X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4056

Guvernul alocă bani proprietarilor terenurilor de după traseul Rîbnița-Tiraspol

14 mai. 13:45   Economie
3372 0

Din cauza taxelor ilegale impuse de transnistreni, Guvernul va aloca bani, pentru a plăti compensații proprietarilor terenurilor amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol, notează Noi.md.

Un proiect corespunzător urmează să fie aprobat la ședința de pe 15 mai a cabinetului de miniștri.

Potrivit documentului publicat de Guvern, urmează să fie alocate 2 milioane de lei. Banii vor ajunge la beneficiarii finali prin intermediul Consiliului Raional Dubăsari.

„Se alocă Consiliului raional Dubăsari mijloace financiare, în mărime de 2000.0 mii lei, în vederea compensării parțiale a cheltuielilor suportate de proprietarii terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol, urmare a plăților ilegal aplicate de Tiraspol la trecerea prin posturile neautorizate de control.

Consiliul raional Dubăsari va repartiza mijloacele alocate, proprietarilor de terenuri agricole în baza unui regulament, elaborat şi aprobat de consiliu, în condiţii de transparenţă şi echitate, în coordonare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare”, se arată în proiectul decizie.


Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2024, care va fi aprobat de Executiv, mai prevede renovarea mai multe edificii de utilitate socială în zona de securitate. Este vorba despre renovarea și întreținerea instituțiilor școlare și preșcolare, căilor de acces către ele și infrastructurii lor, amenajarea zonelor de agrement și spațiilor publice, reabilitarea unui azil pentru vîrstnici și a edificiilor destinate activităților culturale și sportive. În aceste scopuri se vor aloca aproximativ 13 milioane de lei.

8
2
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?