X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că s-a autosesizat în urma zborurilor anulate

9 iul. 2022,, 14:43   Societate
3491 0

Autoritatea Aeronautică Civilă informează că s-a autosesizat ca urmare a anularii mai multor curse a operatorului național FlyOne.

Reacția vine la scurt timp după ce ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a solicitat instituției să investigheze în detalii această companie, după ce a primit mai multe plîngeri din partea pasagerilor.

„AAC v-a investiga activitatea acestei companii aeriene, circumstanțele care au dus la anularea mai multor curse aeriene, dar și condițiile în care sînt respectate drepturile consumatorilor. În cazul în care vor fi depistate neconformități, Autoritatea Aeronautică Civilă își rezervă dreptul de a retrage, suspenda sau anula actele permisive ale operatorului aerian”, potrivit notei informative remise de ACC.

Anunțul despre anularea mai multor curse, operate de compania FlyOne, din si spre Republica Moldova a fost făcut de Andrei Spînu.

„Astăzi, alte 5 curse au fost anulate. În acest sens, am dat indicație Autorității Aeronauticii Civile să investigheze în detaliu activitatea acestei companii și să retragă/modifice/suspende actele permisive în cazul în care aceasta nu își poate onora angajamentele față de oamenii cărora le vinde bilete”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.


Contactat de TV8, Vladimir Cebotari, fondatorul companiei, a comunicat că sînt mai multe cauze care au dus la anularea curselor.

„Sînt anulate mai multe curse și sînt mai multe cauze, care pornesc inclusiv de la cele cu care se confruntă companiile aeriene din UE. Cauzele care stau la bază sînt simple, există o constrîngere dictată de unele limitări ale proprietarilor de aeronave de a lăsa navele să fie operate în R. Moldova și spre RM, din cauza situației războiului de la frontieră. O a doua cauză ține evident și de echipaje. Dar aceste cauze sînt generale, în cazul și al FlyOne este că anumiți proprietari de aeronave și în acest an au amînat livrările de nave pentru suplinirea fotei din diverse motive, în mare parte dictate de situația actuală”, a declarat Cebotari.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?