X 

Noutăţi

Air Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă a recepționat sute de plîngeri de la pasagerii Air Moldova
25 aug. 17:15  
Autoritatea Aeronautică Civilă a recepționat sute de plîngeri de la pasagerii Air MoldovaAutoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a recepționat peste 400 de plîngeri de la începutul anului pînă în prezent din partea pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate. În majoritatea cazurilor este vizată compania aeriană Air Moldova. Potrivit reprezentanților Autorității Aeronautice Civile, peste 70% di
Air Moldova după anunțul AAC Am solicitat suspendarea temporară a Certificatului de Operator Aerian
25 aug. 07:18  
Air Moldova, după anunțul AAC: Am solicitat suspendarea temporară a Certificatului de Operator AerianÎn urma anunțului făcut de Autoritatea Aeronautică Civilă, despre suspendarea Certificatului de Operator Aerian (AOC), compania Air Moldova vine cu unele declarații în atenția opiniei publice și a reprezentanților mass media. Astfel, reprezentanții companiei informează că suspendarea Certificatului nu este eg
Alaiba Cei care conduceau Air Moldova șiau bătut joc conștient de oameni
24 aug. 15:08  
Alaiba: "Cei care conduceau Air Moldova și-au bătut joc conștient de oameni "Dumitru Alaiba, viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a venit cu o postare în rețelele sociale, în care se referă la cazurile consumatorilor, care nu au beneficiat de serviciile Air Moldova, deși procurase bilete. "După ce a devalizat sistemul bancar și a furat miliardul, Ș
Companiei Air Moldova ia fost retras Certificatul de operator aerian
24 aug. 12:58  
Companiei Air Moldova i-a fost retras Certificatul de operator aerianAutoritatea Aeronautică Civilă a suspendat Certificatul de Operator Aerian (AOC) al Air Moldova, din cauza lipsei a cel puțin o aeronavă ce ar deține un certificat de navigabilitate valabil. Singura aeronavă care mai este în gestiunea operatorului aerian Air Moldova, se află la mentenanță, iar lucrările ca
Situația de la Air Moldova tot mai critică Anunțul făcut de companie
22 aug. 10:12  
Situația de la Air Moldova, tot mai critică: Anunțul făcut de companieAir Moldova a prelungit stoparea zborurilor pînă la data de 14 septembrie 2023 inclusiv, transmite Noi.md Despre aceasta anunță compania, care precizează că pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking.
Air Moldova a dat detalii despre moldoveanul mort în Sudan
25 iul. 19:05  
Air Moldova a dat detalii despre moldoveanul mort în Sudan Air Moldova a confirmat că moldoveanul, care a decedat în urma unui accident aviatic în Sudan, era angajat al companiei aeriene și se numea Anatolie Ungureanu. Bărbatul a lucrat în cadrul companiei de la fondarea acesteia. Echipa Air Moldova a transmis condoleanțe familiei, scrie newsmaker.md. „Colegul
Un nou anunț de la Air Moldova privind anularea zborurilor
18 iul. 17:47  
Un nou anunț de la Air Moldova privind anularea zborurilorAir Moldova a emis un nouă declarație publică în care anunță că nu va opera zboruri pînă pe 16 august. Compania a amintit pasagerilor că pot beneficia de rambursări pentru zborurile anulate.
Air Moldova anunță despre sistarea tuturor zborurilor
8 iul. 11:45  
Air Moldova anunță despre sistarea tuturor zborurilor Compania Air Moldova anunță, într-un comunicat de presă că sistează zborurile pînă la data de 31 iulie 2023 inclusiv, notează Noi.md Totodată, compania anunță că pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking. ”Stimați pasageri, rambursările pentru zbor
Directorul AAC Air Moldova probabil nuși vor mai relua operațiunile
20 iun. 15:33  
Directorul AAC: Air Moldova probabil nu-și vor mai relua operațiunileCompania Air Moldova ar putea să nu mai revină cu operațiuni pe Aeroportul Internațional Chișinău. Declarația a fost făcută de directorul Autorității Aeronautice Civile, Vasile Șaramet, în cadrul emisiunii DESCIFRAT. Șeful de la AAC susține că Air Moldova nu reușește, deocamdată, să identifice resurse pent
Cine sar face vinovat de anularea zborurilor Air Moldova
11 iun. 06:50  
Cine s-ar face vinovat de anularea zborurilor Air Moldova Problemele legate de anularea zborurilor Air Moldova și plecarea mai multor companii aeriene reprezintă consecințele privatizărilor abuzive și a managementului defectuos. De această părere sînt 34.2% din respondenții sondajului de opinie realizat de Noi.md. Totodată, 33% din cei care au participat la s
Un nou anunț de la Air Moldova privind operarea zborurilor
7 iun. 21:15  
Un nou anunț de la "Air Moldova" privind operarea zborurilorAir Moldova anunță într-o nouă declarație că parcurge în continuare etapele procesului de restructurare. Modificările au loc „în scopul optimizării proceselor curente și concentrarea maximă pentru asistența pasagerilor”, se arată într-o notă informativă.
Sondaj Noimd Ce reprezintă problemele legate de anularea zborurilor Air Moldova
4 iun. 06:15  
Sondaj Noi.md: Ce reprezintă problemele legate de anularea zborurilor Air MoldovaNoi.md a lansat un nou sondaj de opinie în care te îndeamnă să îți spui părerea. Cititorii site-ul nostru sînt îndemnați să răspundă la următoarea întrebare: Problemele legate de anularea zborurilor Air Moldova și plecarea mai multor companii aeriene reprezintă: Dificultăți de ordin temporar Сon
Air Moldova despre dosarul împotriva conducătorilor companiei Încă mai credem în justiție
31 mai. 09:43  
Air Moldova, despre dosarul împotriva conducătorilor companiei: Încă mai credem în justițieReprezentanții companiei private „Air Moldova” au venit marți, 30 mai, cu o reacție după ce procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a fostului director general al Î.S „Air Moldova” Iulian Scorpan și a ex-vicedirectorului Victor Sula, pentru dep
Directorul general și vicedirectorul Air Moldova trimiși în judecată
29 mai. 16:52  
Directorul general și vicedirectorul Air Moldova, trimiși în judecatăDirectorul general și vicedirectorul Întreprinderii de Stat Compania Aeriană „Air Moldova” au fost trimiși în judecată pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond a cauzei penale
Cursul spre faliment Ce va fi cu Air Moldova
25 mai. 18:01  
Cursul spre faliment. Ce va fi cu Air Moldova?Transportatorul aerian național Air Moldova, ajuns într-o situație financiară complicată pe fundalul administrării ineficiente și a înrăutățirii constante a indicatorilor economici, încearcă să se înțeleagă cu creditorii pentru a restructura datoria și a evita falimentul. Împreună cu compania aeriană, zeci
Reacția Air Moldova la declarațiile ministrului Lilia Dabija
25 mai. 15:18  
Reacția Air Moldova la declarațiile ministrului Lilia DabijaAir Moldova respinge declarațiile ministrei Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, privind falimentarea companiei aeriene. „Compania aeriană Air Moldova nu a anunțat sistarea în totalitate a activității sale sau falimentul. Managementul Air Moldova continuă să aplice toate instrumentele le
Lilia Dabija despre cauza care a dus la criza de la Air Moldova
25 mai. 11:15  
Lilia Dabija, despre cauza care a dus la criza de la Air MoldovaLilia Dabija, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că Air Moldova, cel mai mare operator aerian din țara noastră, este o entitate privată care a ajuns în situația de faliment din cauza managementului defectuos. Demnitarul a mai menționat că autoritățile sînt în negocieri cu alți operatori
Recean Pînă în iulie companiile străine vor prelua cursele anulate de Air Moldova
23 mai. 15:25  
Recean: "Pînă în iulie, companiile străine vor prelua cursele anulate de Air Moldova"Pînă în luna iulie, companiile străine vor prelua cursele anulate de Air Moldova. Anunțul a fost făcut de către prim-ministrul Dorin Recean, în timp ce se afla în vizită în teritoriu. Dorin Recean a precizat că se discută cu toți operatorii din regiune. Așadar, întreprinderile din România și Ungaria, dar ș
În atenția călătorilor Air Moldova a anulat mai multe curse pentru încă o perioadă
23 mai. 07:05  
În atenția călătorilor! Air Moldova a anulat mai multe curse pentru încă o perioadă Compania aeriană Air Moldova a anunțat despre prelungirea sistării zborurilor pînă în data de 16 iunie 2023. Astfel, pasagerii ai căror zboruri au fost anulate, au primit o notificare despre anulare pe adresa de email, introdusă la procurarea biletului. În acest caz pasagerul poate solicita rambursarea int
Cîți pasageri au reușit săși recupereze banii după anularea zborurilor Air Moldova
16 mai. 17:09  
Cîți pasageri au reușit să-și recupereze banii, după anularea zborurilor "Air Moldova"Doar 20% din pasagerii ale căror zboruri au fost anulate de Air Moldova începînd cu luna februarie și-au recuperat costul biletelor. Este vorba de 31 de milioane de lei din suma totală de 170 de milioane de lei pe care compania o datorează păgubiților, potrivit Autorității Aeronautice Civile, transmite Eur
Zborurile Air Moldova anulate pînă la sfîrșitul lunii mai
16 mai. 15:10  
Zborurile Air Moldova, anulate pînă la sfîrșitul lunii maiAir Moldova a prelungit perioada de suspendare a operațiunilor sale pînă la sfîrșitul lunii mai. Despre acest lucru a fost comunicat pentru NM de către serviciul de presă al companiei aeriene. "Pasagerii au fost informați, noi continuăm să efectuăm rambursări. De îndată ce vor exista noutăți privind rel
Air Moldova anunță pînă cînd au fost suspendate zborurile
3 mai. 21:29  
Air Moldova anunță pînă cînd au fost suspendate zborurileAir Moldova a venit cu precizări referitor la sistarea zborurilor și vînzării biletelor. Compania aeriană precizează că zborurile au fost suspendate pînă la data de 15 mai 2023. Asta după ce ieri anunța că a depus în instanță cererea de aprobare a restructurării accelerate a companiei, pentru a evita falim
Reacția AAC după ce Air Moldova a suspendat toate zborurile
2 mai. 21:45  
Reacția AAC după ce Air Moldova a suspendat toate zborurileÎn contextul anulării tuturor zborurilor de către operatorul aerian privat „Air Moldova”, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) îndeamnă marți, 2 mai curent, pasagerii să își revendice drepturile, solicitînd operatorului aerian rambursarea costului biletelor. În cazul în care întîmpină dificultăți sau li se
Ultima oră Air Moldova suspendă zborurile și vînzarea de bilete
2 mai. 16:47  
Ultima oră! Air Moldova suspendă zborurile și vînzarea de bileteCompania "Air Moldova" anunță că începînd cu 2 mai curent va suspenda operarea zborurilor și vînzărea de bilete. Decizia a fost luată în contextul anunțului privind asa-numita "restructurare accelerată a companiei, cu scopul salvării acesteia". În acest sens, astăzi, Air Moldova a depus în instanță cererea
Aeronava SkyUp evacuată din Kiev efectuează zboruri la comanda Air Moldova
2 mai. 14:36  
Aeronava SkyUp, evacuată din Kiev, efectuează zboruri la comanda Air MoldovaAvionul Boeing 737-800, pe care compania ucraineană low-cost SkyUp a reușit să-l evacueze de pe aeroportul Borispol la începutul lunii aprilie, operează zboruri la comanda companiei aeriene moldovenești Air Moldova. Despre acest lucru anunțat avianews.com, scrie "Adevărul European". Se remarcă faptul că
Recean explică cum își pot recupera pasagerii Air Moldova banii după ce cursele au fost anulate
2 mai. 12:38  
Recean explică cum își pot recupera pasagerii "Air Moldova" banii, după ce cursele au fost anulateDacă Air Moldova nu returnează costul biletelor, cei care le-au procurat achitînd cu cardul pot cere ajutor de la sistemele Mastercard şi Visa. Îndemnul a fost lansat de premierul Dorin Recean. Persoanele care nu au plătit cu cardul, la fel, pot cere recuperarea banilor. Premierul a spus că aceștia trebuie
Air Moldova obligată să întoarcă banii pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate
29 apr. 14:00  
Air Moldova, obligată să întoarcă banii pasagerilor ale căror zboruri au fost anulateAutoritatea Aeronautică Civilă anunță rezultatele controlului de stat inopinat efectuat la compania aeriană Air Moldova. În rezultat, s-a constatat că Air Moldova a admis mai multe încălcări privind rambursarea mijloacelor bănești în contextul zborurilor anulate. Astfel, Air Moldova a fost sancționată p
Moldova trebuie să aibă o companie aeriană de stat
29 apr. 06:00  
Moldova trebuie să aibă o companie aeriană de statDupă reîntoarcerea Aeroportului Internațional Chișinău, statul moldovean trebuie să se gîndească la crearea în Moldova a unei companii aeriene de stat. Această opinie este exprimată de utilizatorii de Internet și de observatori, menționînd că existența unei companii aeriene de stat va fi foarte actuală în
Air Moldova precizări în urma declarațiilor președintelui Maia Sandu
28 apr. 16:15  
Air Moldova, precizări în urma declarațiilor președintelui Maia SanduAir Moldova a emis o nouă declarație, după răspunsul dat de președintele Maia Sandu la petiția lansată anterior de angajații operatorului aerian. Compania precizează că susține poziția președintelui cu referire la managementul defectuos al fostei întreprinderi de stat Air Moldova și intenționata îndatorare
Recean Nu Guvernul trebuie să rezolve problemele Air Moldova
28 apr. 09:20  
Recean: Nu Guvernul trebuie să rezolve problemele "Air Moldova"Guvernul nu trebuie să rezolve problemele Air Moldova, spune prim-ministrul Dorin Recean, ci problemele din sistem. Potrivit acestuia, Air Moldova nu este companie de stat, ci „rezultatul unei fraude” a unor persoane conectate cu Ilan Șor, care „încearcă să paseze problema Guvernului”.
Recean Gruparea lui Șor a furat Air Moldova și acum încearcă să scape de responsabilitate
27 apr. 17:51  
Recean: Gruparea lui Șor a furat „Air Moldova” și acum încearcă să scape de responsabilitateȘeful Executivului de la Chișinău, Dorin Recean, a afirmat că situația dificilă în care se află în prezent compania aeriană „Air Moldova” este cauzată de fraudele și abuzurile comise de către controversatul om de afaceri Ilan Șor și oamenii asociați acestuia. „Ilan Șor a furat „Air Moldova”, ea nu este o c
Air Moldova a anulat alte cîteva zboruri
27 apr. 17:06  
Air Moldova a anulat alte cîteva zboruri Alte cîteva zboruri planificate pentru mîine au fost anulate de Air Moldova, transmite Noi.md Astfel, pentru mîine, 28 aprilie, a fost anulat zborul spre Tel Aviv Ben Gurion, Tbilisi Shota Rustaveli dar și Istanbul. Totodată, astăzi nu au fost operate cursele spre Paris Beauvais, Verona Villa Franca
Sandu despre datoriile acumulate de Air Moldova Trebuie să le acopere proprietarii
27 apr. 10:27  
Sandu, despre datoriile acumulate de Air Moldova: Trebuie să le acopere proprietariiRecent angajații Air Moldova au expediat o petiție la Președinție pentru salvarea companiei de la faliment. Președintele Maia Sandu a declarat într-o conferință de presă că: „știți care sînt prerogativele președinției și mai ales cînd vine vorba de resursele financiare or, banii sînt la bugetul de stat”.
Mai multe zboruri planificate pentru 27 aprilie anulate de Air Moldova
26 apr. 21:56  
Mai multe zboruri planificate pentru 27 aprilie, anulate de Air MoldovaCompania Air Moldova a anulat zboruri planificate pentru data de 27 aprilie. Este vorba despre cursele din și spre Italia, dar și una din Israel. Potrivit panoului de la Aeroport a fost anulată cursa Chișinău-Verona, planificată pe 27 aprilie la ora 06:30, transmite newsmaker.md.
ACC a emis prescripții și a efectuat controale la Air Moldova Detalii
26 apr. 14:49  
ACC a emis prescripții și a efectuat controale la Air Moldova. DetaliiAutoritatea Aeronautică Civilă a emis prescripții inspectoriale și a efectuat controale la Air Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut miercuri, 26 aprilie, de ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija. Totodată, companiei i s-a solicitat prezentarea unui plan de dezvoltare, care
Lilia Dabija deschide parantezele privind Air Moldova și taxa de 9 euro
26 apr. 12:28  
Lilia Dabija deschide parantezele privind Air Moldova și taxa de 9 euroAutoritățile statului încă „sînt în căutare de propuneri” pentru revizuirea taxei de 9 euro, percepută de Aeroport la fiecare pasager. În acest sens a fost format un grup de lucru. Precizările au fost făcute de către ministra Infrastructurii, Lilia Dabija, în cadrul unei conferințe de presă, unde a mai men
Air Moldova a anulat zboruri planificate pentru astăzi
26 apr. 08:28  
Air Moldova a anulat zboruri planificate pentru astăziNoi zboruri Air Moldova au fost anulate. Este vorba despre cursa Baku-Chișinău, Bologna-Chișinău și Chișinău-Bologna. Potrivit panoului de la Aeroport a fost anulată cursa Baku-Chișinău, planificată pe 26 aprilie la ora 04:40. Și cursa Bologna-Chișinău a fost anulată. Aceasta era preconizată pentru 26 a
Un zbor Air Moldova spre Tbilisi amînat și anulat de 5 ori
25 apr. 07:10  
Un zbor Air Moldova spre Tbilisi, amînat și anulat de 5 oriTelenovela Air Moldova continuă! Bani pierduți, planuri stricate și nervii întinși la maxim. Cu asta s-au ales pasagerii care au călătorit astăzi din Tbilisi la Chișinău, cu bilete procurate de la Air Moldova. Zborul lor a fost amînat, apoi anulat, apoi transferat pe o altă zi, și așa de mai multe ori, au
Pasagerii Air Moldova cer să le fie restituiți banii pe bilete
22 apr. 15:31  
Pasagerii "Air Moldova" cer să le fie restituiți banii pe bileteDupă valul de zboruri anulate, clienții Air Moldova s-au adunat la sediul companiei pentru a-și cere banii înapoi. Oamenii sînt îngrijorați că nu se pot prezenta la timp la serviciu și supărați că operatorul aerian nu le restituie cheltuielile pe bilete. Administrația companiei promite însă că problema va
Una caldă alta rece Air Moldova a anunțat că va opera o parte din zborurile anulate anterior
21 apr. 21:59  
Una caldă, alta rece! Air Moldova a anunțat că va opera o parte din zborurile anulate anteriorCompania aeriană Air Moldova a anunțat că va opera totuși o parte din zborurile anulate anterior. Potrivit unei note de presă, vor fi efectuate următoarele curse: Duminică, 23 aprilie: CHIȘINĂU -BOLOGNA-CHIȘINĂU Luni, 24 aprilie: CHIȘINĂU- TBILISI - CHIȘINĂU Marți, 25 aprilie - CHIȘINĂU- VERONA- C
Grosu după ce Air Moldova a anulat toate zborurile Problema e cu barbă
21 apr. 21:45  
Grosu, după ce Air Moldova a anulat toate zborurile: „Problema e cu barbă"Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că Air Moldova se confruntă cu datorii enorme, după ce compania aeriană a anunțat că își anulează toate zborurile pînă pe 25 aprilie. „Cred că problema e cu barbă, în sensul în care problemele s-au început mult prea devreme. Pur și simplu ele s-au acumulat și
Angajații Air Moldova au semnat o petiție adresată Maiei Sandu
20 apr. 13:12  
Angajații "Air Moldova" au semnat o petiție adresată Maiei SanduCirca 280 de angajați ai companiei "Air Moldova" au adresat președintelui Maia Sandu o petiție în care își exprimă îngrijorarea în legătură cu situația critică a operatorului aerian. Aceștia au solicitat șefei statului să se implice pentru a debloca situația financiară, aceasta "fiind ultima șansă de a sal
Noi curse aeriene operate de Air Moldova anulate
18 apr. 21:45  
Noi curse aeriene, operate de Air Moldova, anulateCompania Air Moldova anulează alte șase curse aeriene din/spre Irlanda, Azerbaidjan și Italia. Informția a fost publicată de reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău. Astfel, au fost anulate cursele pentru perioada 18-19 aprilie: Dublin-Chișinău; Baku-Chișinău; Bologna-Chișinău; Chișinău-Dublin,
Air Moldova vine cu precizări despre cele 3 zboruri anulate astăzi
13 apr. 03:15  
Air Moldova vine cu precizări despre cele 3 zboruri anulate astăziCompania aeriană Air Moldova vine cu precizări despre cele 3 zboruri anulate astăzi, 12 aprilie 2023. Astăzi, conturile companiei aeriene Air Moldova au fost blocate. Din acest motiv, compania nu a avut posibilitatea să achite serviciile Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău, aeronavelor
Air Moldova riscă să numai opereze zboruri
12 apr. 22:15  
Air Moldova riscă să numai opereze zboruriOperatorul aerian Air Moldova a anunțat, pe 12 aprilie, despre anularea unei serii de zboruri care urmau a fi efectuate chiar în această zi. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a venit cu reacție în care a precizat că motivul pentru anularea zborurilor este situația financiară precară a companie
Din Chișinău direct la Baku
29 mar. 09:23  
Din Chișinău, direct la BakuCompania Air Moldova anunță că din 28 martie operează o nouă cursă, Chișinău – Baku. Zborurile vor fi efectuate de trei ori pe săptămînă. „Premieră națională! Primul zbor Chișinău-Baku, Azerbaijan. Air Moldova operează astăzi, în premieră pentru Republica Moldova un nou zbor, Chișinău – Baku”, a anunțat co
Un fost acționat al Air Moldova a intrat în insolvență
22 mar. 15:00  
Un fost acționat al „Air Moldova” a intrat în insolvențăCompania aeriană low-cost „Blue Air” a intrat oficial în insolvență. Judecătorii Tribunalului București au aprobat cererea, potrivit datelor publicate pe portal.just.ro. Tribunalul a mai stabilit și următoarele termene limită pentru acest dosar de insolvență. Astfel, termenul limită pentru înregistrarea ce
Inspectoratul Fiscal a efectuat mai multe controale la Air Moldova Ce încălcări au fost găsite
21 mar. 10:15  
Inspectoratul Fiscal a efectuat mai multe controale la "Air Moldova". Ce încălcări au fost găsiteCompania Air Moldova nu are în prezent datorii față de bugetul public național, atestă datele Serviciului Fiscal de Stat. Începînd cu anul 2018, cînd a fost privatizată întreprinderea de stat Air Moldova, la companie au fost efectuate 18 controale fiscale, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.
Conducerea Air Moldova la indicațiile lui Ilan Șor înrăutățește intenționat situația opinie
20 mar. 16:07  
Conducerea Air Moldova, la indicațiile lui Ilan Șor, înrăutățește intenționat situația - opinieConducerea Air Moldova, la indicațiile lui Ilan Șor, înrăutățește intenționat situația companiei pentru a impune autoritățile și furnizorii să-i blocheze activitatea, pentru a învinui guvernarea, dar și pentru a scăpa de datorii. Declarații în acest sens au făcute de surse din cadrul companiei avia, scrie
Scandalul din jurul Air Moldova ia amploare Opriți campania de distrugere
17 mar. 15:30  
Scandalul din jurul Air Moldova ia amploare: "Opriți campania de distrugere!"Air Moldova acuză că este denigrată și executată public. Întreprinderea recunoaște că două dintre avioanele sale sînt ținute la sol de companii care au oferit leasing. Autoritatea Aeronautică Civilă este acuzată că nu a autorizat zborurile pentru care s-a solicitat cu 118 zile înainte permisiunea. De aseme
Air Moldova
Incendii stiri: 688
Cazul Șor stiri: 588
Preşedintele stiri: 3731