Ce nu trebuie să faci cînd e ger şi care sînt măsurile de protecţie

Ce nu trebuie să faci cînd e ger şi care sînt măsurile de protecţie

Frigul poate reprezenta un adevărat pericol pentru sănătate. O protecție corespunzătoare ne poate feri de degerături, sinusuri inflamate, pneumonie sau șoc termic.


Oamenii încearcă să se protejeze împotriva gerului, însă puţini ştiu care sînt cele mai bune metode.


Nu stați cu capul descoperit. Este cel mai important lucru este ca pe timp de ger să vă acoperiți capul.


Frigul reduce fluxul de sînge din corp, deoarece vasele sanguine se contractă. Acest lucru dăuneaza funcţiilor vitale ale organismului.


Nu vă mai simţiți degetele de la mîini şi picioare şi începeți să tremurăm - asta pentru că muşchii se contractă brusc pentru a genera cît mai multă căldură în organism. O expunerere îndelungată la frig poate duce la apariţia şocului hipotermic.


Specialiștii ne atenționează că temperatura corpului trebuie să aibă 37 de grade. În stituația în care temperatura corpului scade cu două grade, poate duce la hipotermie, iar dacă scade cu 10, poate provoca chiar decesul.


Nu stați mult timp nemișcați. Cu o geacă groasă, ghete, fular, căciulă şi mănuşi, aţi putea face faţă frigului. Însă, încercaţi să vă mişcaţi cît puteţi de mult, ca să vă puneţi sîngele în mişcare.


Semnele hipotermiei sînt: frisoane, tulburãri de vorbire, amețeală și amorțire. Apare dezorientarea, apatia, starea de somnolență, pulsul este neregulat și slab, iar respirația grea. Dacă hainele umede nu sînt înlocuite cu altele uscate, dacă nu se administrează lichide calde, există riscul de deces.


Evitați expunerea prelungită la frig. Trebuie evitată expunerea prelungită a mîinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute pentru a va feri de degerături. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicaţia şi este recomandată consultarea medicului.


Specialiştii din sănătate recomandă ca persoanele vîrstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute.


De asemenea, în perioada rece, e recomandat să se acorde o atenţie specială copiilor, care nu trebuie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportaţi pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare.


Nu consumați alcool. O mare greșeală pe care o fac multe persoane este să se gîndească la faptul că dacă vor consuma alcool, nu le va mai fi frig. Senzația este însă una falsă, deoarece alcoolul dilată vasele de sînge și împinge căldura spre piele.


Pe lîngă acestea, specialiştii recomandă şi un meniu bogat în proteine. Din alimentaţie nu trebuie să lipsească lactatele, fructele şi mai ales carnea.


Supele și alte feluri calde care se mănîncă cu lingura sînt o alegere foarte bună pentru perioada rece. Pe de o parte, furnizează căldură corpului, iar pe de altă parte, facilitează o hidratare imediată. În multe dintre ele ingredientul principal sînt legumele, care, datorită amidonului, sînt o sursă de energie. În plus, unele ingrediente sînt considerate remedii naturale pentru gripă, cum ar fi ceapa.


Infuziile sau ceaiul, ca și condimentele, ajută la menținerea unei temperaturi corporale ridicate. Multe dintre aceste băuturi au componente care favorizează și potențează funcționarea sistemului imunitar precum ceaiul verde, care, datorită înaltului conținut de vitamina C, acționează ca antigripal natural.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load