COVID-19 în MOLDOVA

Groapa de gunoi neautorizată de la Bubuieci tot mai mare

Groapa de gunoi neautorizată de la Bubuieci tot mai mare

Primăria Bubuieci şi Pretura sectorului Botanica al Capitalei adună promisiunile, la fel cum se adună deşeurile la groapa de gunoi neautorizată de pe malul rîului Bîc.

La sfîrşitul lunii mai, a fost realizat un reportaj despre dezastrul ecologic din zonă, iar autorităţile locale urmau să elimine groapa de gunoi pînă în data de 31 iulie. După cîteva zile de la expirarea termenului limită, deşeurile nu doar că nu au fost evacuate, dar s-au şi înmulţit, transmite Publika.md.

Groapa de gunoi neautorizată din satul Bîc, comuna Bubuieci, a rămas practic neatinsă de la ultima vizită a reporterilor. În zonă au fost găsite aceleaşi sticle, pachete, deşeuri menajere, resturi din construcţie şi pneuri uzate. Totodată, s-a extins suprafaţa gunoaielor de pe apa rîului Bîc, precum şi cantitatea resturilor de construcţie depozitate în lunca acestuia. Localnicii spun că timp de două luni autorităţile nu au ridicat un pai.


"Au dat pildă că votaţi-mă, dar eu nu o să fac nimic pentru voi".

"Gunoiştea de aici s-a mutat în partea cealaltă. Şi nimic nu s-a schimbat, nimic. După ce s-a luat reportajul am văzut cînd au adus anvelopele, încă o maşină. Şi gunoiul îl aduce, clar lucru, tot rîul Bîc".

"Tot aduc aici, cui nu-i e lene, aruncă aici. Vin maşinile, le încarcă de pe nu ştiu de pe unde, şi le aduc, le aruncă tot acolo".

Echipa de filmare a încercat să obţină o explicaţie de la primarul comunei Bubuieci, Igor Moraru, însă acesta nu era la serviciu. L-a contactat telefonic, dar el a refuzat să îi ofere un interviu la cameră, spunînd doar că terenul pe care sînt depozitate sute de tone de deşeuri este proprietate privată şi nu poate interveni pentru a soluţiona problema. Iar vicepretorul sectorului Botanica, Vitalie Jacot, a declarat că reuşit să evacueze cîteva camioane de pneuri.

"S-au făcut trei rute de evacuare, dar pneurile peste noapte apar. S-a extins numărul lor, s-a extins zona unde ele sînt amplasate şi acum noi sîntem preocupaţi de identificarea acestui agent economic", a declarat Vitalie Jacot, vicepretorul sectorului Botanica.

În urma reportajului realizat acum aproximativ două luni, Pretura sectorului Botanica şi-a asumat angajamentul să evacueze pneurile uzate, iar primăria Bubuieci să contribuie la eliminarea gropii de gunoi, de pe un teritoriu privat, aflat pe celălalt mal al rîului Bîc. Bazinul acvatic urma să fie curăţat în comun, iar ecologiştii le-au prescris autorităţilor locale un termen de peste două luni, care a expirat vinerea trecută. Şeful Inspecţiei pentru Protecţia Mediului din Chişinău, Lilian Munteanu, a comunicat reporterilor că inspectorii ecologici urmează să verifice în ce măsură autorităţile locale au respectat prescripția, iar ulterior vor anunţa dacă au fost sau nu aplicate amenzi.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load