Ansamblul „Joc” – viu precum viața

Ansamblul „Joc” – viu precum viața

„Renumit”, „unic”, „remarcabil” – cele mai răsunătoare epitete nu sînt deloc exagerate dacă vorbim despre Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc”.

Colectivul a fost creat la 23 august 1945, în aceste zile marcîndu-și cea de-a 73-a aniversare. Distins cu numeroase decorații și premii internaționale, avînd în palmares turnee în peste 70 de țări ale lumii, colectivul are un trecut faimos. Dar cum îi este prezentul și, mai ales, viitorul? Despre aceasta, într-un interviu exclusiv pentru portalul Noi.md, a relatat directoarea Ansamblului, Aliona Strîmbeanu.

- Activitatea colectivului este implicit legată de numele maestrului Vladimir Curbet, care l-a condus decenii în șir. Cum este păstrată acum creația lăsată moștenire de el?

- Evident, noțiunile „Joc” și Vladimir Curbet sînt indivizibile. Maestrul Curbet a fost cel care, prin talentul său, a făcut ca „Joc”-ul să nu fie un oarecare colectiv de dansuri din Moldova, el l-a lansat la nivel internațional, l-a făcut ”carte de vizită” a republicii. Zeci de dansuri pe care le-a montat în scenă au rămas în fondul de aur al colectivului. După plecarea maestrului, noi toți: și coregraful-șef, Eugen Sandul, maestru emerit în artă, și dirijorul-șef, Vasile Goia, care a condus orchestra „Joc” mulți ani și acum a revenit, lucru ce mă bucură nespus, păstrăm moștenirea pe care ne-a lăsat-o maestrul. Așadar, noi toți - coregrafii, pedagogii, preparatorii și artiștii - conștientizăm ce comoară de creație avem de păstrat și de multiplicat. Toate dansurile principale le repetăm și acum, ca mai înainte, ele formează programul de performanță a spectacolelor Ansamblului „Joc”.

Știți că „Joc”-ul este o sinteză a mai multor genuri de artă: plastică, muzică, actorie și, desigur, măiestria interpretativă a dansatorilor – coregrafia. În statele noastre de personal artiștii figurează nu ca simpli dansatori, ci ca artiști de balet. În total avem 50 de artiști de balet și 26 de artiști ai orchestrei. În plus față de componenta artistică, avem și un grup administrativ, puțin numeros.

Ansamblul păstrează cu grijă creația lăsată moștenire de Vladimir Curbet.

- Cum ați devenit director la „Joc” și cu ce probleme v-ați confruntat?

- De un an dețin această funcție. Am venit aici în timp ce ansamblul avea foarte multe probleme. Maestrul Curbet era grav bolnav, țintuit la pat și doamna Monica Babuc mi-a propus să ocup această funcție, dat fiind că cca un an fusesem președinta Consiliului de administrație al Ansamblului și cunoșteam nu din auzite toate problemele. Am studii de critic de teatru, am muncit în cadrul Ministerului Culturii timp de 27 de ani, dintre care 10 în fruntea Departamentului muzică, teatru și educație artistică. Am deci experiență și în sfera legislației din domeniu. Pornind de la faptul că operele coregrafice, dansurile montate cu măiestrie, reprezintă o sinteză dintre baletul clasic și dansul popular, veritabile opere de artă și fiind conștientă că avem o comoară pe care trebuie să o promovăm, am acceptat.

Directoarea Ansamblului, Aliona Strîmbeanu, este sigură că „Joc”-ul trebuie promovat activ.

Există numeroase probleme, în special materiale. De la cele elementare, din ziua dării în exploatare nu a fost efectuată nicio o reparație capitală, acoperișul era spart, podeaua în sala de balet, uzată și traumatizantă, nemaivorbind de cabinele de machiaj, în care elementar nu funcționau toaletele, iar la apă caldă se putea doar visa. Grație susținerii financiare a Guvernului, am putut repara acoperișul, aduce la o stare bună cabinele de machiaj. Cu regret, atunci nu am avut suficiente resurse pentru a repara sălile de balet, însă, în cel mai apropiat timp, și această problemă va fi soluționată.

Dar grijile gospodărești constituie doar o parte dintre probleme. Principalul e să promovăm colectivul. Iar elaborarea oricăror strategii de marketing, chiar și crearea unui site, costă bani. La site muncim deja, va avea cel mai modern design și conținut, în prezent se află la etapa de testare. Căci noi trebuie să ne facem cunoscuți, iar informația despre noi – să fie accesibilă în internet, pe rețelele de socializare. Din păcate, anterior nu am dispus de aceste oportunități, ca și de alte instrumente de comunicare. Și structura era alta, nu aveam un specialist în marketing, care ar fi putut scrie un articol bun sau propune o strategie de popularizare a unui spectacol. Dar este foarte important să o facem, întrucît generația în creștere practic nu știe nimic despre Ansamblul „Joc”.

- Să am iertare, mi-i greu să cred așa ceva!

- Ne cunosc, în fond, cei din meserie, studenții Colegiului de Coregrafie sau artiștii altor colective de dans. Dar pe internet putem găsi spoturi video cu evoluările ansamblului, însă pe cele vechi, am putea spune, istorice, iar din cele actuale, foarte puține. În ultimul timp nici informație despre noi nu a fost prea multă. Cu venirea mea în funcție, am început să alcătuim anumite strategii de prezentare a ansamblului pe rețelele de socializare.

- În anii trecuți turneele „Joc”-ului erau mereu un mare eveniment și un succes. În prezent mergeți în turnee?

- Cu regret, în ultimii ani turnee nu am mai avut, acum însă situația începe să se schimbe. Toamna trecută, la 3 noiembrie, am susținut un spectacol mare consacrat celei de-a 25-a aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice între Moldova și Israel. În plus, am întreprins un turneu concertistic în Israel. Ansamblul nu a mai fost acolo de 22 de ani, spre deosebire de multe alte colective din spațiul postsovietic care vizitează această țară în fiecare an! Și ne-am convins că despre „Joc” știu, în fond, cei care provin din fosta URSS, care îl țin minte în zenitul slavei. Evident, ne-a primit cu căldură numeroasa diasporă moldovenească, acești spectatori erau entuziasmați. Spectacolul se numea „Joc – energia vieții”, el într-adevăr are un ritm foarte dinamic.

- Spectacolul consta din dansuri noi?

- Nu, erau aceleași dansuri cunoscute, dar interpretate într-o manieră nouă, proaspătă. Altul era conceptul spectacolului: o altă montare a luminilor, un alt ritm al muzicii – a fost o muncă de calitate. Da, cunoaștem frumusețea fantastică a dansurilor noastre, dar cum să le ”servim”? Ce limbaj virtual să utilizăm? Dansul nostru trebuie să fie modern, să corespundă cerințelor timpului, pentru ca să-i atragă nu doar pe cei ieșiți din URSS, oameni deja în etate, dar și pe toți ceilalți. Turneul a fost unul de mare succes, artiștii au fost ovaționați, energia lor era transmisă în sală, a fost o atmosferă de feerie.

Un alt succes incontestabil l-am avut pe 10 martie curent, atunci am încheiat Festivalul „Mărțișor” cu show-ul nostru, care s-a ținut cu casele închise, lucru extrem de plăcut pentru noi! Preparatorii noștri, oameni care muncesc aici de circa 40 de ani, spuneau că în ultimii 25 de ani nu au mai văzut așa ceva. Ne bucură că în public nu erau doar oameni în etate, care țin minte „Joc”-ul de altă dată, dar și mulți tineri! Spectacolul se numea „Istoria unei iubiri”, iar dansurile și muzica erau compozițional legate cu imagini video.

Acel succes l-am datorat eforturilor din ultimul timp: campaniei publicitare, noului brand al colectivului. Acum ne numim Baletul Național al Moldovei „Joc”. Tot atunci, la 10 martie, l-am invitat la spectacol pe impresarul din Franța Raimundo Gonzales și iată că acum muncim împreună asupra unui contract pentru un mare turneu. Preconizăm vreo 50 de spectacole. Sperăm să reușim cu acest turneu ca artiștii noștri să familiarizeze publicul francez cu folclorul din Moldova.

Ansamblul își schimbă designul, adoptînd un stil modern și ușor de recunoscut.

- Cum este format efectivul dansatorilor? Unde găsiți soliști?

- Soliștii, în general, artiștii, îi selectăm dintre studenții Colegiului de Coregrafie. Ne-am propus să deschidem și un studio propriu, deoarece eu cred că cu această istorie bogată „Joc”-ul merită să aibă propria școală, cum o au toate colectivele de acest nivel.

Pentru a crește și educa un artist de balet, e nevoie de ani de muncă asiduă. Iar activitatea în cadrul Ansamblului „Joc” înseamnă muncă enormă, dedicație și efort fizic. Nemaivorbind despre faptul că munca artistului se cere remunerată în mod corespunzător. În caz contrar, artiștii părăsesc nu numai colectivul, dar și țara – unii pentru totdeauna, alții – pe durata unui contract, în cel mai bun caz. Din cauza acestei fluctuații de cadre, este problematică organizarea turneelor – noi avem nevoie de trupa deplină. E un cerc vicios, turnee nu avem, deoarece nu avem o trupă de balet completă, iar trupa nu există deoarece nu avem turnee. Dar sper că noua tactică și noul stil de lucru, despre care am vorbit deja, vor da rezultatele scontate.

- Intenționați să vă extindeți repertoriul?

- Este și aceasta o chestiune problematică. În prezent avem în repertoriu 11 numere depline, interpretarea lor într-un spectacol fiind de 2,5 ore. Desigur, este nevoie de numere noi. Ani în șir regizor-coregraf a fost însuși Vladimir Curbet. El crea dansurile în colaborare cu alți coregrafi. Era ca un laborator, în care activau mulți profesioniști. Erau printre ei și coregrafi români, și ucraineni, și ruși, și bulgari, chiar și iugoslavi au fost.

Acum însă problema e că avem nevoie de ceva original. Avem în Moldova suficienți coregrafi formați, care au creat propriile show-uri de dans, însă pentru ca ei să muncească la noi, trebuie să respecte stilul și tradițiile „Joc”-ului, adică să poată îmbina baletul clasic și dansul popular, să posede măiestrie și să corespundă unor standarde înalte. Așa că nu e deloc simplu să găsești o persoană care ar corespunde tuturor acestor parametri.

Ne-am propus acum să restabilim niște dansuri din repertoriul de cîndva al Ansamblului. Spre exemplu, „Dansul țigănesc”, care s-a bucurat de un succes enorm, și același „Dans rusesc”. A fost un număr foarte bun în anii 70-80 ai secolului trecut, atunci „Joc”-ul se afla în culmea gloriei, se spunea chiar că „Dansul rusesc” al nostru este unul dintre cele mai bune din Uniunea Sovietică.

- Mai bun decît chiar al lui Igor Moiseev?

- În orice caz, nu mai rău. Apropo, Igor Moiseev a montat la noi dansuri încă în 1949, înainte de venirea maestrului Curbet. El a fost printre primii cărora le-a fost conferit titlul de artist al poporului din RSSM. Și suita „Joc”, care azi face parte din repertoriul Ansamblului de Dansuri Populare care îi poartă numele, inițial a fost montată în Moldova! Întreaga suită este bazată pe „Ciocîrlia”, unde nu doar a dansat, ci și a jucat Spiridon Mocanu. Virtuos, înflăcărat! Eu cred că „Joc”-ul trebuie să aibă o suită coregrafică cu această denumire – „Joc”, ar fi perfect logic. Și iată noi cugetăm – ce e de făcut? S-o restabilim pe cea a lui Moiseev? S-ar putea, dat fiind că ea a fost montată anume aici, deci noi avem dreptul să o restabilim.

Vrem să restabilim și renumitele miniaturi coregrafice, cum ar fi „Baba mea”, „M-am pornit la Chișinău”. Cu regret, nu mai este Spiridon Mocanu, pentru care acestea au și fost create. Acest artist era numit „Charlie Chaplin de Moldova”, pentru expresivitatea, simțul umorului și plastica sa irepetabilă. Deocamdată nu am găsit pe cineva care s-ar putea compara cu el. Căutăm la Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice, urmărim, îi rugăm pe colegi, dacă văd un potențial actor, să ne anunțe imediat, să-l atragem la noi.

Negociem cu pedagogul-coregraf Boris Rozneriță, care, la timpul său, tot a participat la aceste miniaturi, pentru ca să le putem restabili.

- Cine vă finanțează, aveți nevoie de sponsori?

- De toate avem nevoie! Și de sponsori, și de fonduri. Iată vedeți aici niște cosițe artificiale frumoase pentru dansatoarele noastre. Cu titlu de cadou ni le-a trimis diaspora din Canada, susținută de Ansamblul „Vatra” din Montreal, în fruntea lui stau foștii noștri artiști Irina și Serghei Chirca. Demult aveam nevoie de ele. Și costumele costă foarte mult. Avem la „Joc” costume fantastic de frumoase. Ele au fost create de designeri speciali. Sigur să este o stilizare, nu o imagine exactă a unei zone geografice, dar e frumos și impresionant. Păi, costumul unui artist costă cca 20 de mii de lei. Noi nu putem îmbrăca dansatorul în sintetică, materialul trebuie să fie natural, să respire, și încălțămintea – pantofii, cizmele – trebuie să fie din piele moale, de calitate. Și costă mult. Anul trecut am înnoit costumele pentru „Dans bulgăresc” – doar încălțămintea ne-a costat 46 de mii de lei.

Ne finanțează Ministerul Culturii și trebuie să spun că acolo Ansamblul are susținere. Dar noi ne-am propus să facem în așa fel, ca „Joc”-ul să se autogestioneze, de aceea căutăm variante. Spre exemplu, intenționăm să organizăm un proiect comun cu Wine of Moldova. Un alt proiect e să facem din „Joc” o destinație turistică, pentru ca într-o anumită zi turiștii să poate asista la repetiția generală și urmări cum muncesc artiștii, contra plată, desigur. O asemenea practică există în multe țări.

- Adică putem spune că „Joc”-ul va avea acum un nou impuls?

- Altfel nu poate fi! A sosit timpul ca Ansamblul să activeze iarăși în folosul republicii, pentru imaginea ei, pentru arta noastră națională. Ne aflăm la început de cale, avem nevoie de un start bun și de susținere pe măsură. Nu am dubii că ulterior ansamblul va aduce dividende. Au fost vremuri grele, „Joc”-ul concerta doar cu ocazia propriilor jubilee și chiar nu avem o altă sală, doar pe cea a Palatului Național. „Joc” a fost conceput ca un colectiv pentru scene mari și vaste, pentru concerte în toată URSS, iar în micuța noastră Moldova nu avem asemenea platouri.

Însă acum, cred eu, avem motive de optimism. Vom evolua în continuare la toate festivalurile, sărbătorile naționale, Ziua Vinului, vom reveni la turneele mari în străinătate. Pe lîngă călătoria în Franța, în noiembrie preconizăm una la Kaliningrad. Acest proiect devine posibil grație unui fost dansator de-al nostru care acum locuiește la Kaliningrad, aflîndu-se acolo în fruntea diasporei moldovenești. Există și o scenă potrivită – recent, în oraș a fost construit Teatrul de Estradă, cu o sală de concerte frumoasă, modernă, era preconizat că acolo va avea loc Festivalul „Novaia volna”, după ce acesta a fost strămutat din Iurmala în Rusia. Cu acest turneu ar putea începe un altul – pe întinsurile postsovietice, unde „Joc”-ul nu este uitat și spectatorii îl iubesc. Căutăm impresari serioși, deoarece „Joc” costă bani grei. Nu poți duce 100 de oameni fără a le crea condiții adecvate: hotel, transport, onorarii, cerințe tehnice. Acum a apărut noțiunea „pașaportul tehnic al spectacolului”, în care este descris tot necesarul – numărul reflectoarelor, echipamentele de sunet, ecranul, proiectorul. Și lucrurile elementare - ceai, cafea, scaune, oglinzi pentru machiere. Unii întreabă: de ce nu folosiți fonograme? Nu dragii mei, din principiu nu vom evolua sub fonogramă! Pentru că „Joc”-ul înseamnă orchestră și ansamblu, dans și muzică, un tot întreg, live, cum se cuvine în cazul colectivelor de un înalt nivel profesionali. Și publicul, care care plătește, trebuie să știe pentru ce dă banii. Sau ni se spune: nu ne trebuie 20 de perechi de dansatori, hai să ne limităm la 10. Dar în acest caz nu va mai fi „Joc”! De aceea, nu renunțăm la cerințele și condițiile noastre. Poate că astfel îi speriem puțin pe impresarii potențiali. În schimb, cei care nu se vor speria nu vor avea regrete.

Interviu realizat de Svetlana Derevşcicova

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load