X 

Spaţiu aerian

O eroare tehnică a închis spațiul aerian din sudul Norvegiei
25 apr. 15:00  
O eroare tehnică a închis spațiul aerian din sudul NorvegieiSpațiul aerian din sudul Norvegiei a fost redeschis astăzi după o închidere temporară ce a fost cauzată de o eroare tehnică, a anunțat operatorul aeroportuar Avinor. Chiar și așa, pe parcursul zilei sînt așteptate în continuare întîrzieri, a precizat purtătorul de cuvînt al Avinor.
Adrian Efros spune că spațiul aerian al țării noastre este unul sigur
21 feb. 10:15  
Adrian Efros spune că spațiul aerian al țării noastre este unul sigurSpațiul aerian al Republicii Moldova pentru aeronautica civilă este unul sigur, susține ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros. Afirmațiile oficialului au fost făcute în contextul rămășițelor de drone depistate recent în localitatea Etulia din raionul Vulcănești. Ministrul a mai spus că o decizie privi
România închide spațiul aerian din nordul Dobrogei la granița cu Ucraina
14 sep. 2023,, 22:13  
România închide spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu UcrainaSpațiul aerian din nordul Dobrogei, România a fost închis. Decizia a fost luată de Ministerul român al Apărării. Măsura vizează o zonă de aproximativ 30 de kilometri, restricțiile fiind aplicate între localitățile Sulina și Galați. Potrivit reprezentanților MApN, este vorba de o măsură preventivă. Deocamda
Nigerul şia închis spaţiul aerian
7 aug. 2023,, 11:15  
Nigerul şi-a închis spaţiul aerianNigerul şi-a închis duminică, 6 august, spaţiul aerian, invocînd ameninţarea unei intervenţii militare din partea blocului regional vest-african, după ce puciştii au respins termenul-limită pentru repunerea în funcţie a preşedintelui destituit al ţării Ofițerii militari din Niger l-au proclamat, pe 28 iuli
Moldova a cumpărat un sistem de monitorizare a spațiului aerian
15 iun. 2023,, 17:05  
Moldova a cumpărat un sistem de monitorizare a spațiului aerianRepublica Moldova a achiziționat un sistem modern de monitorizare a spațiului aerian, iar militarii Armatei Naționale vor începe curînd instruirile. Ministrul nu a vorbit despre prețul achiziției și nu a oferit alte detaliile tehnice, dar a promis că Ministerul Apărării va veni în curînd cu detalii.
Ce facem dacă pe 1 iunie vom avea diversiuni Răspunsul Maiei Sandu
31 mai. 2023,, 20:42  
Ce facem, dacă pe 1 iunie vom avea diversiuni? Răspunsul Maiei Sandu„Toți vor fi în siguranță” la summitul Comunității Politice Europene, promite Maia Sandu. Președinta a făcut declarația după întrevederea cu Ursula von der Leyen. Șefa statului nu a oferit prea multe detalii despre modul în care se asigură protecția spațiului aerian.
Turcia a închis spațiul aerian pentru FlyOne Armenia
30 apr. 2023,, 12:45  
Turcia a închis spațiul aerian pentru FlyOne ArmeniaTurcia și-a închis spațiul aerian pentru zborurile pentru Europa companiei aeriene armene Flyone Armenia fără avertisment. Acest lucru a fost raportat unui corespondent TASS de către șeful consiliului de administrație al transportatorului aerian Aram Ananyan, scrie bani.md. „Din motive necunoscute nouă
Moldova va primi din partea UE un radar de supraveghere a spațiul aerian
14 mar. 2023,, 20:15  
Moldova va primi din partea UE un radar de supraveghere a spațiul aerianUniunea Europeană urmează să cheltuiască încă 40 de milioane de euro pentru armata Moldovei. Cea mai mare parte a banilor va fi cheltuită pentru un „radar de supraveghere mobil la sol” pentru a ajuta Moldova să-și controleze spațiul aerian, scrie euobserver. Ceilalți bani vor fi cheltuiți pentru „vehicu
Atenție informații false Spațiul aerian al Republicii Moldova nu a fost închis
6 mar. 2023,, 20:50  
Atenție, informații false! Spațiul aerian al Republicii Moldova nu a fost închis Spațiul aerian al Republicii Moldova nu a fost închis din 14 martie 2023, iar astfel de informații, distribuite de unele persoane pe rețelele de socializare, nu sunt altceva decît informații false, neîntemeiate. Potrivit Autorității Aeronautice Civile și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regional
Ana Revenco explică de ce a fost închis spațiul aerian al Republicii Moldova
16 feb. 2023,, 16:57  
Ana Revenco explică de ce a fost închis spațiul aerian al Republicii MoldovaSpațiul aerian al țării se închide atunci cînd există riscuri. Așa explică Ana Revenco măsura aplicată în această săptămînă, după ce un obiect necunoscut, asemănător cu un balon, a fost depistat în spațiul aerian. Oficiala a făcut declarația în pauza de la ședința Legislativului, unde se votează Guvernul.
Detalii privind închiderea temporară a spațiului aerian al R Moldova
14 feb. 2023,, 18:40  
Detalii privind închiderea temporară a spațiului aerian al R. MoldovaCu referire la închiderea temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova și acțiunile întreprinse în acest sens, dar și a informației apărute în presă privind pătrunderea în spațiul aerian național a unui obiect zburător, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a venit cu unele detalii. „În jurul orei 12:
Ministrul Apărării Pericole există dar spațiul aerian al Republicii Moldova rămâne deschis
24 ian. 2023,, 22:20  
Ministrul Apărării: Pericole există, dar spațiul aerian al Republicii Moldova rămâne deschisMinistrul Apărării susține că pericole există, dar spațiul aerian al Republicii Moldova rămîne deschis. În cadrul emisiunii Rezoomat cu Ileana Pîrgaru de la RLIVE TV, Anatolie Nosatîi a declarat că situația se monitorizează atent, iar în dependență de evoluție în caz de necesitate vor fi întreprinse măsuri
Lukașenko a aprobat pentru prima dată decizia de a proteja granița de stat pe calea aerului
23 ian. 2023,, 17:30  
Lukașenko a aprobat pentru prima dată decizia de a proteja granița de stat pe calea aeruluiPreședintele Belarusului Alexandr Lukașenko a aprobat pentru prima dată decizia de a proteja granița de stat în spațiul aerian, transmite „СБ. Беларусь сегодня”. Potrivit publicației, înainte de aceasta, decizia anuală de protejare a frontierei viza doar activitățile Comitetului de Frontieră de Stat al rep
Germania se oferă să ajute Polonia să monitorizeze spaţiul aerian după incidentul cu racheta
17 noi. 2022,, 09:32  
Germania se oferă să ajute Polonia să monitorizeze spaţiul aerian, după incidentul cu rachetaGermania a anunţat, miercuri, că va oferi sprijin Poloniei pentru patrularea spaţiului aerian, în urma incidentului de marţi, cînd o rachetă folosită în războiul dintre Ucraina şi Rusia a căzut pe teritoriul polonez şi a ucis doi oameni, relatează news.ro. „Ca reacţie imediată la incidentul din Polonia, ne
Grosu Spațiul aerian al R Moldova trebuie apărat
17 noi. 2022,, 08:30  
Grosu: ”Spațiul aerian al R. Moldova trebuie apărat”Spațiul aerian al R. Moldova trebuie apărat, chiar dacă țara și-a declarat neutralitatea. Declarația a fost făcut de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. ”Pot să vă spun că noi am făcut solicitări inclusiv pentru a putea monitoriza spațiul nostru aerian. Am beneficiat de un program
PCCOCS a deschis un dosar penal pe faptul survolării spațiului aerian al R Moldova de către rachetele rusești
9 noi. 2022,, 21:50  
PCCOCS a deschis un dosar penal pe faptul survolării spațiului aerian al R. Moldova de către rachetele ruseștiProcuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit un dosar penal pe faptul survolării spațiului aerian al Moldovei de rachetele rusești pe 10 octombrie, precum și a detonării unui dispozitiv exploziv în apropierea localității Naslavcea, Ocnița, la 31 octombrie curent.
Gavrilița îngrijorată de rachetele care zboară deasupra spațiului aerian al Moldovei
20 oct. 2022,, 12:01  
Gavrilița, îngrijorată de rachetele care zboară deasupra spațiului aerian al MoldoveiPrim-ministra Natalia Gavrilița s-a arătat îngrijorată de rachetele rusești care zboară atît deasupra R. Moldova, cît și în apropierea țării, transmite știri.md. Aceasta a declarat că R. Moldova ar putea conta pe sprijinul și ajutorul din partea partenerilor externi în caz de necesitate.
Nosatîi Rusia nu recunoaște că a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova
18 oct. 2022,, 08:13  
Nosatîi: Rusia nu recunoaște că a survolat spațiul aerian al Republicii MoldovaFederația Rusă nu recunoaște că rachetele sale au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Din contra, cere Chișinăului confirmarea că această survolare a avut loc. O spune ministrul apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit oficialului, în prezent, se lucrează la modificarea legislației naționale, astfel
Oficial german Republica Moldova nu este în vizorul preşedintelui rus Vladimir Putin
16 oct. 2022,, 16:00  
Oficial german: „Republica Moldova nu este în vizorul preşedintelui rus Vladimir Putin”Republica Moldova nu este în vizorul preşedintelui rus Vladimir Putin, iar ţările NATO monitorizează îndeaproape situaţia din regiune. Declaraţia aparţine lui Steffen Hebeshtreit, purtătorul de cuvînt al cancelarului German, Olaf Scholz.
Fals Spațiul aerian al R Moldova ar fi fost survolat astăzi de rachete
13 oct. 2022,, 18:22  
Fals! Spațiul aerian al R. Moldova ar fi fost survolat astăzi de racheteMinisterul Apărării al R. Moldova anunță că informația răspândită în mediul online, potrivit căreia spațiul aerian al R. Moldova ar fi fost survolat joi, 13 octombrie, de rachete, nu este veridică. „Structurile naționale responsabile de supravegherea spațiului aerian nu au detectat încălcări ale spațiulu
Opinii Rachetele ruseşti ce au survolat spațiul aerian al R Moldova o intimidare
11 oct. 2022,, 08:00  
Opinii: Rachetele ruseşti ce au survolat spațiul aerian al R. Moldova – o intimidareCele trei rachete ruseşti, care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, reprezintă o intimidare pentru R. Moldova și un afront calculat pe care Federația Rusă îl aduce Chișinăului. De această opinie sînt invitații emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR Moldova.
Activitățile de transport aerian se vor desfășura în condiții noi
1 sep. 2022,, 18:30  
Activitățile de transport aerian se vor desfășura în condiții noiActivitățile de transport aerian se vor desfășura în condiții sporite de siguranță. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Regulamentul de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene. Scopul proiectului este să instituie un cadru normativ unic în do
Tehnologii inovative de supraveghere aeriană implementate în cadrul Poliției de Frontieră
22 iun. 2022,, 15:15  
Tehnologii inovative de supraveghere aeriană implementate în cadrul Poliției de FrontierăIeri, 21 iunie 2022, la Centru de Excelență în Securitatea Frontierei a avut loc evenimentul de transfer al tehnologiilor moderne achiziționate în cadrul proiectului European ,,Conceptul inovativ de supraveghere aeriană relocabilă pentru securitatea frontierelor” finanțat prin Facilitatea Parteneriatului de M
Elveția șia închis spațiul aerian
15 iun. 2022,, 11:30  
Elveția și-a închis spațiul aerianCa urmare a unei defecțiuni în activitatea Serviciului de control al traficului aerian de stat Skyguide, Elveția a fost nevoită să-și închidă propriul spațiu aerian, se spune într-un comunicat al companiei. "O defecțiune tehnică a avut loc la Skyguide în primele ore ale dimineții, motiv pentru care spațiul
Turcia nu va închide spațiul aerian Rusiei
4 mar. 2022,, 20:54  
Turcia nu va închide spațiul aerian RusieiMinistrul Afacerilor Externe al Turciei Mevlut Cavusoglu a spus că spațiul aerian turc ar trebui să rămînă deschis aeronavelor din Rusia și din alte țări, relatează Noi.md. „Este important nu numai pentru Turcia, ci și pentru țările care impun aceste sancțiuni și pentru cetățenii lor, ca spațiul aerian să
SUA își închide spațiul aerian
2 mar. 2022,, 07:18  
SUA își închide spațiul aerianGuvernul american a anunţat marţi o interdicţie a zborurilor ruseşti în spaţiul aerian american, urmînd măsuri similare luate de Uniunea Europeană şi Canada. ''Anunţ că ne vom alătura aliaţilor noştri închizînd spaţiul aerian american pentru toate zborurile ruseşti'', a declarat Biden în discursul său desp
UE va închide complet spațiul aerian al uniunii pentru Rusia
27 feb. 2022,, 19:20  
UE va închide complet spațiul aerian al uniunii pentru RusiaPreședintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană va închide complet spațiul aerian al pentru aeronavele rusești. Despre acest lucru a anunțat TASS. "Închidem spațiul aerian al UE pentru aeronavele rusești. Impunem interdicție tuturor aeronavelor deținute de Rusia, care
Canada a închis spațiul aerian pentru avioanele rusești
27 feb. 2022,, 17:40  
Canada a închis spațiul aerian pentru avioanele ruseștiAutoritățile canadiene au închis spațiul aerian țării pentru aeronavele rusești. Despre acest lucru este a anunțat RIA Novosti cu referire la ministrul canadian al Transporturilor, Omar Alghabra. "De acum înainte, spațiul aerian al Canadei este închis tuturor operatorilor rusești de aeronave", a spus Algha
Franța își închide spațiul aerian pentru avioanele rusești
27 feb. 2022,, 16:10  
Franța își închide spațiul aerian pentru avioanele ruseștiFranța a decis să închidă spațiul aerian pentru avioanele rusești. Interdicția va intra în vigoare din seara zilei de 27 februarie. Despre acest lucru a anunțat ministrul francez al Transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari. "Din seara aceasta (27 februarie. – n.red.) Franța își închide spațiul aerian pen
Excepții privind utilizarea spațiului aerian din Moldova închis începînd cu data de 24 februarie
25 feb. 2022,, 11:45  
Excepții privind utilizarea spațiului aerian din Moldova, închis începînd cu data de 24 februarieDupă ce, joi, 24 februarie, din cauza situației alarmante din Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis până la data de o4 martie, iar toate zborurile au fost redirecționate, Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) a venit cu unele precizări. Astfel, conform informațiilor, ACC, de comun cu M
Zelensky a cerut introducerea zonei de interdicție aeriană deasupra Ucrainei
24 feb. 2022,, 19:00  
Zelensky a cerut introducerea zonei de interdicție aeriană deasupra UcraineiPreședintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a cerut introducerea unei zone de interdicție aeriană deasupra republicii. El a scris despre acest lucru pe pagina sa de Twitter. Zelensky a spus că a purtat discuții telefonice cu președintele francez despre noi sancțiuni împotriva Moscovei. Liderul ucrainean a c
Algeria şia închis spaţiul aerian
23 sep. 2021,, 09:45  
Algeria şi-a închis spaţiul aerianAlgeria a decis miercuri închiderea ‘imediată’ a spaţiului său aerian pentru toate avioanele civile şi militare marocane, precum şi pentru avioanele înmatriculate în Maroc, a anunţat preşedinţia Algeriei, notează AFP. ‘Înaltul Consiliu de Securitate (HCS) a decis închiderea imediată a spaţiului aerian pent
Guvernul a aprobat Regulamentul privind Managementul spațiului aerian
23 sep. 2021,, 07:47  
Guvernul a aprobat Regulamentul privind Managementul spațiului aerianPrin aprobarea documentului vor fi reglementate responsabilitățile Autorității Aeronautice Civile - responsabilă de realizarea politicilor în domeniul aviației civile, Ministerul Apărării și furnizorii de servicii de trafic aerian, în prezent fiind Î.S. MOLDATSA. Regulamentul va contribui la eficientizarea
Tot mai multe companii avia internaționale evită spațiul aerian din Afganistan
16 aug. 2021,, 11:00  
Tot mai multe companii avia internaționale evită spațiul aerian din AfganistanMarile companii aeriene redirecționează zborurile pentru a evita spațiul aerian din Afganistan după ce talibanii au preluat controlul asupra palatului prezidențial din Kabul. Decizia vine pe fondul eforturilor pe care statele occidentale le fac pentru a-și evacua cetățenii. United Airlines, British Airways
UE a interzis tuturor companiilor aeriene din Belarus să folosească spațiul său aerian
4 iun. 2021,, 17:10  
UE a interzis tuturor companiilor aeriene din Belarus să folosească spațiul său aerian Uniunea Europeană a interzis oficial tuturor transportatorilor aerieni din Belarus să folosească spațiul său aerian, potrivit unei declarații de pe site-ul Consiliului Europei. "Consiliul a decis să consolideze măsurile restrictive existente, luînd în considerare situația din Belarus, și să impună interdi
Fost ministru Misteriosul Boeing nu este singura enigmă în spațiul aerian al Moldovei
27 apr. 2019,, 11:15  
Fost ministru: Misteriosul Boeing nu este singura enigmă în spațiul aerian al MoldoveiJoi, un avion Boeing 737-800 ce aparține companiei aeriene „BlueBird Airways” a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova și a aterizat pe aeroportul din Chișinău fără permisiunea Autorității Aeronauticii Civile. Se știe că aeronava a decolat din București. Potrivit informațiilor difuzate de mass-media
Pakistanul îşi închide spaţiul aerian
27 feb. 2019,, 14:10  
Pakistanul îşi închide spaţiul aerianPakistanul a anunţat că îşi închide spaţiul aerian ‘pînă la noi ordine’, a indicat miercuri Autoritatea Aviaţiei Civile (CAA), după ce Islamabadul a declarat anterior că a doborît două avioane de vînătoare ale forţelor aeriene indiene, potrivit AFP, transmite şi agerpres. ‘Autoritatea Aviaţiei Civile a înc
Moscova respinge acuzațiile privind violarea spațiului aerian al Suediei
24 ian. 2019,, 20:26  
Moscova respinge acuzațiile privind violarea spațiului aerian al SuedieiArmata Suediei a anunțat că doua avioane rusești de recunoaștere și două avioane de război au violat pentru scurt timp spațiul aerian al Suediei în zona coastei Mării Baltice. Incidentul a avut loc pe 19 ianuarie, în zona localităţii Karlshamn, la 135 de km de orașul Malmo. Potrivit comunicatului armatei s
SpaceX a lansat un supercomputer în spaţiu
16 aug. 2017,, 23:30  
SpaceX a lansat un supercomputer în spaţiuO capsulă a companiei condusă de Elon Musk, SpaceX, a transportat pe Staţia Spaţială Internaţională, diferite materiale pentru studii ştiinţifice şi dulciuri pentru astronauţi, dar cel mai important, a transportat un supercomputer. În total, nava, propulsată de o rachetă reutilizabilă de tipul Falcon 9 a avut
Rusia va închide cerul pentru România după incidentul cu Rogozin Săl explice
29 iul. 2017,, 11:10  
Rusia va închide cerul pentru România după incidentul cu Rogozin: „Să-l explice”Deputatul în Duma de Stat a Federației Ruse Oleg Nilov solicită să se închidă spațiul aerian rusesc pentru aeronavele românești. În opinia sa, România ar trebui să prezinte explicații referitor la incidentul cu avionul S7. Nilov a propus ca toate aeronavele românești să facă cale întoarsă din Federația Rus
Moscova cere anchetă și explicații de la România după incidentul cu Rogozin
29 iul. 2017,, 08:37  
Moscova cere anchetă și explicații de la România după incidentul cu RogozinMoscova anunță un protest hotărât împotriva României după ce avionul cu care călătorea vicepremierul Dmitrii Rogozin și care s-a pornit la Chișinău – a fost întors din drum. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei l-a convocat Însărcinatul cu Afaceri al României la Moscova, Viorel Cojocaru, pentru a-i fi a
România confirmă interzicerea zborului lui Rogozin
28 iul. 2017,, 16:59  
România confirmă interzicerea zborului lui Rogozin Ministerul Afacerilor Externe confirmă, într-un răspuns la o solicitare News.ro, că autorităţile de la Bucureşti nu au fost de acord ca Dmitri Rogozin să survoleze spaţiul aerian naţional. „Referitor la solicitarea dumneavoastră, Ministerul Afacerilor Externe vă informează că autorităţile de la Bucureşti n
Semnale radio ciudate provenind din spațiu detectate de astronomi
19 iul. 2017,, 01:30  
Semnale radio „ciudate” provenind din spațiu, detectate de astronomiAstronomii americani au detectat o serie de semnale radio „ciudate”, a căror natură este necunoscută și care provin de la una dintre cele mai apropiate stele față de Terra, aflată la o distanță de doar 11 ani-lumină, informează AFP. Acele emisii „foarte ciudate” par unice pentru o stea din categoria „pitic
În perioada concursului Eurovision spațiul aerian va fi închis
6 mai. 2017,, 00:30  
În perioada concursului „Eurovision” spațiul aerian va fi închisStatul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a inițiat închiderea spațiului aerian deasupra Kievului în perioada concursului vocal „Eurovision-2017”. Acest fapt a fost comunicat corespondentului UNIAN la centrul de presă al Serviciului de Aviație de Stat al Ucrainei. „Spațiul aerian deasupra capitale
Relaţiile dintre Grecia şi Turcia clocotesc
30 mar. 2017,, 13:15  
Relaţiile dintre Grecia şi Turcia clocotescÎn ciuda eforturilor depuse în mod special de NATO, îngrijorată de un război între două state membre şi apoi şi de Europa comunitară, tensiunea dintre Ankara şi Atena n-a încetat să persiste. Ultima, în ordine cronologică, poate fi considerată criza pentru Imia ( Kardak în turcă).O insulă care în 1996 a fost
Masuri drastice de securitate în Roma
24 mar. 2017,, 15:00  
Masuri drastice de securitate în RomaSpațiul aerian deasupra Romei va fi închis pînă sîmbătă noaptea pentru a garanta securitatea în capitala Italiei la summitul liderilor europeni. Summitul va fi dedicat aniversării a 60 de ani de la semnarea tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene, a informat vineri Entitatea Națională de Aviație Civilă
Viscolul a pus stăpînire și pe traficul aerian
11 ian. 2017,, 13:15  
Viscolul a pus stăpînire și pe traficul aerianViscolul a pus stăpînire și pe traficul aerian. Cursa Chișinău-București a fost anulată, iar o altă aeronavă, care trebuie să ajungă la Milano, se reține. Iadul alb s-a dezlănțuit din nou cînd a început să ningă și să viscolească puternic. În scurt timp șoselele s-au transformat în adevărate capcane, pe
Ungaria închide spaţiul aerian la frontiera cu Serbia
15 sep. 2015,, 03:00  
Ungaria închide spaţiul aerian la frontiera cu Serbia Ungaria și-a închis spațiul aerian pe o fâșie de 20 km de-a lungul frontierei cu Serbia, până la o înălțime de 1.350 de metri, a anunțat luni Autoritatea Națională de Transport, scrie Agerpres. Măsura a intrat în vigoare la miezul nopții de zece septembrie și este menită să asigure folosirea în sigu
Bombardiere strategice ruseşti interceptate în apropierea spaţiului aerian britanic
19 feb. 2015,, 22:00  
Bombardiere strategice ruseşti interceptate în apropierea spaţiului aerian britanic Ministrul britanic al Apărării a precizat că două bombardiere strategice ruseşti s-au apropiat primejdios de mult de spaţiul aerian britanic, fiind interceptate de aeronave de luptă britanice. Avioanele de luptă ruseşti Tupolev TU-95 au fost escortate în afara „zonei de interes a Marii Britanii” de două
Autorităţile britanice au închis spaţiul aerian deasupra Londrei
13 dec. 2014,, 02:00  
Autorităţile britanice au închis spaţiul aerian deasupra Londrei Traficul aerian deasupra Londrei a fost închis din cauza unei probleme informatice, anunţă Organizatia europeana pentru securitatea navigaţiei aeriene (Eurocontrol). „Cursele vor pleca cu întîrziere din cauza unei pene de curent care a întrerupt activitatea centrului de control”, potrivit unei postă
Spaţiu aerian
Arşiţa stiri: 189
Jocurile Olimpice stiri: 145
Transnistria stiri: 1412