Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Viceministrul Educației: La BAC se colectau cîte 400 de euro

24 iun. 2013,, 16:53   Societate
5032 3
Foto: asachi.md
Aproape 12 milioane de lei au fost plătiți, din bugetul de stat, pentru organizarea examenelor de bacalaureat. Jumătate din această sumă au mers la camerele de supravegheat, care au fost cumpărate de minister pentru a preveni copiatul. Toți absolvenții au fost urmăriți de circa 1200 de camere video.

Deși acesta a fost cel mai scump BAC de pînă acum, se pare că metoda Ministerului Educației nu a fost foarte eficientă. Absolvenții au fost mai ingenioși și au găsit alte metode de a copia. La fiecare examen, la scurt timp de la începere, pe internet au apărut itemii cu răspunsuri. Pozele postate cuprindeau testele fotografiate și scanate.

Igor Grosu, viceministrul Educației, a recunoscut, în cadrul unei emisiuni televizate, că la examene se colectau pînă la 400 de euro pentru note de nouă și zece. „Prețurile variau de la urban la rural. Prețurile au apărut încă în februarie. Erau foarte mari. Circa 800 de euro pentru 3 de 10 și un 9. Întrebarea noastră a fost de ce nu 4 de 10. Răspunsul ar fi fost: E suspect. Pe parcurs prețurile au scăzut. Din ce am reușit noi să aflăm, s-au colectat de la 150 la 400 de euro”, a spus Grosu.

Contactată de NOI.md, expertul în politici sociale şi dezvoltare la „IDIS Viitorul”, Viorica Antonov, a declarat că metoda ”anticopiat” – camerele de luat vederi – a fost una polițienească. ”În care stat BAC-ul este atît de drastic? Dacă am ajuns la așa măsuri, înseamnă că sistemul e putred în interior și acolo e problema, acolo trebuie să găsim tratamentul”, crede experta. ”S-a exagerat cu camerele. Ele au stresat tinerii. Problema nu este în camere, ci în sistem, în felul în care au loc examenele. Dacă ar fi fost un test cu întrebări și mai multe răspunsuri, care ar fi conținut o întrebare cu meditație, atunci ar fi dat posibilitatea tînărului să mediteze. Itemii sînt rigizi, nu sînt flexibili, nu dau posibilitatea de concentrare, de a-și pune gîndirea critică în valoare. Întrebările nu sînt fixate pe gîndirea creativă și e greu să ții minte atîta informație. Dacă ar fi să ne uităm la experiența celor din Occident, întrebările sînt foarte bine trasate: există o nuanță teoretică, o nuanță practică și una creativă”.

Expertul mai afirmă că ”trebuie să eliminăm problema copiatului și atunci nu va mai fi nevoie de camere, de stres și de atîta vorbă. Să lupți cu camerele de supraveghere contra copiatului ar fi o măsură, dar nu este cea mai bună”, a conchis Viorica Antonov.

28 497 de elevi au scris cerere în acest an pentru a susține examenul de bacalaureat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?