Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4038

La cît se cifrează sprijinul financiar acordat Moldovei de Uniunea Europeană

6 iul. 2023,, 11:15   Economie
2622 0

Din octombrie 2021, Republica Moldova a primit sprijin în valoare 1,2 miliarde de euro din partea partenerilor externi, inclusiv a Uniunii Europene.

„UE continuă să fie solidară cu Moldova, să susțină suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și este hotărîtă să continue consolidarea rezilienței țării, inclusiv în ceea ce privește securitatea energetică, amplificarea cooperării în domeniul securității și al apărării și sprijinirea pe calea reformelor”, precizează Delegația UE la Chișinău, citată de IPN.

Din sprijinul total de 1,2 miliarde de euro, 404,5 milioane au fost investiții în Planul Economic și de Investiții. 295 de milioane de euro au fost acordați sub formă de asistență macro-financiară, iar 240 de milioane – sprijin bugetar pentru energie, inclusiv pentru eficiență energetică. 114 milioane de euro a reprezentat asistență bilaterală pentru a stimula economia sectorului energetic, combaterea dezinformării și reforma justiției. Alte resurse au fost alocate în calitate de asistență umanitară, asistență pentru gestionarea frontierelor, pentru a susține mass-media locală independentă, pentru Misiunea de Parteneriat a UE în Moldova, dar și pentru Facilitatea European pentru Pace. La fel a fost acordat sprijin pentru securitatea cibernetică și criza refugiaților.

În prezent UE oferă asistență macrofinanciară în valoare totală de 295 de milioane de euro. Aceasta include un pachet de 150 de milioane de euro, suplimentat recent cu pînă la 145 de milioane de euro. Pînă în prezent au fost debursați 100 de milioane de euro.

În cadrul pachetului financiar anunțat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen la 10 noiembrie 2022, pe lîngă majorarea asistenței macrofinanciare, a fost prevăzut un sprijin bugetar de 105 milioane de euro pentru 2023.


„UE sprijină Moldova prin investiții în proiecte emblematice în sectoarele cheie, cum ar fi acordarea ajutorului pentru întreprinderile mici și mijlocii, eficiența energetică și investiții în Culoarele Solidarității. În cadrul EIP, în cooperare cu instituțiile financiare europene, UE își propune să prevadă pînă la 1,6 miliarde de euro investiții publice și private, din care 673 de milioane de euro au fost deja alocați pentru cinci proiecte emblematice identificate împreună cu autoritățile moldovenești”, mai menționează Delegația UE.

5
2
0
6
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?