COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

IGP a pornit două procese penale după protestul veteranilor

IGP a pornit două procese penale după protestul veteranilor

Inspectoratul General de Poliție (IGP) a pornit două procese penale după protestul veteranilor din fața Parlamentului, a precizat șeful adjunct al IGP, Marin Maxian, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Un proces penal a fost pornit în conformitate cu articolul 285 al Codului penal prin declarațiile care au fost făcute de chemare la violență și ură și altul pentru împiedicarea exercitării activității de asigurare a ordinii publice în conformitate cu articolul 349. Totodată, au fost pornite procese contravenționale pentru nesubordonatoare cerințelor angajaților de Poliție, în conformitate cu articolul 366 și o procedură pe articolul 76 prim, nerespectarea măsurilor de sănătate publică”, a declarat Maxian.

Oamenii legii spun că au pornit un proces penal în privința veteranilor care au admis un comportament violent și nu s-au subordonat cerințelor angajaților.


„Pentru organizatori a fost comunicat faptul că întrunirea poate să aibă loc cu un număr mai mic de 50 de persoane. Ne cătînd la faptul că au fost atenționați asupra respectării tuturor normelor, ultimii au ignorat cerințele poliției, avînd un număr de 150 de persoane au continuat desfășurarea întrunirii”, au spus reprezentanții Poliției.

Oamenii legii spun că veteranii au manifestat un comportament violent în momentul în care au fost somați să deblocheze traficul rutier. „Nouă persoane au fost conduse la IP Buiucani unde au fost audiate. Două dintre acestea au fost transportate la Spitalul de Urgență, iar a treia s-a adresat de sine stătător”. Menționăm că, anterior Poliția spunea că doar cinci au fost audiați.

Poliția mai precizează ca organizatorii protestului sînt documentați contravențional pentru că nu au fost respectate cerințele Comisiei de Sănătate Publică privind păstrarea distanței sociale, purtarea măștilor de protecție etc.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load