X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Pînă cînd ar putea fi numit noul procuror general

7 noi. 2019,, 08:52   Societate
3414 0

Prim-ministrul Maia Sandu refuză să ofere un termen exact în care va face publică lista de candidați propuși pentru funcția de procuror general, dacă Parlamentul nu va aproba o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, după asumarea modificării Legii Procuraturii.

„Am nevoie de suficient timp ca să am certitudinea că la oamenii propuși în listă nu pot fi formulate întrebări. Va fi o examinare minuțioasă pe partea de integritate. Voi ține cont și de interviurile și examinarea care s-a făcut în această competiție, dar nu înseamnă că mă voi limita doar la această listă”, a declarat Sandu la „Politica” de la TV8.

Șefa Guvernului promite că în listă vor ajunge doar candidați „bine pregătiți, independenți de politic, de tot felul de găști, onești și buni manageri”.

„Nu este o sarcină ușoară, dar mi-am asumat-o. Încă nu am discutat despre candidaturi. Pînă acum am fost ocupați cu identificarea acestei soluții (n.r. asumarea legii în fața Parlamentului)…Probabil această soluție nu a fost cea mai elegantă, dar a fost singura pe care am putut să o găsim în această situație. Problema este majoră. Alegerea procurorului general este un element important al reformei justiției și trebuie să ne asigurăm că persoanele care ajung în lista CSP sînt oameni cu integritate în care avem încredere că vor aplica legea, că vor munci pentru cetățeni și nu pentru tot felul de găști, așa cum s-a întîmplat în trecut”.

Întrebată dacă există șanse ca procurorul general să fie numit pînă la Revelion, Sandu a declarat: „Sper că da”.


Deși pentru astăzi este anunțată ședința Biroului Permanent al Parlamentului, Maia Sandu crede că nu azi va fi înaintată o posibilă moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

„Eu prezint această lege și în funcție de decizia dînșilor va fi sau nu depusă o moțiune în trei zile și după aia se dezbate moțiunea”, a explicat prim-ministra cum trebuie să se desfășoare toată procedura legală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?