X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

De ce au fost anulate mai multe zboruri din și spre Chișinău. Explicația companiei

10 iul. 2022,, 12:11   Societate
4045 0

Una dintre aeronavele Flyone a avut o defecțiune tehnică, în consecință a fost perturbat întreg orarul de zbor. Explicație aparține companiei, după ce ieri 5 zboruri au fost anulate.

Reprezentanții Flyone precizează că au întreprins toate măsurile pentru a înlătura defecțiunea, însă din cauza crizei pieselor de schimb și a livrării întîrziate, această problemă a durat mai mult, iar ieri, 9 iulie au mai fost anulate unele curse planificate. „În tot acest timp am încercat să găsim alternative, la fel, în continuare analizăm toate posibilitățile care ar duce la rezolvarea acestei probleme, însă supraîncărcarea sectorului și criza prin care trecem ne îngreunează procesul”, se arată în reacția oficială.

„Depunem toate eforturile pentru a obține permisiunile de zbor necesare de la aeroporturile internaționale pentru a putea debloca unele curse, așa cum o mare parte din aceste aeroporturi își sistează activitatea pe timp de noapte.

Ne pare nespus de rău că sîntem în această situație, dar încercăm să ținem legătura cu pasagerii și să le oferim alternativele legale, așa cum este prevăzut în astfel de cazuri. La fel, întreprindem măsuri de a asigura, pasagerii blocați în aeroporturi, cu produse alimentare și apă, chiar și unități de cazare.

La adresele de email indicate în rezervare, pasagerii au primit lista de posibilități pe care le oferă compania. Angajații noștri depun toate eforturile pentru a putea discuta și a rezolva fiecare problemă care apare în urma acestor anulări, însă apelăm și la înțelegere din partea pasagerilor, așa cum este un caz de forță majoră.


Ne cerem scuze și vă asigurăm că toate cazurile vor fi rezolvate individual”, au mai menționat aceștia.

Cinci zboruri de pe Aeroportul Internațional Chișinău, ale companiei FlyOne au fost anulate. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a menționat ieri că a primit mai multe plîngeri de la cetățeni. Astfel, a dat indicație Autorității Aeronauticii Civile să investigheze activitatea companiei.

Autoritatea Aeronautică Civilă anunța că s-a autosesizat și că va investiga activitatea acestei companii aeriene, circumstanțele care au dus la anularea mai multor curse aeriene, dar și condițiile în care sînt respectate drepturile consumatorilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?