X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4037

Dorin Recean, despre construcția și întreținerea drumurilor naționale

22 feb. 2023,, 09:00   Politică
2520 1

Necesitatea de îmbunătățire a infrastructurii, a calității în procesul de construcție și întreținere a drumurilor naționale și locale a fost exprimată de prim-ministrul Dorin Recean la ședința Consiliului fondului rutier, desfășurată la Guvern. În cadrul acesteia, a fost prezentat Programul de repartizare a mijloacelor fondului rutier pentru anul curent, care urmează a fi examinat în cadrul ședinței de miercuri a Cabinetului de miniștri.

Potrivit raportului prezentat de ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, Guvernul a alocat 1,48 miliarde lei în fondul rutier pentru anul 2023. Dintre acestea, 828 de milioane se preconizează a fi utilizate pentru întreținerea drumurilor publice naționale, 338 de milioane – pentru întreținerea pe timp de vară și 55 de milioane – pe timp de iarnă. Restul banilor vor fi distribuiți pentru întreținerea podurilor, executarea lucrărilor de proiectare și evaluare, procurarea echipamentelor etc.

„Mijloacele financiare vor fi repartizate pentru întreținerea şi reparația construcțiilor inginerești și a drumurilor publice naționale cu o lungime totală de 5 951 km”, a precizat ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.

„Este foarte important să ne asigurăm că sursele financiare, alocate pentru construcția și întreținerea drumurilor, sînt utilizate eficient. Lucrările trebuie să fie monitorizate atent, astfel încît cetățenii să beneficieze de drumuri calitative”, a menționat premierul Dorin Recean.

În cadrul ședinței a fost fost aprobat și planul de debursare lunară a mijloacelor fondului rutier pentru anul 2023. Anul trecut, Guvernul a alocat în fondul rutier 1,81 miliarde lei, dintre care 1,63 miliarde au fost valorificate.

2
0
0
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?