COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

În Moldova sînt aduse în mare parte mașini cu kilometraj "schimbat"

În Moldova sînt aduse în mare parte mașini cu kilometraj "schimbat"

În Moldova sînt aduse de peste hotare în mare parte mijloace de transport cu kilometraj dat înapoi și doar unii cumpărători naivi continuă să creadă în povești frumoase despre exploatarea minimă a mașinii aduse de peste hotare.

Despre aceasta a declarat proprietarul mai multor rute și microbuze de pasageri din capitală, Veaceslav Găină.

El a spus pentru Noi.md că cei care doresc să procure un mijloc de transport cu un parcurs real, nu o fac pe piețele auto de la noi, ci solicită să le fie livrate de cetățenii noștri care se ocupă cu aducerea lor de peste hotare.


Toate microbuzele administratorului companiei de transportare a pasagerilor au fost aduse în Moldova la comandă. Potrivit interlocutorului, el a apelat la profesioniști, le-a transmis parametrii tehnici doriți, i-a orientat cu privire la raportul preț-calitate.

”Eu știu perfect ce parcurs anual poate avea mijlocul de transport, așa că le-am spus băieților ce fel de mașini și cu ce parcurs îmi doresc. Ei știu că nu mă pot amăgi, așa că nici nu au încercat să dea kilometrajul înapoi. Deși, țin să menționez că, dacă nu este vorba despre o comandă concretă, din străinătate se aduc, în fond, mijloace de transport cu kilometrajul dat înapoi. Istoriile frumoase despre exploatarea minimă de către o bunică, care mergea doar la magazinul amplasat la 200 metri de casă sau la grădiniță după nepoți, încă continuă să dezmierde urechile cumpărătorilor naivi”, a menționat V. Găină.

Specialistul în diagnosticarea computerizată a automobilelor, Vitalie Sîrbu, a accentuat faptul că adesea anume din țările europene vin la noi mașini cu indicii odometrului dați înapoi. De aceea el recomandă consumatorilor, care au decis să cumpere o mașină, înainte de a încheia tranzacția să verifice mijlocul de transport în autoservice, de către profesioniști.

”Deși va fi destul de subiectivă, această verificare va fi totuși mai sigură decît propria intuiție a cumpărătorului. Cel mai sigur e să verifici întreaga informație despre automobil la dealerii care la fiecare deservire tehnică introduc în program toate datele privind deservirea tehnică a mașinii. Dar branduri care introduc în programul lor centralizat datele privind deservirea tehnică a mijloacelor de transport, avem foarte puține. Dacă mașina a fost adusă de peste hotare, ca regulă este greu să stabilești cu exactitate data deservirii tehnice și kilometrajul parcurs în țara unde a început exploatarea ei”, menționează V.Sîrbu.

În același timp, interlocutorul Noi.md este convins că majoritatea cetățenilor Moldovei, la procurarea automobilelor aduse din străinătate, bănuiesc că indicii reali ai odometrului ar putea să nu coincidă cu cei vizuali. Adică, ei vor să creadă că nimeni nu s-a implicat și nu a dat înapoi parcursul mașinii care i-a plăcut, dar admit că o asemenea înșelăciune este posibilă.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load