Ciobanu Democrații vor încerca să facă aceasta cu mîinile altora
26 oct. 2015,, 11:15   14873
Ciobanu: Democrații vor încerca să facă aceasta cu mîinile altora „Nu este atît de important, cine îi va susține pe comuniști și socialiști în Parlament în demersul lor de a exprima moțiune de cenzură Guvernului. Principalul este că scopul a fost stabilit și, după cum denotă practica tuturor combinațiilor precedente, el va fi realizat”, a opinat analistul politic Victor C
Vasile Chirtoca Termenul de introducere a DCFTA în vigoare ar trebui amînat
24 oct. 2015,, 11:30   15550
Vasile Chirtoca: Termenul de introducere a DCFTA în vigoare ar trebui amînat „Termenul de introducere a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător RM-UE (DCFTA) ar trebui amînat pînă în momentul, în care UE va fi dispusă să accepte certificatele organelor de resort din Moldova”, consideră renumitul antreprenor moldovenesc Vasili Chirtoca. În afară de aceasta, în opinia l
Ce pedeapsă riscă Șor
24 oct. 2015,, 09:25   54652
Ce pedeapsă riscă Șor Victor Surugiu Omul de afaceri și primarul de Orhei, Ilan Șor, nu demult se considera principalul bănuit în „furtul secolului”. Autodenunțul însă l-a făcut martor-cheie al învinuirii de stat. În opinia experților, fiind în acest rol, Șor ar putea scăpa de răspundere în dosarul privind delapidarea bănc
Streleț Exportul în UE a atins 62 din volumul total
23 oct. 2015,, 14:00   13940
Streleț: Exportul în UE a atins 62% din volumul total Comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, a menționat dinamica pozitivă a Acordului de asociere RM-UE și celui de liber schimb (DCFTA). Declarația a fost făcută după întrevederea cu premierul moldovean, Valeriu Streleț, informează NOI.md. Potrivit șefului Executivului de la Chișinău, despre co
Noua faţă a integrării europene
23 oct. 2015,, 08:15   13370
„Noua faţă a integrării europene” Xenia Florea În Parlament a fost înregistrată inițiativa legislativă privint exprimarea moțiunii de cenzură Guvernului Valeriu Streleț. Documentul a fost semnat de 42 de deputați din PSRM și PCRM. Se presupune că el va fi examinat săptămîna viitoare. Experţii vorbesc despre două variante de evo
Cazul Filat ce pedeapsă riscă expremierul
22 oct. 2015,, 16:35   69485
„Cazul Filat”: ce pedeapsă riscă ex-premierul Victor Surugiu Fostul premier, liderul PLDM, Vladimir Filat, a devenit primul funcţionar de rang înalt arestat în cazul privind furturile de proporţii din băncile moldoveneşti. Care sînt detaliile anchetei penale şi ce se va întîmpla cu averea politicanului, dacă învinuirile aduse se vor adeveri? Cron
42 de deputați au semnat demersul privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului DOC
22 oct. 2015,, 16:16   14582
42 de deputați au semnat demersul privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului (DOC) După ce președintele Parlamentului Andrian Candu a dat citirii demersul celor 42 de deputați din fracțiunea comuniștilor și cea a socialiștilor privind demisia Guvernului Streleț, socialiștii au părăsit sala de ședințe, comunică NOI.md. După plecarea lor, în sală au rămas 50 de deputați. Întrucît nu s-a
Opoziţia parlamentară a cerut demisia preşedinţilor CEC şi Curţii de Conturi
22 oct. 2015,, 15:20   13337
Opoziţia parlamentară a cerut demisia preşedinţilor CEC şi Curţii de Conturi Fracţiunile Partidului Socialiştilor (PSRM) şi Partidului Comuniştilor (PCRM) au cerut joi demisia preşedintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, şi preşedintelui Curţii de Conturi, Serafim Urechean, considerînd că acţiunile lor au dus la încălcări serioase atît în domeniul electoral, cît ş
Dodon Avem și proiectul privind demiterea președintelui Parlamentului
22 oct. 2015,, 14:52   14982
Dodon: Avem și proiectul privind demiterea președintelui Parlamentului Socialiștii au propus să fie examinată demiterea conducătorilor a șapte structuri: Procuratura Generală, CNA, Banca Națională a Moldovei, SIS, ANRE, Comisia Electorală Centrală și CCA. Însă președintele Parlamentului, Andrian Candu, a refuzat să pună la vot aceste propuneri, informează NOI.md. Spicherul
Candu Nu transformați Parlamentul în tribunal VIDEO
22 oct. 2015,, 13:50   13107
Candu: Nu transformați Parlamentul în tribunal (VIDEO) Grigore Novac, deputat din Partidul Socialiștilor, a propus în Parlament examinarea cazului „grupului Petrenco”. Spicherul Andrian Candu a respins propunerea și a îndemnat să nu transforme Parlamentul în tribunal, informează NOI.md. Deputatul-socialist, argumentîndu-și propunerea înaintată, a citat drept
Liberaldemocraţii au părăsit Parlamentul după votarea eşuată VIDEO
22 oct. 2015,, 12:56   12731
Liberal-democraţii au părăsit Parlamentul după votarea eşuată (VIDEO) Deputatul PLDM Iurie Ţap a lansat o propunere privind amînarea şedinţei în plen a Parlamentului pentru joia viitoare. Doar 15 deputaţi l-au susţinut pe liberal-democratul, relatează NOI.md. Liberal-democratul a explicat solicitarea privind amînarea şedinţei în plen prin faptul că ar fi mai oportun ca şed
Ședința Parlamentului nu șia putut continua lucrările
22 oct. 2015,, 11:22   11376
Ședința Parlamentului nu și-a putut continua lucrările Ședința Parlamentului a fost întreruptă după cîteva minute, la solicitarea fracțiunii PLDM. Deputatul Iurie Țap i-a solicitat președintelui Parlamentului, Andrian Cnadu, să anunțe o pauză de 30 de minute, pentru convocarea ședinței Alianței. Însă pauza a durat mai bine de o oră, informează NOI.md. După r
Deputații au luat o pauză
22 oct. 2015,, 10:29   10560
Deputații au luat o pauză Ședința Parlamentului, de-abia inaugurată, a fost întreruptă peste cîteva minute la solicitarea liberal-democraților, notează NOI.md. Deputatul Iurie Țap a solicitat, în numele fracțiunii PLDM, o pauză de 30 de minute pentru o ședință în cadrul Alianței. Spicherul Andrian Candu a anunțat pauza, deoarece,
Doi deputați noi în Parlament
22 oct. 2015,, 10:22   11208
Doi deputați noi în Parlament Astăzi, 22 octombrie, a fost inaugurată ședința Parlamentului, la care spicherul a anunțat despre completarea rîndurilor deputaților, relatează NOI.md. Curtea Constituțională a validat mandatele noilor deputați, care figurau pe listele suplimentare ale partidelor lor. Aceștia sînt Adrian Lebedinschi, din
Bostan Sînt sigură de implicarea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în furtul miliardului
22 oct. 2015,, 08:15   15403
Bostan: Sînt sigură de implicarea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în furtul miliardului Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat sub formă de depozite mijloacele pe conturile băncii „Unibank”, care recent a fost lichidată. O declarație în acest sens a făcut directorul Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), Galina Bostan. Ea s-a arătat convinsă că CNAM ar f
Candu Guvernul are nevoie de suport politic în Parlament
21 oct. 2015,, 16:22   10617
Candu: Guvernul are nevoie de suport politic în Parlament Guvernul are nevoie de suport politic în Parlament. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Legislativului, Andrian Candu. "Adresarea mea este că trebuie să fim înţelepţi. trebuie să avem o activitate productivă. Avem nevoie de stabilitate politică. Guvernul trebuie să funcţioneze", a menţionat şeful Pa
Democraţii consideră că liberaldemocraţii fac un joc fără învingători
21 oct. 2015,, 16:10   13072
Democraţii consideră că liberal-democraţii fac un joc fără învingători Solicitările Partidului Liberal Democrat (PLDM) de a fi demis directorul Centrului Naţional Anticorupţie şi retragerea semnăturilor de pe proiectul de lege privind procedura de alegere a preşedintelui au dus la faptul că alianţa de guvernare a ajuns în prag de dezmembrare, a comunicat agenţiei "Infotag" o s
Filat naşul său Ion Rusu şi Valeriu Streleţ surprinşi la inspecţia unor terenuri agricole VIDEO
21 oct. 2015,, 09:35   9623
Filat, naşul său Ion Rusu şi Valeriu Streleţ, surprinşi la inspecţia unor terenuri agricole (VIDEO) Liderul PLDM, Vlad Filat, a fost surprins în compania naşului său de cununie, Ion Rusu, administrator al companiei Caravita, dar şi a premierului Valeriu Streleţ. Ei inspectau mai multe terenuri agricole, despre care portalul today.md scrie că ar aparţine, alături de tehnica agricolă care le lucrează, fi
Ponta România va renunţa la creditarea Moldovei dacă la putere va ajunge un guvern prorus
21 oct. 2015,, 09:26   6909
Ponta: România va renunţa la creditarea Moldovei dacă la putere va ajunge un guvern prorus România nu va acorda creditul de 150 de milioane de euro Republicii Moldova, dacă la Chişinău va veni un guvern anti-european de orientare pro-rusă. Declaraţia a fost făcută de către premierul român, Victor Ponta, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune „TVR Moldova”, transmite IPN.
Conducerea Moldovei a ignorat summitul liderilor ţărilor CSI
19 oct. 2015,, 09:44   16525
Conducerea Moldovei a ignorat summitul liderilor ţărilor CSI Xenia Florea În staţiunea balneară Burabai (Borovoe) din Kazahstan, într-un hotel de lux de pe malul lacului, vinerea trecută a avut loc summitul liderilor ţărilor membre ale CSI. Republica Moldova a fost reprezentată de viceministrul de externe Andrei Galbur. Chiar şi Turkmenistanul, al cărui preşe
Avocat Vlad Filat a depus o plîngere penală împotriva lui Ilan Shor
19 oct. 2015,, 08:15   6704
Avocat: Vlad Filat a depus o plîngere penală împotriva lui Ilan Shor Vlad Filat a depus o plîngere penală împotriva lui Ilan Shor. Anunţul a fost făcut de avocatul fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Igor Popa. "Fac două declaraţii: Domnull Vlad Filat a depus o plîngere penală împotriva lui Ilan Shor care a oferit declaraţii false, în dovedirea acestora au
Filat are statutul de învinuit Procesul a fost amânat pentru duminică
17 oct. 2015,, 15:11   10838
Filat are statutul de învinuit. Procesul a fost amânat pentru duminică "Solicităm arestul preventiv pentru 30 de zile. Există temei pentru arest, precum şi înscrisurile găsite în cadrul percheziţiilor. Au fost interogaţi martori, urmează să facem o investigaţie în ansamblu. Este o cauză complexă. Să facem o dilemă clară. Ilan Shor este învinuit pe o cauză penală. Facem
Pistrinciuc Condiţia principală pentru funcţionarea alianţei de guvernare este resetarea totală a instituţiilor de drept
17 oct. 2015,, 15:00   6505
Pistrinciuc: Condiţia principală pentru funcţionarea alianţei de guvernare este resetarea totală a instituţiilor de drept Vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat, Vadim Pistrinciuc, declară într-un interviu pentru RFI că justiţia în Republica Moldova este selectivă şi că trebuie schimbată din rădăcini. Mai mult, liberal-democratul menţionează abia acum după reţinerea lui Vlad Filat că PLDM nu va face concesii, dorindu-
Chetraru se va conforma oricărei hotărîri a Preşedintelui
16 oct. 2015,, 18:00   17624
Chetraru se va conforma oricărei hotărîri a Preşedintelui Viorel Chetraru nu intenţionează să comenteze declaraţia Prim-ministrului Streleţ privind demiterea sa. Şeful Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) aşteaptă hotărîrea Preşedintelui, relatează NOI.md, cu referire la anticoruptie.md În interviul acordat portalului Chetraru a declarat că nu va comenta decla
Prima operaţiune a mâinilor dezlegate jos cu Chetraru VIDEO
16 oct. 2015,, 15:43   20207
Prima operaţiune a "mâinilor dezlegate": jos cu Chetraru (VIDEO) Astăzi am expediat în adresa Preşedintelui Republicii Moldova un demers formulat în temeiul articolului 8 alineatul 8 al Legii privind Centru Naţional Anticorupţie, prin care cerem iniţierea procesului de demisie a directorului CNA, Viorel Chetraru, a anunţat vineri premierul Valeriu Streleţ. Streleţ a s
Consiliul Naţional Politic al PLDM în şedinţă dar nu la sediul partidului
16 oct. 2015,, 13:18   16672
Consiliul Naţional Politic al PLDM în şedinţă, dar nu la sediul partidului Consiliul Naţional Politic al PLDM s-a întrunit vineri în şedinţă extraordinară. Reuniunea are loc la sediul Preturii sectorului Râşcani al capitalei şi nu la sediul PLDM de pe strada Bucureşti, cum era până în prezent. Corespondentul Sputnik a încercat să afle detalii cu privire la subiectul discuţiilor
A fost publicat procesul verbal unde Shor îl toarnă pe Filat DOC
16 oct. 2015,, 12:45   25904
A fost publicat procesul verbal unde Shor îl toarnă pe Filat (DOC) Site-ul NewsMaker a publicat un document, despre care susține că este procesul verbal al audierii lui Ilan Shor pe 13 octombrie, atunci când acesta ar fi făcut autodenunțul și a povestit toată relația sa cu Vlad Filat. Vedeți mai jos documentul:
Dodon şedinţa Biroului permanent amânată deoarece alianţa nu ştie ce să facă
16 oct. 2015,, 12:15   14279
Dodon: şedinţa Biroului permanent amânată, deoarece alianţa nu ştie ce să facă Liderul PSRM, Igor Dodon, admite că şedinţa de vineri dimineaţă a Biroului permanent al Parlamentului nu a avut loc din cauza că cei din alianţă „încă nu ştiu ce să facă”. „Probabil, în actualele circumstanţe ei (liderii alianţei, n.red.) încă nu ştiu ce să facă. De aceea nu a fost convocat vineri dimine
Retragerea imunităţii lui Filat se desfăşoară cu uşile deschise
15 oct. 2015,, 15:20   7254
Retragerea imunităţii lui Filat se desfăşoară cu uşile deschise Deputaţii au decis ca dezbaterile şi votul asupra retragerii imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Filat să fie transparente. Dezbaterile asupra subiectului ridicării imunităţii parlamentare a deputatului PLDM, Vladimir Filat, vor avea loc cu uşile deschise. Decizia a fost luată cu votul a
Resetarea sau clisma societății civile
15 oct. 2015,, 11:50   30985
Resetarea sau clisma societății civile? Irina Astahova Ieri, 14 octombrie, actuala guvernare pentru prima dată a venit la o întrevedere deschisă cu opoziția și opinia publică. Evenimentul a fost organizat de către coaliția de guvernare. Scopul acestuia a fost să identifice împreună cu protestatarii căile de renunțare la cerințele radicale și s
Năluca alegerilor anticipate va bîntui prin Moldova pînă în martie 2016
13 oct. 2015,, 13:25   43211
Năluca alegerilor anticipate va bîntui prin Moldova pînă în martie 2016 Victor Surugiu Desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate, demisia președintelui şi organizarea alegerilor directe ale şefului statului rămîn a fi cerinţele de bază ale participanţilor la acţiunile de protest din centrul Chişinăului. Cît de reale sunt aceste scenarii? Alegerile vor transforma M
Candu protestatarii care vor bloca ieşirea din Parlament trebuie pedepsiţi
13 oct. 2015,, 09:15   6465
Candu: protestatarii care vor bloca ieşirea din Parlament trebuie pedepsiţi Preşedintele Parlamentului susţine că manifestanţii care vor bloca la 15 octombrie toate ieşirile din Parlament trebuie pedepsiţi conform legislaţiei în vigoare. Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a declarat, luni, că protestatarii care vor bloca intrările şi ieşirile din Legislativ pe data de
Bridget Brink Lupta anticorupție în Moldova este prioritatea numărul unu VIDEO
12 oct. 2015,, 15:50   9624
Bridget Brink: Lupta anticorupție în Moldova este prioritatea numărul unu (VIDEO) Recent, în Moldova s-a aflat într-o vizită de lucru Bridget Brink, adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA. Potrivit ei, prima vizită de la numirea ei în luna august curent Bridget Brink a efectuat-o în Ucraina, a doua – în Moldova, iar această consecutivitate nu este întîmplătoare: „Este o vi
Funcţia de guvernator al BNM cine va dori să devină un pion în mîinile elitei guvernatoare
8 oct. 2015,, 16:43   10621
Funcţia de guvernator al BNM: cine va dori să devină un pion în mîinile elitei guvernatoare Vladislav Bordeianu Autorităţile moldovene caută un nou guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Pentru selectarea candidaţilor, spicherul Andrian Candu a creat o comisie specială. Vineri, comisia planifică să lanseze concursul de selectare a candidaţilor la funcţia de guvernator al BNM. Dor
Streleț Ne dorim că viitorul guvernator să fie un tehnocrat neafiliat politic
6 oct. 2015,, 13:40   5034
Streleț: Ne dorim că viitorul guvernator să fie un tehnocrat neafiliat politic Una dintre condițiile FMI pentru semnarea acordului de finanțare cu Republica Moldova se referă la desemnarea într-un termen restrîns a unei noi conduceri la Banca Națională. Anunțul a fost făcut de Valeriu Streleț, care a mai precizat că nu alianța examinează candidaturile pentru funcția de guvernator,
Streleț Ne propunem să semnăm acordul cu FMI pînă la finele lunii noiembrie VIDEO
6 oct. 2015,, 13:28   4221
Streleț: Ne propunem să semnăm acordul cu FMI pînă la finele lunii noiembrie (VIDEO) Autoritățile de la Chișinău urmează să pună în aplicare o serie de măsuri urgente recomandate de misiunea Fondului Monetar Internațional. Ulterior, în prima parte a lunii noiembrie, Guvernul va lansa o nouă invitație la adresa FMI, pentru a efectua o vizită în vederea semnării acordului-memorandam cu ins
Streleț dezminte Moldova va putea accesa fără probleme creditul României
5 oct. 2015,, 15:44   3486
Streleț dezminte: Moldova va putea accesa fără probleme creditul României Informația potrivit căreia Republica Moldova nu va putea beneficia de creditul acordat de Guvernul României pînă nu va semna memorandumul cu FMI este falsă. Premierul Valeriu Streleț, l-a contrazis astfel pe liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, care declara recent că orice stat poate acorda ajutor țării no
Cine e vinovat e clar Dar cei de facut
4 oct. 2015,, 10:15   19892
Cine e vinovat – e clar! Dar ce-i de facut? Nicolae Chirtoacă Răscoala pentru societate este un lucru la fel de util ca și furtuna pentru natură … Aceasta este un medicament pentru sănătatea guvernului. Thomas Jefferson Acum sau niciodată! Sub acest slogan Platforma DA pregătește un nou miting în centrul capitale, în speranța că presiun
Streleţ a făcut publice detalii despre negocierile cu FMI
3 oct. 2015,, 13:30   32417
Streleţ a făcut publice detalii despre negocierile cu FMI Şeful Cabinetului de Miniştri de la Chişinău Valeriu Streşeţ a calificat drept pozitivă întrevederea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Washington şi a declarat, sâmbătă, jurnaliştilor, că discuţiile vor continua în Moldova. În cadrul vizitei sale în SUA, pe 1 octomrbie, premierul
Mesajul public al președintelui Nicolae Timofti în legătură cu situația socialpolitică din țară VIDEO
2 oct. 2015,, 08:15   8646
Mesajul public al președintelui Nicolae Timofti în legătură cu situația social-politică din țară (VIDEO) Stimați concetățeni. Perioada pe care o traversăm nu este cea mai prielnică și favorabilă din istoria țării noastre. Nemulțumirea față de prestația instituțiilor publice și a unor demnitari a generat proteste de masă. În temeiul drepturilor democratice care funcționează în țara noastră, oa
Chirtoca Liberalii pregătesc o nouă bombă
1 oct. 2015,, 08:15   12582
Chirtoca: Liberalii pregătesc o nouă „bombă” Trebuie de construit drumuri? Trebuie! Trebuie de construit drumuri locale? Trebuie! Drumurile bune au efect economic rapid? Nu. Acest efect este indirect și se manifestă treptat, pe parcursul a zeci de ani. Pot fi contractate credite pentru construcția drumurilor? Bineînțeles, dacă acest
Ce spune Sturza despre rezultatele sondajului CBSAXA
30 sep. 2015,, 12:41   9293
Ce spune Sturza despre rezultatele sondajului CBS-AXA Fostul premier Ion Sturza se arată îngrijorat de rezultatele sondajului de opinie prezentat ieri de CBS-AXXA, care arată că partidele de stînga urcă în topul preferințelor. Omul de afaceri a precizat că, deși datele studiului trezesc unele suspiciuni, un singur lucru însă e cert – tendințele, notează NOI
Vasilii Chirtoca Sînt convins că Sturza nu este unionist
30 sep. 2015,, 08:15   12719
Vasilii Chirtoca: Sînt convins că Sturza nu este unionist! Sînt întrebat de cunoscuți: „Ce, Sturza a devenit unionist?” Îmi este greu să dau un răspuns univoc. Am citit unele trimiteri la afirmațiile făcute de Ion Sturza, însă, pentru a înțelege ce a avut în vedere, este de dorit să-i asculți discursurile pe Forbes CEE Forum sau să citești stenograma acestora. Î
Pettit explică de ce a fost sistată finanțarea Republicii Moldova din partea SUA
29 sep. 2015,, 17:00   6646
Pettit explică de ce a fost sistată finanțarea Republicii Moldova din partea SUA Republica Moldova va beneficia din nou de asistență financiară din partea SUA, prin intermediul Programului „Compact”, atunci cînd va exista un control riguros asupra corupției. Declarația aparține ambasadorului Statelor Unite la Chișinău, James D. Pettit, și a fost făcută în cadrul unui interviu acordat
Platforma Civică DA ia îndemnat pe deputaţi să convoace de urgenţă o şedinţă plenară a Parlamentului
29 sep. 2015,, 16:30   37528
Platforma Civică „DA” i-a îndemnat pe deputaţi să convoace de urgenţă o şedinţă plenară a Parlamentului Platforma Civică „DA” i-a îndemnat pe deputaţi să convoace de urgenţă o şedinţă a Parlamentului pentru a examina şi îndeplini revendicările Marii Adunări Naţionale, înaintate pe 6 septembrie. Marţi, la o conferinţă de presă, unul dintre liderii Platformei, Vasile Năstase, a declarat că la şedinţa plenară
Sondaj Care partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri
29 sep. 2015,, 15:20   3928
Sondaj: Care partide ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în Legislativ ar accede opt partide politice, arată datele unui sondaj de opinie realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA”, în luna septembrie, informează NOI.md. Sondajul arată că 22,8 la sută dintre alegătorii de
Leancă Am impresia că guvernarea nu dorește un acord cu FMI VIDEO
29 sep. 2015,, 12:49   4190
Leancă: Am impresia că guvernarea nu dorește un acord cu FMI (VIDEO) Misiunea FMI a ajuns la Chișinău, dar cu un mandat modificat, din cauza jocurilor murdare ale celor de la guvernare, afirmă fostul premier Iurie Leancă. Politicianul susține că atitudinea guvernării atît față de FMI, cît și în raport cu cetățenii este inadmisibilă, notează NOI.md. „Am un sentiment p
Sîrbu e real ca în martie 2016 să avem un referendum privind modificarea Constituției
29 sep. 2015,, 12:15   4293
Sîrbu: e real ca în martie 2016 să avem un referendum privind modificarea Constituției Deputatul democrat Sergiu Sîrbu susține că, din punct de vedere juridic, este real ca în martie 2016 să fie organizat un referendum privind modificarea Constituției, însă el are o poziție personală la această temă. Despre aceasta deputatul a declarat pentru TRIBUNA. „Este real, însă eu am o poziție
Puterea
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997