X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4051

Șeful Agenției Servicii Publice: "Procedura de obținere a cetățeniei este destul de complexă"

23 apr. 10:45   Societate
5597 0

Republica Moldova va avea o nouă lege a cetățeniei, a anunțat Mircea Eșanu, șeful Agenției Servicii Publice (ASP).

Potrivit acestuia, noile modificări vor fi înaintate Guvernului pînă la sfîrșitul mai, iar una din noutăți s-ar putea referi la introducerea obligativității cunoașterii limbii de stat pentru cei care doresc să obțină cetățenia Republicii Moldova.

Mircea Eșanu a subliniat că numărul refuzurilor de acordare a cetățeniei este în creștere. Dacă în 2022, au fost respinse cererile a 65 de persoane, în primele luni ale acestui an sînt deja 67 de refuzuri.

„Jumătate sînt cu dosare incomplete. Pe cele care sînt falsuri în acte noi le facem pachet și le expediem colegilor de la CNA”,a precizat șeful ASP. Eșanu a dat asigurări că toate cererile sînt examinate minuțios, inclusiv cele depuse în trecut, pentru a identifica orice schemă frauduloasă, notează Noi.md cu referire la tv8.

„Procedura de obținere a cetățeniei este destul de complexă {...}. Examinăm foarte atent dosarele care vin astăzi. De cîteva săptămîni, am început să verificăm inclusiv dosarele din trecut să vedem dacă aceste exemple nu au fost o schemă bine lucrată ani în șir. Dacă da, putem anula cetățenia”, a mai spus Eșanu.


Din 25 ianuarie 2024, a fost extinsă perioada de examinare a cererilor pentru obținerea cetățeniei moldovenești.

Autoritățile și-au rezervat jumătate de an pentru examinare, în loc de 20 de zile cît era anterior. La fel au fost acordate șase luni și pentru redobîndirea cetățeniei, procedură care era soluționată în 24 de ore.

Modificarea a fost efectuată în contextul în care în ultimii doi ani, numărul solicitărilor, dar și al fraudelor au crescut semnificativ.

6
0
1
5
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?