. "Această decizie are un caracter stimulativ și este orientată spre atingerea obiectivului fundamental al Băncii Naționale, precum și susținerea procesului
Declarație Sandu sugerează că ea va continua să fie hrănită intens
20 iul. 2020,, 08:00  
Declarație: "Sandu sugerează că ea va continua să fie ”hrănită” intens"Fostul premier, liderul PAS, Maia Sandu, sugerează că, în cazul venirii la putere, acesta va continua să fie ”hrănită” intens cu granturi și credite din partea partenerilor externi, la fel ca înainte. Despre aceasta a scris pe pagina sa de socializare expertul independent, fostul vicepremier, ex-ministru al E
Pînă în prezent au fost finanțate peste 200 de afaceri ale tinerilor
3 iul. 2020,, 08:15  
Pînă în prezent au fost finanțate peste 200 de afaceri ale tinerilorPrin intermediul Programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor”, lansat în anul 2019 de Ministerul Finanțelor, au fost finanțate pînă în prezent 217 afaceri ale tinerilor antreprenori, în sumă totală de 135,7 milioane lei. În primul semestrul al anului 2020 au fost creditate 70 de sub-proiecte în valoare
Organizațiile de microfinanțare înrobesc oamenii VIDEO
29 iun. 2020,, 14:23  
Organizațiile de microfinanțare înrobesc oamenii... (VIDEO)Numeroasele organizații de microfinanțare care activează în Moldova induc în eroare cetățenii încrezători în legătură cu ratele exacte ale dobînzilor la creditele pe care le acordă, iar apoi conduc oamenii în robie, forțîndu-i să achite 100 și chiar 200% anual. Statul ar trebui să reglementeze mai strict a
Opinie FMI distruge economia Moldovei VIDEO
15 iun. 2020,, 14:00  
Opinie: "FMI distruge economia Moldovei" (VIDEO)Fondul Monetar Internațional, prin condițiile înaintate pentru alocarea creditelor Moldovei, a obligat distrugerea economiei țării. De această părere este șeful delegației TASS în Moldova, Valerii Demidețki, vorbind în cadrul emisiunii ”Mecanismul de acțiune” cu Elena Levițkaia-Pahomova" de la postul de telev
BNM a schimbat tratamentul riscului de credit pentru bănci
3 iun. 2020,, 17:00  
BNM a schimbat tratamentul riscului de credit pentru bănciÎn contextul crizei generate de pandemia COVID-19, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a emis o hotărîre pentru modificarea Regulamentului cu privire la tratamentul riscului de credit pentru bănci, anunță eNews. Într-un comunicat de presă al BNM, publicat pe 2 iunie, se precizează că deciz
Cît mai au de rambursat cele 3 bănci implicate în furtul miliardului
25 mai. 2020,, 08:30  
Cît mai au de rambursat cele 3 bănci implicate în furtul miliarduluiÎn trimestrul I al acestui an, cele trei bănci aflate în procedură de lichidare (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) au rambursat Ministerului Finanțelor doar 33,5 milioane lei, din creditele de urgenţă de 14,1 miliarde lei acordate în 2014-2015. Astfel viteza de rambursare a fost de aproximativ 390.
Chicu a spus din ce surse va fi acoperit deficitul bugetar de peste 20 de miliarde de lei
20 mai. 2020,, 07:40  
Chicu a spus din ce surse va fi acoperit deficitul bugetar de peste 20 de miliarde de leiDeficitul bugetar al Moldovei pentru anul 2020 se ridică deja la peste 20 de miliarde de lei, după anularea Acordului de contractare a creditului rusesc, iar sursele pentru acoperirea acestuia vor fi căutate, în mare parte, în afara țării, dar sînt analizate și unele surse de venituri interne, precum privatiz
Online creditele Ajutor financiar imediat
16 mai. 2020,, 15:28  
Online creditele: Ajutor financiar imediatCreditele online reprezintă produse creditare oferite de către companiile de microfinanțare cu scopul de a oferi posibilitatea de a obține împrumuturi bănești persoanelor care din anumite motive nu se pot adresa instituțiilor bancare. Astfel, microfinanțarea, numită și microcredit, este un tip de serviciu
Anchetă Pe ce au fost cheltuiți banii din creditele oferite în 2009
7 mai. 2020,, 17:58  
Anchetă: Pe ce au fost cheltuiți banii din creditele oferite în 2009Autoritățile vor verifica cum au fost cheltuiți banii, pe care Republica Moldova i-a primit din 2009 și până în prezent. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, transmite aif.md. “Eu am rugat colegii de la Guvern să verifice toate finanțările din 2009 și să fie prezentat un raport amplu în Parlament.
Numărul beneficiarilor programul Prima Casă este în creștere
30 apr. 2020,, 17:00  
Numărul beneficiarilor programul „Prima Casă” este în creștereDe la lansarea Programului de stat „Prima Casă” pînă în prezent au fost procurate 4268 locuințe. Alte 8 cereri au fost deja acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție, transmite Noi.md. Despre aceasta a anunțat Ministerul Finanțelor, menționînd că suma totală a creditelor acordate de către băn
Cîte locuințe au fost procurate în cadrul programului Prima Casă
9 apr. 2020,, 18:15  
Cîte locuințe au fost procurate în cadrul programului Prima Casă?De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” pînă în prezent au fost procurate 4235 locuințe. Alte 18 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție. Astfel de date a prezentat Ministerul Finanțelor, menționînd că suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,12 mili
Aveți dreptul să cereți reeșalonarea plăților la companiile de microfinanțare
30 mar. 2020,, 18:00  
Aveți dreptul să cereți reeșalonarea plăților la companiile de microfinanțare După ce instituțiile bancare au anunțat că vor reeșalona toate plățile la creditele oferite persoanelor fizice, pe toată perioada stării de urgență instituită de autorități în legătură cu epidemia de coronavirus, același lucru urmează să-l facă și companiile de microfinanțare care activează în R. Moldova și c
Cîte locuințe au fost procurate în cadrul programului Prima Casă
26 mar. 2020,, 18:00  
Cîte locuințe au fost procurate în cadrul programului "Prima Casă"?Din momentul lansării Programului guvernamental „Prima Casă” pînă în prezent au fost procurate 4205 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci în cadrul Programului „Prima Casă” constituie 2,1 miliarde lei, iar valoarea garanțiilor active este de 1,052 miliarde lei. Astfel de date au fost prez
Măsurile anunțate de Victoriabank pentru clienții persoane fizice cu unele tipuri de credite de nevoi personale și imobiliare
19 mar. 2020,, 11:02  
Măsurile anunțate de Victoriabank pentru clienții persoane fizice cu unele tipuri de credite de nevoi personale și imobiliare Recent, pandemia COVID-19 a adus provocări cu care nu ne-am mai confruntat, atât la nivel individual, cât și în rândul instituțiilor. Victoriabank, în cei 30 de ani de existență, a acționat mereu ca un cetățean responsabil și a fost întotdeauna alături de clienții săi în perioade dificile. Înțelegem că,
BNM a aprobat măsuri de susținere a beneficiarilor de credite bancare
18 mar. 2020,, 11:15  
BNM a aprobat măsuri de susținere a beneficiarilor de credite bancareBanca Națională a Moldovei (BNM) a aprobat măsuri de susținere a persoanelor fizice aflate în dificultate de plată pentru creditele contractate, în condițiile stării de urgență, transmite Noi.md. Astfel, potrivit băncii centrale, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a emis, pe data de 17 martie 2
Ministerul Finanțelor lea cerut băncilor suspendarea plăților la credite
17 mar. 2020,, 19:45  
Ministerul Finanțelor le-a cerut băncilor suspendarea plăților la credite Ministerul Finanțelor a solicitat Băncii Naționale a Moldovei și reprezentanții băncilor comerciale examinarea posibilității suspendării sau amânării, în perioada martie-mai, a plăților la creditele oferite de băncile comerciale cetățenilor. De asemenea, s-a solicitat ca pentru perioada martie-mai să nu fie
A fost adoptată o lege importantă pentru protecția beneficiarilor de credite nebancare
27 feb. 2020,, 17:45  
A fost adoptată o lege importantă pentru protecția beneficiarilor de credite nebancareParlamentul Moldovei a votat în lectură finală un proiectul de lege care are drept scop atenuarea riscului de supra-îndatorare a populației prin aplicarea unor costuri excesive ale creditelor de consum, transmite Noi.md. Documentul prevede, printre altele, limitarea costurilor totale ale creditului nebanca
Deputații au făcut modificări la legea privind activitatea Organizațiilor de creditare nebancară
20 feb. 2020,, 16:43  
Deputații au făcut modificări la legea privind activitatea Organizațiilor de creditare nebancarăUn proiect de lege care are drept scop îmbunătățirea cadrului legal ce reglementează activitatea Organizațiilor de creditare nebancară (OCN) a fost votat, astăzi, în ședința plenară a Parlamentului. Documentul prevede, printre altele, limitarea costurilor totale ale creditului nebancar sau leasingului financi
Hotărîrea Guvernului de a înăspri regulile de activitate a organizațiilor de creditare nebancară este un BUNĂ
16 feb. 2020,, 13:00  
Hotărîrea Guvernului de a înăspri regulile de activitate a organizațiilor de creditare nebancară este un BUNĂEconomistul Veaceaslav Ioniță spune că noile modificări în Legea cu privire la activitate pentru organizațiile de creditare nebancară îi vor proteja, în special, pe clienții companiilor de microfinanțare, care împrumută pînă la 50.000 de lei. Declarația a fost făcută pentru NTV Moldova. "Sînt companii care pr
Care este rata medie a creditelor acordate în decembrie
22 ian. 2020,, 17:44  
Care este rata medie a creditelor acordate în decembrieÎn luna decembrie a anului trecut, creditele noi acordate au constituit 3 270,8 milioane de lei, în creștere cu 15,5% față de luna decembrie 2018. Ponderea creditelor acordate în moneda națională a constituit 64,2%, a creditelor în valută 31,2%, iar a celor atașate la cursul valutei 4,6%. Rata medie la credit
Calitatea portofoliului de credite al băncilor din Moldova sa îmbunătățit
21 ian. 2020,, 14:00  
Calitatea portofoliului de credite al băncilor din Moldova s-a îmbunătățitCalitatea portofoliului de credite al băncilor din Moldova în 2019 s-a îmbunătățit. Despre aceasta a anunțat Banca Națională a Moldovei, menționînd că ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor pe parcursul a 11 luni din 2019 s-a diminuat cu 3,0 p.p., constituind 9,5 la sută. Potrivit BNM, deși b
Cîți bani au întors băncile lichidate din creditul de urgență acordat de BNM
17 ian. 2020,, 18:00  
Cîți bani au întors băncile lichidate din creditul de urgență acordat de BNM?La situația de la 1 ianuarie 2020, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, care sînt în proces de lichidare, au rambursat în total 2 miliarde 397,78 milioane de lei din creditele de urgență primite anterior de la Banca Națională a Moldovei în sumă de 14,1 miliarde de lei. În același timp, această sumă pe
Rezervele Republicii Moldova depășesc de 575 ori importul mediu lunar al țării pe 9 luni
30 dec. 2019,, 10:33  
Rezervele Republicii Moldova depășesc de 5,75 ori importul mediu lunar al țării pe 9 luniDupă declarația președintelui Igor Dodon despre necesitatea analizei tuturor resurselor țării pentru a le folosi în scopul dezvoltării, în presă au apărut speculații despre incompetența președintelui și lipsa de înțelegere a importanței rezervelor pentru Republica Moldova.
Din miliardele moldovenești se repară drumurile în Statele Unite ale Americii Dar noi din ce bani să le reparăm
30 dec. 2019,, 09:22  
Din miliardele moldovenești se repară drumurile în Statele Unite ale Americii. Dar noi din ce bani să le reparăm?După cum spun economiștii în cunoștință de cauză, SUA și UE, emițînd cu mult mai mulți dolari și euro decît poate „digera” economia occidentală și, investindu-i în active peste hotare, bineînțeles, au grijă ca acești bani să nu se întoarcă în SUA și Europa cît mai mult timp posibil (dar mai bine niciodată) cu
 Opinie Opoziția se ocupă cu demagogii și speculații politice
16 dec. 2019,, 18:45  
Opinie: Opoziția se ocupă cu demagogii și speculații politiceOpoziția din Moldova, reprezentată de blocul ACUM, se ocupă cu demagogii și speculații politice și văd paiul în ochiul altuia, dar nu observă bîrna din ochiul său. Această opinie a fost exprimată pe pagina sa de pe o rețea de socializare de jurnalistul Serghei Tkaci, menționînd că, după ce premierul Ion Chicu
Moldova și FMI sa pus capăt lecuirii beției cu vin
16 dec. 2019,, 16:45  
Moldova și FMI: s-a pus capăt „lecuirii beției cu vin”?Moldova trebuie să regîndească politica împrumuturilor externe, în special pentru cei care înaintează condiții tarifare, politice și geopolitice atunci cînd alocă bani, dar în realitate îl transformă pe cel care împrumută în colonie și un dependent financiar.
Cîți bani au rambursat băncile lichidate la creditele de urgență
14 noi. 2019,, 14:45  
Cîți bani au rambursat băncile lichidate la creditele de urgență?Rambursările totale cumulative ale Băncii de Economii SA, BC „UNIBANK” SA și BC „BANCA SOCIALĂ” SA la creditele de urgență la 31 octombrie 2019 au constituit 2 368,4 mil. lei, pe cînd anul trecut, la aceeași dată, suma respectivă a fost de 1 713,4 mil. lei. Despre acesta a anunțată Banca Națională a Moldovei,
Piața creditelor nebancare a depășit pentru prima dată nivelul de 10 mlrd lei
13 noi. 2019,, 16:45  
Piața creditelor nebancare a depășit pentru prima dată nivelul de 10 mlrd. leiPiața creditelor nebancare a depășit pentru prima dată nivelul de 10 miliarde de lei, majorîndu-se în ultimii cinci ani de aproape trei ori. Despre aceasta a scris pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, menționînd că creditarea nebancară în Moldova a cunoscut o dezvoltare puternică după cr
Drama unei mame cu 2 copii rămasă în stradă după ce exsoțul a luat credite VIDEO
31 oct. 2019,, 11:10  
Drama unei mame cu 2 copii rămasă în stradă, după ce ex-soțul a luat credite (VIDEO)O mamă cu doi copii a ajuns în stradă, după ce fostul ei soț a gajat apartamentul în schimbul unor credite. De aseară, femeia nu mai poate intra în casă, pentru că locuința a fost ocupată de cîțiva necunoscuți. În acel moment, în apartament se afla băiatul mai mic, de 13 ani. Și poliția a venit la fața loculu
De ce creditele de mai multe miliarde de dolari acordate de BNM nu au salvat BEM
18 oct. 2019,, 13:50  
De ce creditele de mai multe miliarde de dolari acordate de BNM nu au salvat BEM?Creditele de milioane acordate de Banca Națională a Moldovei nu au salvat Banca de Economii, deoarece nimeni – nici autoritățile, nici FMI, nici Banca Mondială - nu au avut un astfel de obiectiv, iar furtul secolului a fost provocat anume de FMI și Banca Mondială. Această opinie a fost exprimată de fostul
Greceanîi Creditele trebuie contractate pentru proiecte investiționale în special de infrastructură
8 oct. 2019,, 20:20  
Greceanîi: Creditele trebuie contractate, pentru proiecte investiționale, în special de infrastructurăUrmătorul buget trebuie să fie orientat pentru dezvoltarea economiei țării, iar împrumuturile externe canalizate exclusiv pentru infrastructură și proiecte investiționale, poziția a fost exprimată de Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, la întrevederea cu Ruben Atoyan, șeful Misiunii FMI și Volodymyr
credite
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997