Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Comrat solicită implicarea experților UE în discutarea problemelor privind relațiile bugetare din Găgăuzia

15 aug. 2023,, 23:25   Economie
2252 0

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) solicită implicarea experților din Uniunea Europeană în examinarea financiară a proiectului de lege, care prevede rambursarea TVA către agenții economici ai autonomiei din bugetul ATO Găgăuzia, și nu din bugetul de stat.

O astfel de solicitare au adresat deputații Adunării Populare a Găgăuziei în cadrul unei întrevederi la Chișinău cu deputații Parlamentului Republicii Moldova, la care subiect de discuție a devenit proiectul de lege menționat.

Potrivit serviciului de presă al APG, în cadrul discuțiilor, deputații din Găgăuzia au subliniat că problema relațiilor bugetare dintre Comrat și Chișinău are multe aspecte și dificultăți. O atenție deosebită a fost acordată necesității de a analiza fluxurile financiare, atît bugetare, cît și extrabugetare, inclusiv participarea Găgăuziei la proiecte ale Fondului național rutier, proiecte de mediu și asistență din partea donatorilor internaționali.

Fiind o autonomie etnică, Găgăuzia se confruntă cu anumite cheltuieli specifice, care, de regulă, sunt mai mari decît cele ale bugetelor regionale din țară. Prin urmare, este important de asigurat finanțarea acestor cheltuieli din propriile venituri. Este necesar de analizat în ce măsură veniturile unui locuitor mediu al Găgăuziei depășesc sau sînt inferioare veniturilor unui locuitor al unei alte regiuni a Moldovei.

Deputații Adunării Populare a Găgăuziei și-au exprimat încrederea că pentru a analiza această situație dificilă este necesar de implicat experți - reprezentanți ai Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, ai Departamentului Finanțelor al Găgăuziei și alți specialiști.


În acest sens, a fost adresată o solicitare colegilor din Parlamentul Republicii Moldova de a transmite proiectul de lege spre examinare Grupului comun de lucru al Parlamentului și Adunării Populare pentru consultări ample și expertiză financiară, cu implicarea experților din Uniunea Europeană, mai ales că examinarea acestui subiect a fost inclusă în Planul de acțiuni comun al Grupului de lucru pentru anul 2023.

3
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?