De ce a făcut Putin o înțelegere cu Prigojin și ce legătură are Lukașenko cu aceasta?

Președintele rus Vladimir Putin a făcut o înțelegere cu Evgheni Prigojin, șeful CMP Wagner, care la sfîrșitul săptămînii trecute a încercat brusc să organizeze o revoltă armată și să înlăture conducerea militară a țării, pentru a evita vărsarea de sînge, confruntările interne și ciocnirile cu rezultate imprevizibile.

Iar negociatorul a fost președintele Alexandr Lukașenko din Belarus, deoarece el și Prigojin au o cunoștință de lungă durată.

Jurnaliștii de la BBC au scris despre acest lucru în articolul "Revolta eșuată a lui Prigojin: de ce și ce se va întîmpla acum?

Aceștia au amintit că în seara zilei de sîmbătă, 24 iunie, cînd pe străzile Moscovei fuseseră deja observate baraje cu mitraliere, s-a aflat că "marșul" lui Prigojin s-a oprit și se întorcea în direcția opusă capitalei. Kremlinul și Prigojin au anunțat că au ajuns la un acord mediat de președintele belarus Alexandr Lukașenko.

Parametrii acestui acord au fost anunțați ulterior de purtătorul de cuvînt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov. Aceștia sînt, potrivit acestuia, după cum urmează: Prigojin va "pleca" în Belarus (în ce calitate, nu este clar), cazul revoltei va fi închis, participanții săi nu vor fi judecați din respect pentru meritele lor militare (adică participarea la invadarea Ucrainei), iar Ministerul Apărării va semna contracte cu unii dintre ei (cei care nu au participat la revoltă).

Imediat după acest anunț au apărut mai multe întrebări. De ce a avut Kremlinul nevoie de acest lucru, cînd Vladimir Putin amenința încă de dimineață că îi va pedepsi pe rebeli? De ce Prigojin, care a străbătut jumătate de țară fără să i se opună rezistență, a fost de acord cu izgonirea? Și ce legătură are acest lucru cu Lukașenko?

La prima întrebare a răspuns, într-un fel, Peskov însuși cînd a anunțat acordul: "A existat un scop mai înalt - evitarea vărsării de sînge, evitarea confruntărilor interne, evitarea confruntărilor cu rezultate imprevizibile.

După cum scriu jurnaliștii de la BBC, acest argument poate fi considerat rezonabil. Este puțin probabil ca autoritățile, pentru care rebeliunea a fost în mod clar o surpriză totală, să fi vrut să verifice ce s-ar fi întîmplat dacă coloanele lui Prigojin ar fi ajuns cel puțin la Oka, cea mai apropiată barieră de apă de Moscova, sau să lupte cu wagnerii în limitele orașului Rostov. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a spus acest lucru în mod explicit luni: dacă rebelii ar fi ajuns în capitală, vărsarea de sînge ar fi fost inevitabilă.

Răspunsul la cea de-a doua întrebare - de ce ar face Evgheni Prigojin acest lucru - este mai dificil. Dacă îl crezi pe însuși fondatorul CMP, el și mercenarii săi au decis să se oprească deoarece au înțeles, atunci cînd s-au apropiat de Moscova, că va fi vărsare de sînge. "Primul factor - nu am vrut să vărsăm sînge rusesc. Al doilea factor este că am considerat că o demonstrație a ceea ce aveam de gînd să facem era suficientă", a explicat Prigojin în seara zilei de 26 iunie.

Dar putem presupune că decizia de a nu escalada mai mult se datorează și faptului că Prigojin și luptătorii săi pur și simplu nu aveau un plan concret.

"Deci, să spunem că ați venit la Moscova. Și apoi ce să faceți? Ei bine, ați venit la Kremlin, v-ați făcut treaba în Tunul Țarului, dar unde este guvernarea? Autoritățile au plecat cu cel care are butonul. Au închis serviciul special, pentru orice eventualitate, și au mutat Ostankino într-un centru de rezervă undeva în afara Moscovei. Ei bine, orașul a fost jefuit, mașinile au ars, Prigojin ar fi pierdut controlul situației în același moment", a motivat un om de afaceri. Interlocutorul, care cunoaște oficiali de rang înalt, spune cam același lucru pentru BBC. "Deci, el merge la Moscova - și ce dacă? Șoigu și Gherasimov nu sînt acolo - ei s-au dus la Sankt Petersburg sau la Kaliningrad sau Novosibirsk sau Nijni Novgorod", comentează el.

Nu se poate exclude nici faptul că Prigojin și-a dat seama că pur și simplu nu are forța necesară pentru o rebeliune în toată regula. De vineri, nicio structură majoră de putere nu și-a anunțat sprijinul pentru rebeli. Fondatorul CMP Wagner a afirmat că are sprijinul a 25 de mii de luptători și chiar a unor militari, dar este dificil de verificat acest lucru. Iar Kremlinul spune că unii dintre wagnerieni s-au răzgîndit deja să se revolte pe parcurs.

De ce anume Lukașenko a acționat ca negociator? El însuși nu a explicat încă acest lucru. Potrivit lui Dmitri Peskov, acest lucru se datorează faptului că Prigojin și președintele Belarusului sînt legați de o lungă cunoștință. "Eu îl numesc așa: Zhenya. Avem cele mai amabile relații cu el. Cele mai amabile", a spus Lukașenko despre Prigojin în 2020. Mass-media și rețelele de socializare au speculat încă de la sfîrșitul săptămînii că ar fi existat și alți negociatori: în special, a fost menționat numele guvernatorului regiunii Tula, Alexei Dyumin, dar autoritățile regionale au negat acest lucru.

"Lukașenko și-a întins mîna și s-a oferit să găsească soluții pentru continuarea funcționării CMP Wagner într-o jurisdicție legitimă", s-a limitat Prigojin la acest comentariu.

Este important de reținut că pentru Belarus cursul imprevizibil al evenimentelor din Rusia ar fi probabil o problemă - în afară de Moscova, Minskul nu are mulți aliați.

Oricum ar fi, propagandiștii de stat cer acum un monument pentru Lukașenko la Moscova. Și mulți își amintesc modul în care, în 2020, Rusia l-a ajutat pe președintele belarus la suprimarea protestelor pe scară largă împotriva fraudelor electorale - într-un fel, medierea lui Lukașenko pare acum o formă de mulțumire pentru acel sprijin.