X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4038

Iranul este gata să discute un "plan de acțiune" în Siria (Rohani)

27 sep. 2015,, 23:30   Externe
3388 1

Foto: agerpres.ro

Iranul este gata să discute cu SUA, Rusia și europenii un eventual plan de acțiune în Siria, după ce jihadiștii din gruparea Statul Islamic vor fi înfrânți, a declarat, duminică, președintele iranian Hassan Rohani, potrivit AFP. "Nu este o problemă pentru noi să inițiem discuții pentru a determina și duce la bun sfârșit un plan de acțiuni viitoare, după ce teroriștii vor fi alungați de pe teritoriul sirian", a explicat Rohani într-un interviu oferit postului de radio american NPR, care va fi difuzat integral luni.

"Însă trebuie să acționăm cu toții în mod concertat și să avem o formulă pentru a-i alunga pe teroriști imediat", a subliniat liderul iranian. Potrivit lui Rohani, discuțiile cu privire la "opțiunile viitoare" trebuie să includă guvernul sirian și "toate părțile vizate", în scopul de a "ajunge în comun la un plan de acțiune".

În același timp, președintele Iranului a reiterat că soarta Siriei și a președintelui sirian Bashar al-Assad nu poate fi decisă decât de sirienii înșiși. "Ultimul cuvânt și cel mai important cuvânt îi revine poporului acestei țări", a spus Hassan Rohani. Iranul este, alături de Rusia, unul dintre cei mai fermi aliați ai regimului Bashar al-Assad, pe care îl susține militar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?