Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Nicolae Furtună: Paștele Blajinilor din acest an ar putea fi amînat

13 mar. 2020,, 15:45   Societate
3192 0

Din cauza Coronavirusului, care a ajuns și în Republica Moldova, Paștele Blajinilor din acest an ar putea fi amînat.

Declarația aparține directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, și a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune N4, transmite Noi.md.

„Chiar dacă se apropie Paștele și Paștele Blajinilor, depinde de noi cum îl vom întîlni. Dacă noi o să ne supunem mesajelor autorităților, dacă noi vom fi ascultători, dacă noi vom fi cooperanți, dacă nu vom pune zid între noi și autorități, atunci, am putea să controlăm răspîndirea aceasta, să o reducem și în timp, și numeric. Dar dacă vom acționa haotic, trecînd peste cerințele autorităților, atunci într-adevăr, situația ar putea ieși de sub control. Acum sîntem în discuții cu clericii, să vedem care este atitudinea dînșilor față de slujbele religioase, pentru că noi am constatat că biserica este un loc unde riscul este foarte mare”, a declarat Nicolae Furtună.

Pentru a evita creșterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19, Furtună spune că cea mai bună variantă este amînarea Paștelui Blajinilor.

„De Paște, oamenii stau acasă și de Paștele Blajinilor fac același lucru. Noi am avut situația din 2017 cînd a fost zăpadă în luna aprilie. Am anulat Paștele Blajinilor de pe o duminică pe altă duminică. Nu s-a întîmplat nimic. Amînarea Paștelui Blajinilor e o variantă. Decît să ne alegem după Paștele Blajinilor cu mii de îmbolnăviri, trebuie mai bine să privim rațional la această situație. Credeți-mă, noi tot obosim, întîlnirile interminabile și discuțiile în șir, scenariile posibile. Noi facem chiar și cel mai pesimist scenariu. Sub acest scenariu se ascund resurse, bani, medicamente, personal, paruri, infrastructură. Nu e simplu de gestionat așa o situație”, a menționat șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.


La ora actuală, în Republica Moldova, sînt confirmate șase cazuri de infectare cu COVID-19. Toate persoanele bolnave au venit din Italia, iar acum primesc tratamentul necesar, starea lor fiind stabilă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?