X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

New Delhi îşi aşteaptă oaspeţii pentru un summit divizat în ce priveşte Ucraina şi schimbările climatice

8 sep. 2023,, 17:30   Externe
2552 0

Preşedintele american Joe Biden şi ceilalţi lideri ai G20 sînt aşteptaţi începînd de vineri la New Delhi, unde gazda lor, prim-ministrul Narendra Modi, speră să pună în acţiune influenţa diplomatică în creştere a Indiei şi să faciliteze dialogul cu privire la Ucraina şi încălzirea climatică, printre alte teme, în absenţa liderilor chinez Xi Jingping şi rus Vladimir Putin, transmite AFP.

Dezacorduri profunde cu privire la războiul din Ucraina, renunţarea treptată la combustibilii fosili şi restructurarea datoriilor vor face însă dificilă o declaraţie finală duminică, transmite agerpres.


Avionul preşedintelui american Joe Biden a decolat vineri de la baza aeriană Andrews, de lîngă Washington, în direcţia New Delhi, unde este aşteptat să sosească la ora locală 18.15 (13.25 GMT).

În programul lui Biden se află, imediat după sosire, o întîlnire bilaterală cu prim-ministrul indian, pe care l-a primit cu mare fast în iunie la Casa Albă.

Statele Unite îşi strîng relaţiile cu India pentru a încerca să contracareze China, în timp ce New Delhi caută, la rîndul său, să îşi asume un rol internaţional de prim rang, iar aceasta în pofida diferendelor lor legate de Rusia - India nu a aderat la sancţiunile împotriva Moscovei - sau respectarea drepturilor omului.

La New Delhi, Joe Biden va ocupa prim-planul scenei în absenţa omologilor săi chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin.

Ministrul de externe Serghei Lavrov va conduce delegaţia rusă, iar vicepremierul chinez Li Qiang pe cea a Beijingului.

Deplasarea preşedintelui american are loc într-un moment cheie în jocurile de alianţe pe fond de război în Ucraina, în timp ce China îşi creşte influenţa şi contestă tot mai mult superputerea americană.

Biden caută să profite de acest summit, prezidat de Narendra Modi, pentru a demonstra că G20, în pofida divizărilor, rămîne principalul forum de cooperare economică mondială.

Statele Unite 'supraveghează îndeaproape' provocările cu care se confruntă China, fie că este vorba despre consumul intern mai puţin robust decît era prevăzut, problemele de îndatorare din sectorul imobiliar sau provocările demografice, a declarat vineri secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, în ajunul summitului.

G20 apare divizat în ce priveşte război în Ucraina, numeroase ţări în curs de dezvoltare fiind mai preocupate de preţul cerealelor decît de condamnarea diplomatică a atitudinii Moscovei.

Eforturile depuse de Modi de a-i convinge pe liderii G20 să renunţe la divizări pentru a aborda probleme globale cruciale - în special restructurarea datoriei mondiale şi şocurile asupra produselor de bază în urma războiului din Ucraina - nu s-au soldat cu rezultate la reuniunile ministeriale care au precedat summitul.

În această privinţă, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat vineri pentru presă la New Delhi că 'este pur şi simplu scandalos că Rusia, după ce a pus capăt iniţiativei privind tranzitul de cereale pe Marea Neagră, blochează şi atacă porturile maritime ucrainene'.

Joi, Modi şi-a reiterat dorinţa ca G20 să se extindă prin 'includerea Uniunii Africane ca membru permanent'.

'Mă bucur să primim Uniunea Africană ca membru permanent al G20 şi sînt mîndru că UE a reacţionat imediat în mod pozitiv pentru a susţine această candidatură', a spus Michel. 'Să aşteptăm să vedem care va fi decizia. Însă un lucru este clar: UE susţine aderarea Africii la G20', a adăugat el.

Prim-ministrul indian i-a chemat de asemenea pe liderii G20 să ajute financiar şi tehnologic ţările în curs de dezvoltare să lupte împotriva schimbării climatice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?