Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Încă 52 de proiecte vor obţine granturi în cadrul Programului ”PARE 1+1”

14 dec. 2013,, 17:25   Economie
6133 0
Foto: businessinsider.com
În cadrul Programului “PARE 1+1”, prin intermediul căruia lucrătorii migranţi şi rudele acestora beneficiază de consultanţă şi informare privind oportunităţile de dezvoltare a unei afaceri pe teritoriul Moldovei, vor fi finanţate încă 52 de proiecte investiţionale, transmite NOI.md. Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Economiei, o decizie în acest sens a fost luată de Comitetul de Supraveghere a Programului „PARE 1+1”, şedinţa căruia a fost prezidată de vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

Proiectele investiţionale presupun investiţii de 29,3 mil. lei, iar suma granturilor solicitate prin intermediul Programului constituie 9 mil. lei. Astfel, un leu solicitat în cadrul „PARE 1+1” va atrage circa 3 lei investiţii în economie. În calitatea lui de preşedinte al Comitetului, Valeriu Lazăr, a menţionat că Programul demonstrează la această etapă rezultate optimiste, însă poate fi extins prin componente noi, derivate din oportunităţile ce se deschid odată cu intrarea în vigoare a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. De asemenea, Valeriu Lazăr a atras atenţia asupra necesităţii măririi razei de comunicare despre proiect prin intermediul diasporei, aşa încît concetăţenii noştri care muncesc peste hotare să investească banii acumulaţi în localităţile de la baştină.

Analiza cererilor de finanţare denotă că lucrătorii migranţi moldoveni îşi investesc economiile acumulate preponderent în agricultură – 20 proiecte (38%), servicii – 16 proiecte (31%), producere/prelucrare – 13 proiecte (25%), în turism fiind înregistrată o singură cerere. Majoritatea cererilor au parvenit din municipiul Chişinău (19,6%), care este urmat de raioanele Drochia, Orhei, Glodeni – cîte 3 proiecte, Străşeni, Ialoveni, Cahul, Criuleni, Hînceşti, Sîngerei, Şoldăneşti, Ungheni, Teleneşti – cîte 2 proiecte, Anenii Noi, Basarabeasca, Cantemir, Călăraşi, Ceadîr-Lunga, Dubăsari, Edineţ, Floreşti, Nisporeni, Ocniţa, Rîşcani, Soroca, Ştefan Vodă, Taraclia, Leova – cîte un proiect de afaceri. De menţionat, că 35 de întreprinderi din cele 52 înregistrate în program sînt afaceri nou-create, cu o perioadă de activitate mai mică de 12 luni.

În cadrul Programului “PARE 1+1” lucrătorii migranţi şi rudele acestora beneficiază de consultanţă şi informare privind oportunităţile de dezvoltare a unei afaceri, proiectele desfăşurate pe teritoriul ţării, sursele de finanţare a unui proiect investiţional, aspectele legislative ale activităţii antreprenoriale etc. De asemenea, pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor antreprenoriale, participanţii sînt instruiţi în cadrul seminarelor care sînt derulate pe module cu o durată totală de 50 de ore academice (10 zile lucrătoare) şi includ următoarele tematici: înregistrarea unei afaceri, management, marketing, contabilitate, planificarea afacerii etc. Programul este desfăşurat în baza regulii „1+1”, care prevede că fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul PARE. Suma maximă a finanţării acordate constituie 200 mii lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?