Deputații comuniști, despre amenințările sistemului mixt de vot

Deputații comuniști, despre amenințările sistemului mixt de vot

Deputații din partea Partidului Comuniștilor (PCRM) le-au vorbit membrilor delegației Comisiei de la Veneția despre amenințările pe care le comportă sistemul mixt de alegeri parlamentare.

Ei s-au pronunțat pentru anularea Legii privind sistemul electoral mixt și revenirea la alegerile de liste de partid, relatează NOI.md.

Astfel, poziția PCRM privind introducerea sistemului mixt de vot la alegerile parlamentare membrii PCRM au prezentat-o astăzi, la ședința comună a opoziției parlamentare cu reprezentanții Comisiei de la Veneția și ai Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE, sosiți în Moldova pentru pregătirea unui raport privind modificările survenite în legislația electorală.

Deputatul din partea fracțiunii PCRM Oleg Reidman a remarcat faptul că, în condițiile în care structura Parlamentului actual nu satisface preferințele electorale din 2014, cînd nu sînt soluționate problemele integrității teritoriale a statului, fapt ce constituie o amenințare pentru legitimitatea alegerilor în stînga Nistrului, cînd, prin presiune, șantaj și coruptibilizare fără precedent a autorităților locale și angajaților organelor publice, partidul de guvernămînt a primit resurse administrative nelimitate, sistemul electoral mixt va duce la extinderea gamei de tehnologii electorale pentru conservarea democraților și a complicilor lor – socialiștii.

El a subliniat că acest sistem ar putea reduce nivelul de concurență a programelor politice, legitimitatea și reprezentarea deputaților aleși. Ponderea aleșilor poporului va fi foarte diferită: pe liste de partid deputatul va fi ales de către 35 de mii de alegători, în timp ce deputatul ales pe circumscripții uninominale poate fi ales și de către o mie de alegători. Pentru îndeplinirea platformei sale electorale, după alegeri, deputații uninominali vor nimeri în dependență directă față de cei de la putere, ceea ce va duce la manipularea lor în procesul de adoptare a legilor.

Deputata Maria Postoico a menționat că Moldova, astăzi, nu este pregătită să schimbe sistemul său electoral, deoarece nu au fost respectate recomandările anterioare ale Comisiei de la Veneția. Un consens larg în Moldova cu privire la această reformă a fost simulat, iar în discuții au fost implicate doar două partide aflate la guvernare: PDM și PSRM.

Alegătorii au fost induși în eroare de dispozițiile care nu au fost confirmate ulterior în textul legii: despre posibilitatea de a alege un deputat reprezentant al regiunii, despre dreptul de a-i rechema pe parlamentari, despre cota acordată reprezentanților minorităților naționale, locuitorilor din stînga Nistrului și diasporei moldovenești din străinătate.

Aleasa poporului Elena Bodnarenco a dat exemple concrete de utilizare a tehnologiilor electorale în Moldova: presiuni asupra aleșilor populari locali, cu scopul de a se muta în partidul de la putere și utilizarea în continuare a resurselor administrative; discrepanțe mari în listele electorale, ceea ce face posibile fraudele electorale; manipularea opiniei publice prin intermediul mass-mediei, lipsa unei abordări unice la formarea circumscripțiilor electorale, ceea ce va duce la o altă reprezentare a deputaților aleși; mituirea alegătorilor.

Deputatul i-a informat, de asemenea, pe membrii delegației despre crearea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor pentru organizarea unui referendum legislativ privind anularea sistemului electoral mixt și despre impedimentele create de autorități prin intermediul CEC.

Concluzia generală a PCRM exprimată de fracțiunea parlamentară a partidului: în ciuda diferențelor dintre ideologiile de partid, formele și metodele de lucru, opoziția parlamentară, în schimbarea legislației electorale, are o poziție unică, potrivit căreia fiecare partid este gata și de victorii, și de înfrîngeri cu ajustarea programelor sale electorale în funcție de preferințele cetățenilor în condiții electorale egale.

Concluzia Comisiei de la Veneția va fi aprobată în cadrul reuniunii Comisiei, în perioada 16-17 martie 2018.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load