Noutăţi

arheolog

Piramidele din Egipt Cercetătorii tot mai aproape de rezolvarea misterului
18 mai. 00:00  
Piramidele din Egipt: Cercetătorii, tot mai aproape de rezolvarea misteruluiDescoperirea unui braț demult pierdut al Nilului, numit brațul Ahramat, ar putea ajuta la rezolvarea misterului privind modul în care egiptenii antici au construit piramidele. Această cale navigabilă, lungă de 64 de kilometri, care a trecut pe lîngă multe piramide, inclusiv pe lîngă faimosul complex de la
O structură ciudată a fost descoperită lîngă piramidele din Giza
16 mai. 19:30  
O structură ciudată a fost descoperită lîngă piramidele din GizaO echipă de arheologi din Japonia a făcut o descoperire în necropola de vest din Giza, o structură subterană enigmatică în formă de „L”. Arheologii au utilizat tehnologii avansate, fiind măsurate eventualele structuri subterane. Aceștia au identificat o anomalie la aproximativ 2 metri adîncime în necropola
Victor Marahovschi despre situația de la Horodiște Sînt foarte multe întrebări privind legalitatea transferului acestui teren în proprietate privată
21 apr. 10:15  
Victor Marahovschi, despre situația de la Horodiște: "Sînt foarte multe întrebări privind legalitatea transferului acestui teren în proprietate privată"Activiștii de mediu afirmă că situația de la Horodiște, Rezina, cînd un teren, căruia i-a fost schimbată destinația, care a trecut în proprietate privată, care a fost vîndut și pînă la urmă a ajuns în posesia soției și fiicei primarului localității este mai mult decît suspectă și pare mai mult o schemă bine g
Un dinte de diavol tasmanian printre descoperirile făcute întrun sit din Australia
18 apr. 00:00  
Un dinte de diavol tasmanian, printre descoperirile făcute într-un sit din AustraliaArheologii care lucrează la situl de la defileul Juukan, situat în vestul Australiei şi distrus de compania Rio Tinto în 2020, au dezgropat mai multe obiecte importante, printre care şi un dinte provenind de la un diavol tasmanian, specie care a dispărut pe continentul australian în urmă cu 3.000 de ani. C
Comoară arhitecturală descoperită în Italia
13 dec. 2023,, 21:00  
Comoară arhitecturală, descoperită în ItaliaMinisterul italian al Culturii a anunţat descoperirea unei vile luxoase romane, care datează de peste 2.000 de ani şi care include un mozaic "incomparabil" compus din scoici, fragmente de sticlă şi marmură. Vila se află în centrul Parcului Arheologic Colosseum şi este o comoară autentică, potrivit ministru
Navă din secolul XIX descoperită intactă pe un șantier din SUA Este cu adevărat o descoperire incredibilă
22 oct. 2023,, 04:00  
Navă din secolul XIX descoperită intactă pe un șantier din SUA. ”Este cu adevărat o descoperire incredibilă”Pe șantierul organizat în timpul lucrărilor de construcție a unui drum din St. Augustine, Florida, SUA, s-au găsit rămășițele unei nave din secolul al XIX-lea. Artefactul de 20 de picioare lungime (peste 6 metri) a fost îngropat la aproximativ 2,5 metri sub pământ, scrie NY Post. "Credem că vasul s-a
Cele mai vechi urme de pași umani au fost descoperite în America de Nord
8 oct. 2023,, 03:00  
Cele mai vechi urme de pași umani au fost descoperite în America de NordCercetătorii norvegieni au stabilit vîrsta urmelor umane găsite pe fundul unui lac antic din New Mexico, în Statele Unite ale Americii. Cercetările au arătat că urmele au fost lăsate în urmă cu aproximativ 22.000 de ani. Acest lucru este cu mult mai devreme decît arătau estimările anterioare. Se credea că
O monedă veche cu chipul lui Isus a fost găsită în Bulgaria
7 oct. 2023,, 21:00  
O monedă veche cu chipul lui Isus a fost găsită în BulgariaArheologii bulgari au descoperit o monedă de argint veche de 700 de ani, care îl înfățișează pe Isus pe o față și un rege sîrb pe cealaltă. Moneda a fost găsită în satul Rusokastro. Pe o față a monedei apare Stefan Uros II Milutin, un rege sîrb care și și-a extins mult regatul în decursul vieții, alături d
Unde va fi expusă barca veche din lemn găsită în Nistru
4 oct. 2023,, 12:15  
Unde va fi expusă barca veche din lemn găsită în NistruO barcă din lemn recent descoperită la fundul rîului Nistru a fost adusă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei pentru a fi conservată și expusă vizitatorilor. Monoxila are o lungime de peste 7 metri și o greutate impunătoare, întrucît 30 de oameni și-au unit forțele pentru a o ridica de la pămînt. Se es
A început cea dea doua etapă de restaurare a Cetății Soroca
2 oct. 2023,, 09:15  
A început cea de-a doua etapă de restaurare a Cetății SorocaAu reînceput cercetările la Cetatea Soroca, parte a celei de-a doua etape de restaurare a fortăreței. De această dată, arheologii vor face sapaturi în cazematele complexului, unde au și descoperit o porțiune de pardoseală din cărămidă, construită în perioada poloneză, adică în urmă cu trei secole. Cercetători
Ce au descoperit arheologii în satul Calfa din Anenii Noi
5 sep. 2023,, 17:15  
Ce au descoperit arheologii în satul Calfa din Anenii NoiUn complex subteran de cult creștin din epoca modernă a fost identificat la Calfa (r-nul Anenii Noi), în marginea de nord a localității, unde se mai păstrează și două căsuțe etnografice, informează Agenția Națională Arheologică. "După anumite indicii clare, complexul subteran a funcționat și în perioada so
Ce descoperiri au fost făcute la situl SaharnaȚiglău
24 iul. 2023,, 08:00  
Ce descoperiri au fost făcute la situl Saharna-ȚiglăuO săgeată din silex, un obiect de bronz sau fragmente din ceramică cu o vechime de aproape trei mii de ani. sînt doar cîteva dintre descoperirile arheologilor de la Universitatea de Stat din Moldova, care de zece zile efectuează cercetări la construcțiile preistorice din situl Saharna-Țiglău, din raionul Rezi
Cum arată Titan submarinul dispărut în timp ce se scufunda către epava Titanic
21 iun. 2023,, 05:00  
Cum arată Titan, submarinul dispărut, în timp ce se scufunda către epava TitanicProiectat pentru a ţine doar cinci persoane timp de o zi - două ore coborâre, câteva ore de explorare a navei eşuate şi două ore înapoi la suprafaţă - submersibilul Titan, care a dispărut duminică în timp ce se scufunda către epava Titanicului, este o ambarcaţiune mică. În submarin nu există scaune sau can
Un fort roman din secolul al IIlea dHr a fost descoperit în Scoţia
28 apr. 2023,, 06:00  
Un fort roman din secolul al II-lea d.Hr. a fost descoperit în ScoţiaO echipă de arheologi a descoperit fundaţiile unui fort roman din secolul al II-lea d.Hr. în vestul Scoţiei, fortificaţii care au făcut parte dintr-un efort al Imperiului Roman de a-şi extinde şi consolida dominaţia asupra insulelor britanice. Acest fort a făcut parte dintr-un sistem de fortificaţii ce cup
Arheologi chinezi au descoperit resturi de metale preţioase pe celebrele statui din Grotele Longmen
1 iun. 2022,, 00:00  
Arheologi chinezi au descoperit resturi de metale preţioase pe celebrele statui din Grotele LongmenO echipă de arheologi chinezi a descoperit resturi de aur, argint şi cristale colorate pe statuile din Grotele Longmen, situate în provincia Henan (centrul Chinei) devenite celebre pentru cele 100.000 de statui ale lui Buda sculptate în secolul V al erei noastre. Aceste descoperiri realizate în peştera Fen
La Comrat arheologii au descoperit noi morminte
28 iul. 2021,, 15:30  
La Comrat, arheologii au descoperit noi morminteLa Comrat au fost descoperite rămășițe umane și fragmente de ceramică care datează de mai bine de trei milenii. În urma expediției de explorare care a avut loc la o carieră veche din Comrat, arheologii au descoperit noi morminte. Potrivit Irinei Constantinova, șefa Centrului de cercetare din Găgăuzi
În Nazaret a fost găsită casa unde Iisus Hristos a copilărit
29 noi. 2020,, 23:59  
În Nazaret, a fost găsită casa unde Iisus Hristos a copilăritSă fie aceasta locuința în care a copilărit Mîntuitorul? Un cercetător britanic susține că a făcut una dintre cele mai mari descoperiri din istoria civilizației. Mai exact, profesorul Ken Dark susține că a excavat casa în care a copilărit nimeni altul decît Iisus Hristos. Arheologul de la Universitatea din Re
În Liban a fost găsită cea mai veche vinărie de pe coasta Mării Mediterane FOTO
18 sep. 2020,, 22:33  
În Liban a fost găsită cea mai veche vinărie de pe coasta Mării Mediterane (FOTO)O echipă de arheologi libanezo-germană a descoperit, în urma excavărilor, un teasc de vin fenician cu o vechime de 2.600 de ani în sudul Libanului, a anunţat joi un profesor din cadrul Universităţii Americane din Beirut (AUB), potrivit DPA. ''Este o descoperire foarte importantă întrucât este prima dovadă arh
Nașterea globalizării descoperită întro epavă din Marea Mediterana VIDEO
3 mai. 2020,, 19:01  
„Nașterea globalizării" descoperită într-o epavă din Marea Mediterana (VIDEO)Timp de aproape 7 decenii, arheologii au cautat fara succes epave in partea de est a Marii Mediteraneene pentru a descoperi vechi rute de transport. Acum, o echipa a reusit o descoperire spectaculoasa - a gasit o intreaga flota de epave, scrie The Guardian. Epavele includ nave elene, romance, islamice si otom
În China a fost găsită o copie a sfinxului egiptean
22 dec. 2019,, 02:02  
În China a fost găsită o „copie” a sfinxului egipteanÎn China de est, natura a creat într-o stîncă o formă neobișnuită care semăna cu sfinxul egiptean. Se menționează că descoperirea se află într-o suburbie a orașului chinez Jinan, provincia Shandong. Experții spun că forma neobișnuită a pietrei s-a format pe parcursul a mii de ani sub influența fenomenelor nat
Au fost descoperite primele dovezi ale existenței în Australia a dinozaurilor polari cu pene
15 noi. 2019,, 04:00  
Au fost descoperite primele dovezi ale existenței în Australia a dinozaurilor polari cu peneO echipă internațională de oameni de știință a descoperit oseminte de dinozaur cu fragmente de pene de pasăre care datează cu 118 milioane de ani în urmă. Fosilele au fost găsite pe fundul unui lac antic din Australia, care a fost cîndva situat dincolo de Cercul Arctic. Anterior, fosile ale dinozaurilor
Au fost descoperite morminte şi ateliere străvechi din cea dea 18a Dinastie egipteană
11 oct. 2019,, 23:00  
Au fost descoperite morminte şi ateliere străvechi, din cea de-a 18-a Dinastie egipteană Arheologi egipteni au descoperit ateliere şi un mormînt străvechi în oraşul Luxor, sudul Egiptului, a declarat joi arheologul Zahi Hawass care a condus lucrările, relatează dpa, citat de agerpres.ro. Cele 30 de ateliere, din cea de-a 18-a Dinastie egipteană (1550-1292 î.Hr.), erau folosite pentru prelucrarea
Urme de bere găsite în vase antice
6 iun. 2019,, 23:30  
Urme de bere, găsite în vase anticeUn grup de oameni de știință a aflat cum oamenii din epoca neolitică, care locuiau pe teritoriul Chinei moderne, produceau alcool. Cercetătorii au descoperit artefacte folosite pentru fermentație. Ei au studiat ceramica, datată cu 7-9 mii de ani în urmă. Au fost găsit urme de amidon, ciuperci și țesutu
Un tunel de peste 100 de ani descoperit în inima capitalei VIDEO
7 mai. 2019,, 09:50  
Un tunel de peste 100 de ani, descoperit în inima capitalei (VIDEO)În centrul Chișinăului a fost descoperită o galerie subterană. Tunelul se află chiar sub clădirea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice și a fost descoperit în timpul unor lucrări de fortificare a fundației. „Documentele ne spun foarte clar că clădirea aceasta a fost din start gîndită ca să fie o șc
Un arhitect a construit o casă fiind inspirat de arahide FOTO
4 mai. 2019,, 20:01  
Un arhitect a construit o casă, fiind inspirat de arahide (FOTO)Javier Senosian creează case uimitoare care se încadrează organic în mediul înconjurător, provocînd daune minime. El se inspiră din mediul înconjurător. Printre creațiile sale se află: o casă-șarpe, o casă-rechin și chiar o casă-nautilus, transmite life.ru Și pentru această casă, care semănă cu locuința unui
Epava unei nave construită cu 5 secole înainte de Hristos accesibilă publicului
10 apr. 2019,, 23:00  
Epava unei nave construită cu 5 secole înainte de Hristos, accesibilă publiculuiO epavă antică, scufundată lîngă o insulă grecească cu 5 secole înainte de Hristos, va deveni, în premieră, accesibilă publicului. Primii amatori de scufundări au ajuns deja la situl arheologic aflat la 20 - 30 de metri pe fundul Mării Egee. Nu se știe denumirea originală a corăbiei, dar arheologii au botezat
Arheologii au dezvăluit originea constructorilor Stonehengeului
3 aug. 2018,, 22:30  
Arheologii au dezvăluit originea constructorilor Stonehenge-uluiRezultatele analizei unor fragmente de oase carbonizate descoperite la Stonehenge susţin ipoteza arheologilor potrivit căreia lespezile gigantice verticale din ansamblul cu o vechime de 4.500 de ani inclus în patrimoniul mondial UNESCO au fost aduse de la 260 de kilometri, din Ţara Galilor, potrivit DPA. O ec
Arheologii au descoperit o aşezare veche de 14000 de ani
22 dec. 2017,, 02:31  
Arheologii au descoperit o aşezare veche de 14.000 de aniUn sat antic despre care se crede că reprezintă una dintre cele mai vechi aşezări umane din America de Nord a fost descoperit în timpul unei excavaţii pe o insulă mărginaşă din British Columbia. Aşezarea, care are o vîrstă de aproximativ 14.000 de ani, a fost găsită pe Triquet Island, care se află la aproxima
Descoperire impresionantă în Egipt Arheologii spun că e ceva surprinzător
12 dec. 2017,, 04:00  
Descoperire impresionantă în Egipt. Arheologii spun că e ceva surprinzătorArheologii au facut o descoperire uriasa in orasul Luxor. Acestia au gasit doua morminte vechi de 3.500 de ani. Cercetatorii sustine ca ar putea fi din Ziua a 18-a din Egipt. Arheologii au descoperit primul mormant cu 5 intrari. Acestea duceau intr-o sala dreptunghiulara si o alta cu un put de 6 metri care du
Descoperire inedită în Ierusalim Ce au găsit arheologii
17 oct. 2017,, 19:30  
Descoperire inedită în Ierusalim. Ce au găsit arheologiiArheologii israelieni au anunţat o descoperire inedită a primului amfiteatru roman din Ierusalim. Potrivit stirileprotv.ro, structura veche de 1800 de ani nu a fost terminată, iar istoricii vor să afle care a fost cauza. Amfiteatrul a ieşit la lumina după ce arheologii israelieni au săpat şase metri sub tune
Orașul pierdut al lui Alexandru Macedon găsit cu ajutorul dronelor
28 sep. 2017,, 00:30  
Orașul pierdut al lui Alexandru Macedon, găsit cu ajutorul dronelorUn oraș misterios, despre care se crede că a fost fondat de Alexandru Macedon în urmă cu 2000 de ani, a fost descoperit de arheologii britanici cu ajutorul unor drone, scrie The Times. Qalatga Darband, situat în nordul Irakului a fost pierdut pentru mai mult de 2000 de ani, pînă cînd cercetătorii au d
Arheologii au descoperit cum a fost construită Piramida lui Kheops
26 sep. 2017,, 03:30  
Arheologii au descoperit cum a fost construită Piramida lui KheopsDe secole, arheologii au încercat să afle cum au reușit egiptenii să transporte 170.000 de tone de calcar pentru a construi celebra Piramidă a lui Kheops din Giza. Un pergament găsit recent și descifrat i-a ajutat să afle răspunsul, scrie The Mirror. Arheologii cred că au descoperit în cele din urmă modul î
Cel mai VECHI vin din lume ar avea peste 6000 de ani Unde a fost găsit
30 aug. 2017,, 12:02  
Cel mai VECHI vin din lume ar avea peste 6000 de ani. Unde a fost găsitCel mai vechi vin din lume, care se presupune că ar avea 6.000 de ani, a fost descoperit în Sicilia, informează Agenţia ANSA, citînd un articol publicat de Microchemical Journal. Un grup de cercetători, în frunte cu arheologul Davide Tanasi de la Universitatea Florida din SUA şi specialişti ai Consiliului
Descoperire arheologică impresionantă întrun sat din Moldova
7 iul. 2017,, 15:28  
Descoperire arheologică impresionantă într-un sat din MoldovaDescoperire arheologică impresionantă în satul Costeşti, raionul Ialoveni. Specialiştii au descoperit mai multe morminte medievale de peste 700 de ani. Potrivit arheologilor, osemintele datează din secolul al XIV-lea, iar cei înhumaţi nu ar fi de religie creştină. "E vorba despre morminte care nu au inv
Cum arată oraşul din Iran descoperit în subteran FOTO
28 apr. 2017,, 01:30  
Cum arată oraşul din Iran, descoperit în subteran (FOTO)Arheologii iranieni au descoperit o cetate antică, în subteran, în oraşul Samen, la 250 de kilometri distanţă de Teheran. De asemenea, oamenii de ştiinţă au găsit în zona respectivă şi schelete umane. Excavarea acestui oraş a durat 12 ani, iar muncă arheologilor continuă. Aceştia sînt de părere că descoperi
În Argentina au descoperit ouă de dinozaur
17 apr. 2017,, 00:04  
În Argentina au descoperit ouă de dinozaur Ouă de dinozaur cu embrion înăuntru, care datează de acum 70 de milioane de ani, au fost descoperite de arheologii din Argentina. Descoperirea este una colosală și a stârnit numeroase valuri de entuziasm printre arheologi și paleontologi. Ouăle de dinozaur, cu embrioni înăuntru, au fost descoperite la circ
Arheologii au descoperit sub Moscova o cameră secretă
1 apr. 2017,, 02:00  
Arheologii au descoperit sub Moscova o cameră secretă La Moscova arheologii, supraveghind lucrările pregătitoare conform programului „Strada mea“, au descoperit în partea de jos a zidului Kitai-Gorod o cameră secretă, care-i ajuta pe apărătorii Moscovei în secolul al XVI-lea să asculte, lipindu-și urechea inamicul din cealaltă parte a zidului fortificat. Aceas
Descoperire arheologică uluitoare Piramidă găsită în China FOTO
17 mar. 2017,, 04:00  
Descoperire arheologică uluitoare! Piramidă găsită în China (FOTO)Arheologii chinezi au fost uimiți cînd au descoperirit un mormînd în formă de piramidă. Acesta se află sub un sit arheologic din orașul Zhengzhou. Piramida nu are grandoarea celor din Egipt, măsurînd mai puțin de 1,80 metri, și este localizată într-o încăpere a unei construcții străvechi, cu dimensiuni de ci
Descoperire fabuloasă din epoca faraonilor la marginea orașului Cairo VIDEO
11 mar. 2017,, 05:00  
Descoperire fabuloasă din epoca faraonilor la marginea orașului Cairo (VIDEO)Arheologii din Egipt și Germania au descoperit o statuie de opt metri, scufundată în apele subterane ale unei periferii sărace din capitala egipteană Cairo, despre care aceștia susțin că ar aparține faraonului Ramses al II-lea, care a condus Egiptul în urmă cu peste 3000 de ani, informează publicația britanic
Descoperire ULUITOARE făcută de arheologi în Egipt
13 ian. 2017,, 05:00  
Descoperire ULUITOARE făcută de arheologi în EgiptO echipă de arheologi din Suedia a descoperit în Egipt 12 morminte datate în urmă cu circa 3.500 de ani, în perioada Regatului Nou, a anunțat miercuri Ministerul Antichităților din acest stat. Descoperirea a avut loc în apropierea localității Aswan, situată în sudul țării, informează miercuri agențiile Reuter
Un oraș dispărut de 2500 de ani a fost descoperit în Grecia
15 dec. 2016,, 01:00  
Un oraș dispărut de 2.500 de ani a fost descoperit în Grecia Archeologii au descoperit ruinele unei cetăți din Grecia antică despre care nu se știa aproape nimic până acum. Descoperirea este cu atât mai surprinzătoare cu cât ruinele se află la doar 300 de km de Atena, într-o zonă foarte cunoscută de istorici și arheologi. Cercetătorii de la University
Locul în care a COPILĂRIT Iisus a fost descoperit FOTO
6 dec. 2016,, 01:00  
Locul în care a COPILĂRIT Iisus a fost descoperit (FOTO) Mulți creștini sînt curioși să afle modul și locul în care a trăit Iisus și în care a copilărit. Iată că arheologul britanic Ken Dark a descoperit o casă modestă din piatră şi mortar, amplasată pe mijlocul unui deal, înconjurată de două morminte şi o biserică și presupune că aceasta este casa în c
Alimentul care rezistă mii de ani fără să se strice
4 dec. 2016,, 15:00  
Alimentul care rezistă mii de ani fără să se strice! Arheologii din vremurile noastre au descoperit numeroase lucruri surprinzătoare în mormintele egiptene. Printre bijuteriile şi celelate comori ascunse în aceste locuri misterioase se numără şi vase conţinînd miere ce datează de acum cîteva mii de ani şi care continuă să fie bună de mîncat în ciuda tre
Grecii au ajuns în China cu 1500 de ani înaintea lui Marco Polo
12 oct. 2016,, 13:40  
Grecii au ajuns în China cu 1.500 de ani înaintea lui Marco Polo Contactele Chinei antice cu Occidentul sînt mai vechi decît se credea pînă acum. Grecii au ajuns în Estul îndepărtat cu 1.500 înaintea lui Marco Polo și și-au lăsat amprenta, scrie BBC. Primii europeni care au ajuns în China par a fi grecii. Evenimentul s-ar fi întîmplat cu 1.500 de ani înain
Descoperire uluitoare a arheologilor întrun mormînt vechi de 1600 de ani FOTO
13 iul. 2016,, 22:00  
Descoperire uluitoare a arheologilor într-un mormînt vechi de 1.600 de ani (FOTO) Rămășițele vechi de 1.600 de ani ale unui legionar roman între două vîrste, găsite alături de o centură bogat ornamentată cu reprezentări de delfini și de câini, au fost descoperite într-un mormînt din Leicester, în Anglia, conform unui material publicat de Live Science și citat de Agerpres. Carac
Un reputat arheolog a fost decapitat de militanţi ai Statului Islamic SI
20 aug. 2015,, 04:00  
Un reputat arheolog a fost decapitat de militanţi ai Statului Islamic (SI) Militanţi ai Statului Islamic (SI) au decapitat un reputat arheolog în oraşul antic sirian Palmira şi i-au atârnat trupul de o coloană într-o piaţă din centrul sitului istoric, a anunţat marţi şeful pentru antichităţi al Siriei, informează Reuters. SI, care controlează regiuni din Siria şi Irak, a c
arheolog
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016