Slusari face referire la o tranzacție dintre companii controlate de Vlad Plahotniuc și Veaceslav Platon, încă din anul 2011, în urma căreia ex-democratul ar fi obținut 75 de milioane de dolari.
„Tranzacția între Plahotniuc și Platon în decembrie 2011. Oficial compania OTIV Prime Holding obține 75 milioane dolari. Neoficial – plus 5 milioane dolari pentru alta firma, controlată de Plahotniuc. Tranzacția foarte suspectă, după schema de mișcare a banilor. Cu implicarea unei bănci din Republica Moldova, băncilor din Elveția și companiei din Panama, care figurează în raportul Kroll. Cu folosirea unui contract fictiv de procurare a lemnului, încheiat un an în urmă a tranzacției respective”, a comentat Alexandru Slusari.
Deputatul a cerut Inspectoratului Fiscal să verifice, dacă Plahotniuc a achitat în bugetul statului din acea tranzacție impozit pe venit în sumă de 9,6 milioane dolari SUA, iar în cazul în care se va adeveri că impozitul nu a fost plătit, Slusari solicită, prin aceeași scrisoare, Procuraturii Anticorupție și Procuraturii Generale să cerceteze penal acest caz.
Adăuga comentariu