Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Diplomatul Andrei Popov povestește prin ce a trecut fiind internat la spital cu COVID-19

15 mar. 2021,, 14:50   Societate
3457 0

Într-o postare pe rețelele de socializare, diplomatul Andrei Popov a povestit despre momentele prin care a trecut după ce a fost infectat cu COVID-19. Acesta spune că s-au îmbolnăvit cinci membri ai familiei sale. Sursa infectării ar fi un taximetrist particular, care, deși avea febră, a ieșit la serviciu.

„Simptomele au apărut acum trei săptămîni - febra 37,5, frisoane, tuse uscată. Eram sigur că este COVID, căci de o săptămînă soția era deja testată pozitiv, plus, ambii copii au avut mai multe „semne de răceală”. După patru zile, împreună cu testul pozitiv, s-a confirmat și pneumonia 15%, cu care am și fost internat la spital. Perfuzii, injecții, pastile. Și un minunat coleg de salon, unul dintre cei mai valoroși artiști pe care îi avem. Totuși, după două nopți, avînd în vedere că nu mai aveam febră, am început „tratativele” cu medicii să fiu lăsat să mă tratez acasă. La a 5-a zi, cînd și radiografia a arătat că pneumonia nu manifestă dinamică de acutizare, mi s-a permis să mă externez”, povestește Andrei Popov.

La scurt timp după ce a ajuns acasă, diplomatul s-a simțit din nou rău, avînd febră și nereușind să doarmă. Așa a ajuns pentru a doua oară la spital. Starea sa a fost evaluată drept gravă, avînd o pneumonie bilaterală, transmite agora.md.

„Au urmat trei zile de terapie intensivă - culcat pe burtă, conectat la ventilare și perfuzii non-stop. După asta, am fost transferat la terapie simplă și peste încă șase zile externat. În salonul de terapie intensivă, din cei patru pacienți, eram singurul trecut de 40... Firește, nu pot împărtăși public experiența asistării la suferința altor oameni. Deși cred că ar fi util pentru cei iresponsabili și social periculoși, care în continuare nu cred în COVID sau se cred protejați de tinerețe... Să vadă cum suspină toată noaptea de durere un tînăr de 38 de ani cu figură atletică sau cum se agravează văzînd cu ochii - și privirile noastre se întîlneau... - situația vecinului de pat de 36 de ani (ușor supraponderal) și cum în a treia noapte el clachează, nu mai rezistă și smulge violent masca de oxigen, după care este... indus în comă artificială și intubat”, a declarat diplomatul Andrei Popov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?