A renunţat la un salariu mare, pe care-l avea peste hotare, doar pentru a reveni acasă (VIDEO)

Nicăieri nu-i ca acasă a ajuns în această săptămînă la Călărași, pentru a ne convinge că oameni talentați, puternici și devotați există și după hotarele Chișinăului.

Astăzi, vă facem cunoștință cu Mariana Iurcu, ghid de turism și muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași, care și-a deschis sufletul în fața noastră și ne-a făcut o excursie prin primul și unicul muzeu din localitatea sa de baștină.

Erau anii 90 cînd Mariana a luat decizia de a pleca peste hotare, știind că în acele momente, pe alocuri dificile pentru ea, se va simți în siguranță doar în afara țării. Totuși, dorul de casă și de oamenii dragi au readus-o acasă acum 3 ani. A reușit în acești ani să facă lucruri mărețe pentru Republica Moldova, în special pentru orașul Călărași, făcînd din muzeul localității un punct turistic atractiv pentru străinii care ne vizitează țara.

În continuare puteți citi textul înterviului:

Am luat-o practic de la zero. Este vorba despre Italia, orașul Padova și acolo, începînd s-o iau de la zero, este foarte greu, pentru că sînt o copilă de 20 de ani, arătam mult mai mică la vremea ceea, nimeni nu avea încredere să mă ia la lucru. Practic, am dus-o din greu în mai greu, ca peste jumătate de an, în sfîrșit, reușesc să mă angajez la lucru. Spre fericirea mea, am găsit doar persoane bune care au încercat să mă ajute. Am început să lucrez într-o familie ca babysitter. Întotdeauna mă gîndeam c-o să vină vremea cînd va trebui să mă întorc acasă. Decizia mea pe care am luat-o cînd am plecat peste hotare era ca să vin peste hotare doar pentru cîțiva ani, ca să-mi cumpăr acel apartament dorit sau locul meu separat de familie și mă întorc acasă, pentru că acasă era locul pe care l-am lăsat cu speranța că repede fac ce fac și mă întorc acasă. Durează 13 ani șederea mea în Italia, între timp intervine criza care este în țară, greu se găsește de lucru. Plus la asta, studiile făcîndumi-le acolo, eu trebuia să învăț și să lucrez. Evident, un lucru greu pentru mine. Nu am reușit să gestionez situația asta, nu puteam nicidecum să-mi găsesc de lucru. Așa că am început să merg pe vară la Londra, la muncă, și cînd am terminat studiile, văzînd că Italia nu-mi mai poate da un post de muncă, atunci am decis să plec în Londra. Acolo mi-a plăcut, am trăit acolo cîțiva ani și momentul trăirii mele la Londra a fost culminant, cînd am spus că eu trebuie să mă întorc acasă, că este prea mult timp petrecut peste hotare și trebuie să mă întorc acasă. Venind acasă, m-am odihnit, m-am relaxat, am reluat legăturile cu mulți pe care nu-i văzusem de ani de zile. Am avut un moment de criză existențială în care mă întrebam ce fac mai departe, venind acasă, în Moldova, eu nu am ce face. Nu aveam un sens, la ce stau eu acasă. Trebuia să aleg – ori mă întorc peste hotare, ori rămîn acasă. A fost un moment în care eu m-am rugat și, rugîndu-mă, am încercat să-l rog pe Dumnezeu să mă ajute și lumineze, ca să știu ce să fac. Dacă rămîn, atunci dă-mi și lucrul potrivit. Se întîmplă ca peste 2 săptămîni să fiu chemată de la muzeu. Muzeul avea doar jumătate de an de cînd era deschis. Am venit aici, am văzut trei săli expoziționale, nimic deosebit. Nu m-a impresionat, nu m-a lăsat frapată, dar faptul că înșiși cei de la muzeu m-au chemat și eu cu o săptămînă în urmă m-am rugat ca lucrul să fie cel care mă caută, a fost ca un semn pentru mine.

Cît de greu sau ușor a fost să acceptați un salariu destul de modest, în comparativ cu cel pe care-l primeați peste hotare?

Pare banal, dar, într-adevăr, eu nu m-am apucat de lucru din cauza unui salariu, pentru că nu salariul m-a motivat, dar responsabilitatea asta față de țară, față de localitatea în care eu am trăit cîndva și am lipsit atît de mult. Trebuie să dau și acasă ceva, pentru că acasă este locul în care eu am crescut, am copilărit, aici m-am format și este obligațiunea mea să răsplătesc .

Ce vă mai ține acasă, pe lîngă lucrul la muzeu pe care-l faceți cu pasiune?

Casa mea, însuși apartamentul pe care mi l-am cumpărat și pe care mi l-am dorit foarte mult și mama mea care s-a reîntors între timp din Israel, locurile, meleagurile. Dacă Kutuzov care în anii 1700 a fost pe aici și a spus că mai frumoase locuri ca în Călărași nu a văzut, de ce eu să nu pot trăi pe aceste meleaguri cu aceste peisaje din jurul meu și să nu-mi placă? Eu sînt prima căreia trebuie să-i placă, eu sînt prima care vreau să trăiesc aici. Plus la asta, sînt rudele, prietenii și iată că și locul de lucru.

Vă bîntuie cumva astăzi gîndul de a pleca din nou peste hotare?

Dacă sincer, gîndul care mă bîntuie nu a fost doar o dată, foarte des chiar. Am fost ispitită de gîndul de a mă întoarce, pentru că au fost și momente grele cînd eu îmi spuneam că nu mai pot, este un sistem, o țară în care lucrurile merg prost și nu poate un singur om să lupte cu anumite mentalități grele de spulberat și de rupt.

Peste 10 ani vă mai vedeți în Republica Moldova?

Da! Da, pentru că m-am regăsit și cînd te simți un om util în societate, cu o meserie pe care o iubești la nebunie și o faci din pasiune și cînd vezi că efortul îți este răsplătit, păcat să abandonez locul în care am atîtea ocazii să mă manifest ca persoană și să creez. Localitatea mea are nevoie de mine, ca de altfel de fiecare. Eu sper foarte mult ca prietenii, colegii mei și rudele mele să se reîntoarcă într-o bună zi.

Cînd credeți că moldovenii se vor reîntoarce acasă?

Să se întoarcă oamenii care într-adevăr au la inimă Republica Moldova și vor să facă schimbări. Să nu aștepte ca Moldova să facă ceva pentru ei, pentru că așa sîntem noi – veșnic așteptăm ca cineva să ne facă atunci cînd este vremea să ne gîndim ca noi să facem pentru țară sau localitate, implicîndu-ne la maxim. Mulți poate îmi și vor reproșa, spunînd – Da ce a făcut țara asta pentru mine? Noi nu trebuie să ne gîndim ce a făcut țara asta pentru noi, scopul nostru final este ce facem noi pentru țară, pentru localitate, pentru cei din jurul nostru și ce fac eu pentru mine. Pînă la urmă este bine ca eu să trăiesc în armonie cu mine, într-o țară în care e casa mea, e dorul meu, e lucrul meu, e familia mea și așa mai departe. Noi suntem cei care creăm țara aceasta și nu guvernarea sau elita. Noi suntem cei care o făurim și o conservăm, o păstrăm, o promovăm și o valorificăm.

Ce înseamnă pentru Mariana Iurcu „acasă”?

Acasă pentru Mariana Iurcu este Călărașiul, este muzeul, este familia chiar dacă deja este înjumătățită. Pînă la urmă, este graiul meu matern, este țara în care eu trăiesc, mă culc, mă scol, mănînc și continui să merg către bătrîneți liniștite.

În cazul în care doriţi să deveniţi protagoniştii rubricii „Nicăieri nu-i ca acasă” sau ştiţi pe cineva care, după ani de pribegie, a ales să rămînă în Republica Moldova, daţi-ne de veste la adresa de email intreaba@noi.md, iar noi cu drag vom arăta lumii întregi motivele care v-au ţinut acasă şi care nu vă lasă să plecaţi.

Partenerii rubricii sînt Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și Președinția Republicii Moldova.

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.