Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Revoltaţi, mai mulţi locuitori din Horeşti au blocat drumul principal

25 sep. 2018,, 09:20   Societate
2453 0

Mizerie, miros neplăcut şi gălăgie. De asta se plîng locuitorii din satele Horeşti şi Zîmbreni, raionul Ialoveni.

Oamenii sînt nemulţumiţi că tractoarele de la o fermă de vaci transportă zilnic deşeuri de la animale pe drumul principal din cele două sate. Mai mult, urina şi bălegarul sînt împrăştiate pe un teren din apropiere. Pentru a opri transportarea deşeurilor prin centrul satului, mai mulţi locuitori din Horeşti au blocat drumul principal.

Potrivit autorităţilor locale, administratorul fermei nu încalcă legea, terenurile îi aparţin, iar drumul este public şi nu pot fi impuse norme de circulaţie.

Cei doi primari i-au propus administratorului fermei să redirecţioneze transportarea deşeurilor pe un drum ocolitor, acesta însă a refuzat pe motiv că drumul nu este asfaltat şi tractoarele nu pot circula pe acolo.

Proprietarul fermei, Victor Colin, a spus că deşeurile nu prezintă niciun pericol pentru localnici. El a mai menţionat că va mai duce deşeurile la marginea satului încă 10-15 zile.


Primari din cele două localităţi spun că dacă administratorul nu se va ţine de cuvînt vor convoca o şedinţă comună la care vor participa şi sătenii pentru a soluţiona problema.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?