Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Moldova sărbătoreşte în premieră Ziua Diplomatului

17 ian. 2014,, 12:44   Societate
4337 0
Foto: noi.md
Moldova sărbătoreşte în premieră vineri, 17 ianuarie, Ziua Diplomatului. Sărbătoarea profesională a diplomaţilor a fost instituită de Guvern pe 26 decembrie 2013, avînd legătură cu marcarea a 22 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Naţiunilor Unite.

Potrivit afenției „Infotag”, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a menţionat anterior că prin instituirea acestei sărbători sînt apreciate eforturile şi contribuţia semnificativă a colaboratorilor serviciului diplomatic la promovarea şi realizarea politicii externe a Republicii Moldova.

În prezent, în Moldova activează 223 de diplomaţi, printre care 31 de ambasadori. Moldova are peste hotarele sale 38 de ambasade, consulate şi alte reprezentanţe. Ultima misiune diplomatică a fost deschisă joi, în Olanda, la ceremonia de inaugurare participînd premierul Iurie Leancă şi Natalia Gherman.

Pentru întreţinerea misiunilor diplomatice ale Moldovei, în bugetul de stat pentru anul 2014 sînt prevăzute 228,3 milioane de lei, cu 26 milioane de lei mai mult decît anul trecut. Salariul unui ambasador este de circa 2 mii de euro, fiind considerat unul dintre cele mai mici în comparaţie cu cel al colegilor din alte ţări.

Solicitat să dea o apreciere activităţii diplomatice în Republica Moldova de la proclamarea independenţei, fostul viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene Valeriu Ostalep a menţionat că prin instituirea Zilei Diplomatului se recunoaşte, de fapt, rolul şi importanţa acestei profesii în Republica Moldova.

„În acelaşi timp, trebuie să recunosc faptul că în Moldova există foarte puţini profesionişti în domeniu. Profesia de diplomat este una dintre cele mai complicate şi necesită o pregătire specială. Cu regret, timp de 20 de ani nu am reuşit să creăm o clasă de profesionişti în domeniu”, a spus Ostalep.

În opinia fostului viceministru, numărul actual de diplomaţi este prea mare pentru o ţară ca Republica Moldova.

„Cred că numărul diplomaţilor ar trebui înjumătăţit. Ştiu foarte bine cine lucrează în minister şi în misiunile diplomatice ale ţării. Timp de 20 de ani lucrează aproape aceleaşi persoane care mută hîrtiile de pe o masă pe alta şi dorm trei ani de zile în ambasadă. Totodată, consider prea mare şi numărul de viceminiştri ai ministerului de externe. În condiţiile Republicii Moldova, ministrul şi un singur viceministru, faţă de trei, cîţi sînt în prezent, și-ar îndeplini cu succes toate atribuţiile”, consideră Valeriu Ostalep.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?