X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Expert, despre revenirea lui Kozak: Este un bun cunoscător al realităților din Moldova

12 iul. 2018,, 18:21   Politică
3846 4

Federația Rusă încearcă să-și schimbe optica în relația cu Republica Moldova, a declarat analistul politic Victor Juc, vicedirector al Institutului de Cercetări Politice al AȘM, intervievat de Noi.md.

Anume în acest context trebuie văzută numirea vicepremierului rus Dmitri Kozak în funcția de reprezentant special al președintelui rus pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova, susține politologul. Kozak îl va înlocui în acest post pe Dmitri Rogozin.

„Dmitri Kozak este un bun cunoscător al realităților din R. Moldova. El a propus memorandumul despre care cunoaștem cu toții. Probabil, se încearcă să se schimbe optica, pentru că Rogozin promova o politică mai dură. Acum se va încerca o politică de tip soft. Nu este exclus că Federația Rusă va pregăti vreun proiect pentru ca să demonstreze că este pacificator și pentru că trebuie să răspundă la Rezoluția Adunării Generale a ONU privind trupele. Nu cred că se va întîmpla ceva extraordinar sau ieșit din comun, dar vreun program de tip memorandum nu este exclus că poate fi elaborat pentru a reintercepta inițiativa, care, în prezent, se află de partea Republicii Moldova”, a comentat Victor Juc.

Politologul presupune că înlocuirea lui Rogozin în funcția de reprezentant special pentru Moldova are loc după ce acesta ar fi pierdut susținerea Kremlinului. „Dmitri Rogozin a căzut în dizgrație, mai ales că nu a putut asigura Roskosmos-ul cu rezultate bune, mai sînt și alte aspecte la mijloc legate de relația lui cu Tiraspolul” , a adăugat Juc.

Mențoinăm că viceprimierul rus Dmitri Kozak a fost numit de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în calitate de reprezentant special al acestuia „pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?