X 

TEMELE PRINCIPALE

Diaspora

Moldovenii din Atena au debutat cu primul său spectacol FOTO
10 dec. 2018,, 12:41   3050
Moldovenii din Atena au debutat cu primul său spectacol (FOTO)Uniunea de prietenie Moldo-Elenă „Alexandros Ipsilantis” a realizat cel de-al treilea proiect cultural prevăzut pentru perioada de activitate alanului 2018 cu titlul Teatrul de animație „Păpușile care spun povești” . Într-o atmosferă de basm plină de amintiri cu gust de copilărie și casă, cuprinzînd valori cu
Un nou program dedicat diasporei moldoveneşti publicat în Monitorul Oficial
9 dec. 2018,, 13:30   2849
Un nou program dedicat diasporei moldoveneşti, publicat în Monitorul OficialProgramul Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 448-460 din data de 07 decembrie 2018. „DAR 1+3” are drept obiectiv valorificarea potențialului uman și financiar al diasporei în dezvoltarea socioeconomică a Republicii Moldova. Potrivit acestui program
Ultima zi în care moldovenii aflaţi peste hotare se pot înregistra pentru alegeri
9 dec. 2018,, 11:45   3135
Ultima zi în care moldovenii aflaţi peste hotare se pot înregistra pentru alegeriDuminică, 9 decembrie, este ultima zi în care cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot, care se află peste hotare, pot să se înregistreze în prealabil pentru alegerile parlamentare din țară. Înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare se face pe www.alegator.md şi are sco
A renunţat la un salariu mare pe carel avea peste hotare doar pentru a reveni acasă VIDEO
9 dec. 2018,, 09:42   9180
A renunţat la un salariu mare, pe care-l avea peste hotare, doar pentru a reveni acasă (VIDEO)Nicăieri nu-i ca acasă a ajuns în această săptămînă la Călărași, pentru a ne convinge că oameni talentați, puternici și devotați există și după hotarele Chișinăului. Astăzi, vă facem cunoștință cu Mariana Iurcu, ghid de turism și muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași, care și-a d
Acţiuni festive dedicate Anului lui Stefan cel Mare au avut loc la Voronej
7 dec. 2018,, 18:21   3303
Acţiuni festive, dedicate Anului lui Stefan cel Mare au avut loc la VoronejBlocul de studii central al Universităţii de Stat din Voronej (USV) a găzduit Ziua Culturii Moldovenești, dedicată aniversării Anului lui Stefan cel Mare în Moldova. Evenimentul a fost organizat de Comunitatea moldovenească din regiunea Voronej și de Comunitatea moldovenilor (Kursk). Inițiativa comunităților
Anunț important pentru moldovenii care călătoresc îndin Turcia
7 dec. 2018,, 14:01   3339
Anunț important pentru moldovenii care călătoresc în/din TurciaÎn atenția cetățenilor Republicii Moldova care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Turcia. Autoritățile Turciei au anunțat programul de tranziție pentru noul aeroport Istanbul, după cum urmează: Procesul preluării activităților și zborurilor Aeroportului Istanbul Atatürk de către Noul
Moldova a fost prezentă la Bazarul Diplomatic din Lisabona FOTO
4 dec. 2018,, 18:20   2978
Moldova a fost prezentă la Bazarul Diplomatic din Lisabona (FOTO)În zilele de 30 noiembrie – 1 decembrie 2018, la Centrul de Congrese din Lisabona, a avut loc ediția ordinară, a 34-a, a Bazarului Diplomatic. Ca și în anii precedenți, evenimentul a fost organizat de Asociația Familiilor Diplomaților Portughezi, sub înaltul patronaj al Președintelui Republicii, Marcelo Rebel
MAI al Rusiei Sute de mii de migranți moldoveni vor fi amnistiați
3 dec. 2018,, 17:23   4533
MAI al Rusiei: Sute de mii de migranți moldoveni vor fi amnistiațiÎnţelegerile dintre președintele țării, Igor Dodon, şi omologul său rus, Vladimir Putin, privind amnistierea a sute de mii de cetățeni moldoveni care au asupra lor încălcări ale legislaţiei migraţioniste ruse au ajuns să aibă şi o confirmare documentară. O decizie în această privință a fost publicată astăz
Crește numărul celor care protestează în Italia împotriva lui Șor
2 dec. 2018,, 10:45   7639
Crește numărul celor care protestează în Italia împotriva lui ȘorDuminică, 2 decembrie, începînd cu ora 14:00, cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Bologna, Italia vor organiza o acțiune de protest împotriva activității partidului Șor pe teritoriul Italiei, precum și împotriva ilegalităților care se petrec pe teritoriul țării noastre. „Vom cere investigarea și trager
Nimic bun
27 noi. 2018,, 18:01   28605
Nimic bun?«Aici nu-i de trăit! Trebuie să plec într-o țară normală!» Foarte des auzim aceste cuvinte de la cetățenii disperați. Dar oare există aceste ”țări normale”, unde ne va fi bine, sau este o iluzie care nu ne permite să vedem realitatea? Pîine și șampanie Cu ceva timp în urmă în Moldova s-a aflat fiica cunosc
Chișinăul a stabilit un plan de acțiuni ca urmare a introducerii stării de război în Ucraina
27 noi. 2018,, 17:20   4648
Chișinăul a stabilit un plan de acțiuni ca urmare a introducerii stării de război în UcrainaAutoritățile de la Chișinău spun că Republica Moldova nu este afectată de instaurarea stării de război în unele regiuni ale Ucrainei. Totuși Chișinăul deschide o linie verde pentru cetățeni care pot să se informeze, în plus a fost creat un grup de lucru care discută în permanență cu autoritățile de la Kiev. {
MAI din Rusia organizează pentru locuitorii Moldovei o videoconferinţă
26 noi. 2018,, 18:10   2401
MAI din Rusia organizează pentru locuitorii Moldovei o “videoconferinţă” Direcția Migrație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei pentru regiunea Vologda organizează o „videoconferinţă” pentru cetățenii moldoveni potențiali participanți la Programul de Stat de susţinere a relocării benevole în FR a compatrioților din străinătate. După cum se menţionează într-un comun
Moldovenilor care au interdicția de a intra în Rusia le va fi anulată cu o condiție
25 noi. 2018,, 14:32   8078
Moldovenilor care au interdicția de a intra în Rusia, le va fi anulată cu o condițiePreședintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întîlnit ieri, la Moscova moldovenii plecați în Federația Rusă. „Am comunicat celor prezenți că în timpul recentei întîlniri cu președintele Federației Ruse, am ajuns la un acord foarte important care vizează 148 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care a
Anunț important pentru moldovenii din San Francisco
24 noi. 2018,, 15:15   3013
Anunț important pentru moldovenii din San FranciscoÎn contextul realizării programului „Ambasada vine mai aproape de tine”, funcționarul consular al Ambasadei Republicii Moldova în SUA se va deplasa San Francisco (CA) în perioada 12-13 decembrie 2018, pentru a acordata servicii consulare cetățenilor moldoveni, precum: procuri, declarații, certificare a docume
Întîlnirea lui Igor Dodon cu moldovenii din Federația Rusă LIVE
24 noi. 2018,, 14:30   4528
Întîlnirea lui Igor Dodon cu moldovenii din Federația Rusă (LIVE)Întîlnirea lui Igor Dodon cu moldovenii din Federația Rusă.
Igor Dodon se va întîlni cu moldovenii din Moscova
24 noi. 2018,, 11:45   6507
Igor Dodon se va întîlni cu moldovenii din MoscovaAstăzi, 24 noiembrie, la Moscova, la ora 16.00, în Sala de concerte a Hotelului ”Cosmos” (bd. Mira 150; Stația de metrou „VDNH”) va avea loc întrevederea mea cu cetățenii Republicii Moldova care locuiesc și muncesc în Federația Rusă, scrie Noi.md cu referire la o postare a președintelui țării, Igor Dodon. ”Vă
Poșta Moldovei recomandă cetățenilor să nu transmită scrisori și pachete în Canada
23 noi. 2018,, 16:50   4319
Poșta Moldovei recomandă cetățenilor să nu transmită scrisori și pachete în CanadaÎntreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” recomandă cetățenilor moldoveni să nu transmită scrisori și pachete în Canada, întrucît angajații serviciului poștal din această țară au intrat în grevă, notează Noi.md. "A fost declanșată o grevă pe o perioadă de timp nedeterminată. Astfel, prelucrarea și distribuirea
Portugalia îndemnată să investească în R Moldova VIDEO
23 noi. 2018,, 14:50   2101
Portugalia îndemnată să investească în R. Moldova (VIDEO)Ambasada Republicii Moldova din Portugalia îndeamnă oamenii din afaceri străini să investească în Moldova. În clipul video sînt prezentate cele mai pitorești locuri din țara noastră.
Anunț important pentru moldovenii din Franța
21 noi. 2018,, 14:01   3175
Anunț important pentru moldovenii din FranțaÎn atenția moldovenilor care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Franța. În Republica Franceză sînt în curs de organizare acțiuni de protest, cu blocaje în mai multe puncte de pe teritoriul Franței (inclusiv Teritoriile de peste Mări). Astfel, moldovenilor li se recomandă să manifeste o atenție
Anunț important pentru moldovenii din Bulgaria
21 noi. 2018,, 13:01   2899
Anunț important pentru moldovenii din BulgariaÎn atenția moldovenilor care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria. Conform datelor transmise de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie bulgar, în perioada 21 – 22 noiembrie 2018, întreg teritoriul Republicii Bulgaria va fi afectat de căderi de precipitații sub formă
Cum comentează partidul Şor protestele diasporei din Italia
19 noi. 2018,, 09:50   4946
Cum comentează partidul Şor protestele diasporei din ItaliaPartidul Șor, condus de controversatul om de afaceri Ilan Şor, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare, a reacționat la protestele din cele trei orașe italiene. Potrivit afaceristului cu o reputaţie dubioasă, protestatarii sînt trimiși de partidele de dreapta pentru a diviza diaspora și vor să
Fost migrant Moldova va fi țara careşi va aduce înapoi cetăţenii VIDEO
17 noi. 2018,, 17:32   10221
Fost migrant: „Moldova va fi țara care-şi va aduce înapoi cetăţenii” (VIDEO)În această săptămînă, în cadrul proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă”, vă prezentăm povestea Victoriei Țepordei, fost migrant, care acum opt ani a revenit acasă și a început totul de la zero. Ne-a scris chiar ea pe adresa redacției noastre, spunînd că astfel și-a dorit să-și facă publice trăirile sufletești
Anastasia Lazariuc a vorbit pentru prima dată de ce a cîntat la concertele lui Șor
16 noi. 2018,, 14:59   7451
Anastasia Lazariuc a vorbit pentru prima dată de ce a cîntat la concertele lui ȘorÎntr-un interviu pentru Jurnal de Chișinău interpreta a declarat că nu știe cine este Ilan Șor și nici faptul că numele acestuia figurează în cele două rapoarte Kroll în legătură cu frauda bancară. „Eu sînt artistă. Nu știu cine a furat și pe cine a furat. Pentru chestia asta există justiție. Artiștii sînt ar
Moldovenii aflați peste hotare își vor putea primi pensia
14 noi. 2018,, 17:30   5673
Moldovenii aflați peste hotare își vor putea primi pensiaCetățenii Republicii Moldova domiciliați în afara țării vor putea să-și primească pensia pentru limita de vârstă. Executivul a avizat pozitiv astăzi inițiativa legislativă care are drept scop reducerea inegalitatăților și continuarea procesului de reformare a sistemului de pensii. Pentru a confirma că benefic
Surpriza diasporei din Italia pentru Șor
13 noi. 2018,, 12:47   4327
„Surpriza” diasporei din Italia pentru ȘorÎn timp ce controversatul om de afaceri Ilan Șor anunță programul pentru întîlnirea de pe 18 noiembrie la Torino, diaspora din Milano spune că se alătură protestului organizat de moldovenii din Torino. Anunțul a fost făcut de reprezentanții grupului FreeMoldova Milano care invită doritorii de a participa să s
Lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante din Moldova
12 noi. 2018,, 18:50   3030
Lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante din MoldovaAgenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre cele mai plătite joburi pe piața muncii la 12 noiembrie, conform declarațiilor agenților economici. În listă se regăsesc astfel de funcții precum: programator, zugrav, conducător auto, manager,
Anunț important pentru moldovenii din Toronto
12 noi. 2018,, 17:51   3126
Anunț important pentru moldovenii din TorontoFuncționarul consular al Ambasadei Republicii Moldova în Canada se va deplasa în or. Toronto, la 15 noiembrie 2018, pentru a oferi servicii consulare moldovenilor din această regiune. Cetățenii Republicii Moldova se pot programa la numărul Oficiului Consular al Ambasadei: +1 613 695 6168. Orele de audiență: 1
Elena Pahomova Numi imaginez viaţa fără Moldova VIDEO
11 noi. 2018,, 13:26   7835
Elena Pahomova: „Nu-mi imaginez viaţa fără Moldova” (VIDEO)A vizitat o mulţime de ţări de-a lungul timpului, dar inima mereu o îndemna să revină acasă. Este vorba despre Elena Pahomova, jurnalista care îşi iubeşte ţara la nebunie şi care este gata să-i tragă la răspundere pe cei care încearcă să o vorbească de rău. Invitată în cadrul proiectului „Nicăieri nu-i ca
Actele de studii din Moldova ar putea fi recunoscute în Italia și Belarus
8 noi. 2018,, 15:15   3611
Actele de studii din Moldova ar putea fi recunoscute în Italia și BelarusMoldova și Italia vor recunoaște reciproc documentele eliberate de instituțiile de învățămînt superior – semnarea Acordului privind recunoașterea actelor de studii, a fost aprobată astăzi de Executiv. Acordul prevede recunoașterea și echivalarea diplomelor de licenţă și masterat, avînd drept scop intensificar
Diaspora moldovenească pregătește cadouri pentru copiii defavorizați din țară
8 noi. 2018,, 14:30   2983
Diaspora moldovenească pregătește cadouri pentru copiii defavorizați din țarăShoe Box Moldova – o cutie cu bunătățuri și lucruri necesare unui copil dintr-o familie săracă. Astfel diaspora moldovenească s-a mobilizat în toată lumea și pregătește cadouri pentru copilașii din țară în ajun de sărbătorile de iarnă. E un proiect plin de bunătate și speranță, care nu doar va aduce bucurii î
Tot mai mulți concetățeni deai noştri revin în Moldova
7 noi. 2018,, 23:30   5102
Tot mai mulți concetățeni de-ai noştri revin în MoldovaTot mai mulți cetățeni ai ţării noastre se întorc acasă, în Moldova, și lucrează cu succes aici. Unul dintre acești oameni este cofondatorul companiei de vînzare a plăcilor ceramice, Dmitri Konovalov, care a revenit, împreună cu fratele său, în Moldova pentru a-și continua afacerea de familie aici. El a menți
Moldovenii pentru care a rămîne acasă nu înseamnă nicidecum o ruşine
7 noi. 2018,, 10:40   2677
Moldovenii pentru care a rămîne acasă nu înseamnă nicidecum „o ruşine”Sînt conştienţi că Republica Moldova nu este tocmai ţara visurilor, dar îşi doresc cel puţin aşa să fie, tocmai din aceste motive au ales să rămînă acasă şi să contribuie la prosperarea ţării în care trăiesc. Este vorba despre mai mulţi moldoveni, care, petrecînd luni sau chiar ani peste hotare, au ales într-
Jocul regiunilor sau urzeala tronurilor
6 noi. 2018,, 19:00   10529
Jocul regiunilor sau urzeala tronurilor? Se zice că în Moldova există tendințe migratoare puternice. Fiecare însă pleacă în felul său, adică, în fiece regiune luată aparte (sud, nord, centru sau est a țării) procesul dat are propriile particularități, dar și diferențe. Unde mai pui, că volens nolens, tendințele migratoare ale conaționalilor noștri a
Mai mulți migranți moldoveni își vor lansa propria afacere cu ajutorul PARE 11
6 noi. 2018,, 18:20   2728
Mai mulți migranți moldoveni își vor lansa propria afacere cu ajutorul „PARE 1+1”33 de lucrători migranți sau rudele acestora vor beneficia de granturi pentru dezvoltarea unei afaceri prin Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, notează Noi.md. Titularii afacerilor au semnat, astăzi 6 noiembrie, contractele de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 8,11 milioane
Ostalep spune cel deranjează în Moldova și dacă va pleca vreodată din țară VIDEO
6 noi. 2018,, 16:20   4603
Ostalep spune ce-l deranjează în Moldova și dacă va pleca vreodată din țară (VIDEO)În cadrul unei discuții cu participanții proiectului iExpert, inițiat de Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep a fost întrebat dacă s-a gîndit vreodată să plece din țară. Directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și de Securitate a menționat că
Preşedintele ţării se va întîlni cu moldovenii stabiliţi în Federaţia Rusă
6 noi. 2018,, 13:50   2334
Preşedintele ţării se va întîlni cu moldovenii stabiliţi în Federaţia RusăLa sfîrșitul lunii noiembrie curent, şeful statului, Igor Dodon, va avea două întîlniri cu concetățenii noștri care locuiesc și muncesc în Federația Rusă, relatează Noi.md. În cadrul acestora, Dodon va prezenta un amplu raport privind situația politică și economică din țara noastră, totodată, fiind prezentate
O Tira Ori de cîte ori aş pleca mereu revin în această ţară
6 noi. 2018,, 13:00   3733
O. Tira: Ori de cîte ori aş pleca, mereu revin în această ţarăInterpreta Olea Tira crede într-un viitor luminos şi strălucitor al Moldovei, de aceea nu pleacă din ţara noastră. Este o mărturie a interpretei, făcută de ea în cadrul emisiunii „Discuţia de seară”, de la postul de televiziune „TVC-21”, transmite Noi.md.
Șor anunță măsuri aspre împotriva diasporei din Torino care vrea să protesteze
5 noi. 2018,, 14:41   5609
Șor anunță măsuri aspre împotriva diasporei din Torino care vrea să protestezeMai mulți reprezentanți ai diasporei se mobilizează pentru a organiza un protest pe 18 noiembrie la Torino, cînd partidul Șor prin Centrul de Reprezentare și Susținere a concetățenilor în Bologna anunță organizarea unui eveniment. Controversatul om de afaceri Ilan Șor a calificat mobilizarea diasporei drept
Anunț important pentru moldovenii în străinătate Controale la hotarul danezogerman
5 noi. 2018,, 14:11   3654
Anunț important pentru moldovenii în străinătate. Controale la hotarul danezo-germanCetățenii Republicii Moldova care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Danemarcei trebuie să țină cont că controalele la hotarul danezo-german au fost prelungite pînă la data de 11 mai 2019. Toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (feribot) și terestre (rutiere și feroviare) din Germa
Massmedia Moldovenii din Torino vor ieși să protesteze
5 noi. 2018,, 08:21   3191
Mass-media: Moldovenii din Torino vor ieși să protestezeDiaspora de la Torino va ieși să protesteze, scrie Ziarul de Gardă, citat de Noi.md. Potrivit sursei, protestul este programată pentru 18 noiembrie, ziua în care simpatizanții Partidului Șor vor organiza un concert în acest oraș din nord-vestul Italiei. Protestul a fost anunțat pe rețelele de socializare de c
Jurnalista Nicoleta Florean despre dependența care a readuso acasă VIDEO
4 noi. 2018,, 16:26   6590
Jurnalista Nicoleta Florean, despre „dependența” care a readus-o acasă (VIDEO)A ales să plece în Germania într-un moment în care a simțit nevoia să schimbe ceva în viață. După cîteva luni petrecute acolo, și-a spus că lururile care o fac fericită cu adevărat le găsește doar acasă, așa că a decis să revină și să o ia de la capăt. Este vorba despre Nicoleta Florean, jurnalista care
Rusia va amnistia migranții moldoveni ilegali
1 noi. 2018,, 23:01   7383
Rusia va amnistia migranții moldoveni ilegali Pe parcursul întrevederii Președintelui Republicii Moldova cu Președintele Federației Ruse s-a convenit preventiv să fie continuate măsurile de amnistiere pentru moldovenii care lucrează în Federația Rusă și care au încălcat, din diverse motive, articolul 26 al legislației ruse. De asemenea, șefii statelor au
Canada vrea să mărească numărul deportărilor de imigranţi ilegali
1 noi. 2018,, 21:04   2879
Canada vrea să mărească numărul deportărilor de imigranţi ilegali Confruntată cu un număr prea mare de solicitanţi de azil venind din SUA, Canada a decis să mărească numărul expulzărilor de imigranţi ilegali, cu 10.000 pe an, informează miercuri canalul public Radio-Canada, relatează AFP. Aceasta reprezintă o creştere cu 25 pînă la 35% a expulzărilor din Canada în raport c
Putin Noi vom apăra cu fermitate drepturile şi interesele compatrioţilor din străinătate
31 oct. 2018,, 16:30   2564
Putin: Noi vom apăra cu fermitate drepturile şi interesele compatrioţilor din străinătateRusia va apăra cu fermitate drepturile și interesele compatrioților din străinătate în condiţiile de creştere a tensiunii în lume. Despre aceasta a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni a Congresului Mondial al compatrioților care trăiesc în străinătate, raportează No
Trump intenţionează să anuleze cetățenia automată pentru copiii nerezidenților
30 oct. 2018,, 18:31   2643
Trump intenţionează să anuleze cetățenia automată pentru copiii nerezidențilorPreşedintele american Donald Trump intenţionează să dea un ordin executiv prin care să anuleze posibilitatea obţinerii cetăţeniei SUA prin naştere de către copiii nerezidenţilor, scrie The Huffington Post. Liderul de la Casa Albă a evocat această intenţie într-un interviu acordat luni pentru Axios. „sîntem si
Un сanal ilegal de vînzare a pașapoartelor bulgare către locuitorii RM blocat
30 oct. 2018,, 13:52   2564
Un сanal ilegal de vînzare a pașapoartelor bulgare către locuitorii RM blocatPeste 20 de persoane, inclusiv președintele Agenției de Stat pentru a Bulgarii din Străinătate, Peter Kharalampiev, au fost reținuți în cadrul unei operațiuni special, organizate pe baza investigării mai multo cazuri de corupție în cadrul Agenției. Motiv pentru desfăşurarea acțiunii l-au reprezentat datele pr
Anunț important pentru diaspora moldovenească din SUA
30 oct. 2018,, 12:11   2686
Anunț important pentru diaspora moldovenească din SUAÎn contextul realizării programului „Ambasada vine mai aproape de tine”, funcționarul consular al Ambasadei Republicii Moldova în SUA se va deplasa la Chicago (IL) în perioada 14-15 noiembrie 2018, pentru a acordata servicii consulare cetățenilor moldoveni, precum: procuri, declarații, certificare a documente
La Moscova sa desfăşurat jocul intelectual Ce Unde Cînd dedicat lui Ștefan cel Mare FOTO
30 oct. 2018,, 09:42   2755
La Moscova s-a desfăşurat jocul intelectual "Ce? Unde? Cînd?", dedicat lui Ștefan cel Mare (FOTO)Jocul intelectual „Ce? Unde? Când?” pe tema vieţii și domniei lui Ștefan Cel Mare și Sfînt s-a desfăşurat în incinta Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă . Competiţia a fost organizată de către Ambasada Moldovei în Federația Rusă și Organizaţia publică regională "Centrul de susținere a tineretul
A abandonat cariera de succes în modeling ca să revină acasă FOTOVIDEO
28 oct. 2018,, 12:15   16701
A abandonat cariera de succes în modeling ca să revină acasă (FOTO/VIDEO)S-a născut la Sîngerei, a copilărit la Grătiești și în mai multe țări a ”hoinărit”. Timp de 8 ani și-a construit o carieră de succes în modeling, lucrînd pentru branduri sonore precum Prada, Kenzo, Givenchy, Sonia Rykiel, a ajuns și pe copertele revistelor Vogue, Metal, Costume, iar lista ar putea continua. E
Dmitri Koev Acasă există mai multe oportunități pentru a te autorealiza
28 oct. 2018,, 08:06   3639
Dmitri Koev: Acasă există mai multe oportunități pentru a te autorealizaEste o iluzie că soseşti undeva în străinătate și imediat toate ușile se deschid în fața ta. „Paradoxal, dar acasă pentru mine există mai multe oportunități de a mă autorealiza. Aici am mai mult aer, spațiu de creație”. Despre toate astea a declarat în interviul pentru Noi.md unul dintre cei mai tineri și cei
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081