COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Ministrul Economiei, despre programul cetățenie prin investiții: Acești bani sînt un fel de cadou pentru stat

Ministrul Economiei, despre programul cetățenie prin investiții: Acești bani sînt un fel de cadou pentru stat

Ministrul Economiei consideră că programul cetățeniei prin investiției are un impact bun asupra economiei țării.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. Anatol Usatîi a precizat că programul are o serie de plusuri indiscutabile, lucru confirmat și de adoptarea acestuia de mai multe țări dezvoltate.

„Trebuie să discutăm cu partenerii, cu țările din UE. Plusurile acestui program sînt foarte mari, nu în zadar țările dezvoltate au asemenea programe. Plafonul la moment este 5000 de persoane care ar putea să primească cetățenia țării. Înmulțiți această cifră cu 100 000. Sînt bani care sînt un fel de cadou pentru stat și depinde cum îi utilizăm”, a spus Usatîi.

Oficialul a negat informațiile potrivit cărora în luna februarie un cetățean al Irlandei ar fi obținut cetățenia Republicii Moldova în doar opt zile:


„Eu, ca președinte a comisiei pentru cetățenie, nu știu. Dacă cineva glumește cu așa cifre și date este destul de interesant. Dacă noi nu publicăm numele celor care obțin cetățenia, facem programul mai atractiv. Pe de altă parte, dacă asta e o problemă așa de mare, se poate de discutat”.

Anterior, AGORA scria că din momentul lansării programului de acordare a cetățeniei prin investiții, Moldova a cîștigat 545 de mii de euro. Banii pot fi învestiți în proiecte de infrastructură, de îmbunătățire a sistemelor de irigare sau de modernizare a transportului public.

Pe 31 iulie, Parlamentul a decis instituirea unui moratoriu asupra acordării cetățeniei moldovenești prin investiții.

Anterior, ministrul Economiei, Vadim Brînzan, a spus că, pînă la finele lunii iunie, doar două persoane au beneficiat de acest program. Este vorba de doi antreprenori – unul din India și altul din Australia. Alte 34 de cereri se aflau atunci pe rol. El a mai menționat că, dacă programul va fi anulat, statul ar urma să achite milioane de euro consorțiului de companii care gestionează proiectul.

Și președintele Igor Dodon a anunțat, anterior, că țara noastră nu va mai primi alte cereri, în afara celor 34 de solicitări deja existente. Șeful statului a spus că printre solicitanți au existat și companii cu proprietari dubioși.

Programul de dobîndire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție a fost lansat în noiembrie 2018.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load