"Sîrma, băi!" - nu e despre comerțul cu oțelul, ci despre moldoveni

Se spune, că în timpul secetei și inundațiilor postbelice, moldovenii transpruteni înfometați urcau pe acoperișul trenurilor, pentru a merge în Muntenia și Ardeal ca să facă rost de mîncare. Atunci cînd trenul trecea pe sub cabluri, călătorul din primul vagon striga "Sîrma, băi", prevenindu-i pe ceilalți să aplece capul, după experiența prin care trecuse nefericiții în urma unor întîlniri neașteptate cu liniile electrice aeriene.

Că o fi realitate sau legendă istorioara respectivă, dar porecla "sîrma" s-a agățat de moldovenii români mai rău ca scama, încît apare și acum, din cînd în cînd, în certuri domestice, ca un marker al înapoierii și sărăciei demne de dispreț. Pentru a-i discrimina pe frații de peste rîu, pe înaltele podiumuri politice se folosesc acum alte expresii, mai subtile. De exemplu, aflîndu-se cu ceva timp în urmă în orașul Timișoara premierul român Marcel Ciolacu a făcut o glumă (el insistă că a fost, totuși, o glumă!) despre locuitorii județelor moldovenești: "Buzăul (orașul în care s-a născut Marcel Ciolacu n.n.) nu este în Moldova și Vă rog să nu mă jigniți"!

Moldova românească sau partea din Moldova medievală, care a rămas dincolo de Prut după notabila împărțire dintre Rusia și Turcia din 1812, a fost dezvoltată mai puțin, decît alte regiuni ale țării, în urma unificării cu Țara Românească în 1859. În anul Unirii Moldova arăta semnificativ mai evoluată decît Valahia, avînd economia, știința, educația și cultură mai dezvoltate. Instituțiilor românești nu le place să împărtășească acest tip de informații, dar cei care au vizitat românia în timpul guvernării lui Ceaușescu sau imediat după revoluția din 1989, cînd guvernul liberal ce înlocuise dictatura comunistă a deschis granițele, descopereau brusc după Albița un peisaj sumbru, de parcă ar fi nimerit direct în trecutul întunecat: case dărăpănate, ce semănau mai curînd a cocioabe, ulicioare strîmbe pline de colb ori glod și care trase de boi, astfel încît erai gata să dai după colț nas în nas cu un adevărat boier moldovean în straie de fanariot. Obiectiv vorbind, nici pînă în ziua de azi situația economică a acestor așezări nu s-a schimbat chiar mult, dar nu-ți prea vine să vorbești despre asta, știind că multe sate moldovenești de pe malul stîng al Prutului au reușit să le ajungă din urmă pe făgaș opus progresului.

Dacă v-au dat cumva de sminteală motoarele în căutarea informațiilor de acest fel și ați apelat disperat la inteligența artificială, nu veți obține oricum mare lucru. Pentru mine, perplexity.ai a descoperit următoarele: „În ciuda lipsei unor dovezi clare de discriminare economică, diferențele culturale, lingvistice și politice, precum și politica de centralizare dusă de guvernul românau creat tensiuni cu județele moldovenești în perioada interbelică.” Criticile și dezbaterile în aceste subiecte se desfășoară cu jumătate de gură chiar și în cercurile înguste ale puterii de la București. Cu atît mai mult se suprimă orice aluzie la separatismul moldovenesc, așa cum obișnuiesc să numească de cealaltă parte a Prutului dezvoltarea liberă a națiunii moldovenești și a statului moldovenesc.

Spre deosebire de unionism, care este susținut atît la București, cît și la Chișinău, moldovenismul este considerat o amenințare la adresa securității statului românși, în mod cu totul ciudat, la adresa stabilității sociale și economice a Republicii Moldova. Astfel, am fost privați, ca idioții, de un atribut statal precum limba moldovenească, fără a avea un consens larg în sînul societății, în timp ce considerăm că am avea un apărător serios - statul moldovenesc și sîntem majoritari în comparație cu celelalte etnii românești - împreună cu cei de dreapta Prutului sîntem circa 10 milioane de moldoveni. În anii 2000, pe timpul președintelui Voronin, Partidul Comuniștilor a încercat să sprijine un ONG din județul Iași, dacă nu mă înșel, care își permitea puncte de vedere "netradiționale" privind crearea României Mari . În cele din urmă, liderul acestui ONG era cît pe ce să devină deținut politic, sau poate că a și devenit, dar organele de securitate au avut grijă ca noi să aflăm cît mai puțin despre continuarea acestei povești triste cu respectivul cetățean român.

Cu toate acestea, dacă îl calci bătătură, moldoveanul calcă la rîndul lui peste tabuul tăcerii politice și erupe emoțional, dezvăluind lucruri ascunse despre discriminarea sa culturală și economică, despre mîndria lui națională. Șovinismul lui Ciolacu, ca să revenim, a fost tratat în presă de locuitorii județului Botoșani cu un buchet de replici tăioase. Moldovenii îl consideră pe Ciolacu un individ care nu-și prea poate lega corect gîndurile, pentru că un politician adevărat nu se exprimă astfel. Au ajuns toate lichelele sus, care-și bat joc de popor, a spus un botoșănean mai supărat, ne fac de rîs întreaga națiune. Un altul nu l-a condamnat pe primministru, pentru că gluma lui, dacă e o glumă, e tot ce poate produce intelectul lui Ciolacu. "Și dacă te gîndești, că Moldova, - a conchis un om în vîrstă în rîndul interviurilor acordate TV Vocea Botoșani, - a dat României cele mai mari personalități din toate timpurile”. Mai multe partide au condamnat apucăturile xenofobe ale premierului: Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei l-a numit "fascist", iar Uniunea pentru Salvarea României l-a acționat în judecată.

Rasismul, am putea spune, e în sîngele clasei politice românești și a rodat în atitudinea față de romi și evrei. Din cauza treptei inferioare pe care o ocupă în sistemul social, romii sînt prinși într-un cerc vicios al sărăciei și segregării. Ei sînt discriminați, bunăoară, în ceea ce privește accesul la serviciile medicale, fapt care conduce la o stare de sănătate mai proastă în general, iar speranța medie de viață a minorității rome este cu aproximativ 10 ani mai mică decît media românească. Discriminarea și segregarea se împacă foarte bine în sistemul educațional românesc, ceea ce conduce la rate mai mari de abandon școlar și note mai mici pentru elevii romi.

Antisemitismul a luat proporții dramatice în România în anii “30 ai secolului trecut sub influența nazismului și a regimului fascist al lui Ion Antonescu, ceea ce a condus la deportările evreilor și la pogromuri, cum s-a întîmplat, de exemplu, la Iași și București. De asemenea, România a organizat lagăre de concentrare pentru evrei în Transnistria, cum ar fi în Bogdanovka, iar armata română a participat la masacrul de la Odessa din 1941. După cel de-al Doilea Război Mondial majoritatea evreilor supraviețuitori au emigrat din România în Israel. Prejudecățile împotriva evreilor au persistat și după perioada socialistă, dar dorința de a adera la Uniunea Europeană a dus în cele din urmă la o recunoaștere tardivă a crimelor din trecut ale României: în 2004, guvernul româna fost obligat să-și ceară scuze pentru deportarea evreilor.

Și Ciolacu și-a cerut în cele din urmă scuze, recurgînd la caraghiosul truc politic de a convinge publicul că ar fi fost înțeles greșit. Aceste scuze, desigur, nu au fost o sclipire de conștiință, ci un colac de salvare aruncat propriului rating politic. Asta fac, de obicei, politicienii cînd electoratul îi prinde în flagrant delict. Cunoaștem atitudinea guvernanților români față de noi. Nu s-a schimbat mare lucru din 1924, cînd cei 28 de deputați și senatori Români din Basarabia au adresat o scrisoare plină de disperare regelui Ferdinand al României, implorîndu-l să-i ajute pe moldovenii ajunși la capătul răbdării, care timp de șase ani de administrație românească au fost reduși la condiția de sclavi neputincioși: "Basarabia este guvernată într-un mod în care nici măcar coloniile negre din Africa nu pot fi guvernate astăzi". Documentul demonstrează că regele și autoritățile Române au scuipat pe tratatul semnat cu marile puteri din 28 octombrie 1920, care recunoștea Unirea. Nu numai că nu au recunoscut Declarația de aderare, ca dovadă că "populația Basarabiei a manifestat dorința de a vedea Basarabia unită cu România", dar nici condiția că România s-a angajat să protejeze și să asigure pe teritoriul Basarabiei Tratatul de la Paris, semnat la 9 decembrie 1919 atît de puterile principale și anexe, cît și de România, de a garanta libertățile și drepturile locuitorilor" etc.

Să ne amintim acum, ce a declarat premierul Ciolacu despre posibila unire a României cu Republica Moldova...Ca orice politician româncare se respectă, el a spus: „Și eu susțin unirea și nu am primit interdicție. E dreptul meu! Eu cred în continuare în unirea între Republica Moldova și România. Că se va face în interiorul UE, că vom găsi o altă cale..!” La ce ne putem aștepta în urma unei noi uniri, așa cum o vede Ciolacu și clasa politică românească, lipsită de principii și cu vechi instincte autoritare? Nu cumva "gluma" premierului român despre moldoveni este o confirmare a faptului că frăția românească este doar o glumă?

Probabil, românii “de profesie” de pe la noi speră că în cazul "Marii Uniri" vor fi onorați pentru slujirea unei alte patrii și se vor căpătui, vor intra la pîine, la slujbulițe calde. Chiar așa? Locurile bune se distribuie întotdeauna doar între proprii șerbi. Iar trădătorii sînt disprețuiți de toată lumea, chiar și de cei care apelează la serviciile lor.

Valeriu Reniță