COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

A fost adoptată o lege importantă pentru protecția beneficiarilor de credite nebancare

A fost adoptată o lege importantă pentru protecția beneficiarilor de credite nebancare

Parlamentul Moldovei a votat în lectură finală un proiectul de lege care are drept scop atenuarea riscului de supra-îndatorare a populației prin aplicarea unor costuri excesive ale creditelor de consum, transmite Noi.md.

Documentul prevede, printre altele, limitarea costurilor totale ale creditului nebancar sau leasingului financiar pentru consumatori, pe un termen de până la 2 ani, în mărimea care să nu depășească valoarea debursată conform contractului respectiv.

Este vorba despre faptul că, de exemplu, luînd un credit de 5 mii de lei, debitorul a returnat maximum 10 mii, cu un împrumut de 10 mii de lei - maxim 20 mii de lei și așa mai departe.


Această măsură este menită să excludă practica abuzivă de acordare a creditelor pe termen scurt cu utilizarea unor costuri excesive și să protejeze interesele persoanelor fizice, pentru ca cetățenii să cunoască cu exactitate suma maximă pe care o vor rambursa.

Pentru împrumuturile în valoarea de până la 50 de mii de lei, acordate persoanelor fizice, se propune interzicerea renegocierii clauzelor contractuale care conduce la mărirea obligației pecuniare inițiale ale debitorului și la o supra-plată continuă.

În acest mod se urmărește încurajarea creditării responsabile, inclusiv prin prisma capacității financiare a clientului și a raportului datoriei la veniturile acestuia.

În general, proiectul de lege aprobat de deputați vizează îmbunătățirea cadrului normativ care reglementează activitatea organizațiilor de creditare nebancară (OCN), consolidarea stabilității financiare a sectorului de creditare nebancară și îmbunătățirea protecției consumatorilor de produse financiare nebancare.

Se stipulează că organizațiile de creditare nebancară vor acționa în conformitate cu reguli mai stricte.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, excluderea derogărilor aferente acceptării fondurilor rambursabile de la public și admiterea împrumuturilor subordonate – împrumuturi acordate printr-o singură operațiune de către deținătorii OCN și/sau bănci, societăți financiare nonbancare, organizații necomerciale și/sau persoane considerate investitori calificați în conformitate cu legislația privind piața de capital, în mărime ce depășește 600 mii de lei și cu un termen de scadență de cel puțin 3 ani.

Astfel, se propune ca OCN să activeze doar cu capital propriu sau ce atras, însă nu de la public.

Totodată, vor fi înăsprite sancțiunile asupra OCN pentru nerespectarea prevederilor legislației în vigoare. De asemenea, se stipulează că amenzile legate de sancțiunile aplicate de CNPF, vor fi transferate în bugetul de stat.

Totodată, potrivit proiectului de lege, OCN-urile vor fi obligate să raporteze la cel puțin unul din birourile istoriilor de credit care, la rândul lor, vor fi obligate să facă schimb de informații între ele.

Pentru o transparență mai mare a costurilor de creditare, OCN vor fi obligate să publice pe paginile lor Web regulamentele interne și instrumentul destinat evaluării costului total al creditului.

O modificare importantă ține de majorarea capitalului social minim al OCN-urilor de la 300 de mii lei la 1 milion de lei.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...

Sondaj Toate

load