X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Robu oferă primele detalii despre dosarul uzurpării puterii de stat

27 sep. 2019,, 14:23   Politică
3596 1

În timpul apropiat vor apărea numele bănuiților în dosarul uzurpării puterii în stat, a declarat procurorul general interimar după ședința de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Dumitru Robu susține că, în curînd, va oferi și declarații cu privire la investigațiile efectuate în dosarul respectiv.

„Pe cauza penală pornită pe uzurparea puterii în stat se efectuează un volum foarte mare de acțiuni. Datorită cooperării între instituțiile statului la etapa dată deja avem conturat un tablou la ceea ce s-a întîmplat în perioada lunii iunie curent. În timpul apropiat o să avem deja și persoane bănuite pe prezenta cauză penală”, a declarat procurorul.

„Se efectuează toate acțiunile de urmărire penală necesare pentru a constata care au fost circumstanțele ce au stat la baza adoptării hotărîrilor Curții Constituționale și, inclusiv, ce a avut loc în perioada 8 – 14 iunie. În timpul apropiat vom veni cu careva declarații cu privire la anumite investigații care sînt efectuate pe dosarul respectiv”, a spus Dumitru Robu.

Pe 5 august Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe faptul uzurpării puterii de stat în baza unei ordonanțe emise de procurorul general interimar. Printre cei care au fost audiați de către procurori în acest dosar se numără deputatul Dumitru Alaiba.

Anterior, parlamentarul a declarat că mai mulți deputați au fost invitați la Procuratura Generală în calitate de martori în dosarul privind uzurparea puterii în stat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?