X 
Transnistria stiri: 1434
Preşedintele stiri: 4029

Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat

12 apr. 17:05   Societate
1984 0

Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat. 54 deputați au votat, în a doua lectură, pentru denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Republica Ecuador.

Inițiativa de denunțare a acestui ACORD aparține Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în contextul unor recomandări ale Comisiei Europene. Instituția a constatat, în mai multe rapoarte, că politica statului nostru în domeniul vizelor nu este pe deplin raliată la lista țărilor terțe, ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru șederea pe termen scurt în UE. În context, Comisia Europeană a recomandat Republicii Moldova să ajusteze politicile în acest domeniu, în special cele care vizează țările care prezintă riscuri de migrațiune ilegală sau de securitate pentru Uniunea Europeană. De menționat că cetățenii Republicii Ecuador au nevoie de vize pentru a călători în țările membre UE.

Autoritățile menționează că denunțarea Acordului nu va avea consecințe negative, întrucît cifra schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Republica Ecuador este de 300 de mii de dolari.

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Ecuador privind călătoriile fără vize ale cetățenilor a fost semnat în anul 2012 și a intrat în vigoare trei ani mai tîrziu.

1
1
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?