Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Air Moldova cu datorii de milioane față de pasageri

9 oct. 2023,, 16:00   Societate
4071 0

Procedura de „restructurare accelerată” a operatorului național Air Moldova bate pasul pe loc. Între timp, compania are milioane de euro datorii față de pasageri, o singură navă, aflată în reparație mai bine de jumătate de an, și certificatul de operator aerian suspendat.

La sfîrșitul lunii septembrie, urma să aibă loc adunarea creditorilor Air Moldova și să fie aprobat „planul accelerat de restructurare” a companiei, notează Noi.md cu referire la moldova.europalibera.

„Nu a avut loc nicio ședință cu creditorii la final de septembrie, pentru că, pînă la ședința de validare a creanțelor, un avocat care reprezintă cîțiva creditori a depus o cerere de strămutare a dosarului de la Judecătoria Chișinău la Curtea de Apel. Ședința urma să aibă loc pe 5 octombrie, însă același avocat a depus o altă cerere de strămutare, motivînd că nu are încredere în Curtea de Apel, și dosarul va merge deja la Curtea Supremă de Justiție”, a spus Europei Libere administratorul provizoriu, Irina Selevestru.

În luna august, a expirat certificatul de navigabilitate a singurei aeronave pe care Air Moldova o are în gestiune. Aceasta este în mentenanță și trebuia să fie gata încă în luna aprilie, dar este încă în reparație. Din acest motiv, Autoritatea Aeronautică Civilă i-a suspendat, pînă pe 31 octombrie, certificatul de operator aerian.

„Pînă pe 31 octombrie, Air Moldova are două opțiuni: ori repară aeronava pe care o are și obține certificatul de navigabilitate, ori aduce una nouă, o înmatriculează, obțin pentru ea certificat de navigabilitate și, astfel, își pot redobîndi certificatul de operator aerian”, a explicat pentru Europa Liberă purtătoarea de cuvînt a Autorității Aeronautice Civile, Irina Bodolica.

Datorii de milioane față de pasageri


Potrivit ultimelor date transmise de Air Moldova Autorității Aeronautice Civile, datoriile totale față de pasageri depășeau 6 milioane de euro.

„Datoriile totale față de pasageri către data de 20 iunie 2023 erau de 6.188.292 de euro. De atunci, deși au fost solicitate alte date, reprezentanții Air Moldova nu au reacționat”, a precizat Irina Bodolica.

Unul dintre pasagerii păgubiți a povestit Europei Libere că a scris mai multe solicitări, dar nu și-a putut recupera banii din bilete nici după jumătate de an.

„Încă în primăvară am cumpărat bilete dus-întors Milano-Chișinău. Zborurile au fost anulate, dar banii nu mi-au fost returnați. Am scris mai multe solicitări către Air Moldova, dar nu am primit niciun răspuns. Văzînd că problema nu se rezolvă, am scris și la Autoritatea Aeronautică Civilă. Autoritatea mi-a răspuns că examinează cazul meu, anunțîndu-mă, totodată, că procesul este unul anevoios și că Air Moldova are datorii enorme”, spune Natalia C.

Clienții agențiilor își vor vedea ultimii banii

Purtătoarea de cuvînt a Autorității Aeronautice Civile susține că procesul de recuperare a banilor este mai complicat pentru pasagerii care au cumpărat bilete prin agențiile de turism și bilete de avion.

„Aceștia vor primi banii doar atunci cînd compania va anunța că își reia activitatea și agenția va reîncepe vînzarea biletelor Air Moldova. La fel se va întîmpla și dacă operatorul își va anunța oficial falimentul: toate conturile vor fi deblocate și banii vor fi întorși pasagerilor. Pînă nu există o decizie finală privind Air Moldova, nu se întoarce niciun ban, nu se face nicio operațiune, nici bancară, nici financiară”, spune Irina Bodolica.

Air Moldova își tot anulează zborurile de la sfîrșitul lunii februarie. Din aprilie, compania are conturile blocate, din cauza datoriilor, și nu poate achita salariile angajaților, serviciile Aeroportului Internațional Chișinău, datoriile față de prestatorii de servicii și pasageri.

În mai, Air Moldova a cerut instanței acordul să facă „o restructurare accelerată” companiei, pentru a depăși dificultățile financiare și a evita falimentul. Restructurarea i-ar permite să atragă investiții de 50 de milioane de dolari.

1
0
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?