Ce spune Petru Bobu, cel care ar fi notat disproporționat candidații la șefia PG

Ce spune Petru Bobu, cel care ar fi notat disproporționat candidații la șefia PG

„Am notat așa cum am găsit de cuviință”. Asta a declarat membrul comisiei de preselecție Petru Bobu, după ce a fost bănuit că ar fi evaluat disproporționat candidații la șefia Procuraturii Generale (PG).


„Suspiciunile nu sînt întemeiate, eu am notat așa cum am găsit de cuviință. Punctajul meu este punctaj, eu mi-am exprimat părerea așa cum am considerat și, în cele din urmă, comisia a ales patru candidați. Eu nu consider că decizia a fost viciată”, a declarat Petru Bobu pentru TV8.


Amintim că cel mai mic punctaj acordat vreunui candidat dintre cei 16 admiși la proba interviului ar fi cel al lui Petru Bobu, care a fost înaintat în comisie de președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi. Mai exact, Bobu l-ar fi notat cu 24 de puncte pe Vladislav Gribincea. În schimb, i-ar fi dat 100 de puncte fostul deputat democrat Alexandr Stoianoglo.


Amintim că, dintre cei 16 candidați admiși la proba interviului, comisia de preselecție a ales patru – Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo. Lista scurtă urma a fi înaintată Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urma să aleagă viitorul procuror general. 


Pe 6 noiembrie, ministra Justiției, Olesea Stamate, a anunțat că rezultatele concursului vor fi anulate. Și asta pentru că, potrivit ei, unul dintre membrii comisiei ar fi oferit disproporționat puncte, fapt ce a influențat rezultatul final. Deși a evitat să dea un nume, Olesea Stamate se pare că s-a referit la membrul desemnat de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi - Petru Bobu. Acesta a negat însă acuzațiile, menționînd că a notat așa cum a găsit de cuviință.


La scurt timp după acest anunț, socialiștii au cerut demisia ministrei Justiției pentru „neprofesionalismul de care a dat dovadă prin modul în care a desconsiderat membrii comisie de preselecție”. 


De partea cealaltă, Guvernul a votat angajarea de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii. Mai exact, prim-ministra Maia Sandu urmează să fie împuternicită să selecteze doi candidați pentru funcția de procuror general și să transmită lista scurtă la Consiliul Superior al Procurorilor.


În replică, socialiștii au declarat că nu acceptă decizia Guvernului Sandu și că se vor convoca în Consiliul Republican pentru a discuta situația.


 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load